De Ce Nu Toate Sarcinile Reflectă Adevărata Învățare Prin Cooperare – Descoperă Ce Lipseste!

Două capete învaţă mai bine. Această variaţie a unei vechi zicale se aplică şi elevilor dintr-o clasă. Lucrul în grup prin cooperare constituie o parte importantă a unei clase eficiente. Totuşi, a „grupa” activităţile procesului de învăţare înseamnă mai mult decât a le cere elevilor „să lucreze împreună”.

Obiectivul principal al lucrului în grup este de a-i implica pe elevi activ în procesul de învăţare atunci când există un scop comun acceptat de toată lumea. Un element de frustrare întâlnit la mulţi profesori, elevi şi părinţi, în legătură cu învăţarea prin cooperare, este acela că de multe ori elevii cei mai buni îndeplinesc cea mai mare parte a sarcinilor, în timp ce ceilalţi doar se ţin după ei. În contextul unei clase, gruparea elevilor le oferă acestora posibilităţi de a învăţa unul de la altul şi de a se învăţă unul pe celălalt în condiţiile specifice „lumii reale”.

„În anii 1990, lucrul în echipă devenise deja cea mai apreciată competenţă managerială, după cum arătau studii ale unor organizaţii de peste tot din lume” (Goleman 1998). Prin organizarea unei clase astfel încât elevii să înveţe prin cooperare, scopul final este acela ca ei să se implice activ în procesul de învăţare. Gruparea elevilor în perechi sau în grupuri mici sporeşte şansele ca aceştia să devină implicaţi. Învăţarea prin cooperare trebuie utilizată în mod strategic. Există momente şi locuri potrivite pentru a apela la structuri de grupuri.

Structuri de cooperare în învăţare

„Cercetările au arătat că structurile de cooperare sunt mai bune decât cele competitive şi bazate pe individualism, atât din punct de vedere al performanţelor şcolare, cât şi social, indiferent de conţinut şi de nivelul de învăţământ.” (Kagan 1997)

Elevii văd adesea în şcoală o organizaţie bazată pe competiţie, în care încearcă să-i depăşească pe colegii lor. Cu timp şi răbdare, orice profesor, la orice nivel, poate integra învăţarea prin cooperare în procesul de predare-învăţare. Metoda predării reciproce (Palincsar, 1984) reprezintă o strategie de grupare pentru a învăţa prin cooperare, în care elevii trebuie să devină „profesori” şi să lucreze în grup pentru a da înţeles unui text. Profesorii şi elevii se implică într-un dialog referitor la diferite segmente de text. Este important ca fiecare dintre operaţiile de mai sus să fi fost predată şi exersată înainte ca predarea reciprocă să aibă loc.

Etapele activităţii de predare reciprocă:

Profesorul atribuie câte un pasaj de text fiecărui elev. Fiecare elev citeşte pasajul şi scrie întrebări de rezumare, clarificare sau previziune despre ceea ce a citit.
„Profesorul” grupului, pune una dintre întrebări. „Profesorul” este şeful grupului care începe să pună întrebările.
Un membru al grupului răspunde, folosindu-se de text pentru a argumenta răspunsul.

Tehnica mozaic de învăţare prin cooperare (the jigsaw strategy) promovează un proces mai bun de învăţare, îmbunătăţeşte motivaţia elevilor şi permite ca un volum mai mare de conţinut să fie studiat şi împărtăşit de membrii unui grup. Tehnica mozaic a fost elaborată iniţial de Elliot Aronson şi studenţii săi. Elevii sunt împărşiţi în grupuri mici de cinci sau şase membri. Sarcina fiecărui grup este de a învăţa despre un aspect al unui subiect şi de a deveni „experţi” în acel subiect. În acest grup de experţi, elevii efectuează activităţi de investigare împreună şi creează prin colaborare un raport sau o prezentare. De asemenea, fiecare elev răspunde individual şi le va preda ulterior şi celorlalţi o parte din conţinut. După ce elevii au devenit „experţi”, sunt redistribuiţi într-un alt grup. Fiecare grup nou este format din „experţi” din grupurile iniţiale. Sarcina fiecărui „expert” este de a le preda celorlalţi membri ai grupului conţinutul studiat. Luarea de notiţe şi întrebările sunt strategii care pot fi folosite de toţi membrii grupului pentru a înţelege informaţiile mai bine.

