Sarcinile și responsabilitățile profesorului de psihologie în mediul universitar și preuniversitar

În școlile și universitățile din România, rolul profesorului de psihologie depășește simpla transmitere a unor cunoștințe teoretice: el presupune o combinație de competențe didactice, abilități psihopedagogice, vocație pentru lucrul cu oamenii și o continuă adaptare la nevoile elevate de dezvoltare emoțională și socială ale elevilor și studenților. În practică, profesorul trebuie să creeze oportunități de învățare prin care elevii să poată fi înțeleși, ascultați, validați și susținuți în mod deliberat.

Sarcini didactice fundamentale

Actul didactic nu este, deci, doar despre informația de transmis elevilor, ci și despre aptitudini pedagogice (ce nu sunt livrate în școală, ci se capătă prin experiență). Sarcinile de lucru pe care un profesor le creează trebuie să aibă, cred eu, un caracter aplicabil, care să crească nivelul de înțelegere a respectivelor informații teoretice.

Profesorul de psihologie în mediul preuniversitar și universitar are responsabilitatea de a alege și adapta metode didactice potrivite stadiului de dezvoltare al elevilor sau studenților. Expunerea, conversația, exercițiul, problematizarea au existat și continuă să existe. E inerent faptul că eficiența pedagogică depinde într-o bună măsură de metodele alese de cadrul didactic. Rolul fundamental al metodelor a fost dezbătut și demonstrat de-a lungul timpului de pedagogi recunoscuți pe plan european (Jean Piaget, J.S. Bruner ș.a.), insistându-se asupra discernământului profesorului de a-și alege cea mai potrivită metodă în fiecare moment al procesului instructiv-educativ pentru a obține rezultate diferite și benefice în pregătirea elevilor.

Din ambiția și dorința arzătoare de a fi un profesor „altfel”, am susținut și aplicat înlocuirea expunerii și prelegerii tradiționale cu prezentările interactive PowerPoint, dezbaterile și învățarea prin descoperire (prin exerciții și jocuri online, create pe platforme pe care internetul le pune la dispoziție gratuit, precum WordWall), le-am dat ocazia elevilor mei de a fi în centrul atenției ocupând scaunul autorului sau purtând pălării gânditoare pentru a-și exprima opiniile diverse, le-am arătat că horoscopul poate influența și soarta unor ființe de hârtie, cum sunt personajele din textele literare studiate, le-am oferit posibilitatea de a se autoevalua de fiecare dată pentru a-i învăța să fie corect cu ei înșiși, le-am arătat cât de important e să extragem informația esențială din ceea ce citim prin hărți conceptuale și jurnale reflexive și multe alte tehnici pe care unii le numesc „moderne”, dar pe care eu le consider practice, utile și adaptate schimbărilor de generație pe care le resimțim cu toții.

Rolul psihologiei educației în formarea profesorului

În aceste condiții, cred că sunt imperative cunoștințele din domeniul științei educației în formarea (inițială și continuă) a oricărui cadru didactic. Deoarece profesorul, prin întreaga sa activitate, urmărește să formeze, să dezvolte și să împlinească personalitatea elevului și cât mai buna integrare a acestuia, trebuie să aibă capacitatea, calitățile și virtuțile asemănătoare cu cele ale unui psihoterapeut.

Psihologia educației intervine în relația profesor-clasa de elevi-elevul însuși pentru a o reface atunci când apar situații nedorite, dezechilibrate, ce trebuie corectate (cum sunt cazurile elevilor anxioși, marginalizați din cauza unor probleme de sănătate genetice sau a celor care refuză sau nu reușesc să se integreze într-un grup social). Altfel spus, un profesor bun își va dezvolta, practicându-și meseria, ceea ce Daniel Goleman numește inteligență emoțională.

Gestionarea comportamentului și disciplina

La fel cum pentru o psihoterapie trebuie cunoscut bine bolnavul pentru a i se prescrie un tratament, așa și în activitatea educativă maximul de rezultate se obține prin comunicare și, cel mai important, prin cooperare. Astfel, profesorul și elevul trebuie să stabilească de la început „un parteneriat democratic”. Este de dorit ca orice profesor să-și privească elevul nu ca pe un „subordonat”, ci din perspectiva a ceea ce el a fost și poate să devină, în funcție de posibilitățile și capacitățile sale intelectuale.

Permisivitatea de care am dat dovadă în timpul lecțiilor a fost dusă la extrem de unii dintre elevi. Din dorința de a se afirma și de a fi recompensați, mi-au atras atenția elevii care au devenit gălăgioși și chiar agresivi. Recunosc că m-am simțit nesigură pe capacitățile mele de a gestiona clasa de elevi, însă, cu toate acestea, nu mi-am ascuns nesiguranța în spatele unei atitudini dure. Am rămas fermă și la fel de indulgentă și am încercat, prin dialog, să îi implic în activități în care responsabilitățile să le ocupe timpul și să fie rezonabile tuturor. Am descoperit, așadar, că pentru a-i disciplina pe elevii mei nu trebuie să devin severă, deci să-mi schimb comportamentul față de ei, ci să identific problema și să-i înțeleg cauza pentru a-i găsi, mai apoi, cea mai bună soluție.

