Dezvoltare motorie la bebeluș: ridicat în picioare și pași la 9 luni

Dezvoltarea mersului la bebeluși este una dintre cele mai emoționante și semnificative etape ale copilăriei timpurii. Această abilitate simbolizează începutul independenței fizice și deschide noi orizonturi pentru explorare și învățare.

Etape timpurii relevante pentru ridicarea în picioare

În primele săptămâni, copilul își mișcă picioarele și împinge cu putere în podea, dacă e ținut în poziție verticală, dând senzația că e nerăbdător să meargă. Gestul este însă unul reflex, care va dispărea în următoarele 2 luni. Picioarele micuțului nu sunt nici pe departe suficient de puternice la această vârstă să îi susțină greutatea.

La ce să te aștepți la 2 luni? La 2 luni de viață apar primele reacții emotionale - la vederea unei jucării, copilul încearcă să o prindă, însă capacitatea de prindere a obiectelor din jur nu este înca dezvoltata. La 3 luni copilul reușește să se întoarcă dintr-o parte pe spate, iar spre 4 luni se întoarce deja de pe burtă pe spate. La 4 luni apare posibilitatea apucării orientate, cu scop, in directie laterala.

Între 4 și 6 săptămâni apare orientarea vizuală și capacitatea de a mișca independent capul de restul trunchiului. Poziționarea pe burtica, atunci când copilul nu doarme, trebuie începută încă de la sfârșitul primei luni de viață, fiind importantă pentru îmbunătățirea controlului capului. În această perioadă copilul devine din ce în ce mai mobil, principalele achiziții motorii fiind rostogolirea și poziționarea în șezut.

De la stat în fund la ridicat în picioare

După vârstă de 6 luni copilul va începe să se miște singur, după care va putea să stea în fund fără să fie susținut (în jur de 6-7 luni). Bebelușul va învață încet-încet să se miște cu încredere, evoluând de la a stă în fund la a merge de-a bușilea (într-o perioadă de câteva luni).

Mai întâi învață să se balanseze pe mâini și genunchi, după care începe să se miște împingând cu genunchii, întărindu-și în același timp musculatura. În următoarele luni, aceasta va fi activitatea lui preferată. În jurul vârstei de 8 luni, copilul va începe să se ridice singur în picioare, ajutându-se de marginea pătuțului sau de orice obiect are la dispoziție și îl poate susține (de exemplu mobila).

La 6 luni copilul stă sprijinit, însă se dezechilibrează destul de ușor, începând să aibă un echilibru bun până la 7 luni. În etapa de viață dintre 7 și 10 luni copilul va dezvolta multe deprinderi: va sta bine în funduleț, se va târî, se va ridica și va merge în patru labe, se va ridica în picioare.

Ce se întâmplă la 9 luni: ridicat în picioare și pași laterali

În luna a IX-a - Copilul se ridica singur in picioare tinandu-se cu mainile de marginea patului sau a tarcului si incepe sa faca pasi laterali in jurul patului. În jurul vârstei de 8 luni copilul va începe să se ridice singur în picioare, ajutându-se de marginea pătuțului sau de orice obiect are la dispoziție și îl poate susține (de exemplu mobila).

După ce copilul reușește să se ridice în picioare, urmează mersul sprijinit - copilul se ține de mobilier și se deplasează lateral. Acest proces dezvoltă echilibrul și încrederea. Treptat, copilul încearcă să meargă și fără sprijin, începând cu câțiva pași ezitanți.

La vârsta de 9-10 luni micuțul învață să își flexeze genunchii și să se așeze după ce a stat în picioare, mișcare care este mai greu de realizat decât vă închipuiți. La 10 luni va merge în patru labe, se va ridica frecvent în picioare și va reuși să facă pași pe lângă mobilier.

