Auzul și vederea la bebeluși sunt simțuri foarte importante, deci trebuie monitorizate încă din primele luni de viață ale nou-nascutului. La fel cum au nevoie timp și exercițiu pentru a putea învăța să meargă și să vorbească și pentru a putea vedea ca un adult este necesară o perioadă de acomodare și exersare. Vazul este unul dintre simțurile cu care sunt dotați încă din burtica mamei, unde puteau să facă diferența între lumina și întuneric. Ochii nou-nascutului au capacitatea de a vedea perfect, dar, mușchii care se ocupă de mișcările lor, cristalinul (cel care funcționează ca o lentilă care ne ajută să vedem clar atât la apropiere cât și la distanță) încă au nevoie de antrenament pentru a funcționa la parametrii maximi. De asemenea lumea exterioară este plină de lucruri noi pe care puiul le vede pentru prima oară. Are nevoie de timp ca să se obisnuiască puțin. La început vede în tonuri de alb și de negru, apoi la câteva săptămâni percepe prima culoare, rosu. Vazul presupune din partea micuților un antrenament al ochilor deoarece trebuie să învețe cum să-i folosească, cum să privească, cum să îi miște pe amandoi simultan și să transmită informații care să se unească în creier. Mamicile se intreaba de foarte multe ori daca prichindeii lor văd bine si alearga la medicul pediatru pentru a se linisti cu privire la acest subiect.
Dezvoltarea vederii la bebelusi este un proces fascinant, care incepe inca de la nastere. In primele luni de viata vederea bebelusilor este limitata, iar acestia pot percepe doar umbre si forme neclare. In curand, insa, ei incep sa distinga fetele parintilor si sa urmareasca obiectele in miscare cu privirea. Este important sa intelegi ca dezvoltarea vederii la bebelusi este un proces gradual si ca fiecare copil se dezvolta in ritmul sau propriu.
În prima zi de viață, vederea unui nou nascut percepe lumea în alb și negru, în contururi și forme. Apoi, in primele 3 luni de viata, vederea se concretizeaza suficient cat bebelusul sa observe obiectele sau fiintele aflate la o distanta de aproximativ 15-20 cm in fata lui. Atunci cand bebelusul vine pe lume, vazul este cel mai dezvoltat simt, cu toate ca acesta nu este deocamdata capabil sa interpreteze elementele din jurul sau. Din aceasta etapa a vietii, relatia dintre copil si parinti incepe sa prinda contur si pe parcurs sa se consolideze. Vederea bebelusului la 1 luna este inca blurata, incetosata si, de aceea, copilul nu poate face prea mari diferente intre culori, intre fetele parintilor si cele straine ori intre forme sau obiecte. In prima luna de viata, cel mic face distinctie intre noapte - zi si va urmari sursele de lumina, precum ferestrele prin care patrunde soarele sau corpurile de lumina artificiala. Tine cont ca abia dupa 2 luni, vederea nou nascutului se poate extinde peste o distanta de 20 de cm. Pana atunci este indicat sa il iei in brate, sa iti intorci capul catre el si sa il lasi sa-ti descopere trasaturile. De asemenea, dupa prima luna, vederea la copiii nou nascuti incepe sa focalizeze si sa urmareasca miscarile din jurul sau. Tot ce trebuie sa faci este sa pozitionezi jucariile pentru bebelusi in aria sa vizuala. In prima luna, copilul este practic incapabil sa-si miste ochii coordonat. De aceea este normal sa observi ca pana la 3 luni, unul dintre ochi se misca vertical sau lateral, comparativ cu celalalt ochi.
După 2 luni, deja copilul începe să se simtă atras de culorile puternice. La varsta de aproximativ 4 luni, bebelusii incep sa vada culorile si sa distinga obiectele de fundal. Aceasta etapa este cruciala pentru dezvoltarea abilitatii acestora de a percepe distantele si de a intelege adancimea. Prin expunerea la culori si texte colorate, se poate contribui la stimularea dezvoltarii vederii la aceasta varsta [1]. Vederea bebelusilor intre 3 si 6 luni devine apta sa distinga formele, sa observe culorile si expresiile faciale ale celor din jurul sau. Nuantele deschise sunt primele pe care cel mic le percepe si de care se simte atras. Insa, abia dupa cativa ani, copilul va putea sa distinga intre albastru-marin, albastru-azuriu si alte nuante apropiate ale aceleasi culori.
