Stabilirea unei filiații corecte face parte din dreptul copilului la stabilirea și păstrarea identității sale, unul dintre drepturile fundamentale, instituite de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Conform art. 9 al acestei legi, copilul are dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia.
Lucrarea „Drepturile și obligațiile părinților în cazul separării” abordează în profunzime instituțiile dreptului familiei, oferind o analiză actuală a acestora, așa cum sunt reglementate de Codul civil și legile speciale în vigoare.
Materia este structurată în treisprezece capitole, acoperind aspecte esențiale legate de familie, logodnă, curtajul matrimonial și căsătorie, regimurile matrimoniale, rudenie și afinitate, filiație, adopție, autoritatea părintească, obligația legală de întreținere, tutela și curatela minorului, starea civilă și actele de stare civilă.
Prin modalitatea clară și accesibilă de prezentare a informației, cu trimiteri la opiniile din doctrina de specialitate și practica judiciară relevante, lucrarea contribuie la dobândirea facilă a cunoștințelor și înțelegerea acestei discipline de către studenții facultăților de drept, precum și la formarea unei imagini de ansamblu a problemelor în materie pentru teoreticieni, practicieni și toți cei interesați de dreptul familiei în general.
Capitolul I. Aspecte generale despre familie
- §1. Noțiunea juridică de familie
- §2. Reglementarea relațiilor de familie
- §3. Dreptul la căsătorie, dreptul de a întemeia o familie și noțiunea de „viață de familie”
- §4. Obiectul dreptului civil al familiei
- §5. Principiile dreptului civil al familiei
- §6. Funcțiile familiei
- §7. Concubinajul
Capitolul al II-lea. Aspecte generale despre logodna, curtajul matrimonial și căsătorie
- §1. Logodna
- §2. Curtajul matrimonial
- §3. Căsătoria
Capitolul al III-lea. Încheierea căsătoriei
- §1. Condițiile de fond necesare încheierii valabile a căsătoriei
- §2. Căsătoria postumă
- §3. Condițiile de formă pentru încheierea căsătoriei
Capitolul al IV-lea. Efectele căsătoriei
- §1. Considerații generale
- §2. Drepturile și îndatoririle nepatrimoniale ale soților
- §3. Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților
- §4. Regimurile matrimoniale
Capitolul al V-lea. Desființarea, încetarea și desfacerea căsătoriei
- §1. Nulitatea căsătoriei
- §2. Încetarea căsătoriei
- §3. Desfacerea căsătoriei prin divorț
- §4. Efectele divorțului
Capitolul al VI-lea. Rudenia și afinitatea
- §1. Rudenia
- §2. Afinitatea
Capitolul al VII-lea. Filiația
- §1. Considerații generale
- §2. Moduri de stabilire a filiației
- §3. Dovada filiației
- §4. Posesia de stat
- §5. Timpul legal al concepției
- §6. Prezumția de paternitate
- §7. Recunoașterea copilului
- §8. Acțiuni privind filiația
- §9. Filiația în cazul reproducerii umane asistate medical cu terț donator
Capitolul al VIII-lea. Situația legală a copilului
- §1. Egalitatea în drepturi a copiilor
- §2. Numele copilului din căsătorie
- §3. Numele copilului din afara căsătoriei
Capitolul al IX-lea. Adopția
- §1. Aspecte introductive
- §2. Condițiile de fond ale adopției
- §3. Procedura adopției
- §4. Efectele hotărârii judecătorești de înființare a adopției
- §5. Încetarea adopției
Capitolul al X-lea. Autoritatea părintească
- §1. Aspecte generale
- §2. Drepturile și îndatoririle părintești
- §3. Exercitarea autorității părintești
- §4. Decăderea din exercițiul drepturilor părintești
Capitolul al XI-lea. Obligația legală de întreținere
- §1. Noțiunea obligației legale de întreținere
- §2. Caracterele juridice ale obligației legale de întreținere
- §3. Persoanele între care există obligația de întreținere și ordinea în care se datorează
- §4. Condițiile generale ale obligației legale de întreținere
- §5. Întinderea dreptului și obligației legale de întreținere
- §6. Particularități ale obligației legale de întreținere între diferite categorii de persoane
Capitolul al XII-lea. Tutela și curatela minorului
- §1. Tutela
- §2. Curatela minorului
Capitolul al XIII-lea. Starea civilă și actele de stare civilă
- §1. Considerații introductive
- §2. Noțiunea și natura juridică a stării civile
- §3. Caracterele juridice ale stării civile
- §4. Izvoarele stării civile
- §5. Dovada stării civile
- §6. Acțiunile de stare civilă
- §7. Actele de stare civilă
- §8. Întocmirea actelor de stare civilă
Stabilirea Filiației Copilului
Filiația copilului față de tatăl din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, după caz, stabilește textul art. 408 alin. 3 C. Înainte a analiza acțiunea în stabilirea filiației față de tatăl din afara căsătoriei, se impun a fi făcute anumite precizări legate de stabilirea paternității copilului prin recunoașterea acestuia de către tatăl său.
