Toate păcatele sunt păcate grele și toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepădați dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, beția, hula, necredința... Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat și împotriva Duhului Sfânt și strigător la cer, și poți să spui acestui păcat cum vrei.
Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viața? Nu vezi mata că și o furnică și un țânțar și o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-și salveze viața. Fuge, aleargă, se păzește să nu o omori. Dar omul, care-i chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viața lui înaintea Tatălui ceresc? Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.
Prea Cuvioase, copiii care sunt avortați au suflet? Au! Cum să nu aibă? Din a câta zi au ei suflet? Din clipa zămislirii. Căci spune proorocul Ieremia: Doamne, Tu zidesti duhul omului întru zămislire.
Păi, înseamnă că sunt numai suflet, părinte? Sământa bărbatului și a femeii este vie. Și atunci, în clipa împreunării, s-a zidit și sufletul și trupul.
Prea Cuvioase, ce se zidește întâi la om? Întâi și întâi se zidește sufletul și apoi trupul. Trupul ia forma după suflet.
Atunci cum este cu copiii avortați? Pentru un copil avortat 20 de ani n-are voie să se împărtășească mama lui. El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o sămânță de cânepă. Dacă îi faci ceva de atunci sau bei niște otrăvuri ca să pierzi copilul, ucigașă de oameni ești.
De ce să nu vă spun? Cum să tac, că o să mă întrebe Mântuitorul!
Mai este iertare, părinte? Este iertare! Te duci și te spovedești, faci canonul și te iartă Dumnezeu. Nu este nici un păcat de neiertat. Numai păcatul nepocăit și nemărturisit rămâne în veci neiertat.
Sufletele copiilor avortați: Unde sunt și ce se întâmplă cu ele?
Sufletele copiilor avortați stau într-un loc unde nu este nici întuneric, nici lumină. Nici nu se bucură, nici nu se chinuiesc. Și ei strigă la Dumnezeu: "Doamne, pentru ce suntem noi lipsiți de bucuria feței Tale, căci noi nu am văzut lumina soarelui, nu am văzut frumusețile din această lume și nici nu am făcut vreun păcat?" Și atunci glasul lor se ridică la Dumnezeu, iar Dumnezeu va cere sufletele din mâna mamelor ucigașe. Iar părinții care au omorât copiii în pântece, dacă fac canon, îi eliberează pe copiii lor din acea stare.
Fraților, să știți un lucru: Păziți-vă foarte tare, să nu spuneți în gândul vostru, cum îmi spune câte o femeie la mărturisire: "Da, părinte, l-am avortat, dar era numai de o lună sau de trei săptămâni!" Ce-ai zis? De trei săptămâni? Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul: "Precum când tună și fulgeră, odată auzi tunetul și odată vezi lumina fulgerului, așa în clipa când s-a zămislit copilul se zidește în el și trupul și sufletul lui, într-o formă ca o sămânță de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeași vreme".
De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească și să-și facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă veșnic. S-a prea înmulțit păcatul acesta și este strigător la cer, și aduce osândă vremelnică și veșnică și în veacul de acum și în cel viitor.
Copiii care mor nebotezați, din motive independente de voința părinților sau a preoților, se pot considera părtași la botezul dorinței, ca și drepții Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecările făcute de Iisus Hristos la rugăciunile părinților sau ale prietenilor. Căci Dumnezeu nu pedepsește pe cel nevinovat, ci dimpotrivă, căci El a creat pe om spre fericire. Totuși părinții copiilor se vor spovedi și li se va rândui canon potrivit cu grija sau nepăsarea lor.
Perspectiva Bisericii asupra avortului și consecințele sale
Familia este prima alcătuire de viață obștească și sâmburele din care cresc toate celelalte forme de viață socială. Ea este mediul cel mai prielnic pentru nașterea, dezvoltarea și desăvârșirea ființei umane. În rânduiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar în epitimiile de la spovedanie sunt condamnate toate abaterile de la porunca dată primilor oameni, „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul” (Facere 1,28). Dar nu numai defăimarea căsătoriei este osândită, ci și îndeletnicirea cu pregătirea și practicarea mijloacelor de avort pentru întreruperea sarcinilor (Canonul 3 Trulan, Canonul 65 Apostolic, 21 Ancira, Canonul 2 și 8 al Sfântul Vasile, Canonul 33 al Sfântul Ioan Postitorul).