După implinirea varstei de 6 luni, vederea nou-nascutului incepe treptat sa perceapa distantele, sa faca diferenta intre figurile familiale si cele straine, sa observe detaliile sau piesele componente ale jucariilor. De aceea, nu trebuie sa fii uimit daca il suprinzi pe bebelus cum incearca sa descompuna sau sa repare micile obiecte din jurul sau, incepand de la jucarii de plus, figurine si pana la piese de mobilier. Perioada de 6-8 luni de la nastere este chiar momentul cand se regleaza vederea la bebelusi, deoarece acuitatea sa vizuala este similara cu cea a unui adult.
La fel cum au nevoie timp și exercițiu pentru a putea învăța să meargă și să vorbească și pentru a putea vedea ca un adult este necesară o perioadă de acomodare și exersare. De aceea, nu trebuie să fii uimit dacă îl suprinzi pe bebeluș cum încearcă să descompună sau să repare micile obiecte din jurul său, începând de la jucării de plus, figurine și până la piese de mobilier. Perioada de 6-8 luni de la naștere este chiar momentul când se reglează vederea la bebeluși, deoarece acuitatea sa vizuală este similară cu cea a unui adult.
La fel cum au nevoie timp și exercițiu pentru a putea învăța să meargă și să vorbească și pentru a putea vedea ca un adult este necesară o perioadă de acomodare și exersare. Vazul este unul dintre simturile cu care sunt dotați încă din burtica mamei, unde puteau să facă diferența între lumina și întuneric. Ochii nou-nascutului au capacitatea de a vedea perfect, dar, mușchii care se ocupă de mișcările lor, cristalinul (cel care funcționează ca o lentilă care ne ajută să vedem clar atât la apropiere cât și la distanță) încă au nevoie de antrenament pentru a funcționa la parametrii maximi. De asemenea lumea exterioară este plină de lucruri noi pe care puiul le vede pentru prima oară. Are nevoie de timp ca să se obisnuiască puțin. La început vede în tonuri de alb și de negru, apoi la câteva săptămâni percepe prima culoare, rosu. Vazul presupune din partea micuților un antrenament al ochilor deoarece trebuie să învețe cum să-i folosească, cum să privească, cum să îi miște pe amandoi simultan și să transmită informații care să se unească în creier.
Există mai multe tipuri comune de probleme de vedere la bebeluși, pe care părinții ar trebui să le cunoască. Acestea includ strabismul, care este caracterizat de lipsa de aliniere a ochilor, miopia, care este vederea neclară a obiectelor îndepărtate, hipermetropia, care este vederea neclară a obiectelor apropiate și astigmatismul - vederea distorsionată cauzată de o formă neregulată a corneei sau a cristalinului ochiului [2]. Problemele de vedere netratate la bebeluși pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării lor, pe termen lung. Aceste probleme pot afecta abilitățile de învățare și dezvoltarea socială a copilului. Este esențial ca părinții să fie conștienți de implicațiile acestor probleme și să acționeze în mod corespunzător pentru a le trata și gestiona.
Strabismul, cunoscut și sub numele de ochi încrucișați, este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei și poate să provoace chiar pierderea vederii. Strabismul este o boală ce afectează aproximativ 7% din bebeluși și este definită printr-o poziție greșită, ocazională sau constantă, a ochilor. Această orientare și mobilitate este asigurată de mușchii oculomotori. Ei nu asigură numai poziția ochilor, ci și cooperarea și interacțiunea lor perfectă în timpul mișcărilor în toate direcțiile vizuale. Creierul încearcă să prevină viziunea dublă, motiv pentru care se întâmplă adesea, la copii, ca ochiul afectat să nu se mai dezvolte și ambliopia acestuia să nu mai corespundă, ceea ce nu mai poate oferi o viziune de calitate. Privirea încrucișată nu este cauzată doar de disfuncția mușchilor, ci și de anumite boli ale ochilor, precum afecțiuni ale retinei (inflamație, tumori) sau lentilei (cataractă congenitală). De multe ori, poate fi complicat să stabilești dacă un copil are într-adevăr ochii încrucișați. