Vitrificarea este o procedură ultra-rapidă de crioconservare ce previne formarea cristalelor de gheață într-o celulă, transformând fazele apoase într-o stare solidă asemănătoare sticlei (din lat. vitrum - sticlă).
Această tehnică se bazează pe eliminarea apei din celule prin contactul cu soluții de crioprotectori, înainte ca acestea să fie introduse în azot lichid la -196 grade Celsius. Astfel, se evită formarea cristalelor de gheață sau recristalizarea în timpul proceselor de congelare (vitrificare) și decongelare (devitrificare). Formarea cristalelor de gheață poate afecta mecanic componentele vitale ale celulei.
Vitrificarea permite stocarea pe termen foarte lung a gameților și embrionilor în containere speciale cu azot lichid, fiind considerată o tehnică esențială în reproducerea asistată.
Natura a servit drept inspirație pentru această tehnologie. Au fost descoperite specii de plante și animale care elimină apa din celule și organe vitale pentru a supraviețui temperaturilor extreme. De asemenea, s-a observat prezența unor cantități de glicerol eliberate în timpul congelării larvelor de insecte, glicerolul fiind un crioprotector cunoscut.
Procedura este utilizată de la jumătatea anilor 1980 și a fost perfecționată la începutul anilor 2000. Astăzi, vitrificarea permite crioconservarea mai multor tipuri de celule (ovocite), țesuturi (țesut ovarian) și chiar organe de mici dimensiuni (ovare).
Vitrificarea a evoluat rapid dintr-o tehnică de cercetare într-o procedură uzuală în clinicile de specialitate.
Scopul inițial al vitrificării a fost găsirea unei soluții sigure pentru stocarea embrionilor obținuți în urma fertilizării in vitro (FIV). Deoarece stimularea ovariană, necesară pentru obținerea unui număr mai mare de ovocite, generează adesea mulți embrioni viabili, transferul imediat al tuturor în uter nu este întotdeauna dorit. Prin urmare, a fost dezvoltată procedura de crioconservare a embrionilor pentru a fi stocați optim și a putea fi reactivați în siguranță la condițiile inițiale pentru un embriotransfer ulterior.
Embrionii pot fi selectați și stocați în funcție de nivelul de dezvoltare, calitate și număr, pentru a crește șansele de implantare și obținere a unei sarcini. Astfel, după o singură procedură de recoltare a ovocitelor, embrionii (blastociști) obținuți prin fertilizare pot fi decongelati și implantați după intervale lungi de timp, permițând obținerea mai multor sarcini.
Ce trebuie să știi despre fertilizarea in vitro – Conf. Dr. Nicolae Poiană | Centrul FIV SANADOR
În prezent, o strategie frecvent utilizată este "vitrify-all", care implică crioconservarea tuturor embrionilor obținuți într-un ciclu FIV. Transferul unui embrion se realizează apoi într-un ciclu ulterior, când receptivitatea endometrială este estimată a fi mai mare, în absența stimulării ovariene.
Mai mult, odată cu avansarea tehnologiei de secvențiere a genomului uman, embrionii pot fi testați genetic (PGT - Preimplantation Genetic Testing), iar selecția se poate face și pe baza rezultatelor acestor testări.
În cazul în care, din diverse motive, este necesară crioconservarea ovocitelor după recoltare, acestea pot fi vitrificate. Fertilizarea lor se poate efectua ulterior, după decongelare și readucerea la condițiile fiziologice.
Vitrificarea oferă o metodă eficientă și sigură pentru prezervarea fertilității și maximizarea șanselor de succes în procedurile de reproducere asistată, permițând cuplurilor să își planifice sarcina pe termen lung.
tags: #vitrificarea #crioconservare #a #embrioniilor #ppt