Formarea inițială și continuă: rol legislativ și practic

Formarea inițială și continuă. Cariera didactică. Pentru învăţământul preuniversitar, formarea iniţială furnizată în învăţământul formal este completată cu o perioadă de stagiul practic cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, de regulă sub coordonarea unui profesor mentor cu durata de 1 an. În timpul acestei perioade, cadrele didactice debutante sunt angajate pe bază de contract de muncă identice cu cele ale cadrelor didactice angajate definitiv, conţinând aceleaşi responsabilităţi, drepturi şi obligaţii (inclusiv norma didactică, salariu etc.). Perioada de inserţie profesională are o importantă dimensiune de sprijin şi supraveghere şi se încheie cu un examen formal - examenul de definitivare în învăţământ.

Indiferent de procedura exactă aplicată, selecţia, recrutarea şi angajarea cadrelor didactice în învăţământul de stat şi privat trebuie să se bazeze pe concurs. În urma definitivării în învăţământ, dezvoltarea profesională în continuare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar este un proces în două etape. Fiecare etapă este finalizată prin evaluări specifice şi conduce la certificare şi un grad profesional mai înalt.

Intervenție psihologică și prevenție

Sănătatea mintală este cea mai importantă în orice situație, inclusiv în procesul instructiv-educativ, în care reprezintă reperul oricărui mecanism de învățare. Psihologia educației nu este altceva decât „un liant” între profesor și elev, adică punctul comun care asigură dezvoltarea bilaterală a unei relații empatice, prospere, de sprijin și de încredere în bogatul conținut al artei ce se numește predare.

Profesorul trebuie să descopere atât la sine, cât și la elev, influențele negative, să le analizeze cu răbdare și să intervină pentru înlăturarea eșecului produs. Profesorul trebuie să facă efortul de a se autodepăși și de a-i arăta elevului cum să-i urmeze modelul, fără să renunțe, chiar dacă acest „ideal” poate părea extrem de epuizant.

Adaptarea la diversitate și echitatea educațională

Copilul, adică elevul, este unic în felul său: fiecare provine dintr-un alt mediu, are propriile dorințe, pasiuni ori interese, are modul său specific de a reține informația etc. Astfel, copiii se cer a fi descoperiți individual, în detaliu, pentru ca procesul instructiv-educativ în care profesorul și elevul sunt (sau ar trebui să fie) implicați în mod echitabil și egal să se desfășoare în cele mai bune condiții și să capete dimensiuni cu adevărat benefice dezvoltării elevului ca individ capabil de incluziune socială și profesională.

Sistemul nostru de învățământ este traversat de numeroase inechități în domeniul calității și egalității de șanse. Acestea sunt ușor observabile, în primul rând, prin diferențele de calitate a educației dintre școlile din zonele rurale și cele urbane. Indicatorii care descriu calitatea sunt variați și includ spațiile de învățământ, dotările necesare pentru predare și învățare (laboratoare, rețele informatice etc.), spații pentru activități culturale și sportive, pentru servirea mesei. Important este și sprijinul comunităților - părinți, autorități etc.

Rolul modelului și conduita profesională

Există cazuri (din păcate, multiple, în școala românească), în care unii profesori sunt deosebit de exigenți și excedați, care își amenință, umilesc sau evaluează subiectiv (și incorect) școlarii. Alții, deopotrivă, îi „zdrobesc” pe elevi, descărcându-și tensiunile nervoase, dezvoltându-le, mai mult sau mai puțin voit, imense aversiuni față de școală și față de studiu. Efectele acestor acțiuni ale profesorului nu pot fi decât negative, oscilând între izolare, depresie, absenteism și ajungând până la abandon școlar (sau alte situații mai grave).

Aceste aspecte sunt legate de didactică, de instruirea specialității profesorului, de metodica predării, dar intervine și psihologia ca suport pentru conștientizarea de către profesor că trebuie să-și adapteze comportamentul pentru a reprezenta, întâi de toate, un model pentru elevul în fața căruia stă.

Autoevaluare, introspecție și experiență practică

Trebuie să recunosc că nimeni, în timpul formării mele inițiale din facultate, nu ne-a explicat, măcar la nivel teoretic, ce trebuie să facem noi, viitorii profesori, în astfel de situații imprevizibile. De aceea, în calitate de cadru didactic, am fost nevoită să adopt decizii prompte, în timp real, neputând anticipa efectul acestora într-o situație nemaiîntâlnită. Cred că experiența socială și introspecția „mi-au șoptit” ce este de făcut pentru ca lecția mea să se desfășoare adecvat și eficient în continuare, iar aceste două elemente sunt, cu certitudine, pași mici, dar utili în demersul meu spre o bună cunoaștere psihologică de care am nevoie.