Tertulian (Apologeticum. CIX), misionar creștin, se ridică energic împotriva avortului pe care îl califică drept crimă. La fel Lactanțiu (Institutiones P. C.). Sfântul Vasile cel Mare, în Canonul 52, consideră tot atât de vinovate pe femeile care suprimă fătul ca și pe cele care-și părăsesc copiii, nu-i hrănesc și-i expun milei publice. Canonul 36 al Sfântul Ioan Postitorul prevede că femeii care nu se îngrijește de fătul său și din cauza neglijenței avortează i se dă pedeapsa pentru ucidere premeditată.
Fiind un act direct împotriva vieții umane, avortul în sine și diferitele practici și mijloace folosite în comiterea acestuia sunt cuprinse și interzise prin însăși poruncă a VI-a a Decalogului: „Să nu ucizi” (Deut. 5, 17), de îndată ce fătul chiar de la început este și se manifestă ca o existentă umană, deplină, autonomă, ca persoană umană, în dependență, desigur, de mediul matern. Dependența aceasta nu-i dă însă mamei dreptul de a dispune cum voiește de ceea ce s-a zămislit în pântecele ei, cu atât mai mult nu dă nici un drept legii civile să scoată de sub incidența sa avorturile și practicile avortive, întrucât ea nu trebuie să contrazică prin nimic dispozițiile legii morale naturale care interzice în principiu uciderea, cum se afirmă prin porunca a VI-a a Decalogului.
Cartea „Mântuirea păcătoșilor” (Partea a II-a, cap. VI, 5), aprofundând cuprinsul poruncii a VI-a, precizează: „Prin această poruncă se înțelege uciderea sufletească și trupească, adică dacă ai sfătuit pe aproapele tău să desfrâneze sau să ucidă sau alt păcat să facă, sau l-ai însoțit, sau l-ai ajutat la aceasta, ești socotit ucigaș sufletește al fratelui tău”.
Creștinismul nu contestă în vreun fel importanța legăturii trupești pe care o implică cu necesitate căsătoria, dar nu rămâne în exclusivitate la aceasta. Când Sfântul Apostol Pavel declară căsătoria ca un remediu împotriva desfrâului, el include în acest rost al căsătoriei și pe acela de transfigurare a unirii trupești. Acest înțeles este cuprins și în cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care atribuie căsătoriei și rostul nașterii din prunci. „Sunt două motive pentru care a fost instituită căsătoria; pentru a face pe om să se mulțumească cu o singură femeie și pentru a face copii. Dar motivul principal e cel dintâi. Cât despre procreare, căsătoria nu o antrenează în mod absolut. Dovadă sunt multe căsătorii care nu pot avea copii. Așadar, Sfântul Ioan Gură de Aur declară o căsătorie ca fiind realizată când se împlinește numai scopul ei principal - reglarea sexualității fără împlinirea celui de-al doilea scop - nașterea de copii, dar numai atunci când pruncii lipsesc nu din voința soților, ci fără voia lor. Copiii născuți și crescuți nu au loc în afară legăturii dintre soți și nici nu se substituie legăturii dintre soți, - „ci ei sporesc în mod esențial comunicarea dintre soți, prin responsabilitatea comună în care ei se unesc, deci adâncesc aceasta căsătorie, care fără copii se sărăcește de substanță spirituală interioară. Avortul sau evitarea nașterii de prunci înseamnă deci și o sărăcire spirituală a soților și deci o închidere a lor într-un egoism păgubitor lor, dar și o sărăcire spirituală a societății și Bisericii.