Recunoașterea copilului reprezintă actul juridic civil unilateral prin care o persoană declară despre un copil că acesta îi aparține. Stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei prin recunoașterea acestuia este reglementată în cuprinsul art. 415 alin. 2 C. civ. Astfel, potrivit textului legal indicat, copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
În primul rând trebuie lămurit care categorii de copii pot beneficia de textul art. 415 alin. 2 C. civ. Astfel, este inadmisibil ca un copil din căsătorie să fie recunoscut de către alt bărbat. Copilul din căsătorie beneficiază de aplicarea prezumției de paternitate. Dacă însă este tăgăduită paternitatea copilului din căsătorie și acesta devine copil din afara căsătoriei, el va putea fi recunoscut de tatăl său.
Textul art. 415 alin. 2 C. civ. - copilul conceput. Recunoașterea copilului conceput dar nenăscut a suscitat discuții în doctrină. - copilul decedat. Potrivit art. 415 alin. 3 C. - copilul recunoscut. Potrivit art. 418 lit. a) C. civ., recunoașterea este lovită de nulitate absolută dacă a fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiația anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea este valabilă. În ceea ce privește forma recunoașterii copilului, este de precizat că potrivit art. 416 alin. 1 C.
Acțiunea în Stabilirea Paternității din Afara Căsătoriei
Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei reprezintă acțiunea copilului ori a moștenitorilor acestuia, introdusă împotriva tatălui din afara căsătoriei, când acesta nu a recunoscut copilul astfel conceput și născut.
Potrivit art. 424 C. Potrivit art. 425 C. civ., acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată și de moștenitorii copilului, în condițiile legii.
Așadar, calitatea procesuală activă este recunoscută copilului (cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 C. civ.), moștenitorilor copilului care pot porni o astfel de acțiune dar o pot și continua (art. 425 alin. 2 C. civ.). Nu în ultimul rând acțiunea poate fi promovată și de procuror, în temeiul art. 92 alin. 1 C. pr. civ.
Acțiunea poate fi formulată atât de copilul minor, cât și de cel major. Astfel, potrivit art. 413 C. civ., dispozițiile prezentului capitol referitoare la copil sunt aplicabile și persoanei majore a cărei filiație este cercetată. Acțiunea va fi formulată împotriva persoanei despre care se susține că ar fi tatăl copilului, ea putând fi promovată în cazul decesului pretinsului tată împotriva moștenitorilor acestuia, potrivit art. 425 alin. 3 C.
În privința probelor este de menționat că pot fi utilizate orice mijloace de probă, sens în care pot fi utilizate înscrisurile, mărturisirea pretinsului tată, martori, prezumții, expertiză de specialitate. Ca aspect de noutate, legea instituie o prezumție legală relativă, astfel potrivit art. 426 alin. 1 C. civ., paternitatea se prezumă dacă se dovedește că pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepției. Prezumția este înlăturată dacă pretinsul tată dovedește că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil, potrivit art. 426 alin. 2 C.