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de „pseudostrabism” și poate genera confuzie în rândul părinților, deși axele vizuale nu sunt deviate. Strabismul nu are adesea o cauză specifică, fiind, în cea mai mare parte, ereditar. Căderea de la înălțime, boala febrilă, convulsiile și nașterea prematură pot provoca, de asemenea, strabism. Traumatismele care provoacă pierderea vederii pot duce la dezalinierea ochilor după o anumită perioadă de timp. Traumatismele, meningita, tumoarea sau hemoragia cerebrală, diabetul, hipertensiunea arterială și gușa pot provoca tulburări oculare, prin paralizarea nervilor optici. Dezvoltarea completă a vederii în copilărie se finalizează între 7 și 10 ani. Cu cât strabismul este mai repede diagnosticat și corectat în mod optim, cu atât este mai bun răspunsul la tratament. Testarea vizuală de rutină pentru copiii mici include testarea pentru strabism, de obicei folosind reflexul luminos pentru sugari și testarea prin acoperirea ochilor, pentru copiii de vârstă preșcolară. Unii profesioniști din domeniul sănătății analizează problemele de vedere cu un aparat foto special, care face fotografii instantanee ale ochilor. Strabismul nu dispare niciodată de unul singur, în timp. Primul pas al corectării defectului este diagnosticul corect și alegerea metodei de tratament optime, în funcție de multe variabile, precum tipul de strabism, vârsta pacientului și acuitatea vizuală. Dacă hipermetropia este cauza identificată a strabismului, atunci este suficient doar portul de ochelari până la vârsta de cel puțin 18 ani. Cum se corectează strabismul la bebeluși? În strabismul care nu poate fi tratat cu ochelari, dacă există o singură nealiniere a ochilor, intervenția chirurgicală trebuie să fie efectuată fără întârziere. Pentru operație, este recomandat ca cel mic să nu depășească vârsta de 1,5-2 ani, dar dacă există o încrucișare la ambii ochi, aceasta poate fi amânată până la vârsta de 5-6 ani. Există un număr mare de tipuri de tratament chirurgical pentru strabism, care pot restabili mobilitatea globului ocular, chiar și cu pierderea completă a funcției unuia sau mai multor mușchi. În general, în acest domeniu al oftalmologiei, cazurile simple sunt destul de rare, dar un medic profesionist va putea întotdeauna să ajute pacientul. Nu există un tratament laser real pentru strabism. Cu toate acestea, acesta poate fi efectuat pentru a elimina necesitatea ochelarilor la pacienții cu vârsta de peste 18 ani, care poartă ochelari și au ochii încrucișați. Tratamentul strabismului la copii este un proces îndelungat, care necesită multă răbdare și efort din partea micului pacient și a părinților săi. Scopul principal al tratamentului aici este restabilirea vederii binoculare. În acest scop, se aplică corecție prin intermediul unor ochelari prismatici speciali sau lentile de contact. Dacă opțiunile conservatoare nu funcționează timp de un an și jumătate până la doi ani, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală. Ruptura unui mușchi sau perforația peretelui ocular foarte subțire sunt complicațiile excepționale și imprevizibile legate de afecțiunile anatomice anormale, care pot necesita tratament chirurgical complementar. Există o concepție greșită, în rândul oamenilor, că defectul ochilor în copilărie se îmbunătățește în timp. Doar afecțiunea numită strabism fals poate să dispară odată cu creșterea copilului. În astfel de cazuri, copilul trebuie să fie dus la oftalmolog pentru un diagnostic corect. Dacă există antecedente familiale de afecțiuni oculare, ar trebui să fii și mai prudent și să efectuezi un control de rutină la copilul cu vârsta de 1-2 ani.
