În condiţii normale organismul funcţionează fără probleme cu oxigenul din aer, chiar dacă în compoziţia acestuia intră doar 21% oxigen.
Oxigenoterapia reprezinta o tehnica medicala menita sa compenseze deficitul oxigenului din organism, prin cresterea concentratiei de oxigen in aerul inspirat.
Aerul atmosferic contine in mod normal cca. 21% oxigen si odata cu cresterea concentratiei oxigenului in aerul respirat, va creste si gradul de oxigenare la nivel pulmonar, precum si gradul de difuziune alveolocapilara a oxigenului, creste gradul de saturatie a hemoglobinei cu oxigen.
Oxigenoterapia este indicata in conditii precum scaderea oxigenului in sange si saturatia scazuta (<90%), indicand hipoxie si necesitatea suplimentarii oxigenului.
Oxigenoterapia poate fi administrata direct pe masca de oxigen (măști de oxigen), canule nazale sau corturi/cofoane de oxigen, in functie de necesarul pacientului.
Canula nazala este tub din polietilena, eventual bifurcat, care se aplica in narine, concentratia de oxigen variaza intre 20 - 35%, ceea ce asigura un debit de 1-5 litri oxigen/minut.
Masca de oxigen poate fi simpla sau cu balon; concentratia de oxigen variaza intre 25-100% si debitul este de obicei 8-12 l/min, necesitand umidificarea aerului inspirat.
Incubatorul sau cortul de oxigen este utilizat predominant in pediatrie pentru a oferi oxigen suplimentar intr-un mediu controlat.
Reglarea debitului si a concentratiei de oxigen se face in functie de saturaţia de oxigen si de necesarul pacientului; umidifierea aerului inspirat previne uscarea mucoaselor si cresterea confortului.
Indicaţia de oxigenoterapie ţine cont de concentraţia, temperatura şi umiditatea gazului inhalat.
Umidifierea amestecului inspirat previne uscarea şi implicit lezarea mucoaselor respiratorii, iar pentru concentrații sub 35% se utilizează barbotare în vas; pentru concentrații peste 35% utilizăm umidificatoare care încălzesc apa.
Oxigenoterapia în secția pediatrie poate fi administrată prin canulă nazală, mască, cort sau coif, în funcţie de toleranţă, necesar și condițiile clinice.
În cazul oxigenoterapiei la domiciliu, pacientul trebuie monitorizat, iar echipamentul trebuie verificat periodic, iar monitorizarea este esențială pe durata întregii proceduri.
Aceasta terapie poate avea efecte adverse, precum nas uscat sau sangerare nazală, oboseală și dureri de cap, iar oxigenul este inflamabil, deci nu se fumează în timpul tratamentului.
La necesitate se poate adăuga un umidificator și un debitmetru, pentru a asigura dozele exacte de oxigen conform prescripției medicale.
Indicațiile pentru terapia cu oxigen administrat suplimentar includ pacienții cu boli pulmonare ce reduc suprafața de schimb între aerul alveolar și sânge, leziuni toracice, boli cardiace și condiții ce scad capacitatea de transport a oxigenului.
Riscurile includ hipercapnie, hipoxie și hiperoxie, depinzând de durata și concentrația oxigenului administrat, precum și posibilele efecte adverse ale ventilației artificiale sau ale utilizării pe termen lung.
Este important să monitorizăm parametrii vitali, saturația de oxigen, gazele sangvine și să adaptăm tratamentul în funcție de evoluția clinică a pacientului.
Oxigenoterapia reprezintă o metodă de ameliorare a hipoxiei și poate preveni complicațiile asociate deficitului de oxigen în organism.
Durata utilizării oxigenului la domiciliu depinde de diagnostic și de răspunsul organismului la tratament; reevaluările periodice sunt necesare, de regulă la 1-3 luni și apoi la 6-12 luni.
În cazul nou-născuților și copiilor, terapia cu oxigen poate necesita adaptări speciale, cum ar fi utilizarea coifurilor sau corturilor de oxigen cu umidificare adecvată a aerului inspirat.
Este esențială pregătirea pacientului și a familiei în ceea ce privește modul de desfășurare, utilizarea dispozitivului și măsurile de siguranță în contextul concentrării crescute de oxigen în mediu.
Informațiile referitoare la oxigenoterapie includ contraindicațiile, indicatiile si precautiile pentru dispozitivele utilizate, precum și monitorizarea pacientului pe toată durata terapiei.
Oxigenoterapia nu este întotdeauna permanentă; decizia de a întrerupe tratamentul sau de a reduce concentrația se bazează pe reevaluările clinicile efectuate de medicul specialist.
Este important ca personalul medical din secția pediatrică să ajusteze dispozitivele în funcție de vârsta și condiția copilului, asigurând confortul și siguranța în timpul terapiei.
În afara spitalului, există optiunea concentratoarelor de oxigen, aparate portabile, dar monitorizarea atentă rămâne crucială pentru siguranța pacientului și eficacitatea tratamentului.
Administrare de oxigen: Mască fără resuscitare
Dispozitivele de oxigenoterapie în secția pediatrică
Dependența de dispozitive poate fi evitată prin monitorizare atentă, ajustări adaptate și expunerea copiilor la mediul de terapie într-un mod confortabil.