Menționăm că prezumția reglementată de art. 426 C. civ. este incidentă doar în ipoteza stabilirii paternității copilului din afara căsătoriei, în timp ce prezumția de paternitate reglementată de art. 414 C. civ. În ceea ce privește imposibilitatea ca pretinsul tată să îl fi conceput pe copil, această imposibilitate trebuie să fie absolută.
În ceea ce privește mărturisirea pretinsului tată, în literatura juridică se apreciază că aceasta reprezintă cea mai puternică probă și că această mărturisire făcută în fața instanței reprezintă în esență o mărturisire făcută în formă autentică. Apreciem, asemenea autoarei menționate, că în acest caz instanța va lua act de recunoașterea pârâtului și va dispune închiderea dosarului.
Potrivit art. 427 alin. 1 C. civ., dreptul la acțiunea în stabilirea paternității nu se prescrie în timpul vieții copilului. Așadar, în ipoteza în care acțiunea este promovată de către mamă, în numele copilului, ori de către reprezentantul legal al acestuia, atât timp cât copilul este în viață, dreptul la acțiune este imprescriptibil. Însă în ipoteza în care acțiunea este introdusă de moștenitorii copilului, copilul decedând fără a fi introdus acțiunea, termenul de prescripție extinctivă este de un an de la data decesului copilului, așa cum reiese din textul art. 427 alin. 2 C. civ. care face trimitere la art. 423 alin. 5 C.
Printre efectele admiterii acțiunii în stabilirea paternității, amintim că urmare a admiterii acțiunii, copilul devine, cu efect retroactiv, copil din afara căsătoriei cu filiația stabilită față de ambii părinți. De asemenea, în temeiul art. 450 alin. 2 sau 3 C. civ., ar putea avea loc modificarea numelui de familie al copilului, în sensul că acesta poate lua numele de familie al tatălui ori numele de familie reunite ale părinților (sau poate rămâne cu numele de familie al mamei). Nu trebuie pierdut din vedere faptul că potrivit art. 428 C. În afara cheltuielilor prevăzute la alin. 3.
Filiația copilului față de tatăl din afara căsătoriei poate fi stabilită prin recunoaștere sau în ipoteza în care tatăl refuză acest lucru, prin intermediul hotărârii judecătorești. Astfel, copilul din afara căsătoriei are la îndemână o acțiune în justiție având ca obiect stabilirea paternității prin care urmărește să dovedească că pârâtul este tatăl său.
Prezumția de Paternitate
Prezumția de paternitate, conform art. 414 alin. 1 din Codul civil, stipulează că copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei (pater is est, quem nuptiae demonstrant). S-a afirmat, cu temei, în doctrină, că „în favoarea copilului din căsătorie operează ope legis (de plin drept n.n.) prezumția de paternitate, conform căreia soțul mamei este tatăl copilului”. Această prezumție „se întemeiază pe faptul nașterii sau a concepției copilului în timpul căsătoriei”.
Potrivit doctrinei, „beneficiază de prezumția de paternitate copilul născut în timpul căsătoriei (conceput anterior căsătoriei sau în timpul acesteia) sau cel conceput în timpul căsătoriei și născut după încetarea, desfacerea, anularea căsătoriei, dar înainte ca mama să intre într-o nouă căsătorie. Atunci când filiația față de mamă s-a stabilit prin recunoaștere, iar la momentul concepției sau al nașterii copilului mama era căsătorită, soțul mamei sau fostul soț al mamei este prezumat ca fiind tatăl copilului. Prezumția de paternitate în situația în care, la momentul concepției copilului mama era căsătorită cu un bărbat, iar la momentul nașterii copilului mama încheiase o nouă căsătorie, operează în favoarea bărbatului din căsătoria subsecventă (cel care avea calitatea de soț la data nașterii copilului). Prezumția nu se aplică însă în cazul copiilor rezultați din relația de concubinaj a părinților, de lungă durată, chiar dacă părinții s-ar căsători după nașterea copilului.
