Mamele care isi parasesc copii si ii lasa in calea mortii sunt mai tarziu intrebate daca sunt de acord cu adoptia. Asa cere legea actuala. Suntem pe primul loc in Europa privind numarul de copii abandonati. Totusi, Guvernul nu gaseste timp sa studieze un proiect de lege care, pentru multi dintre acesti copii, ar putea insemna salvarea.
Planul unui copil l-a abatut din drum pe un barbat care se plimba pe malul raului Somes. Se intampla in 2009, intr-o zi rece de octombrie. Sub o gramada de crengi, acoperita doar cu o patura, zacea o fetita. Era nascuta de cinci zile. Cineva o lasase acolo, fara sa-i pese ca ar putea muri de frig sau omorata de vreun animal. La spital, asistentele i-au dat un nume: Crenguta Somesan, dupa locul in care fusese gasita.
La acea vreme, politia anunta apasat ca mama va fi trasa la raspundere. Dupa o luna de cautari, politistii i-au gasit mama, intr-un sat de langa Satu Mare, in casa viitorilor socri, dar au uitat sa o traga la raspundere. Nu simte nimic. N-a simtit nici atunci cand a lasat-o pe malul apei. Vorbeste soptit despre saracie si despre problemele ei. Tatal ei s-a recasatorit, iar viata cu noua mama n-a fost cea mai buna. A fugit de acasa la 16 ani cu tanar dintr-un sat vecin. A facut un baiat, iar cand a ramas insarcinata a doua oara parintii lui i-au spus ca n-are ce cauta cu inca un copil acasa. Asa ca, atunci cand a iesit din spital cu fetita in brate, n-a stiut incotro s-o apuce. A lasat-o pe malul apei si n-a mai privit inapoi.
Intr-o tara civilizata, ar fi fost condamnata pentru tentativa de omor. La noi, e intrebata daca vrea sa ia copilul acasa. Are toate drepturile pe care i le orfera legea romaneasca. O lege care le da drepturi depline parintilor naturali. Daca ei nu sunt de gasit, atunci sunt cautate rudele de pana la gradul patru, iar procedura de adoptie incepe abia dupa ce-si dau toti acordul.
In realitate, fetita se numeste Denisa. Cand am vizitat-o anul trecut, in luna martie, cand se afla in grija unei asistente maternale. Asa ca mama are drepturi depline asupra copilului, desi i-a pus viata in pericol. Daca i-ar fi cautat cu adevarat mama, ar fi aflat ca a plecat demult din tara. Incompententa, lipsa unei legi care sa protejeze copilul au facut din Crenguta o vicitma. Ne-am intors la Denisa si, dupa 1 an si patru luni, e inca in casa asistentei maternale. Nu i s-a deschis procedura de adoptie, desi mii de romani vor sa infieze copil. Mai trist e ca va ajunge si ea la varsta la care probabil n-o va mai vrea nimeni, pentru ca legea spune ca trei instante judecatoresti trebuie sa se pronunte in privinta adoptiei, iar asta dureaza uneori chiar si doi ani de zile.
75% dintre copiii declarati de instante adoptabili sunt mai mari de cinci ani. Statistic, romanii vor copii mai mici de trei ani, asa ca restul sa-si traiasca copilaria in centre de plasament. Si asta in vreme ce mii de romani asteapta in casa lor un copii. Sotii Cserei au depus actele pentru adoptie cand au inteles ca nu pot avea propriul copil. Desi au atestat de parinti adoptatori de mai bine de un an, nu s-a gasit un copil pentru ei, desi maternitatile sunt pline de abandonati. Sunt aproape 5.000 de parinti care asteapta. Si 40.000 de copii parasiti. Si totusi, nu se gasesc unii pe altii. Din cauza unei legislatii care nu priveste neaparat interesul copilului. O lege care obliga familia, inclusiv rudele de gradul patru, sa-si dea acordul pentru adoptie, o prevedere care cere instantelor trei hotarari judecatoresti.
Dosarele lor sunt judecate alaturi de infractiuni sau procese civile, asa ca rareori le vine randul. Asa se ajunge la situatia in care un copil devine adoptabil la trei, patru sau cinci ani. Situatia ar fi mai simpla daca Romania ar avea un tribunal al copiilor in toate orasele. Exista doar unul la Brasov, care functioneaza cu succes. Tribunalul Copilului de la Brasov e un caz izolat. In tara, adoptiile sunt considerate activitati secundare in directiile pentru protectia copilului. In unele orase nu exista persoane desemnate sa se ocupe de asta, iar in altele un singur om ar trebui sa le gaseasca rudele de pana la gradul patru si sa-i reprezinte in instanta. Asta in conditiile in care, statistic, in fiecare zi un copil este abandonat in maternitatile din Romania.