Am folosit îmbinarea de cuvinte „experiență socială” deși, paradoxal, ca un profesor debutant, unica mea rutină de cunoaștere este strict legată de parcursul meu școlar, în calitate de elev și student. Îmi aduc aminte de anii de școală în care datoria mea pentru a avea „performanțe”, adică 10 pe linie, era să reproduc comentarii literare, să analizez fraze lungi și dificile și să aplic formule matematice pe exerciții aparent incompatibile cu acestea, să rețin ani și evenimente marcante la istorice. Sunt o mărturie vie, deci, a sistemului tradițional de educație, centrat pe memorizare.

Ce trebuie să urmeze profesia didactică?

Profesorii trebuie să renunțe în procesul de predare-învățare la clișee, la standardizare, la rigiditate, omogenizare, căci acestea nu garantează nicidecum un progres, ci mai degrabă un regres, o stagnare a sistemului educațional care are o imensă nevoie de schimbare. Profesorul ancorat în realitatea zilelor noastre trebuie să-și adreseze o întrebare fundamentală, căreia să-i găsească un răspuns practic, prin propriile alegeri care se concretizează în activitatea sa de la clasă: „care este scopul educației?”. În calitate de profesor, cred că scopul fundamental al educației este de a ne uni: mai întâi pe dascăl de elevii săi pentru ca, mai apoi, să-l apropie și integreze pe elev de societate.

Exemplu practic

Ca exemplu, voi folosi situația mea actuală: profesor, în primul an de activitate, într-o școală din mediul rural. Entuziasmul pentru o carieră didactică și dragostea pentru copii m-au influențat să iau decizia ca, după finalizarea studiilor de licență și, concomitent, a unui program de formare psihopedagogică, să mă înscriu la examenul național de obținere a unui post în învățământ. Deși nu fusesem pusă decât de trei ori în situația de a mă afla la catedră, în fața elevilor (așa cum visasem încă din copilărie), am pășit cu entuziasm în prima zi de școală și mi-am întâmpinat, cu un zâmbet larg, elevii.

Interesul meu din timpul orelor s-a concretizat nu doar în a le transmite conținuturile aferentei clasei în care mă aflam, ci am reușit (și sper să continui să o fac) să ofer timp pentru a le stimula interesele prin diverse activități pliate după înclinațiile fiecăruia. Am conștientizat că unii au pasiuni pentru scris și pentru citit, alții pentru desen, dans, cântec, sport sau explorarea mediului și am adaptat activitățile didactice pentru a-i stimula și atrage pe toți.

Cunoașterea științifică și colaborarea cu mediul universitar

Colaborarea cu cercetători și formatori din universități este esențială pentru actualizarea practicilor didactice. Cunoașterea contribuțiilor unor specialiști relevanți (de exemplu, cercetări privind funcțiile executive, anxietatea la copii, dinamica grupurilor sau dezvoltarea identității) oferă profesorului instrumentele teoretice necesare pentru diagnosticare, intervenție și prevenție în context educațional. Cercetările care analizează factori personali și sociali ce contribuie la formarea sinelui, intenționalitatea, autoreglarea pe tot parcursul vieții sau interacțiunea emoție-funcționare executivă sunt aplicabile în conceperea programelor de sprijin școlar, a intervențiilor pentru elevii cu anxietate sau deficite de atenție și a programelor de prevenție.

Tabel: Domenii-cheie de colaborare între profesorii de psihologie și cercetare

Etică, deontologie și sănătate mintală

Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei. Încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific. În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţământ poate solicita un nou examen medical complet.

Profesorul trebuie să respecte deontologia profesională, să evite umilirea, amenințarea sau evaluarea subiectivă incorectă a elevilor, având obligativitatea de a coopera cu părinții, colegii și serviciile specializate pentru a asigura protecția și bunăstarea elevului.

Concluzii practice pentru profesori

• Cultivați inteligența emoțională: autocontrol, echilibru emoțional, empatie.
• Adaptați metodele la diversitatea elevilor: individualizare, activități practice și interactive.
• Colaborați cu specialiști din mediul universitar pentru programe și intervenții bazate pe cercetare.
• Promovați parteneriatul democratic profesor-elev și implicarea activă a elevilor.
• Asigurați-vă formarea continuă: stagii practice, mentorat, programe de perfecționare.
• Respectați etica și legislația în vigoare privind formarea și evaluarea cadrelor didactice.

„Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se urca în copac, el va trăi toată viața cu impresia că nu este deștept.” - Albert Einstein. Această idee ar trebui să trezească în mintea oricărui om, dar cu precădere a oricărui profesor, nevoia de conștientizare a faptului că orice om, orice elev este unic și individual.

tags: #2 #sarcinile #si #responsabilitatile #specifice #ale

Postări populare:

• Waldeyer: structura inelului limfatic în pediatrie
• află mai multe despre pediatrul Ioana Tătaru din Cluj
• Informații utile despre Secția obstetrică-ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț
• Importanța anesteziei în obstetrică: rolul echipei de anestezie în ginecologie
• Informații despre sterilet