S-a mai afirmat, corect și pertinent în doctrină, că “prezumția de paternitate reflectă înfăptuirea principiului monogamiei căsătoriei. Prezumția de paternitate își produce efectele indiferent de actul de naștere al copilului, care ar putea să arate, de exemplu, ca tată al copilului pe altcineva decât pe soțul mamei sau că tatăl copilului este necunoscut. S-a decis că beneficiază de prezumția de paternitate copilul născut în timpul căsătoriei, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naștere și nu a introdus acțiunea în tăgada paternității”.
Pentru identitate de rațiune, beneficiază de prezumția de paternitate, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naștere, și copilul conceput în timpul căsătoriei, dar născut după încetarea sau desfacerea căsătoriei, iar mama lui nu s-a recăsătorit înainte de data nașterii. În cazul în care soțul mamei nu este trecut în registrul de stare civilă ca tatăl copilului, se poate introduce o acțiune prin care să se constate aplicabilitatea dispozițiilor Noului Cod civil, care prevăd prezumția de paternitate, și să se ceară rectificarea actului de naștere.
Dimpotrivă, dacă soțul mamei copilului a fost declarat mort la o dată anterioară nașterii și concepției copilului, acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei și, în consecință, se poate introduce o acțiune în contestația filiației din căsătorie și, totodată, să se ceară rectificarea actului de naștere în care era trecut drept tată persoana declarată moartă. Această prezumție creează în favoarea copilului un statut de copil născut de o femeie căsătorită.
În doctrină, s-a mai afirmat corect faptul că “odată dobândit, statutul de copil născut sau conceput în timpul căsătoriei nu poate fi modificat printr-un act de recunoaștere voluntară a filiației paterne săvârșit de un alt bărbat câtă vreme prezumția de paternitate nu a fost înlăturată printr-o hotărâre definitivă de admitere a acțiunii în tăgada paternității [art. 435 alin. (1) NCC].
c) soția, încălcând monogamia, se află, în același timp, în două căsătorii și naște un copil. Nu poate exista conflict între paternitatea din căsătorie și cea din afara căsătoriei, deoarece prezumția de paternitate care nu a fost înlăturată prin tăgăduire nu îngăduie stabilirea altei filiații.
În jurisprudență s-a decis, cu privire la prezumția de paternitate, faptul că ”prezumția de paternitate operează numai pentru copiii născuți sau concepuți în timpul căsătoriei. Pentru a opera prezumția de paternitate, nașterea copilului trebuie să se situeze în timpul căsătoriei.
S-a mai stabilit constant faptul că “prezumția de paternitate prevăzută de lege se poate înlătura doar printr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-o acțiune în tăgada paternității. În lipsa unei atare hotărâri, nu se poate decide că o altă persoană este tatăl copilului, iar recunoașterea este inoperantă, deoarece în materie de filiație nu se pot eluda dispozițiile imperative, prin convenția părților sau pe calea indirectă a recunoașterii”. De asemenea, în practică, s-a mai stabilit faptul că “prezumția legală de paternitate, în temeiul căreia copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, nu poate fi înlăturată decât printr-o acțiune de tăgăduire a paternității și nicidecum prin înregistrarea copilului la oficiul de stare civilă pe numele concubinului mamei.
Tăgăduirea Paternității
Cu privire la stabilirea paternității, aceasta se face diferit pentru copilul născut din căsătorie comparativ cu copilul născut din afara căsătoriei. Stabilirea filiației față de tatăl din căsătorie se stabilește de plin drept prin aplicarea prezumției de paternitate, soțul mamei fiind reputat ca tată al copilului născut de soția sa.
Potrivit art. 414 alin. 2 din Codul civil, ”Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului”.
Conform art. 429 din C. civil, ”acțiunea în tăgăduire a paternității poate fi pornită de soțul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum și de copil. Potrivit art. 432 din Codul civil, ”acțiunea în tăgăduire a paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternității sale față de copil.
Potrivit doctrinei recente, “admiterea unei asemenea acțiuni promovate de persoana care se pretinde tatăl biologic este condiționată de dovada paternității sale față de copil. Ca atare, acțiunea în tăgăduire a paternității formulată de pretinsul tată biologic implică și stabilirea paternității copilului în favoarea titularului acțiunii.