Metoda Think-Pair-Share (Gândiţi - Lucraţi în perechi - Comunicaţi) este o strategie de discuţie prin cooperare, care cuprinde trei etape de acţiune, în care elevii vorbesc despre conţinut şi discută idei înainte de a le împărtăşi cu întregul grup. Strategia introduce elementele de „timp de gândire” şi interacţiune „cu colegul”, acestea fiind două caracteristici importante ale învăţării prin cooperare.

Adresează o întrebare deschisă sau ridică o problemă.
Le dă elevilor un minut sau două pentru a se gândi la răspuns.
Îi grupează pe elevi în perechi pentru a discuta răspunsul şi a-şi împărtăşi ideile.
Deoarece elevii au timp să se gândească la răspuns, apoi îl comunică unui coleg şi au parte de o perspectivă diferită, pot fi mai dornici şi mai puţin îngrijoraţi de a-şi împărtăşi răspunsul unui grup mai mare.

Exemplele practice includ discuţii despre fracţii în matematică, unde elevii folosesc gândirea în perechi pentru a identifica situaţii din viaţa de zi cu zi, cum ar fi împărţirea mâncării sau a banilor în fracţii. Această reflecţie în perechi stimulează conectarea între concepte teoretice şi experienţă cotidiană.

Rolurile în învăţarea prin cooperare

În învăţarea prin cooperare, fiecare elev îşi are un rol important în cadrul grupului. Aceste roluri sunt cruciale pentru o colaborare eficientă şi productivă între elevi şi ajută la asigurarea unei înţelegeri comune şi a unei împărţiri echitabile a sarcinilor. Primul rol important în cadrul grupului este liderul, responsabil pentru organizarea şi coordonarea sarcinilor în cadrul grupului şi pentru asigurarea unei comunicări eficiente între membrii.

Al doilea rol este întreţinătorul echipei, care menţine un mediu de lucru pozitiv şi încurajează participarea tuturor. Al treilea rol este cercetătorul, responsabil pentru cercetarea şi colectarea de informaţii relevante. Al patrulea rol este prezentatorul, responsabil pentru prezentarea informaţiilor colectate şi a rezultatelor cercetării în faţa grupului sau a clasei. Al cincilea rol este scriitorul, responsabil pentru redactarea şi organizarea informaţiilor într-un mod clar şi coerent.

Rolurile elevilor în cadrul grupului sunt cruciale pentru o colaborare eficientă. Fiecare rol are o importanţă distinctă şi trebuie să fie îndeplinit de un elev care se potriveşte cel mai bine cu abilităţile şi personalitatea necesare.

Învățarea colaborativă determină dezvoltarea personalităţii prin activităţi conştiinţioase de sine în grupuri mici. Încurajăm deschiderea către diferite moduri de a gândi şi de a simţi şi apreciem nevoia ca elevii să lucreze împreună într-o atmosferă prietenoasă de sprijin reciproc. Colaborarea (cooperarea cu cineva) înseamnă cooperare (participarea activă la realizarea acţiunilor bazate pe schimbul de sugestii şi idei).

Strategia colaborativă implică formarea de grupuri de lucru alcătuite din copii. Aceştia îndeplinesc sarcini de învăţare. Abilităţile sociale sunt dezvoltate prin aderarea copiilor la normele grupului. Strategia încurajează exprimarea copiilor în grupul din care fac parte, gândirea critică, munca în echipă, dezvoltarea abilităţilor metacognitive. Ideal este ca în cazul adoptării acestei strategii să selectăm teme şi activităţi bazate pe experienţe anterioare ale copiilor. Dacă activităţile selectate sunt importante pentru copii, gradul lor de implicare în activitate creşte exponenţial.

Avantajele acestei strategii constau în faptul că pot fi folosite cu succes, indiferent de aria curriculară, deoarece este o strategie ce angajează cognitiv copilul. Prin forma sa, ea solicită activitate şi implicare din partea copilului. Lucrul în grup solicită o minimă perioadă de organizare şi o interdependenţă pozitivă, conform căreia succesul grupului depinde de efortul depus de toţi membrii.

Pentru o organizare eficientă, se recomandă o succesiune în trei etape: 1) constituirea grupului de lucru, 2) confruntarea cu situaţia de rezolvat şi colaborarea pentru a o soluţiona, 3) reflecţia, incubaţia şi tatonările. Profesorul joacă un rol central în structura activităţilor, în definirea obiectivelor, în asigurarea unui mediu sigur şi în monitorizarea progresului individual în cadrul grupului.

În cadrul predării prin cooperare, profesorul trebuie să comunice obiectivele activităţilor, să creeze un mediu sigur şi confortabil, să dezvolte abilităţile de comunicare şi negociere, să ofere feedback clar şi constructiv, să evalueze activităţile cooperaţiei şi să identifice punctele forte şi slabe ale fiecărui elev. De asemenea, el poate facilita procesul de reflecţie asupra „procesului de funcţionare a grupului” prin cererea de rezumate ale elevilor despre colaborarea lor.