Pași către mersul independent

Mersul liber este considerat dobândit atunci când copilul poate parcurge distanțe scurte fără ajutor, fără a cădea la fiecare doi-trei pași. În următoarele luni, acesta va capata curaj si va face câțiva pași, ținându-se în continuare de mobilă și reușește chiar să stea în picioare fără susținere pentru câteva secunde. De aici până la primii pași nu mai e mult.

La 11 luni copilul probabil e deja expert în statul în picioare. Poate nu are curaj să facă încă primii pași, dar, la fel de bine, poate să meargă deja ținut de mânuță. La 12 luni copilul va avea un echilibru mult mai bun în picioare, va începe să meargă independent.

Factori care influențează ridicarea și mersul

Există o multitudine de factori care influențează dezvoltarea mersului, la care ne vom referi în continuare. Mușchii, oasele și sistemul nervos trebuie să fie suficient de dezvoltate pentru a susține mersul. Tonusul muscular scăzut (hipotonie) poate face dificilă menținerea posturii, în timp ce un tonus muscular prea crescut (hipertonie) poate afecta fluiditatea mișcărilor.

Greutatea corporală și ritmul individual: Un copil mai greu are nevoie de mai multă forță pentru a se ridica și a face pași. Aceasta nu înseamnă neapărat că are o întârziere. Fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare motorie, influențat de factori genetici, metabolism, alimentație și activitate fizică.

Stimularea mediului: Copiii învață prin explorare. Un mediu sigur, cu suprafețe stabile, fără pericole, încurajează mersul. Podelele libere, spațiile largi și accesul la jucării încurajează deplasarea. În schimb, un mediu prea restrâns, cu obstacole sau lipsit de stimulare, poate inhiba dorința copilului de a face pași.

Mobilierul joacă un rol important - obiectele de care copilul se poate sprijini oferă încredere și stabilitate în fazele incipiente ale mersului. Rolul părinților: Copilul învață destul de ușor să stea în picioare. Mai multe dificultăți întâmpină atunci când vrea să se așeze din nou.

Rolul părinților în încurajare și siguranță

Dacă devine derutat și începe să plângă după ajutor, nu îl ridica direct pentru ca apoi să îl așezi fix în poziția în care dorește, ci arată-i cum să își flexeze genunchii astfel încât să se poată așeza singur și apoi lasă-l să exerseze. De asemenea, îl poți încuraja să meargă stând în fața lui și ținându-l de mânuțe în timp ce el se îndreaptă spre tine.

Atitudinea părinților poate accelera sau încetini progresul. Copiii superprotejați, care sunt mereu ținuți în brațe sau cărora li se interzice să exploreze, pot fi mai puțin înclinați să facă primii pași. În schimb, copiii încurajați cu calm, lăsați să încerce și care se simt în siguranță, tind să fie mai activi și mai curajoși.

Nu compara copilul cu alții. Fiecare copil este unic. Compararea cu frați, veri sau copii din parc poate crea anxietate inutilă. Important este ca părinții să urmărească progresul individual al copilului, nu să-l forțeze să atingă etape pe baza unui „calendar ideal”. Respectarea ritmului propriu este cheia unei dezvoltări sănătoase.

Semne de urmărit și când să consulți specialistul

Lipsa tonusului muscular adecvat, rigiditatea excesivă, mișcările asimetrice sau refuzul constant de a sta în picioare pot fi semne ale unei tulburări neurologice sau neuromusculare. Dacă copilul se folosește întotdeauna doar de o parte a corpului sau își trage un picior în mod evident, aceste semne nu trebuie ignorate.

Un consult ortopedic și eventuale investigații imagistice (ecografie, radiografie) pot clarifica diagnosticul. Pediatrul este prima linie de evaluare. Acesta poate recomanda investigații suplimentare sau direcționa copilul către specialiști în neurologie pediatrică, ortopedie sau kinetoterapie.

