Uniunea Sovietică: prima țară unde femeile aveau dreptul la avort și revoluția sexuală dintr-un stat socialist

Revoluția sexuală în Uniunea Sovietică a fost prezentată de Wilhelm Reich ca un proces ambiguu, care a început cu dizolvarea familiei ca instituție, dar a fost ulterior contracarat prin noile politici care au promovat responsabilitatea parentală, educația sexuală în familie și consolidarea valorilor tradiționale în perioadele ulterioare. Revoluția sexuală în Uniunea Sovietică a început, zice Reich, cu dizolvarea familiei ca instituție. Legislația țaristă privind familia și căsătoria era, aproape cuvânt cu cuvânt, preluată din Biblie, iar drepturile parentale erau garantate până când bolșevicii au promovat reforme de amploare. A fost lansat în decembrie 1917 când Lenin a publicat pamfletul „Despre dispariția familiei”, iar apoi au fost abrogate legile țariste privind familia, relațiile de familie și relațiile dintre părinți și copii.

Contextul istoric al dreptului la vot și al drepturilor femeilor

În Europa, „problema femeilor” a fost abordată în etape, deseori în paralel cu schimbări politice majore. Legislația finlandeză din 1906 a fost adoptată în perioada în care Finlanda era un Mare Ducat autonom anexat la Rusia. În Estonia, Letonia și Polonia, schimbările au avut loc în timpul obținerii independenței în 1918. În Lituania, de exemplu, constituția a fost modificată în 1918, iar femeile și-au folosit dreptul pentru prima dată în 1919.

De-a lungul secolelor, femeile au câștigat treptat dreptul de vot în majoritatea țărilor, iar în unele cazuri primul vot feminin a apărut în contexte locale, mai ales în alegeri locale înainte de cele naționale. Primele oportunități electorale au apărut adesea luni sau chiar ani mai târziu. În Grecia, legea a intrat în vigoare în 1952, însă femeile au trebuit să aștepte până în 1956 pentru următoarele alegeri generale. Liechtenstein în 1984 și cantonul elvețian Appenzell Innerrhoden în 1991 au încheiat serii de extinderi ale drepturilor femeilor.

Uniunea Sovietică ca pionier în dreptul la avort

În primii ani ai revoluției sovietice, avortul a fost legalizat în contextul unei revoluții despre care Reich susținea că a promovat o nouă libertate sexuală orientată spre binele colectiv. În 1920-1922, avortul era acceptat ca masă, însă, în anii 1930, poziția ideologică s-a schimbat dramatic: avortul a fost denunțat ca act „criminal și imoral”, iar practica a fost sever restricționată în timpul regimului lui Stalin. Avortul a devenit atât de răspândit încât, conform datelor statistice sovietice, anual în spitalul principal din Moscova se făceau 50.000 de avorturi.

După revoluție, femeile sovietice își puteau întrerupe sarcina până la 3 luni, dar apoi intervenția a fost supusă unei serii de modificări legislative, iar în martie 1934 s-a introdus o nouă restricție severă. În martie 1934, sodomia a fost din nou pusă în afara legii, iar în 1932 o rezoluție a Congresului bolșevic a cerut „desexualizarea” tineretului sovietic, reîntorcând influențe tradiționale în sfera sexuală și familială. În 1924, avortul era permis doar în situații limitate, apoi, în anii 1950, politica a început să fie relaxată din nou, extinzând indicațiile medicale pentru avort.

Transformări ale familiei și ale relațiilor în era sovietică

Procesul de dizolvare a familiei a fost intens și a fost însoțit de legalizarea divorțului la cerere, faptul că căsătoria și formarea familiei nu mai erau acte publice, ci evenimente private. Relațiile sexuale cu persoane terțe nu erau interzise, iar adolescenții locuiau în comunități special desemnate, unde libertatea sexuală era extinsă. Pe măsură ce timpul a trecut, dezolarea inițială a fost contrabalansată de o nouă legislație privind familia și căsătoria în anii 1920-1925, iar apoi de propagandă a familiei tradiționale în anii 1930-40, ca reacție la „libertatea” de început.

În anii 1920-1930, cinematografia și presa sovietică susțineau familia tradițională, comercializând idealul că familia este baza cetățeniei sovietice. Vă rugăm să înțelegeți că Revoluția sexuală în Uniunea Sovietică a fost o mișcare complexă, cu etape de liberalizare și contrarevoluție ideologică.

Impactul drepturilor la avort în Europa și în lume

În Europa, ultimele jurisdicții care au acordat femeilor dreptul la vot au fost Liechtenstein în 1984 și Appenzell Innerrhoden în Elveția în 1991. În multe țări, avortul „la cerere” a fost stabilit doar după perioade de ajustări legislative și sociale. În Marea Britanie, avortul în anumite condiții a fost reglementat într-un cadru riguros, cu consiliere obligatorie și restricții temporare în funcție de stadiul sarcinii. În Irlanda de Nord, reglementările diferă semnificativ de restul Regatului Unit până în 1967, când Ulster a avut libertatea de a nu adopta noile legi britanice.

În ceea ce privește țările din grupul al treilea, în multe dintre ele avortul este disponibil la cerere până la un anumit prag de săptămâni de sarcină, cu condiții de consiliere și verificări medicale. În Germania, Ungaria și Belgia, consilierea pre- și post-avort poate fi gratuită, iar în multe cazuri se încearcă prevenirea avortului prin măsuri de sprijin și educație. În Italia, obiecția de conștiință a personalului medical limitează frecvent accesul la avort. În Olanda și Estonia, finanțarea este acoperită de sistemul de asigurări de sănătate, iar avortul poate fi permis în anumite condiții, cum ar fi salvarea vieții sau protejarea sănătății femeii, iar în unele situații și în absența de asigurare financiară de stat.

Consecințe și lecții

Dezbaterile despre avort au fost mereu legate de vulnerabilități sociale: educația sexuală insuficientă, accesul inegal la servicii de planificare familială și diferențele economice. În România, regimul politic a dus la scăderea avorturilor în perioada postcomunistă, dar a adus și provocări legate de sănătatea reproductivă, educația sexuală și accesul la servicii. În România, libertatea de a alege a dus și la demararea programelor de planificare familială finanțate de organizații internaționale, iar apoi contribuțiile naționale au modelat rețeaua de servicii.

În concluzie, istoria dreptului la avort este profund legată de evoluția drepturilor femeilor și de modul în care societățile aleg să echilibreze libertatea individuală cu interesele colective. Uniunea Sovietică a fost, în prima parte a secolului XX, una dintre primele țări în care avortul a căpătat statut legal într-o perioadă de tranziție ideologică, însă lupta pentru drepturi a continuat în diferite forme în deceniile următoare.

Notă: Sursa volumului adaptat este materialul publicat de Nemoskva, care reunește perspective istorice despre avort, familie și drepturile femeilor în secolul XX.

1. Votul universal și diferențele regionale: exemple despre momentul în care femeile au câștigat drepturi electorale în diverse țări.
2. Legislația avortului în Europa: standarde, perioade de săptămâni de sarcină, consiliere pre- and post-avort și finanțări.
3. Rolul mass-media și al propagandei în normalizarea sau criticarea avortului în perioadele diferite.

tags: #uniunea #sovietica #prima #tara #unde #femeile

Postări populare:

• Simptomele infecțiilor colului uterin în sarcină
• Analiză detaliată a efectelor IVF asupra ficatului mamei și implicațiile asupra sănătății sistemice
• Tarife consultatii ginecologice - Anima
• Reorganizarea Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu
• Recenzii despre dr. Rotariu Roxana în ginecologie