In plus, nu exista un registru care sa puna fata in fata copii adoptabili cu parintii care vor sa adopte. Intre directii nu exista colaborare, iar parintii disperati dupa ani de asteptare ajung sa-si caute singuri copii trimitand adrese la directiile din tara. Teoretic, pana in ziua adoptiei, copiii pana la doi ani, ar trebui sa stea in grija unui asistent matern. Si in teorie in sase luni asistentii trebuie sa le gaseasca o familie: adoptiva sau naturala. In practica, lucrurile stau altfel. Sunt lasati la asistenti maternali ani de zile. Copii cresc, se atasaza de parintii angajati, iar cand ajung la 10-12 ani unii sunt mutati in centre ca sa faca loc in casele maternalilor, nou-nascutilor abandonati in spitale. Asa ca cei dati la o parte, traiesc un nou abandon care are asupra lor efecte devastatoare.
In strainatate, mamele sociale nu tin copiii mai mult de sase luni tocmai pentru a evita dezvoltarea acestui tip de atasament. La noi, ajung la varste mari si atunci sunt transferati in centre. In ultimul an, 1.000 de asistenti maternali au renuntat la copiii pe care ii aveau in grija din cauza reducerii cu 25 de procente a salariilor, iar 300 dintre ei au ajuns din nou la casa de copii. In aceste conditii, 23.000 de copii cresc singuri in case de copii abandonati si de parinti si de autoritati. Romanii nu-i vor pentru ca sunt prea mari, iar strainii cei dispusi sa-i infieze nu mai sunt lasati.
Legea privind protectia copilului aparuta in '97 punea oarecum lucrurile in ordine. Copiii erau infiati de straini cu ajutorul ONG-urilor. Unele transformasera asta in adevarate afaceri. Cinci ani mai tarziu insa, UE cerea alinierea legislatiei si reglementarea adoptiilor internationale. Uniunea Europeana conditiona aderarea Romaniei de reglementarile in privinta protectiei copilului, asa ca statul presat de europeni a decis stoparea adoptiei internationale. Intre 2002 si 2005, anul in care guvernul a impus un nou moratoriu, sute de copii au fost totusi infiati de straini prin hotarari de guvern. Raportorul europan Emma Nicholson a luat atitudine cand a aflat ca 100 de copii urmau sa fie infiati de italieni prin hotarare de guvern. Alte 1.100 de dosare erau in asteptare pentru a fi aprobate de executiv.
Dupa ce termina scoala, statul isi ia mana de pe copii. Inceteaza masura de protectie sociala, iar ei sunt lasati singuri sa-si faca un rost. Acesta este momentul in care pentru cei mai multi dintre ei incepe decaderea. Soarta copiilor abandonati ar putea fi alta daca alesii isi fac timp sa studieze un proiect de lege potrivit caruia copii ar putea fi declarati adoptabili in primele sase luni de la abandon. Pentru parlamentarii nostri insa soarta zecilor de mii de copii abandonati nu reprezinta o prioritate, desi statul plateste pentru intretinerea lor peste 100 de milioane de euro anual. Suntem tara cu cei mai multi copii abandonati din Europa si cea mai restrictiva lege. Mama care si-a lasat copilul sa moara pe malul apei trebuie sa-si dea acordul pentru adoptie, rudele de pana la gradul patru au si ele un cuvant de spus, iar tribunalele judeca soarta acestor copii printre picaturi.
Abandonul în context social și legislativ
Abandonul deschis si desfasurat în maternitatea sau în alte locuri reprezintă infracțiunea de abandon, pedepsita de Codul Penal. In Romania, ca in alte tari UE, nu exista o definitie legala clara si cuprinzatoare a abandonului copiilor, iar acest vid conduce la variante in care parintii sunt eludati si copiii raman in instutii multi ani. Proiectul Daphne, finantat de UE, a diferențiat doua tipuri de abandon: deschis si secret, ceea ce permite o abordare mai precisa a fermitarii responsabilitatii.
Consecințele: copii abandonati ajung în centre de plasament, cu impact profund asupra dezvoltării emoționale și stimei de sine. Multe studii arată ca lipsa unei legaturi sigure cu părinții timpuriu poate crea traume ce se pot repercuta în viața adultă. Când nu există sprijin emoțional adecvat, reiese o serie de dificultăți în exprimarea emoțiilor, relaționare și încredere în sine.
Factorii principali ai abandonului includ sărăcia, depresia postnatală, lipsa informațiilor despre planificarea familială, condițiile de viață dificile, situația de părinte singur, posibili handicaps ai copilului, violența în cuplu și minoritatea de sarcină. Studii indică faptul că majoritatea părinților nu doresc abandonarea copiilor, dar circumstanțele dificile îi determină să creadă că este în interesul copilului să fie plasat în alte medii.
