Şarpele, el însuşi un personaj mitologic, este cel mai complex şi totodată contradictoriu simbol din întreaga mitologie a lumii. În mitologiile lumii au existat doi şerpi primordiali: un „şarpe al pământului”, locuitor al tărâmului subpământean, atribut al Zeiţei Mamă, şi un „şarpe ceresc”, atribut al Zeului Tată. Din cei doi şerpi primordiali s-a născut „şarpele mesager” care, pe Arborele Lumii, urcă de la pământ spre cer. Încă de la început şarpele a fost asociat zeiţei pământului, ca mesager al acesteia privind momentul sosirii primăverii şi al însămânţatului pentru a avea o recoltă bogată.
Astfel zeiţa pământului apare mereu însoţită de şarpe sau chiar reprezentată de un şarpe. Asocierea şarpelui cu Marea Zeiţă este ilustrată cel mai bine de o piesă arhaică aflată în Muzeul din Heraklion în Creta; şarpele apare ca mesager al pământului, mai ales în cultura societăţilor agricole. În zonele temperate, acolo unde agricultura civilizaţiilor primitive era condiţionată de succesiunea anotimpurilor, momentul de început al sezonului agricol coincide cu ieşirea şarpelui din hibernare.
Dialektica fertilităţii, contactul cu apa şi simbolul cosmic
Caldeenii aveau un singur cuvânt prin care desemnau viaţa şi şarpele. În arabă şarpele este numit „el-hayyah”, iar viaţa este desemnată prin „el-hayah”. El-Hay este unul dintre numele lui Dumnezeu, tradus prin „Cel viu”, deşi corect ar trebui să fie „Cel ce dă viaţă”. Numele Eva, în ebraică Hawwah, provine din „hawwa”, termen care înseamnă „şarpe”. Trecerea de la şarpele - simbol al pământului - la şarpele ceresc este ilustrată de legenda Kekrops, fondatorul Atenei, care s-a născut din pământ şi a devenit semi-zeu. Prin asimilare cu Calea Lactee, şarpele apare ca personaj care participă la facerea lumii.
Un vechi mit grec spune că Eurymene, „Zeiţa tuturor lucrurilor”, a făcut marele şarpe Ophion, care s-a încolăcit de şapte ori în jurul Oului Universal, strângându-l, până acesta s-a despicat în două; apoi a creat cele şapte puteri planetare, punând peste fiecare câte un bărbat şi o femeie. Marele zeu Vishnu apare reprezentat odihnindu-se pe şarpele Ananta, care întruchipează apele cosmice - „oceanul de lapte”; mai târziu, acest şarpe cosmic a devenit Ananta Shesha, şarpele începutului creaţiei. În hinduism, Shesha este regele şerpilor, participant la creaţia primordială, avatar al lui Dumnezeu, iar în Purane stăpâneşte toate planetele Universului.
Uciderea şarpelui şi renaşterea cosmică
În multe mitologii, uciderea unui şarpe-dragoniu, văzut ca haosul creaţiei primordiale, stă la baza naşterii universului şi a apariţiei vieţii. Dincolo de această temă, şarpele ceresc poate trece în manifestări ale zeităţii supreme, sub forma şarpelui-fulger sau a şarpelui-curcubeu, sau rămâne ca simbol al însoţirii cerului cu pământul. Şarpele domestic persistă ca „Ceasul Casei” sau „Şarpele Străjer”, relicvă a unei reprezentări străvechi, înaintea cristalizării mitului biblic. Fiecare casă are şarpele ei; are atâţia pui câte suflete are casa, fiind un simbol protector al familiei.
În diverse tradiţii, şarpele este un arhetip al vieţii, al materiei şi al luminii, capacitatea de metamorfoză fiind o caracteristică universală. În tantrism, Kundalini stă încolăcită la baza coloanei vertebrale, iar odată trezită, urcă chakrele, înnoind manifestarea vieţii. În tradiţia arabă, el-Hay este legat de viaţă, iar Kundalini are corespondentul Ananta în axa lumii; în India, înaintea ridicării unei case, se bate un ţăruş pentru a atinge capul şarpelui naga subpământean; apoi se trasează un cerc, amintind de Ouroboros, şarpele care-şi muşcă coada.