Referitor la posibilitatea tăgăduirii paternității printr-un acord de mediere, se poate face dovada nulității absolute a unui astfel de acord, pornind de la textul imperativ al Legii medierii, care nu permite încheierea valabilă a unui acord de mediere prin care să se negocieze statutul civil al persoanei. Potrivit art. 2 alin. 4 din Legea medierii.
Cu privire la modificarea numelui de familie al copilului atunci când se admite acțiunea de tăgăduire a paternității, doctrina este unanimă în a aprecia că, „dacă acțiunea în tăgada paternității este admisă, starea civilă a copilului se schimbă, în sensul că din copil născut din căsătorie devine copil din afara căsătoriei cu filiația stabilită (doar n.n.) față de mamă; aplicând prevederile art. 450 alin. 1 din Codul civil, copilul își va modifica numele de familie și va lua numele de familie al mamei din momentul nașterii sale. Nici noul Cod civil nu soluționează problema care apare atunci când mama purta numele soțului la nașterea copilului, care este și cea mai frecventă situație; în acest caz, numele de familie al copilului nu se modifică, ajungându-se la soluția că acel copil să poarte numele unui bărbat care nu (mai) este tatăl său; pentru a purta un alt nume de familie (eventual noul nume al mamei de la data admiterii acțiunii în tăgăduirea paternității, care poate fi numele său de fată sau numele soțului cu care, eventual, s-a recăsătorit, sau un alt nume, schimbat pe cale administrativă n.n.), se impune procedura de schimbare a numelui copilului pe cale administrativă”.
În luna februarie a anului 2014, pe rolul unei judecătorii din Ardeal, s-a pus o acțiune clasică de tăgăduire a paternității. Reclamanta a învederat instanței că a dat naștere unui copil în timpul căsătoriei, dar că soțul său nu ar fi tatăl copilului, ci actualul concubin, acest copil rezultând în urma “relației consensuale” dintre petentă și numitul T. G.”. Fără a insista pe aspectul legat de tăgăduirea paternității față de tatăl copilului, reclmanta, “bine sfătuită” de un avocat competent, vrea să “ardă etapele” și să stabilească direct filiația față de tatăl pretins biologic, numitul T. G. În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că aceasta locuiește împreună cu pretinsul tată biologic din luna martie 2012, fiind despărțită în fapt și ne(mai n.n.)întreținând niciun fel de relații intime cu soțul său P. L. În probațiune, a depus la dosar acordul de mediere (sic!), sentința de divorț, copii de pe actele de identitate și certificatele de naștere ale părinților copilului.
Având în vedere acordul de mediere al foștilor soți prin care declară fiecare că nu a întreținut relații intime cu celălalt în perioada de concepție a copilului și declarațiile părților (reclamanta, pretinsul tată biologic și fostul soț al mamei), onorabilul magistrat a considerat că probele administrate sunt utile, pertinente și concludente pentru a face deplina dovadă că soțul mamei nu este tatăl copilului, aceste probe fiind suficiente în a răsturna (din temelii) prezumția legală de paternitate și a constata că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Potrivit art. 414 alin. Potrivit susținerilor pertinente din doctrină, legiuitorul nu a enumerat limitativ împrejurările de natură a forma o astfel de convingere. Pentru a se putea dovedi că este cu neputință ca el să fie tatăl copilului, soțul poate folosi orice mijloc de probă admis de lege: interogarea mamei copilului, înscrisuri, expertize, martori etc. Recunoașterea mamei că tatăl copilului este un alt bărbat decât soțul său constituie o probă, însă insuficientă pentru dovedirea acțiunii, instanța fiind obligată să solicite completarea ei cu alte mijloace de probă. Prin administrarea altor mijloace de probă se urmărește înlăturarea sau limitarea posibilităților de înțelegere dintre soți, care nu ar fi în interesul copilului. - cauze subiective (starea de neputință fizică - impotența, dovedită științific prin examinări medicale). În aceste situații, există premisa că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului, conform prezumțiilor de la art. 53 C. fam. (art. 414 Codul civil), și, prin urmare, acesta poate intenta o acțiune în tăgada paternității, proces în cursul căruia trebuie să facă dovada nepaternității.
