În Biblie nu se folosește cuvântul „avort” cu sensul de întrerupere provocată a unei sarcini. Viața este un dar de la Dumnezeu. (Geneza 9:6; Psalmul 36:9) În ochii lui, viața tuturor oamenilor este prețioasă, inclusiv viața unui copil aflat în pântecele mamei lui. Legea dată de Dumnezeu Israelului antic stipula: „Dacă niște bărbați se bat și lovesc o femeie însărcinată, iar copilul ei se naște, dar nu are loc un accident mortal, vinovatului i se va impune plata unei despăgubiri, după cum îi va cere soțul femeii; și el va trebui s-o dea prin judecători. Dar, dacă are loc un accident mortal, să dai suflet pentru suflet”. Dumnezeu consideră copilul o ființă vie încă din momentul conceperii. Din Cuvântul său, Biblia, înțelegem că, pentru Dumnezeu, un făt este o ființă distinctă. Sub inspirație divină, regele David i-a spus lui Dumnezeu: „Ochii tăi m-au văzut când eram doar un embrion”. În plus, Dumnezeu știa cu ceva timp înainte ca Ieremia să se nască ce însărcinare specială avea să-i încredințeze acestuia. Iată ce i-a spus el: „Te-am cunoscut înainte să te fi întocmit în pântecele mamei tale și te-am sfințit înainte să fi ieșit din pântece. Te-am făcut profet pentru națiuni”.
Medicul Luca, unul dintre scriitorii Bibliei, a folosit același termen grecesc atât referitor la un fetus, cât și referitor la un nou-născut. Persoanele care au făcut avort pot fi iertate de Dumnezeu. Dacă acceptă punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la viață, acestea nu mai trebuie să se lase copleșite de sentimente de vinovăție. „Iehova este îndurător și binevoitor... Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult a îndepărtat el de la noi fărădelegile noastre.” (Psalmul 103:8-12) Iehova îi va ierta pe toți cei care se căiesc cu sinceritate de păcatele săvârșite în trecut, precum avortul.
Ce se întâmplă însă în situațiile rare când apare o urgență care impune să se aleagă între viața mamei și viața copilului? Familia este prima alcătuire de viaţă societală şi este mediul cel mai prielnic pentru nașterea, dezvoltarea şi desăvârșirea ființei umane. În rânduiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar în canoanele Bisericii sunt condamnate toate abaterile de la porunca dată primilor oameni: „Creșteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Facere 1,28).
Avortul și mijloacele avortive pot fi considerate ca fiind un păcat grav în multe tradiții liturgice. Canonul 3 Trulan, Canonul 65 Apostolic, 21 Ancira, Canonul 2 şi 8 al Sfântului Vasile, Canonul 33 al Sfântului Ioan Postitorul includ condamnări la adresa pregătirii şi practicării mijloacelor de întrerupere a sarcinii. Tertulian (Apologeticum. CIX) se ridică împotriva avortului ca fiind crimă. Lactanțiu (Institutiones) îl consideră vinovat pe cineva care nu îngrijește fătul; Sfântul Ioan Postitorul prevede pedeapsa pentru femeia care neglijează fătul. Porunca a VI-a a Decalogului: „Să nu ucizi” este citată ca fundament moral împotriva avortului.
Creștinismul nu contestă în vreun fel importanța legăturii trupești din căsătorie, dar înțelege că scopul principal al acesteia nu este doar în planul biologic, ci și în cel spiritual. Sfântul Ioan Gură de Aur explică faptul că nașterea din prunci este parte a scopului căsătoriei, iar avortul reprezintă o sărăcire spirituală a soților și a societății. Preoții au datoria să arate credincioșilor că avortul este o crimă evidentă și că este un păcat strigător la cer, întrucât rezultatul acestor practici este întotdeauna luarea vieții unei ființe umane. Din perspectivă creștină, avortul nu rămâne fără urmări; efectele crimei afectează nu doar părinții, ci și ramurile genealogice ale arborelui.
