În primul rând, trebuie să ne gândim la siguranța noastră și să identificăm specia pasării. Chiar și păsările răpitoare de mici dimensiuni precum cucuveaua, au ciocurile și ghearele puternice care pot cauza răni nedorite, în timp ce păsările mai mari, ca și berzele sau stârcii, pot răni omul cu ciocurile lor lungi. Apoi, dacă pasărea este stresată, o putem liniști acoperindu-i capul cu o pătură, haine sau alte materiale, ținând cont de faptul că orice fermoar sau cataramă trebuie să fie la exterior, pentru a evita astfel producerea de răni suplimentare păsării. Acest lucru este important, deoarece pasărea este cel mai probabil în stare de șoc iar încercările noastre de a o ajuta ar putea să o streseze mai mult. În plus, ar trebui să manevrăm cu grijă pasărea, ținând-o de tarsuri (partea inferioară a picioarelor, gambele) și să îi protejăm aripile ținându-i tot corpul.
Pentru a transporta pasărea, cel mai potrivit și accesibil echipament constă dintr-o simplă cutie de carton. Dacă aveți posibilitatea de a alege dimensiunea cutiei, atunci ar trebui să o alegeți pe cea care se potrivește dimensiunilor păsării: pasărea trebuie să încapă cu aripile și picioarele strânse spre corp. Utilizând o cutie potrivită ca dimensiuni, putem reduce riscul deteriorării penajului și a cozii, precum și șansele de a cauza alte răni. În cutie trebuie apoi făcute orificii de mici dimensiuni pentru a asigura o aprovizionare adecvată cu oxigen. Odată ce pasărea este în cutie, aceasta trebuie să fie legată cu grijă, cu o sfoară sau bandă adezivă, pentru a ne asigura că pasărea nu va ieși în timpul transportului. Apoi, până la sosirea la destinație, pasărea trebuie să fie lăsată în pace; dacă este frecvent deschisă cutia, este foarte probabil să provocăm un stres inutil păsării.
Următorul pas este cel de a suna un medic veterinar sau de a transporta direct pasărea la cabinetul veterinar. Este vital să nu încercăm să o tratăm acasă noi înșine, deoarece putem cauza mai mult rău. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care pasărea are o fractură, situație în care, este o greșeală frecventă ca oamenii să ceară ajutor numai după câteva zile de păstrare a păsării acasă. Acest lucru poate costa chiar viața păsării.
Odată ajunși la medicul veterinar, trebuie să descriem foarte detaliat modul în care am găsit pasărea, deoarece acest lucru poate ajuta medicul să pună un diagnostic corect. Păsările găsite în apropierea stâlpilor electrici au suferit cel mai probabil un șoc electric. Această eventualitate nu ar produce nici un fel de simptom pentru primele zile dar este vitală diagnosticarea cât mai rapidă pentru ca pasărea să poată fi tratată. Dacă la locul unde a fost găsită pasărea mai existau și alte cadavre, acest lucru poate indica otrăvirea (dacă este acest caz, atunci este de ajutor dacă puteți observa eventuale vărsătură ale păsării sau consistența excretelor). Dacă ați găsit momeală, atunci aceasta trebuie să fie în mod sigur colectată pentru prelevarea de probe și pentru a se evita otrăvirea altor păsări. În caz de otrăvire, pasărea trebuie transportată urgent la veterinar!
În caz de leziuni externe, atunci când există o hemoragie puternică, ar trebui să se aplice un bandaj de presiune, care trebuie să fie verificat în 2-3 ore. Dacă există o fractură, atunci aceasta ar trebui să fie fixată cu o atelă suficient de mare pentru a acoperi fractura, atât deasupra cât și sub rană. Acest lucru este important, deoarece fracturile închise pot deveni ușor deschise dacă nu sunt fixate corespunzător. Dacă există o fractură deschisă (compusă), în mod ideal, trebuie aplicat un unguent antibiotic până la punctul de rupere al osului. Cel mai bun antibiotic pentru acest caz este Betadina, fie sub formă de unguent fie sub formă de tinctură. Cu toate acestea, în cazul în care acest lucru nu este posibil, atunci trebuie să se aplice doar apă peste osul fracturat, astfel încât să-l păstrați umed până când ajungeți la veterinar.