De aceea, preoții trebuie să arate credincioșilor că avortul și metodele avortive echivalează cu o crimă evidentă și că, deci, el este un păcat strigător la cer din moment ce rezultatul acestor metode este totdeauna luarea vieții unei ființe umane. Din perspectivă creștină, avortul nu poate rămâne fără urmări. Efectele crimei se transmit nu doar asupra părinților, ci și asupra ramurilor colaterale ale arborelui genealogic.
„Orice femeie care va bea ierburi să nu nască copii, să nu se împărtășească șapte ani și să facă 200 de metanii pe zi. Iar de se va întâmpla ei a muri prin avort, să nu se îngroape în cimitir.” (Pravila Bisericească de la Govora, pag. 139)
Problematica copiilor nebotezați și avortați în practica bisericească
Grija credincioșilor pentru sufletele copiilor născuți morți, morți înainte de a fi botezați sau avortați ridică anumite probleme asupra cărora Biserica Ortodoxă ar trebui să se pronunțe cu claritate. Orice slujbă a Bisericii se săvârșește numai pentru cei care sunt membri ai Bisericii, încorporați în Trupul lui Hristos prin Sfintele Taine ale Botezului, Mirungerii și Euharistiei. Copiii morți nebotezați nu sunt membri ai Bisericii, chiar dacă s-au născut din părinți creștini.
Există o singură hotărâre a Sfântului Sinod al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, adoptată la 5 mai 1908, prin care se hotăra că se poate săvârși slujba pentru copiii născuți morți sau pentru cei morți nebotezați. Oficial, nu s-a revenit niciodată asupra acestei hotărâri și, prin urmare, este în vigoare, și numai un alt Sfânt Sinod o poate abroga. Practic, ea nu se aplică, existând semne de întrebare referitoare la modalitatea prin care se săvârșește slujba.
În slujba înmormântării pruncilor se arată clar că aceștia au fost botezați: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu ai făgăduit să dai împărăția cerurilor celor născuți din apă și din Duh”. Canoanele prevăd, de altfel, pedepse aspre pentru părinții ai căror copii mor nebotezați, deoarece nu mai există posibilitatea de a ne ruga pentru ei în cultul Bisericii.
O altă problemă, la fel de spinoasă, se referă la copiii avortați. Din punct de vedere creștin, există certitudinea că persoana există din momentul procreării, iar canoanele prevăd pedepse aspre pentru femeile care comit avort. Cu toate acestea, Biserica o socotește pe femeia în cauză nu doar vinovată, ci și victimă, primind-o la sânul său dacă se căiește și se îndreaptă, alinându-i rănile sufletești, sprijinind-o și ajutând-o să înceapă o viață nouă.
Din experiența pastorală proprie, știm că numeroase femei vin la sfântul altar cu pomelnice pe care sunt scrise nume de copii avortați, sub forma Ion-Ionela, Vasile-Vasilica sau sintagme ca „prunci morți înainte de vreme”, „prunci morți nebotezați”. Anumiți preoți încurajează această practică, făcând slujbe separate pentru toți copiii care au murit nebotezați sau care au pierit în urma avorturilor. Alții sfătuiesc femeile, la Spovedanie, să dea sărindare pentru copiii avortați, în special în Postul Nașterii Domnului. În sâmbăta dinainte de Nașterea Domnului se face „dezlegarea sărindarelor”, cu o pomană foarte consistentă la biserică. De asemenea, există câteva rugăciuni și canoane pentru copiii avortați, asupra cărora Biserica nu s-a pronunțat, cel puțin după cunoștința noastră.
Pe de altă parte, nu se poate da nume cuiva care încă nu s-a născut. Nici dacă se specifică „pentru copiii avortați” nu este corect, deoarece Biserica pomenește cu numele numai pe cei care sunt membrii ei, prin Sfânta Taină a Botezului. Mamele care cred că prin aceasta fac un lucru folositor se înșală, nu copiii avortați au nevoie de lumină și de mântuire, ci ele, soții lor și medicii care săvârșesc păcatul acesta. Ce va face Dumnezeu cu sufletele acestor copilași este o taină pe care numai El o știe. Cât privește recomandarea aprinderii unui număr mare de lumânări, aducerea unui număr mare de prescuri la Sfânta Liturghie nu contribuie la iertarea acestui păcat. Inovațiile în pomenirea celor adormiți denotă o grijă exagerată a celor vii de a se asigura că cei plecați dintre ei au ajuns în rai, grijă care denaturează adesea într-o forțare a rânduielilor bisericești.