Strabismul congenital apare de la naștere sau se dezvoltă în primele șase luni de viață. În majoritatea cazurilor, aceste tipuri de strabism apar deoarece acțiunile mușchilor ochiului nu sunt perfect echilibrate. Motivul pentru acest lucru nu este cunoscut. Acest tip de strabism poate fi ereditar, deși mulți copii cu esotropie congenitală nu au alți membri ai familiei afectați. În unele cazuri, ochiul se întoarce spre exterior, caz în care poate fi vorba de exotropie congenitală. Unii nou-născuți au un strabism intermitent ușor, care se reduce la vârsta de 2 luni și dispare până la 4 luni. Cu toate acestea, strabismul fix este de obicei permanent, cu excepția cazului în care este tratat. Astfel, un strabism observat la un nou-născut este probabil să se rezolve de la sine în primele luni de viață, dacă este intermitent. Părinții pot observa ochii copilului lor rătăcind din când în când, în primele câteva luni de viață, mai ales atunci când micuțul este obosit. Acest lucru se întâmplă deoarece copilul încă învață să-și concentreze ochii și să-i miște împreună. Este normal ca ochii unui nou-născut să rătăcească sau să devieze ocazional în primele câteva luni de viață, deci acest lucru nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare. În general, până când bebelușul atinge vârsta de 4-6 luni, privirea se îndreaptă de la sine. Ochii se mișcă complet sincron până la 6-7 luni, însă chiar și la această vârstă pot exista caracteristici individuale care denotă un strabism fals. De asemenea, este posibil să existe și un alt motiv pentru strabismul fals la această vârstă. Oasele craniului sunt relativ mobile la copiii sub un an. De-a lungul timpului, acestea se poziționează la locul lor unul față de celălalt, ceea ce se datorează unei schimbări foarte rapide a aspectului fizic al copilului. Uneori, deplasarea oaselor craniului facial creează o senzație vizuală de strabism, din cauza asimetriei configurației și dimensiunii orbitei. Ar trebui să se facă distincția între strabismul patologic și așa-numitul strabism fiziologic, adică tendința de a converge globii oculari atunci când un obiect situat în apropiere este privit. Acest simptom dispare, cel târziu, între 9 și 12 luni. Este important ca strabismul să fie diagnosticat la momentul potrivit. Se presupune că, până la vârsta de 6 luni, un copil poate avea un strabism fiziologic care trece de la sine. Acest consult poate fi efectuat de un oftalmolog specializat în tratamentul strabismului. După examenul clinic, poți începe tratamentul prin diferite metode, precum acoperirea ochiului mai bun, exerciții fizice sau, dacă aceste proceduri nu funcționează, apelând, în cele din urmă, la operație. În cazul strabismului, principala metodă de prevenire este o investigație sistematică a vederii de către un oftalmolog, pentru diagnosticarea la timp a bolii. De asemenea, este important să începi tratamentul, să respecți igiena ochilor și cantitatea de încărcare vizuală maximă.
Există câteva semnale care îți indică precis dacă bebelușul se confruntă cu o potențială problemă de vedere. Printre acestea se numără asimetriile ochilor, închiderea frecventă a unui ochi, frecarea excesivă a ochilor, sensibilitatea la lumină sau dificultățile în a urmări obiecte cu privirea.
Există mai multe tipuri comune de probleme de vedere la bebeluși, pe care părinții ar trebui să le cunoască. Acestea includ strabismul, care este caracterizat de lipsa de aliniere a ochilor, miopia, care este vederea neclară a obiectelor îndepărtate, hipermetropia, care este vederea neclară a obiectelor apropiate și astigmatismul - vederea distorsionată cauzată de o formă neregulată a corneei sau a cristalinului ochiului [2]. Problemele de vedere netratate la bebeluși pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării lor, pe termen lung. Aceste probleme pot afecta abilitățile de învățare și dezvoltarea socială a copilului. Este esențial ca părinții să fie conștienți de implicațiile acestor probleme și să acționeze în mod corespunzător pentru a le trata și gestiona.
Tratamentul problemelor de vedere la bebeluși va depinde de tipul și severitatea problemei. Uneori, poate fi necesară purtarea de ochelari sau de ședințe de terapie vizuală pentru a corecta problema.
Jucăriile în culori vii, contraste și modele diferite sunt esențiale pentru a stimula vederea bebelușului. În primele luni de viață, bebelușii sunt atrași de culori puternice și contrastante, care le captează atenția și îi ajută să își dezvolte capacitatea de a distinge și recunoaște culorile. Jucăriile care emit lumini sau care au părți reflectorizante pot fi, de asemenea, benefice în dezvoltarea vederii bebelușului.
Activitățile care implică urmărirea cu privirea a anumitor obiecte sau mișcări contribuie la dezvoltarea mușchilor oculari ai bebelușului. De exemplu, agățarea unui carusel colorat, care se mișcă ușor, deasupra pătuțului poate stimula capacitatea bebelușului de a-și focaliza privirea și de a urmări obiectele. Jocurile de mai târziu, care implică aruncarea, prinderea sau sortarea jucăriilor pot, de asemenea, încuraja dezvoltarea coordonării ochi-mână și a abilităților vizuale-motorii [3].
Cărțile de povești cu ilustrații mari, colorate și contrastante sunt un alt instrument util în dezvoltarea vederii bebelușului. Prin expunerea la imagini și prin ascultarea poveștilor bebelușul poate începe să realizeze conexiuni între cuvinte, imagini și sunete. În plus, cititul împreună cu bebelușul poate încuraja dezvoltarea timpurie a abilităților de lectură și a dragostei pentru cărți [2].