Abordări şi rezultate ale învăţării prin cooperare

Învățarea prin cooperare poate fi definită ca o strategie de instruire structurată, sistematică, care permite grupurilor mici eterogene să lucreze împreună pentru a atinge un scop comun. Activităţi care implică un grup mic de cursanţi care lucrează împreună ca o echipă pentru a rezolva o problemă, a îndeplini o sarcină sau a îndeplini un scop comun. Rezultatele arată că mărimea efectului variază în funcţie de modul în care sarcinile sunt definite şi de gestionarea interacţiunilor în grup.

De-a lungul timpului s-au realizat numeroase studii cu privire la beneficiile învăţării prin colaborare. Astfel, s-a arătat că învăţarea prin colaborare are efecte pozitive în toate grupele de vârstă dacă activităţile sunt adecvate. Metaanalizele indică faptul că învăţarea prin colaborare, comparativ cu învăţarea tradiţională, poate produce rezultate superioare, în funcţie de scopuri (înţelegerea conceptelor, rezolvarea de probleme, clasificări etc.).

Implementarea în şcoli a învăţării prin cooperare este posibilă, dar necesită pregătire suplimentară pentru cadrul didactic şi monitorizare atentă. Elementele cheie includ structurarea interdependenţei pozitive, promovarea interacţiunii constructive, asigurarea responsabilităţii individuale, dezvoltarea abilităţilor interpersonale, procesarea de grup şi adaptarea activităţilor la vârsta şi nevoile copiilor. Interdependenţa pozitivă se stabileşte prin distribuirea sarcinilor ca piese de puzzle care se unesc pentru a forma o imagine coerentă.

Al doilea element esenţial este promovarea interacţiunii între membri, ceea ce înseamnă ajutor reciproc, partajarea resurselor, feedback constructiv, cererea de păreri, şi participare activă. Al treilea element este responsabilitatea individuală de a-şi îndeplini partea de sarcină, iar al patrulea este dezvoltarea abilităţilor interpersonale, cum ar fi ascultarea activă, discuţia constructivă, luarea deciziilor în mod democratic. Procesarea de grup ca al cincilea element încurajează elevii să reflecteze asupra progresului personal şi valorile relaţionale din grup.

Cadrul didactic devine astfel un coparticipant, însoţind copilul în drumul cunoaşterii, facilitând cooperarea, şi intervenind în situaţii de criză pentru a menţine limita echilibrului şi progresul grupului. Educatoarea trebuie să ajute copilul să simtă că aparţine grupului, să fie tratat cu seriozitate şi respect, pentru a facilita învăţarea în condiţii sigure.

Concluzii operative pentru practică

În practică, diferenţa dintre sarcinile care favorizează cooperarea şi cele care nu fac-o poate fi subtilă. Doar simpla grupare în echipe nu este suficientă; este necesară o organizare atentă a sarcinilor, claritatea obiectivelor, claritatea rolurilor, pauze de reflecţie, şi evaluare orientată spre procesele de învăţare în grup. În plus, selecţia temelor bazate pe experienţe anterioare ale copiilor, conectarea între teorie şi practică, precum şi adaptarea strategiilor la diferenţele individuale contribuie la maximizarea impactului învăţării prin cooperare.

Infografic: Structuri de cooperare în învăţare

Puzzle

În final, alegerea între învăţarea individualistă, competitivă şi cooperativă trebuie să fie determinată de scopuri, contextul educaţional şi nevoile elevilor. Învăţarea prin cooperare rămâne o strategie cu potenţial semnificativ de a promova înţelegerea conceptelor, dezvoltarea abilităţilor sociale şi creşterea performanţelor şcolare, cu condiţia să fie implementată cu grijă, claritate a obiectivelor, distribuire adecvată a rolurilor şi monitorizare riguroasă a procesului.

Elemente cheie pentru implementare

Structurare a interdependenţei pozitive între membrii grupului.
Promovarea interacţiunii şi ajutorului reciproc în vederea atingerii obiectivelor comune.
Asigurarea responsabilităţii individuale pentru partea proprie din sarcină.
Dezvoltarea abilităţilor interpersonale pentru cooperare eficientă.
Procesarea de grup pentru reflecţie asupra progresului şi a relaţiilor de muncă.

tags: #argumentati #de #ce #nu #toate #sarcinile

Main Menu