Dacă un copil nu merge deloc până la vârsta de 18 luni sau nu prezintă interes pentru deplasare, este recomandat să fie evaluat de un medic pediatru. Întârzierea mersului poate fi izolată sau poate face parte dintr-un tablou mai complex de întârziere în dezvoltarea motorie.

Kinetoterapia și intervențiile timpurii

Pornind de la standardele internationale care vizeaza dezvoltarea ideala a copilului, evaluarea kinetoterapeutului ne indica daca cel mic este sau nu “in grafic”, daca dezvoltarea neuro-motorie a acestuia se desfasoara normal. Kinetoterapeutul evaluează postura, forța musculară, echilibrul și poate propune un plan personalizat de exerciții care să stimuleze dezvoltarea mersului.

Sedintele de kinetoterapie pot incepe, in cazul prematurilor, de la 28 de saptamani de viata, iar in cazul nou-nascutilor la termen inca din prima luna, daca se constata modificari in reactii sau daca exista o patologie genetica cunoscuta. Pornind de la istoricul nasterii si al patologiilor asociate, terapeutii nostri evalueaza fiecare copil si monitorizeaza cu rigurozitate in ce masura dezvoltarea unui copil coincide cu etapele standard.

Recomandări practice pentru părinți

• Joacă liberă pe podea: esențială pentru întărirea musculaturii și dezvoltarea echilibrului.
• Evitați premergătorul: Academia Americană de Pediatrie recomandă evitarea utilizării premergătorului.
• Mers desculț în casă sau cu șosete antiderapante pentru a permite copilului să simtă contactul cu solul.
• Oferiți mobilier stabil și jucării care să încurajeze deplasarea și mersul sprijinit.
• Nu grăbiți copilul și evitați presiunea de a merge „mai devreme”.

Atenție la încălțăminte

Pantofii ar trebui introduși abia după ce copilul merge independent în exterior. În casă, mersul desculț sau cu șosete antiderapante este benefic. Piciorul copilului are nevoie să simtă contactul cu solul pentru a învăța controlul echilibrului și al mișcării. Pantofii rigizi sau nepotriviți pot afecta mersul corect.

Când întârzierea nu înseamnă boală

Este important de reținut că nu orice întârziere este patologică. Unii copii învață alte abilități mai devreme (vorbitul, dexteritatea manuală) și amână mersul fără a avea o problemă. Părinții pot susține dezvoltarea mersului prin activități simple, dar eficiente: încurajarea statului în picioare, oferirea de obiecte de sprijin (mobilier stabil), jocuri de echilibru și exerciții care stimulează mișcarea naturală.

Jocurile de tip „vino la mine” sau „adu-mi jucăria” dezvoltă încrederea și curajul de a merge. Timpul petrecut în picioare, în poziție verticală, ajută la întărirea musculaturii picioarelor și a trunchiului.

Când să cauți ajutor specializat

Dacă există îngrijorări în legătură cu atingerea deprinderilor specifice pentru dezvoltarea neuromotorie în primul an de viață, este indicat să consultați un kinetoterapeut pediatric. Evaluarea medicală stabileste daca abaterile sunt obisnuite sau nereguli care trebuie corectate cu ajutorul kinetoterapiei.

Primii pași ai copilului sunt un moment magic, dar și o etapă complexă în dezvoltarea lui fizică și psihologică. În spatele mersului se află o rețea de procese neurologice, musculare, motivaționale și sociale, toate interconectate. Înțelegerea acestor procese îi ajută pe părinți să-și susțină copiii cu răbdare și încredere.

tags: #bebe #9 #luni #nu #se #ridica

Postări populare:

• Lista cabinetelor Regina Maria din Turda
• Informații Esențiale despre Nefrologie în Bacău
• Testul de sarcină din ser și urină: înțelegerea principiilor, utilizării și interpretării rezultatelor
• Monitorizarea Sarcinii: Dublu Test Criptor
• Detalii tehnice ale sterilizatorului Chicco SterilNatural 2-în-1/3-în-1