Controlul instituțional în România a suferit multiple reforme. Legile din 1993, 2004, 2009 și 2011 au încercat să reglementeze adoptia, să prevină abuzurile și să protejeze drepturile copiilor. Totuși, lipsa unui registru unificat între directii, colaborarea insuficientă și durata lungă pentru hotărârile judecătorești creează blocaje majore pentru familiile care așteaptă adopția. Existența unui tribunal al copiilor în toate orașele ar facilita conectarea copiilor adoptabili cu familiile adoptive.
Exemple de bune practici: în Sectorul 1 București a fost înființat un Birou de prevenire și intervenție în situația părăsirii copilului în maternitate, cu echipe de asistenți sociali care colaborează cu spitalele locale pentru consiliere psiho-socială, ajutor la obținerea actelor de identitate și facilitarea accesului la servicii sociale. În practică, însă, aproximativ 23.000 de copii cresc în case de copii abandonate sau în plasament, în condițiile în care multe familii doresc copii, dar nu pot satisface cerințele birocratice sau nu există copii disponibili în rândul copiilor aflați în flan. În Franța, de exemplu, există leagane speciale sau Nașterea anonimă, însă aceste soluții sunt discutate în contextul impactului asupra legăturii dintre mamă și copil.
Într-o notă de reflecție socială, se subliniază necesitatea de a comunica mai bine și de a oferi sprijin în familie pentru a preveni abandonul, inclusiv prin programe de educație parentală, consiliere și asistență socială adecvată în comunități rurale și urbane. Între timp, adoptia internațională este în prezent reglementată în mod riguros, iar UE a cerut alinierea cu standarde europene pentru protecția copiilor și reglementarea adopțiilor internaționale.
Consecințele pe termen lung ale abandonului copiilor afectează nu doar individul, ci și societatea: costuri sociale, necesitatea serviciilor de sprijin psiho-social, riscul de excluziune școlară și abandon școlar, precum și dificultățile în integrarea în viața adultă. Soluțiile includ nu doar modificări legislative, ci și cadre instituționale cu resurse suficiente, registre eficiente, tribunale dedicate copiilor în mai multe orașe și o colaborare reală între direcțiile de protecție a copilului, spitale, mame, tați și familii extinse.
Perspective și recomandări pentru viitor
- Dezvoltarea unui registru național de copii adoptabili și de familii adoptive, cu conectări între direcții, spitale și instanțe, pentru a reduce timpul de potrivire.
- Creșterea numărului de tribunale ale copiilor în orașe mari și medii pentru accelerarea deciziilor privind adopția.
- Extinderea programelor de prevenire a abandonului: consiliere psihologică pentru mame, sprijin material, servicii de plasament temporar și programe de educație pentru părinți.
- Reglementarea clară a abandonului deschis vs. secret, cu obiectivul protejării interesului superior al copilului și facilitării adopției când este necesar.
- Imbunatatirea finanțării asistenților maternali și reformarea salarizării pentru a preveni plecarea de la locurile de muncă și abandonul copiilor în grijă.
- Compararea cu bune practici internaționale, inclusiv modele de sprijin familial și de „naștere anonimă” în situații stricte, analizând impactul asupra copiilor și relațiilor cu părinții biologici.
- Informarea publicului și promovarea unei culturi a responsabilității parentale prin campanii, oameni politici implicați și ONG-uri, pentru a reduce stigmatizarea părintelui și a încuraja sprijinul comunității.
- Instruire pentru profesioniștii din domeniul sănătății și al protecției copilului în detectarea semnelor de risc și intervenția timpurie pentru prevenirea abandonului.
Spot abandon scolar [română]
Ca răspuns la întrebarea existentială despre legătura dintre orașe, instituții și familii, se poate argumenta că soluțiile ar trebui să vizeze mai întâi binele copilului, iar apoi interesele birocratice ale instituțiilor. Abandonul matern nu este doar o problemă juridică; este o problemă morală, socială și economică care cere acțiune coerentă și responsabilă din partea întregii societăți.
În final, se poate afirma că „rădăcina” abandonului este complexă: sărăcia, depresia, lipsa educației pentru planificare familială, lipsa resurselor pentru părinți și lipsa unui cadru instituțional robust. Soluțiile existente trebuie intensificate și extinse pentru a transforma statisticile dintr-un tablou sumbru într-un proces de protecție eficientă a copiilor, cu adopția accelerată pentru cei eligibili și sprijin real pentru familiile care vor să ofere un viitor copiilor abandonați.
tags: #abndonul #matern #deschis
Postări populare:
- Când se poate afla sexul copilului?
- Recenzii despre Pneumologie pediatrică în Constanța și programări rapide
- Totul despre scutecele pentru animale: ghidul nostru detaliat
- Pediatrie la Dr Mihalache în Botoșani: echipa și serviciile oferite
- Simptomele sarcinii și cum pot fi interpretate în era tehnologiei