Părinții sunt responsabili din punct de vedere legal pentru tot ceea ce fac copiii lor minori, şi îi pot ajuta să ia deciziile potrivite. Sunt o grămadă de alte lucruri pentru care copilul ar trebui să ceară permisiune părintelui - de o importanţă şi un impact în viaţa copilului mai mică decât cea a unui avort - cum ar fi dacă vrea să se tatueze, să îşi facă piercing sau să participe la activităţi extraşcolare - excursii etc. În cele mai multe cazuri minorele însărcinate sunt singure - nu au soţ, locuiesc acasă la părinţi şi nu lucrează. Astfel ele depind din punct de vedere financiar de părinţi, iar schimbările ce pot interveni în caz de avort sau nu, vor avea efecte şi asupra parintilor, nu numai asupra tinerei. Astfel, decizia trebuie luată împreună, pentru că problema îi priveşte pe toţi.
Realitatea este că fata va rămâne în acea familie şi va fi în continuare dependentă de părinţi, prin urmare decizia ei trebuie să ia în calcul şi modul în care aceasta îi va afecta viitorul în cadrul familiei. Dacă acordul parental există, înseamnă că va fi mult mai uşor pentru fiică ulterior. În cazul în care acordul parental există, înseamnă că va fi mult mai uşor pentru fiică ulterior. Pe de altă parte, orice părinte ar dori să ştie dacă fiica lor e pe cale să facă un avort tocmai pentru a o ajuta - deşi multe minore se tem de reacţia părinţilor în cazul în care ar afla că sunt însărcinate, există şanse ca părinţii să reacţioneze pozitiv şi să le ofere sprijinul de care au nevoie - în primul rând cel moral.
1. Clasificarea avortului și cadrele sale legislative
1. Tema ce va urma să o abordăm, prezintă un important interes social și juridic deoarece reglementările diferă în funcție de țară, cultură sau religie, dar și datorită cauzelor și consecințelor medicale, psihologice, juridice și sociale. În funcție de factorii care îl generează, avortul se clasifică în: avort spontan și avort indus (terapeutic și la cerere). Avortul spontan sau natural reprezintă moartea embrionului sau a fătului, acțiune care nu a fost indusă înainte de săptămâna a 20-a de sarcină. Avortul terapeutic semnifică terminarea sarcinii din cauza unor probleme medicale, complicații materne grave, când viața pacientei este pusă în pericol sau în cazul în care embrionul prezintă malformații incompatibile cu viața. Avortul la cerere (medicamentos sau chirurgical) este legal în primele trei luni de sarcină. Un avort medicamentos este efectuat prin administrarea a două medicamente pentru întreruperea de sarcină nedorită, iar avortul chirurgical se poate efectua prin aspirație sau prin dilatație și evacuare. Categoria drepturilor reproductive recunoaște drepturile cuplurilor care hotărăsc în mod liber detalii despre momentul și locul sarcinii, numărul copiilor pe care îl vor avea.
2. Istorii legislative și impacturi în România
2. 2.1. Prin decretul din 18 noiembrie 1920, pentru prima dată, guvernul sovietic a legalizat întreruperea de sarcină la cerere. Condițiile de întrerupere a sarcinii statuate de decretul din 1955, semănau cu cele stabilite în anul 1920. Reliberalizarea accesului la avort semnifica reîntoarcerea la doctrina leninistă a asigurării egalității femeilor. Astfel, Bulgaria, Polonia, România, Ungaria și Cehoslovacia au urmat exemplul dat de URSS în anul 1955 și au legiferat liberalizarea accesului la avort. Cronologia schimbărilor în legislația accesului la avort în țările din Europa de Est, se poate observa în “Fig.” În anul 1965, România a traversat o criză demografică, care s-a manifestat prin scăderea natalității. În aceste condiții, autoritățile au luat decizia să ia anumite măsuri legislative pentru a controla eficient reproducerea populației. Astfel, prin Decretul 770/1966 întreruperile de sarcină au fost strict limitate la anumite situații. Consecințele medicale ale aplicării Decretului 770 au apărut: creșterea mortalității materne și infantile, prematurități etc. Femeile își provocau avortul prin mijloace empirice, iar de cele mai multe ori ajungeau la medic doar în situații limită.
3. 3. 1. Din 1998, Centrul pentru Drepturile Reproductive a creat o resursă pentru a putea promova dreptul la avort ca drept fundamental al omului. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, avortul este un element esențial în serviciile de asistență medicală și este o intervenție sigură de îngrijire a sănătății. Din nefericire, femeile însărcinate se confruntă cu obstacole pentru a obține un avort sigur, în timp util, accesibil și nediscriminatoriu, aceste cauze făcându-le să recurgă la un avort nesigur. Principala cauză de deces la nivel mondial, în rândul adolescentelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, se datorează complicațiilor legate de sarcină și naștere. Astfel, Comitetul ONU pentru drepturile copilului îndeamnă țările să asigure accesul la serviciile de avort legal în condiții de siguranță. 3.2 Studiu de caz: „R.R. v. Polonia” (2011) discută dreptul la avort și obligativitatea asigurării accesului la informații prenatale și testare genetică.
4. Întreruperea cursului sarcinii efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologică, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului, se poate realiza până la douăzeci și patru de săptămâni. În ceea ce privește numărul avorturilor, România este a doua țară din lume, după Rusia. Astfel, între anii 1990 și 2020 s-au înregistrat 8.139.582 de avorturi. În mai 2021, Centrul FILIA a cules date despre costuri: în spitalele publice un avort poate costa între 150 și 1500 de lei, în clinicile private între 700 și 6000 de lei. Avortul este o alternativă legală, un drept de care o femeie poate dispune, iar nu poate fi interzis. Din punct de vedere social, o femeie necăsătorită nu trebuie să se confrunte cu rușinea unei sarcini sau cu adopția. Din perspectiva religiei, avortul este conceput ca un act grav, dar medicina moderne oferă variante sigure.
3. Decizii, drepturi și obligații în contextul autorității părintești
- Concepția potrivit căreia interesul superior al copilului este piatra de temelie în orice decizie care privește copilul. Codul civil stabilește că, în cazul divorțului, autoritatea părintească se împarte, iar deciziile importante se iau cu acordul ambilor părinți, în situațiile prevăzute de lege.
- În practică, mamele rămân deseori cu copiii, domiciliul fiind la mamă, iar tatăl poate dori să aibă legături personale cu copilul; instanța poate decide altfel în interesul copilului. Egalitatea între mame și tați în urma divorțului a fost consolidată și prin rezoluția Consiliului Europei din 2015.
- Copilul poate călători doar cu acordul părintelui rămas acasă; în fața refuzurilor, soluția este instanța de tutelă. Recunoașterea paternității poate fi făcută de tată prin declarație sau testament, în unele cazuri fiind necesar să se dovedească contrariul dacă mama contestă.
- Alovarea avortului în legislația penală românească: tatăl nu are cuvânt juridic în privința avortului; consimțământul relevant este cel al mamei. Lipsa acordului tatălui nu face avortul infracțiune conform Codului penal. Totuși, discuția privind drepturile tatălui poate ridica incidențe sociale.
În concluzie, avortul în România rămâne un subiect complex, cu diferențe între cadrele istorice, contextul social și reglementările actuale. Accesul la servicii sigure, informarea corectă, și protejarea drepturilor reproductive sunt elemente-cheie în asigurarea autonomiei corporale a femeii, cu efecte directe asupra întregii familii.
tags: #avort #cu #acordul #tatalui