În lumea rumegătoarelor, placenta reprezintă un organ esențial pentru dezvoltarea fătului, iar tipurile sale variază în funcție de specie. Rumegătoarele, cunoscute științific ca Ruminantia sau Selenodonta, sunt mamifere erbivore artiodactile cu stomac structurat pentru fermentarea hranei vegetale și pentru regurgitarea acesteia în cavitatea bucală. Placenta la rumegătoare este predominant cotiledonată, adică suprafața de contact cu uterul matern este formată din cotiledoane ce se articulează cu carunculele uterine, facilitând transferul de nutrienți și oxigen. O excepție importantă o reprezintă tragulidele, la care placenta este difuză.
Placenta cotiledonată la rumegătoare
La majoritatea rumegătoarelor, placenta este cotiledonată: cotiledoanele se conectează cu carunculele uterine pentru a forma o zonă eficientă de schimb de substanțe între mamă și fat. Această configurație permite un transfer optim de nutrienți esențiali, necesari creșterii și dezvoltării embrionare. Durata gestației la rumegătoare este, în general, de aproximativ un an, iar nașterea produce, de regulă, un singur pui pe an.
Placenta difuză la traguline
O excepție notabilă este reprezentată de tragulidele, la care placenta este difuză și atașarea de mucoasa uterină este distribuită pe o suprafață mai largă, fără cotiledoane distincte. Aceasta modifică modul în care schimbul de nutrienți și oxigen este realizat între mamă și fat. Clasificarea placentei în funcție de tipul de contact fetal- maternal poate include și alte etape de maturare în timpul sarcinii.
Tipuri de placentă după distribuția vililor corionici
- Cotyledonary placenta - vilii corionici sunt grupați în cotiledoane inserate în caruncule; întâlnită la rumegătoare.
- Diffuse placenta - vilii corionici sunt distribuiți uniform pe suprafața chorionului, întâlnită la \(mișcare\) anumitor specii ca și cai sau porci, dar în cazul rumegătoarelor este rar întâlnită în forma difuză.
- Zonary placenta - vilii ocupă o bandă în jurul mijlocului sacului feritil; întâlnită la unele carnivore, dar clasificarea poate apărea în comparație cu alte tipuri.
- Discoid placenta - tip întâlnit la maimuțe, cu o sită discoidală; nu este caracteristic rumegătoarelor.
Gradațiuni de uniune placentară
Universul rumegătoarelor prezintă mai multe grade de uniune placentară, de la tipuri temporare sau imperfecte până la forme sofidue de asociere între chorion și endometru:
- Epitelio-chorial - pledează pentru contactul dintre vilozități și epiteliul endometrial, întâlnit la unele vertebrate non-ruminante.
- Sindesmo-chorial - descrie contactul între vilozități și țesutul conjunctiv endometrial; asociat rumegătoarelor.
- Endothelio-chorial și Haemo-endothelio - tipuri întâlnite la carnivore sau la oameni, cu contacte mai profunde cu vasele maternale; nu sunt dominante la rumegătoare.
Rolul placentei în dezvoltarea fetală
Placenta este un organ temporar esențial în sarcină, conectând fătul la mamă și asigurând nutriția, respirația, excreția, funcția hormonală, imunitatea pasivă și protecția împotriva agenților patogeni. Funcția nutrițională furnizează glucoză, aminoacizi, lipide, vitamine și minerale; funcția respiratorie implică transferul de oxigen și eliminarea dioxidului de carbon; funcția excretorie ajută la eliminarea deșeurilor metabolice; funcția hormonală implică sintetizarea hCG, progesteron, estrogeni și relaxină; funcția imunitară transmite anticorpi mamă-fat, iar funcția barieră protejează fatul de toxine și agenți patogeni. Conexiunea dintre placentă și făt se realizează prin cordonul ombilical.
Gestia și nașterea în rumegătoare
Durata sarcinii la rumegătoare este în jur de un an, iar nașterea este urmată de respingerea placentei. Retenția placentei este o problemă frecventă la rumegătoare, în special la vaci, fiind definită ca neeliberarea completă a placentei în intervalul normal după fătare (de obicei 2-8 ore la multe specii, dar situațiile pot varia). Cauzele includ atonie uterină, deficiențe nutritive, obezitate, sarcini multiple,PL, afecțiuni preexistente și tulburări metabolice, iar manifestările clinice pot cuprinde prezența fragmentelor de membrane în zona vaginală, lipsa tonusului uterin, febră și scăderea producției de lapte.
Diagnosticul, tratamentul și prevenirea retenției placentei
Diagnosticul se bazează pe supravegherea fătării și examen veterinar. Tratamentul poate include exerciții fizice, legarea placentei în cazuri de obstructare, administrarea de lichide amniotice și suplimente nutritive. În cazuri severe, se poate recurge la intervenții chirurgicale sau tratament medicamentos cu antibiotice, uterotonice și soluții de detoxifiere. O variantă uzuală poate include injecții de sânge autolog sau tratamente energizante, iar pentru prevenire se recomandă dietă echilibrată, suplimente de vitamine și microelemente, în special la herguri cu hrană concentrată sau condiții de mediu nefavorabile. Administrarea premixurilor de vitamine și microelemente înainte de fătare poate reduce riscul retenției placentei.
Clasificări suplimentare ale placentei în literatura veterinară
Există clasificări despre tipurile de placentă în funcție de diferite caracteristici anatomice și temporare: Deciduate vs. Non-deciduate, Cotyledonary vs. Diffuse vs. Zonary, Discoid. De asemenea, se menționează gradele de uniune placentară la diferite mamifere, inclusiv monotreme și marsupiale, cu Exemple: modul de atașare între vilozități și endometru, precum și evoluția gradelor de maturare a placentei în timpul sarcinii. În literatura română și în surse internaționale, se descriu tipuri și exemple, iar diferențele între rumegătoare sunt evidențiate în funcție de tipul cotiledoanelor și distribuția vililor.
Notă privind exemplele menționate în materialul de bază
Exemplele de animale din introducere (curcanul, oaia, capra, cămila) pot servi ca referințe comparative pentru studiul rumegătoarelor, însă curcanul nu este rumegător; el face parte din păsări și are un sistem digestiv diferit. În rest, oaia, capra și cămila reprezintă rumegătoare cu un sistem digestiv adaptat fermentării enzimelor în stomacuri multiple.
Concluzii despre placenta rumegătoarelor
Placenta rumegătoarelor este, în mare parte, cotiledonată cu o serie de variații în funcție de specie, adaptate pentru o desfășurare eficientă a schimbului de nutrienți între mamă și fat. Retenția placentei rămâne o problemă frecventă la rumegătoare, necesitând intervenții veterinare și practici preventive în managementul alimentației și condițiilor de creștere.
tags: #tipuri #de #placenta #la #rumegatoare