Dacă nu puteți ajunge la veterinar repede și se pare că pasărea a suferit o perioadă îndelungată de timp fără hrană sau apă, atunci ar trebui să încercați și să îi dați pasării să bea apă. Puteți folosi un pai, o seringă, lingura sau pur și simplu să picurați cu degetul puțină apă in ciocul pasării. Hrănirea este necesară doar în cazul în care este evident faptul că pasărea a stat o perioadă îndelungată de timp fără mâncare și este foarte slăbită. Chiar și atunci trebuie să fiți foarte atent, deoarece dacă i se oferă o alimentație necorespunzătoare, atunci se poate provoca moartea păsării. Starea de hrănire și foamea pasării pot fi determinate de cantitatea de grăsime de pe piept. Atenție! Păsările de mici dimensiuni trebuie să fie hrănite mai des, de aceea ele necesită o atenție sporită. Păsările răpitoare pot trăi fără hrană timp de 1-2 zile.
Dacă ciocul păsării este de formă conică, asemănător cu cel al unei vrăbii, atunci aceasta este o pasăre granivoră. Ea poate fi hrănită cu semințe de floarea soarelui sau amestec de semințe ce poate fi găsit în pet-shop. Dacă ciocul păsării este subțire, ascuțit sau încovoiat, atunci aceasta este o pasăre insectivoră sau răpitoare. Pentru păsări răpitoare puteți utiliza ca hrană organe de animale, tăiate în bucăți (inimă, ficat) sau bucăți mici de pui. Dimensiunea hranei trebuie să fie ușor de înghițit; ar trebui să fie mai mică decât jumătate din diametrul ciocului și mult mai scurtă.
În cazul unei coliziuni cu o fereastră, primul lucru ce trebuie făcut este ca pasărea să fie dusă într-un loc liniștit, în siguranță, ferit de câini și pisici, iar apoi să așteptăm și să vedem dacă pasărea își revine. Adesea, ele suferă o pierdere de echilibru de scurtă durată dar apoi își revin în câteva minute, după care pot fi eliberate.
Specia Dolbina elegans: descoperire, biologie și situația în România
Specia a fost descoperită recent, în 1912, de Otto Bang‑Haas, un renumit entomolog german care a găsit fluturele în nordul Siriei. În Europa a fost găsit prima oară în 1959 la Nessebar, Bulgaria. În România, primele exemplare de Dolbina elegans le‑a colectat Aurelian Popescu‑Gorj, şeful secţiei de entomologie de la Muzeul Antipa, în 1968. Se dusese în pădurile de pe lângă Brăneşti, Ilfov, cu un pictor belgian căruia îi plăcea să picteze peisaje şi a prins trei exemplare la lizieră. Povestea a fost publicată în 1971, în revista muzeului Antipa, Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle „Grigore Antipa”.
Sunt fluturi cu aripile alungite şi corpul robust, construit pentru zbor susţinut - în familie sunt multe specii migratoare. E un fluture de noapte, dar separarea în fluturi de zi şi de noapte e oarecum artificială (într‑o familie de fluturi de noapte pot fi și specii care zboară ziua). Entomologul Székely Levente a început să‑l caute pe Dolbina elegans în 1996, încurajat de prinderea câtorva exemplare în Bulgaria şi Ucraina. S‑a dus tot în pădurile de pe lângă Bucureşti, unde îl găsise Popescu‑Gorj. Székely, 51 de ani, e doctor în biologie, specializat în entomologie, studiul insectelor, şi lepidopterologie, studiul fluturilor. E membru într‑o serie de societăţi ştiinţifice, a publicat zeci de lucrări şi patru cărţi despre fluturii din România.
A început să prindă fluturi prin clasa I, într‑o fâneaţă din apropierea casei, în Săcele, Braşov. Acum locul e construit, dar atunci era iarbă înaltă, cu flori şi fluturi coloraţi. Cu timpul, casa părintească s‑a transformat în muzeu. Székely face schimburi de ouă prin poştă, cu colecţionari din toate părţile lumii - în România sunt în jur de 50, în ţările vestice sunt mii. Capcanele variază în complexitate. Prinde fluturi şi pe un cearceaf întins între copaci sau uşile maşinii, cu un bec cu vapori de mercur deasupra, şi cu capcane care arată ca un OZN. Când le‑a adus pe primele din străinătate, după ’90, s‑a adunat tot satul, că „au venit extratereştrii”.
Sunt alimentate cu acumulatori portabili şi emit o lumină cu ultraviolete. Viaţa fluturilor se derulează în mai multe stadii: ou, larvă, pupă şi fluture adult. Femela depune ouăle pe frunze, pe iarbă, pe pietre, în nisip sau pe scoarța copacilor şi secretă o soluţie care le fixează. Stadiul al doilea este larva, sau omida. Pe cât sunt de variaţi fluturii, pe atât sunt şi larvele. Pot fi colorate, dungate, cu picăţele, netede, striate sau colţuroase ca un cactus. Larvele trăiesc circa şase săptămâni (sunt şi unele căre trăiesc doi ani, în trunchiuri de copac) şi au mai multe stadii de dezvoltare. Pe măsură ce cresc, năpârlesc şi îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu.