Expunerea la lumina naturală și observarea mediului înconjurător în timpul plimbărilor ajută la dezvoltarea vederii bebelușului. Lumina naturală oferă un spectru larg de culori și intensități, ceea ce îi permite bebelușului să își antreneze ochii pentru a face față diferitelor niveluri de lumină.
Identificarea promptă a semnalelor de alarmă este crucială atunci când vine vorba despre dezvoltarea vederii la bebeluși. Există anumite semne care indică nevoia de a consulta un specialist în oftalmologie pediatrică. Dacă bebelușul nu pare să urmărească obiecte cu privirea, dacă are ochii roșii sau umflați, dacă prezintă strabism sau dacă își freacă ochii constant, probabil că ar trebui să programezi o consultație [1]. Vizitele regulate la medicul oftalmolog sunt esențiale pentru prevenirea și tratamentul precoce al problemelor de vedere. Chiar și în absența unor simptome vizibile, este recomandat ca bebelușul să fie dus la control oftalmologic anual pentru a te asigura că dezvoltarea vederii este în grafic și pentru a depista eventualele probleme în stadii incipiente.
Parintii au un rol activ in observarea si monitorizarea vederii bebelusului lor. Ei sunt cei care pot observa primele semne ale unor probleme si pot actiona in consecinta. In concluzie, dezvoltarea vederii la bebelusi este un proces complex care include mai multe etape esentiale. Poti sustine dezvoltarea vederii oferindu-i bebelusului jucarii adecvate si desfasurand activitati care sa il stimuleze in acest sens.
Primul lucru pe care-l remarci la Copiii de Cristal sunt ochii lor - mari, pătrunzători și mult mai înțelepți decât ne-am aștepta la vârsta lor. Acești ochi se fixează hipnotic în ochii tăi, iar sufletul tău se dezvăluie în fața lor așa cum este, pentru ca acești copii să-l vadă cu adevărat. Poate că ai întâlnit deja această nouă „rasă” de copii, care ne populează planeta cu rapiditate. Sunt firi vesele, delicioase și iertătoare. Acești noi Lucrători întru Lumină, cu vârste de la nou-născuți până pe la șapte ani, diferă de generațiile precedente. Ființe ideale din multe puncte de vedere, ei arată direcția în care se îndreaptă omenirea ... și este o direcție pozitivă! Spre deosebire de Copiii Indigo, Copiii de Cristal sunt niște firi binecuvântate, fericite și cu un temperament echilibrat. Sigur că se poate întâmpla să mai facă crize de furie, dar acești copii sunt, în cea mai mare măsură, iertători și prietenoși. Cristalele sunt generația care beneficiază de pe urma efortului exploziv de deschizători de drum al Copiilor Indigo. Mai întâi vin Copiii Indigo, care își croiesc drum cu toporul, tăind fără milă tot ce este lipsit de integritate. În urma lor, Copiii de Cristal parcurg cararea deschisă într-o lume mai plină de certitudine și siguranță. Aceste două generații au fost definite prin termenii Indigo și Cristal, deoarece aceștia descriu cel mai exact culoarea aurei lor și modelul lor energetic. Copiii Indigo au în aură o proporție foarte mare de albastru indigo. Aceasta e culoarea caracteristică pentru „chakra celui de-al treilea ochi”. Această chakră comandă clarviziunea, sau capacitatea de a vedea energia, spiritele și de a avea viziuni - care este un dar al multora dintre Copiii Indigo. Copiii de Cristal au o aură superbă, multicolora, opalescentă, în nuanțe pastelate, asemănătoare cu efectul de prismă al unui cristal de cuarț. Această generație se distinge, de altfel, și printr-o adevărată fascinație pentru cristale și pietre. De aici le vine și numele de „Copii de Cristal”.