Canula nazală oferă o alternativă confortabilă pentru administrarea oxigenului și poate susține o concentrație de oxigen între 20-35% cu debit de 1-5 l/min, fiind indicată pentru majoritatea situațiilor non-invazive.
Masca simplă facială poate furniza 90-100% oxigen, are balon de reținere, dar necesită prudență în utilizare și monitorizare pentru a preveni uscarea mucoaselor și disconfortul pacientului.
Cortul de oxigen și coiful facial servește ca opțiuni pentru copiii care nu tolerează măștile standard, oferind concentrații ridicate de oxigen și umidificare, însă cu riscul accentuat de reventilație a aerului expirat în cazul coifului.
Incubatoare sau corturi de oxigen sunt folosite în sectia pediatrie pentru terapii la copii mai mici, cu concentrații variabile și umidificare adecvată pentru a preveni uscarea mucoaselor.
Precauții, reguli de siguranță și monitorizare
Presiunea, temperatura și umiditatea gazului inhalat trebuie să fie adecvate; umidificarea este necesară în majoritatea situațiilor pentru a preveni lezarea mucoaselor.
Se verifică buna funcționalitate și etanșitatea echipamentului, debitul fluxului de oxigen, prezența fluxului de oxigen umidificat și se supraveghează pacientul pe durata întregii proceduri.
Oxigenul este inflamabil, deci nu se fumează și nu se folosesc sau manipulează materiale inflamabile în timpul terapiei.
Se verifică poziționarea echipamentului, distanța dintre dispozitivele de oxigen și eventualele surse de foc, iar echipamentele sunt conectate la surse sigure și verificate periodic.
Reevaluările periodice sunt esențiale pentru a decide continuarea, ajustarea sau încetarea oxigenoterapiei, în funcție de evoluția clinică a copilului.
Indicații pentru oxigenoterapie administrată suplimentar în secția pediatrie
Oxigenoterapia este indicată în cazul în care pacientul își păstrează automatismul respirației, fără necesitatea ventilației mecanice, iar saturatia în sangele periferic este scăzută (<90%) sau presiunea parțială a oxigenului este sub 60 mmHg.
Indicațiile includ boli pulmonare cu afectarea schimburilor respiratorii: BPOC, infarkt sau embolie pulmonară, emfizem pulmonar, pneumonie, covid-19, astm sever, fibroze și altele; leziuni ale peretelui toracic cu disfuncție restrictivă; boli cardiace cu insuficiență cardiacă sau edem pulmonar; scăderea capacității de transport a oxigenului prin anemie sau hemoragie.
Sunt identificate categorii de risc la care oxigenoterapia poate fi necesară, precum vârstnicii peste 80 de ani, persoanele obeze, fumătorii cu comorbidități pulmonare și cardiace, pacienții cu intervenții chirurgicale toracopulmonare sau scrutinari care pot determina nevoie de terapie noninvazivă sau intensivă.
Oxigenoterapia hiperbară: când și de ce poate fi folosită
Oxigenoterapia hiperbară (HBOT) implică respirația de oxigen într-o cameră presurizată și poate crește aportul de oxigen în sânge de până la trei ori în comparație cu condițiile normale.
HBOT este indicată pentru tratamentul rănilor, arsurilor, intoxicației cu monoxid de carbon, embolii gazoase și alte afecțiuni ce beneficiează de oxigen suplimentar în plasmă și țesuturi.
Aspecte logistice și administrare în secția pediatrie
Adminstrarea oxigenului poate necesita debitmetru, umidificator, reductor, iar materialele de conectare trebuie să asigure etanșitatea și siguranța sistemului de oxigen.
Între tratamente, pacientul trebuie să fie așezat în poziție confortabilă (Fowler sau semi-Fowler) pentru a optimiza ventilația și oxigenarea.
Este necesară explicația detaliată către pacient și familie despre procedură pentru a asigura cooperarea în timpul oxigenoterapiei.
Pacienții pot necesita monitorizarea gazelor sangvine și monitorizarea continuă a saturației de oxigen pentru a preveni hipoxemia sau hipercapnia în timpul tratamentului.
Considerații despre practica în secția pediatrie
Oxigenoterapia nu este doar simptomatică; poate preveni complicațiile severe ale hipoxiei și poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții copiilor cu afecțiuni respiratorii cronice sau acute.
O abordare corectă include instruirea familiei, alegerea adecvată a dispozitivului, planificarea transportului copiilor și asigurarea accesului la echipamente portabile pentru monitorizare la domiciliu, dacă este cazul.
România oferă posibilitatea acoperirii parțiale sau integrale a terapiei cu oxigen prin CNAS, însă procesul birocratic poate implica liste de așteptare, motiv pentru care consultanța specialiștilor este utilă.
O bună practică implică întreținerea corespunzătoare a echipamentelor (filtre, verificare tehnică anuală) și instruirea familiilor în privința utilizării sigure a instalațiilor de oxigen acasă.
tags: #administrarea #oxigenului #prin #masca #in #sectia