În Ortodoxie, discuțiile despre copiii avortați includ și slujbe pentru copiii nebotezați sau avortați, dar slujele au condiționări și căi despre cum să fie pomeniți copiii. Sinodul VI Ecumenic, canonul 83, spune: „Cei morţi nu pot fi botezaţi, după cum nu pot fi nici împărtăşiţi”. Aceasta indică faptul că copiii avortați sau morți nebotezați nu pot fi botezați după moarte, iar pomenirile lor în cult trebuie să țină cont de aceste canoane. În plus, Biserica încurajează îngrijirea mamei care surmontă traumele avortului: se recunoaște dreptul la pocăință, iertare și sprijin pastoral, iar rugăciunile pot fi îmbunătățite cu ajutorul liturghiei și al îndrumării duhovnicești.
O întrebare delicată rămâne: ce se întâmplă cu copiii avortați din motive independente de voința părinților sau a preoților? Pravila Bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie recunoaște că viața este în mâinile Făcătorului, iar Dumnezeu nu pedepsește pe cei ce nu cunosc legile. În același timp, este subliniată responsabilitatea părinților de a se ruga și de a arăta pocăință, iar Biserica poate oferi lumină și sprijin prezentând învățăturile Părinților și Canoanele. Canonul Bisericii subliniază că copiii avortați sunt o chestiune delicată, iar slujbele și rugăciunile pot refocaliza înspre mântuire, dar nu prin botez după moarte.
Ce spune Biblia despre avort
Din perspectiva actuală în context românesc, istoria recomandă instrumente pastorale pragmatice: rugăciuni, rugăciuni pentru copiii avortați, canonul pentru copii avortați, și implicarea comunității bisericești în susținerea mamelor care se confruntă cu urgențe de viață. În cadrul discuțiilor despre supraviețuire spirituală, Sfântul Simeon al Tesalonicului recomandă Liturghiile pentru adormiți și subliniază faptul că victoria adevărată vine prin iertare, rugăciune și comuniune în Biserică.
Textele biblice fundamentale pe care creștinii le folosesc pentru a înțelege valoarea vieții includ Ieremia 1:5, Psalmul 139:13-16, Exodul 21:22-25, precum și versete din Ioan 3:16, Romani 8:1 și Filipeni 4:6-7. Acestea arată că viața umană este un dar, iar protecția acesteia este o lucrare continuă a credinților în Dumnezeu. În cazul avortului, credincioșii sunt chemați să urmeze învățăturile biblice, să caute iertarea prin pocăință sinceră și să ofere sprijin moral și pastoral mamelor și familiilor afectate.
În fine, Adventiștii de Ziua a Șaptea, după cum se exprimă în declarațiile lor de credință, subliniază valoarea vieții umane ca dar divin și reafirmă principiile biblice referitoare la viață și la responsabilitatea comunității credincioase, solicitând un răspuns etic în fața fiecărei situații legate de avort. În această lumină, principiile fundamentale rămân clare: viața este sacra, fătul este o persoană înaintea lui Dumnezeu, iar deciziile legate de situațiile de urgență trebuie să fie ghidate de suveranitatea lui Dumnezeu, de slujire pastorală și de respect pentru demnitatea umană.
O privire organizată asupra ideilor principale
- Viața este darul lui Dumnezeu; fătul este o ființă umană de la concepție.
- Avortul este văzut ca o ucidere, cu sancțiuni în tradițiile canoanelor, dar și cu rituri de iertare pentru cei care se pocăiesc.
- Scripturile sugerează responsabilitatea tatălui, a mamei și a legii civile în protejarea vieții copiilor nenăscuți.
- Există pentru copiii avortați și pentru copiii nebotezați o problemă pastorală complexă, cu necesitatea slujbelor, rugăciunilor și învățăturilor teologice.
- Perspectivele moderne din Bagheta Ortodoxă, precum și cele adventiste, recomandă sprijin pentru mame, pocăință sinceră și reconciliere în comunitate.
Conținut tematic suplimentar
- Referințe biblice despre valoarea vieții (Ps. 139:13-16; Exod 21:22-25; Geneza 1:27).
- Canoane și învățături patristice despre avort ca păcat grav și despre pedeapsa și iertarea posibilă.
- Răspunsuri pastorale pentru femeile care au trecut prin avort și pentru familiile lor.
- Îngrijirea morală a societății, conceptul de protecție a vieții în Constituția spirituală a comunității.