Dolbina elegans rămâne însă un fluture enigmatic. Nu se ştie cum arată nici ouăle, nici larva, nici pupa. Cheia stă în prinderea unei femele. Dacă ea ar depune ouă, li s‑ar putea urmări evoluţia. Or, până acum, nici Székely, nici altcineva, nu a prins o femelă. Se presupune că larva se hrăneşte cu frunze de frasin, pentru că mai multe specii din genul Dolbina din Asia Orientală trăiesc pe frasin şi elegans a fost prins în păduri cu pâlcuri de frasini. Dar nu se ştie cum arată. Nu se ştie unde depun femelele ouăle, dar dacă prima generaţie de adulţi zboară în mai, înseamnă că iernează ca pupă. Fluturele zboară puțin, poate doar o oră după lăsarea serii. Pentru că e atât de rar, Dolbina elegans e cel mai scump fluture din România - costă în jur de 40 - 50 de euro, în funcție de calitate.
Un duşman al fluturilor este necunoaşterea. Székely face studii faunistice în locuri unde nu se ştie ce specii de fluturi trăiesc. În 2000, a făcut o cercetare în Poiana Narciselor, sub Munţii Făgăraşului, şi a scris în proiect că în cinci zile a prins 4.000 de fluturi. Cele mai periclitate sunt speciile care trăiesc în spaţii deschise, pentru că cei de la protecţia mediului sunt preocupaţi să salveze şi să extindă pădurile. Dar fluturii de zi nu trăiesc în copaci, trăiesc în iarbă, au nevoie de soare. Pentru ei ar trebui limitat turismul, păşunatul. Elegans nu e periclitat, fiind o specie de pădure. Din cauza necunoaşterii, unele măsuri de protecţie fac mai mult rău decât bine. Aşa s‑a întâmplat cu Lycaena helle, o specie care trăiește în fâneţe mlăştinoase, cum sunt în Poiana Narciselor. Specia fiind protejată de legislaţia europeană, autorităţile au închis zona, crezând că aşa o conservă. Dar în câţiva ani, specia a dispărut. Fluturele Apollo, la fel - e în pragul extincţiei, n‑a mai fost văzut din 1998. Și nu e un fluture pe care să nu‑l vezi, e mare cât palma, zboară încet. El trăiește în locuri deschise (stâncării montane), pe Sedum, o plantă care are nevoie de soare.
- Identificarea și siguranța la întâlnirea cu flora sălbatică sau insecte.
- Metode de transport și pregătiri pentru veterinar.
- Intervenții în caz de răniri: hemoragie, fracturi, îngrijire externă.
- Specii de fluturi, cicluri de viață și provocări de conservare în România.
Cum să ajuți animalele sălbatice rănite? Am aflat la Visul Luanei - Partea 2 din 2
O altă problemă e preluarea uneori nejustificată a legislației europene privind speciile ocrotite, în detrimentul unor specii care chiar ar avea nevoie de protecţie. Sunt şi genuri la care România stă bine. Din Maculinea, care are toate speciile ocrotite pe plan european, în Spania trăieşte o specie şi la noi, cinci. Există şi siturile Natura2000 în toată ţara, oameni care monitorizează speciile ocrotite - cât e de viabilă populaţia, cât de stabilă, unde se deplasează. Székely vrea să‑şi vândă colecţia de 40.000 de fluturi, adunaţi în peste 40 de ani, Muzeului Antipa. Şi‑a pierdut entuziasmul colecţionarului din tinereţe, când era ahtiat să prindă fluturi cât mai valoroşi, cât mai rari. Nici nu se mai fac asemenea colecţii, cu un amalgam de specii. Doar că în comunism, când nu putea călători, nu putea să facă schimburi cu colecţionari din străinătate fără autorizaţii, inspecţii şi discuţii cu Securitatea, opţiunile erau limitate şi aduna ce putea. Acum s‑ar concentra pe câteva familii. Va continua să umble după fluturi, fie pentru cercetare, fie pentru o colecţie, pentru că asta e viaţa lui. N‑a auzit de cineva care să se lase de fluturi; toţi s‑au lăsat când au murit.
tags: #bebe #flutura #din #mana