Caracteristicile Copiilor de Cristal - De obicei sunt născuți începând cu anul 1998 - însă ciclul se reia o dată la 7 ani - deci următoarele generații sunt cei născuți în: 2005, 2012, 2019. - Au niște ochi enormi, cu o privire intensă; - Au o personalitate cuceritoare, magnetică; - Sunt extrem de afectuoși; - Încep să vorbească destul de târziu; - Au o orientare muzicală evidentă și este posibil să înceapă să cânte înainte de a învăța să vorbească; - Pentru a comunica, se folosesc de telepatie și de un limbaj format din semne pe care și le inventează singuri; - Pot fi diagnosticați drept suferind de autism, sau de sindromul Asperger; - Au un temperament echilibrat, blând și iubitor; - Sunt înțelegători cu ceilalți și îi iartă; - Sunt extrem de sensibili și simțitori față de ceilalți; - Sunt foarte legați de natură și animale; - Dau dovadă de capacități tămăduitoare; - Sunt foarte interesați de cristale și pietre; - Vorbesc deseori despre îngeri, îndrumători spirituali și amintiri din vieți trecute; - Au un simț artistic și creator deosebit de dezvoltat; - Preferă hrana vegetariană și sucurile, în loc de „mâncarea obișnuită”; - Pot fi niște exploratori și cățărători neînfricați, cu un simț al echilibrului uimitor; Ce îi caracterizează pe Copiii de Cristal? Generația care i-a precedat pe Copiii de Cristal este cunoscută sub denumirea de Copiii Indigo și ei au bătătorit calea pentru Cristale. Unul dintre darurile spirituale ale Copiilor Indigo este să simtă necinstea, așa cum un câine simte teama. Copiii Indigo știu când sunt mințiți, tratați de sus, sau manipulați. Și, întrucât menirea lor colectivă este să deschidă calea spre o nouă lume a integrității, detectoarele interioare de minciuni ale Copiilor Indigo sunt totale, iar spiritul lor războinic constituie o amenințare pentru unii adulți. În plus, Copiii Indigo sunt incapabili să se adapteze la situații disfuncționale - acasă, la lucru, sau la școală, în afara cazului în care sunt tratați cu medicamente sau sedative. Darurile spirituale înnăscute ale Copiilor de Cristal sunt și ele înțelese greșit - în special capacitățile lor telepatice, care îi fac adesea să înceapă să vorbească mult mai târziu decât vârsta la care majoritatea bebelușilor au învățat deja să vorbească. În noua lume pe care o introduc Copiii Indigo, vom fi cu toții mult mai conștienți de gândurile și sentimentele noastre intuitive; nu ne vom mai baza atât de mult pe cuvântul scris sau vorbit. Comunicarea va fi mai rapidă, mai directă, și mai sinceră, pentru că se va face de la minte-la-minte. Sunt deja tot mai numeroși aceia care devin conștienți de propriile capacități paranormale. Interesul nostru pentru fenomenele paranormale a atins un nivel maxim, alimentat de cărți, emisiuni TV și filme cu acest subiect.
Copiii de Cristal au capacități telepatice incredibile. Așa că, nu este surprinzător că generația care vine după Copiii Indigo are capacități telepatice incredibile. După cum am pomenit mai sus, mulți dintre Copiii de Cristal au modele de vorbire întârziate și nu este pentru ei un lucru neobișnuit să aștepte până la trei sau patru ani, ca să înceapă să vorbească. Părinții, însă, nu au niciun fel de dificultate să comunice cu copiii lor tăcuți - ba dimpotrivă! Părinții se angajează în comunicarea de la minte-la-minte cu Copiii lor de Cristal - iar pentru a-și transmite gândurile, Cristalele folosesc o combinație de telepatie, limbaj al semnelor pe care și-l inventează singuri și sunete (inclusiv cântece).
Diferite publicații și studii au legat conceptul de Copii de Cristal și de autism. Drofesioniști din sistemul medical sau de învățământ îi categorisesc pe Copiii de Cristal ca având modele de vorbire „anormale”. Nu este nici o coincidență că, pe măsură ce se nasc tot mai mulți Copii de Cristal, numărul de diagnosticări de autism a atins un nivel record! Citeste si De ce copilul știe atât de puține cuvinte? Este adevărat că reprezentanții Copiilor de Cristal se deosebesc de alte generații, dar de ce trebuie să definim aceste diferențe drept patologice? Dacă acești copii comunică cu succes în familie, iar părinții nu reclamă niciun fel de probleme, atunci de ce să creăm necazuri, acolo unde nu există? Criteriile de diagnosticare pentru autism sunt foarte clare: persoana autistă trăiește în lumea sa proprie și nu are legătură cu alți oameni. Persoana autistă nu vorbește din cauza lipsei de interes de a comunica cu ceilalți. Copiii de Cristal sunt exact opusul.
Urmăriți dezvoltarea vederii bebelușului dumneavoastră
tags: #bebe #fixeaza #cu #privirea #un #loc