Iubirea, element fundamental în relațiile dintre creștini, ca mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, este cea care restaurează prin har și integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiți. Ne mântuim în și prin comuniune cu Dumnezeu și semenii noștri, în comuniune de iubire și rugăciune, în întrajutorare reciprocă în viața aceasta și după moarte, și pierim în izolare, prin păcat.
Sinodul VI Ecumenic în canonul 83, spune: „Cei morți nu pot fi botezați, după cum nu pot fi nici împărtășiți”. Deci copiii avortați, născuți fără de vreme, pierduți fără voie, sau care mor îndată după naștere, fără a primi botezul, nu pot fi botezați nicidecum după moarte, pentru că nu mai sunt vii. Nu pot fi pomeniți nici la biserică, pentru că nu sunt botezați și nu au nume.
Copiii care mor nebotezați, din motive independente de voința părinților sau a preoților, se pot considera părtași la botezul dorinței, ca și drepții Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecările făcute de Iisus Hristos la rugăciunile părinților sau ale prietenilor. Căci Dumnezeu nu pedepsește pe cel nevinovat, ci dimpotrivă, căci El a creat pe om spre fericire. Totuși, părinții copiilor se vor spovedi și li se va rândui canon potrivit cu grija sau nepăsarea lor.
În Pravila Bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap. 178, citim următoarele despre acest lucru: „Pentru copiii avortați și care mor nebotezați nu se află nicăieri învățătură, nici în Sfânta Scriptură, nici la Sfinții Părinți, fiindcă viața oamenilor, atât a celor maturi, cât și a celor necreștini, este în mâna Făcătorului lor, care nu poate fi obligat să descopere toată iconomia providenței Sale muritorilor, nici să cunoască ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Său răsună mereu în lume și cei ce aud au datoria să răspundă, numai în măsura de ei înțeleasă și pentru ei dată. De bună seamă că Dumnezeu nu pedepsește pe cei ce nu cunosc legile și mai ales pe copiii nebotezați. Ba, dimpotrivă. El a creat pe om spre fericire și, deci, copiii care n-au putut folosi libera lor voință și putere în virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El îi fericește pentru existența lor, așa cum și ei Îl laudă pentru aceeași existență nevinovată și frumoasa creațiune naturală.”
Avort spontan (1 din 3) - „Martorul sufletelor mici”
O istorioară înfricoșătoare despre consecințele avortului
Ia să vă spun o întâmplare adevărată și înfricoșătoare:
Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit și a căzut în genunchi și a început a plânge: "Ce este, doamnă?" - "Vai de mine, sunt de la București, am venit cu mare greutate și cu mare necaz aici." - "Dar ce s-a întâmplat?" - "Eu sunt fată de preot", a zis, "și s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare funcționar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot și sunt credincioasă. Am crescut în credința creștină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: 'Eu nu cred, dar îți dau voie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te și acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!'"
În felul acesta, ea a întrebat pe părinții ei și s-a încumetat și s-a dus. S-au luat în căsătorie și au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: "Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor." Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: "Fă ce știi, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânșii!"
Atunci ea i-a spus: "Măi, criminalule, să-ți iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ți-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine creștineste, nu păgâneste." El i-a spus: "Gândește-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară." Copilul avea două luni. Ea a spus: "Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul."
Și a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Și iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.
"Am auzit de dumneata și am venit să întreb", a zis ea. "Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună și el m-a amenințat cu moartea, dacă nu fac avort."
"Dacă te-ar tăia de o mie de ori și te-ar împușca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici șarpoaica, nimeni nu își omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fața pământului. Omul își omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te și te pregătește. Muceniță ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla și cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul."