Fără a indica vreuna din împrejurările mai sus-menționate, reclamanta aruncă pe masă acordul de mediere nul absolut sub aspectul tăgăduirii paternității, deoarece încalcă limitele unui acord valid de mediere, potrivit prevederilor exprese ale art. 2 alin. 4 din Legea medierii (”nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei”). Conform art. 58 alin. 2 din Legea medierii, ”înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice, dispozițiile art.
Referitor la susținerile părților date în fața magistratului, acestea nu sunt suficiente de a demonstra că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului, deoarece ele ar fi trebuit coroborate cu alte mijloacele de probă ori stabilite împrejurări de fapt care se circumscriu noțiunii de neputință, așa cum a fost ea statuată în doctrină sau jurisprudență.
Crezând că probatoriul este beton, magistratul nu s-a mai preocupat de admiterea capătului de cerere principal, cel privind tăgăduirea paternității, intrând direct în cel secundar, stabilirea filiației. Din aceste motive, a validat, în loc să anuleze, acordul de mediere depus de părți, pronunțând un fel de hotărâre de expedient (un fel de, deoarece admite, ia act, spune instanța, „în parte” de acordul de mediere intervenit între părți, nefiind prea clar care parte e admisă, fără a o reproduce în dispozitiv prin procedeul copy paste, așa cum îi pretinde legea) și „constată că tatăl biologic al minorului P. M. este pârâtul T. G. Dispune înregistrarea în certificatul de naștere al minorului la rubrica tată a numelui tatălui biologic, acela de T. G. și schimbarea numelui de familie al minorului din P. în T.”. Ca să arate de câtă știință de carte e capabilă, instanța „respinge capătul de cerere privind schimbarea numelui mamei în certificatul de naștere al minorului, din P. în I, ca neîntemeiat.
Ce spun avocații de familie despre frauda de paternitate
1. Nu se poate admite direct stabilirea de filiație înainte de admiterea tăgăduirii paternității, pentru că mai întâi trebuie să se demonstreze că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului, adică să se răstoarne prezumția de paternitate, moment în care copilul devine, cum se spune în toate cărțile de dreptul familiei, copil din afara căsătoriei cu filiația stabilită doar față de mamă. Abia apoi se pune problema stabilirii filiației paterne față de orice bărbat, prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească (art. 415, 416 și urm. Cod civil). Procedând așa, recunoașterea nu este valabilă în absența admiterii tăgăduirii paternității, așa cum dispune art. 2.
3. Instanța schimbă greșit numele de familie al copilului, cu cel al tatălui biologic, deși, așa cum am explicat în cap. I din prezentul studiu, prin admiterea acțiunii în tăgăduirea paternității copilul va purta numele de familie al mamei de la data nașterii sale. Având în vedere că la data nașterii copilului mama sa purta numele fostului tată, numele de familie al copilului, în speța dedusă judecății, nu se va schimba cu o virgulă, indiferent de cele scrise eronat în dispozitiv de domnul magistrat. Ne stârnește zâmbetul motivarea doctă a instanței sub acest aspect, potrivit căreia “situația nu poate fi considerată similară cu schimbarea (nu cu, onorabile magistrat, ci “referitor la”, “în privința”, “în legătură cu”…) numelui minorului, având în vedere că aceasta este o consecință firească a constatării realității potrivit căreia acesta nu este copilul biologic al soțului mamei sale, consemnările făcute în actele de stare civilă ale minorului sub aspectul numelui de familie nefiind conforme cu realitatea, prin prisma recunoașterii paternității acestuia în persoana altui tată” (recunoașterea nu este în persoana, ci făcută de alt tată, eventual… prin Ardeal constatăm că se dau lupte grele cu limba română și gramatica dreptului civil…). Cu sentința incompletă cu privire la tăgăduirea paternității și eronată sub aspectul numelui copilului, reclamanta s-a prezentat la serviciul de stare civilă,...
tags: #actiunea #paternitate #carti