Şarpele ca simbol al locului şi al stării liminale
Şarpele poate reprezenta Oceanul ce înconjoară cercul lumii sau Styx-ul din Teogonia lui Hesiod. În America Centrală, mitul păsării-sarpe (Quetzalcoatl) apare ca figura civilizatoare care se jertfeşte pentru umanitate, sugerând o schemă de iniţiere: moarte urmată de înviere. În cultura mayaşă, şarpele este conectat cu renaşterea, iar în mitologia egipteană, Ouroboros desemnează ciclicitatea naturii. În multe tradiţii, curcubeul este perceput ca un şarpe care îşi bea apa mării, o formulare a originii universale.
Şarpele în diverse culturi
În Egiptul antic, şarpele este asociat atât cu Ra, cât şi cu Horus, iar în textul religios apare ca reprezentare a haosului primordial. Dogonii veneraază Lebe, mortul viu sub forma şarpelui; în Dahomey, Danh este un zeu care înconjoară lumea ca un şarpe. În cultura indiană şi budistă apare Ananta, naga, în timp ce în Grecia veche Zeus Meilichios poartă o formă şerpuitoare, iar Python, paznic al oracolului din Delphi, este o figură centrală a fertilităţii. În mitologia nordică, Odin se transformă în şarpe pentru a dobândi înţelepciunea; Jormungand, şarpele ce înconjoară Pământul, va avea confruntarea cu Thor.
La romani, şarpele poate fi simbol al geniului sau al fecundităţii. În biblie, şarpele este asociat cu ispita în Grădina Raiului, iar apoi poate apărea ca simbol de vindecare prin şarpele de aramă al lui Moise. În tradiţia creştină, şarpele este demonizat, însă nu toate texte religioase îi negativează total imaginea; uneori apare ca simbol al înţelepciunii sau al cunoaşterii.
În mitologia românească, şarpele este adesea un simbol malefic, însă există şi excepţii: şarpele „blânsit” devine pazitor al casei, iar în arhitectura tradiţională a României (Maramureş, Oltenia) apare ca simbol pozitiv, însoţind rozeta, arborele vieţii şi elemente decorative spiralate. În nuvela Şarpele a lui Mircea Eliade, şarpele apare ca un semn al renaşterii, al infinitului şi al dedublării; în concepţia lui Eliade, şarpele este legat de lumea apei, de eroticism, de labirintul iniţierii şi de cuplul primordial Adam şi Eva. Ulterior, finalul nuvelei indică căsătoria dintre Andronic şi Dorina, într-un context idilic la malul lacului, în timp ce şarpele recurge la imaginea mormintelor şi a nemuririi ca forţe care guvernează destinul lumii.
Concluzii despre simbolul şarpelui în fertilitatea mitologică
În ansamblu, şarpele este un simbol polivalent, asociat cu fertilitatea, viaţa, renaşterea, dar şi cu pericolul, ispita şi moartea. Este legat de adâncurile pământului, de apa primordială, de ciclurile naturii şi de universul ceresc. Apariţia şarpelui în mituri poate reprezenta atât începutul vieţii şi a creaţiei, cât şi încercarea omului de a atinge o cunoaştere care poate ridica sau distruge ordinea lumii. De la Kundalini la Ouroboros, de la Ananta Shesha la Quetzalcoatl, şarpele rămâne un symbol arhetipal al vieţii, al transformării şi al legăturii dintre cer şi pământ.
Mitologia Sarpelui | De la Zeu la Blestem
Fiecare cultură a adăugat propriile sale nuanţe: de la rolul protector al şarpelui în casele româneşti la imaginea şarpelui ca reprezentare a energiei feminine şi a forţei masculine în tradiţiile orientale. Astfel, şarpele rămâne un reper universal pentru fertilitate, cunoaştere şi transformare, oglindind complexitatea motivaţiilor umane când întâlnesc misterul existenţei.
tags: #animalul #fertilitatii #sarpele