"Cum să fac? Mă tem și de el că mă va omorî, mă tem și de Dumnezeu!"
"Să te temi de Dumnezeu, Care a zis așa: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtășește-te și așteaptă moartea! Dar să nu avortezi!"
Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Și cum era aproape sâmbăta morților, adică "Moșii de vară", anul trecut (1979), ea s-a dus în oraș să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi știți că la noi se dă de pomană, după cum este tradiția noastră ortodoxă, pentru sufletul morților. Și a luat și făină de grâu, ca să facă cozonaci și plăcinte pentru pomană.
A venit acasă din oraș cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie și a frământat aluatul până a dospit și s-a culcat.
Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munți, adică două rânduri de munți. Unul era pe dreapta și unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munți era o șosea dreaptă. Munții erau foarte înalți și aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte și de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la șosea. Ea mergea - asta era prin vis - pe șoseaua aceea printre munți și se minuna de frumusețea acelor locuri.
Dar deodată, când și-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poalele pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Și de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, și focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, și ele tipau groaznic.
Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niște vulturi de foc care veneau din munții ceilalți, cu gheare de foc, cu aripi de foc și cu ciocul de foc și s-au pus pe sânii lor și îi mâncau și ele strigau: "Vai de noi și de noi și de cei ce ne-au născut pe noi!" Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, și apoi zburau înapoi în munți, iar lor le creștea sânii înapoi. Și veneau alți vulturi și le mâncau din nou și ele strigau tare și plângeau.
Și s-a minunat biata femeie: "Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică." Și a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricoșat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, și erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau șerpi cu două capete, niște balauri de foc, încolăciți peste ele și peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă și cu altul pe cealaltă tâtă și le sugeau de le dădea sângele. Așa de tare strigau, de se cutremurau pădurile și munții aceia.
Atunci ea, când a văzut că în stânga vede și mai înfricoșat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit și a căzut în genunchi și striga la Maica Domnului: "Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!" și se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină șerpii aceia și la dânsa.
Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte și cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis: "Mulțumesc Ție, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură." Și a căzut cu fața la pământ, zicând: "Doamne Iisuse, nu mă lăsa!"
"Eu nu sunt Iisus Hristos", a răspuns îngerul. - "Dar cine ești, Doamne?" - "Eu sunt îngerul păzitor al vieții tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, și acum m-am arătat ție cu porunca lui Hristos."
"Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine și nu mă lăsa aici!"
A sculat-o din genunchi și i-a zis: "Nu te teme și mergi după mine!" El mergea înainte și ea în urmă. Și în urma lui se vedeau raze de lumină și era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.
Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat: "Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii aceștia cu două capete și pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor și iar cresc și ele se chinuiesc?" Și a zis îngerul: "Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii și de aceea balaurii aceștia de foc le vor suge în vecii vecilor și vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale și au omorât copiii nevinovați din pântecele lor."
S-a uitat în dreapta și a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Și ea a întrebat: "Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul!" Zice îngerul: "Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot și te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume și era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu și te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul și ai întrebat pe preot și te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!"
Apoi a zis ea: "Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este țara mea? Unde sunt eu aici?" Îngerul i-a zis: "Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ți-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu ești fată de preot și te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate și le-a obligat să facă avort și le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!"
El nu ți-a spus ție, dar este un mare curvar și spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar și ucigaș, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui."
Atunci ea a zis: "Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?" Îngerul Domnului i-a spus: "Dar unde ești, acasă ești! Tu scoală-te și frământă aluatul, că a dospit în covată." Și l-a văzut ca un fulger când a zburat, și ea s-a trezit în casă.
S-a trezit femeia foarte spăimântată și aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la șapte fără un sfert și acum era ceasul nouă și un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad și a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.
Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu și dacă a văzut că este obosită și se odihnește, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.
A venit bărbatul ei: "Ce-ai pățit, Silvia? Ce ți s-a întâmplat?" - "Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi." - "Cum?"
Și i-a spus soțului tot ce i-a zis îngerul: "Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, și le-ai..."
