Sarcina este o perioadă de bucurie și anticipare, dar poate aduce și provocări neașteptate. O astfel de provocare este apariția cancerelor legate de sarcină. Deși rare, aceste tipuri de cancer pot avea implicații semnificative atât pentru mamă, cât și pentru copil. Aceste tipuri de cancer sunt diagnosticate în timpul sarcinii sau în perioada postpartum, de obicei până la un an după naștere. Cancer de col uterin: Deseori detectat în timpul examinărilor prenatale de rutină. Diagnosticarea cancerului în timpul sarcinii poate fi o provocare din cauza suprapunerii simptomelor dintre sarcină și cancer (de exemplu, greață, oboseală). Tratamentul cancerului în timpul sarcinii necesită o abordare multidisciplinară pentru a echilibra sănătatea mamei și a fătului. Planificarea livării: Momentul de livrare poate fi ajustat în funcție de planul de tratament al cancerului. Prognosticul pentru cancerele legate de sarcină variază în funcție de tipul și stadiul cancerului, precum și de momentul diagnosticării și inițierii tratamentului. Cancerele legate de sarcină prezintă provocări unice care necesită o analiză atentă și o abordare personalizată a tratamentului.
HPV și transmiterea verticală ca raportări de risc în sarcină
HPV este cea mai comună infecţie cu transmitere sexuală la populaţia umană şi reprezintă o cauză principală a cancerului de col uterin la femei. Au fost identificate aproximativ 200 de genotipuri diferite ale HPV, mai mult de 40 infectând regiunea anogenitală. Rata infecţiei HPV la gravide variază în diferite studii de la 6% la 65%, cu o medie de aproximativ 24%. Cu privire la frecvenţa transmiterii materno-fetale a HPV, au fost raportate frecvenţe variabile de la 4% până la 40-80% în diferite studii. ADN HPV a fost detectat la niveluri diferite ale sistemului reproductiv masculin, dar şi la nivelul endometrului şi al ovarelor. Astfel, s-a sugerat că HPV se poate transmite în timpul fertilizării, prin intermediul spermatozoidului sau al ovulului infectat, sau ulterior. Transmiterea transplacentară se poate realiza pe cale ascendentă de la nivelul tractului genital matern, prezenţa ADN HPV în lichidul amniotic, placentă sau la nivelul cordonului ombilical, fiind asociată cu istoricul de anomalii ale citologiei PAP şi cu leziuni cervicale intraepiteliale prezente la gravide, sau cu istoricul de condiloame genitale, acestea crescând riscul ca nou-născutul să fie HPV-pozitiv. Colul uterin suferă modificări anatomice şi imunologice în timpul sarcinii care pot creşte susceptibilitatea gravidei la infecţii. Hormonii steroizi, crescuţi în sarcină, pot reprezenta cofactori ai proliferării epiteliale a HPV. S-a arătat că în primele două trimestre ale sarcinii există o susceptibilitate crescută pentru HPV. Modificările hormonale sau imunologice pot influenţa prevalenţa HPV şi clearance-ul în cursul sarcinii. S-a identificat ADN HPV la nivelul celulelor polimorfonucleare din sângele periferic, susţinând posibilitatea unui transfer al celulelor materne împreună cu virusul prin bariera materno-fetală. Reprezintă principala teorie a transmiterii materno-fetale a infecţiei HPV, fătul venind în contact cu celulele infectate ale colului şi vaginului în timpul naşterii. Medeiros şi colaboratorii au realizat singurul review sistematic cu privire la transmiterea verticală a HPV la gravidele asimptomatice şi la asocierea acesteia cu modul de naştere. S-a concluzionat că existenţa unui test HPV-pozitiv la mamă creşte riscul transmiterii (RR=4,8). Nu există un consens cu privire la gradul de protecţie oferit de operaţia cezariană pentru evitarea transmiterii materno-fetale a HPV. Operaţia cezariană nu asigură o protecţie completă, iar transmiterea se poate produce transplacentar. Operaţia cezariană este recomandată în cazurile de condilomatoză genitală, care determină obstrucţia canalului de naştere, sau în cazurile în care naşterea vaginală ar determina o sângerare excesivă în urma laceraţiei leziunilor condilomatoase. Implicaţiile transmiterii verticale a HPV includ condiloame cutanate, papilomatoză orală şi respiratorie recurentă, precum şi papilomatoza laringiană la copil. Papilomatoza respiratorie recurentă este o afecţiune cu potenţial vital, având o tendinţă de creştere a leziunilor şi posibileLE extinderi în căile respiratorii. Prezenţa condiloamelor genitale materne în cursul sarcinii şi modalitatea de naştere sunt corelate cu dezvoltarea PRR juvenilă. Transmiterea intrauterină şi infecţia trofoblastului cu HPV pot reduce numărul celulelor trofoblastice prin apoptoză şi pot influenţa adeziunea trofoblastului la endometru şi invazia placentară. Există controverse cu privire la depistarea ADN HPV după naştere şi dacă aceasta reflectă o infecţie reală sau o contaminare a nou-născutului. Infecţia HPV poate persista, iar o estimare a persistenţei este de a detecta ADN HPV în studiile de urmărire. Diferite studii au raportat prezenţa ADN HPV numai în primele zile post-partum, iar alţii au raportat prezenţa HPV la 6 săptămâni, 6 luni, 12 luni sau 3 ani după naştere. Concordanţa genotipurilor HPV în perechile mamă-nou-născut a fost raportată în 57-69% dintre cazuri, sugerând posibilitatea altor căi de transmitere post-natală. Vaccinarea HPV reprezintă un progres semnificativ în reducerea morbidităţii şi mortalităţii asociate infecţiei HPV. Cele mai frecvente genotipuri HPV identificate atât la mame, cât şi la nou-născuţi fac parte din tipurile ţintă pentru vaccinare. Existenţa unui test HPV-pozitiv la mamă poate creşte riscul transmiterii. Nu există un consens sigur cu privire la gradul de protecţie oferit de cezariană. Se descrie o reţea complexă de evenimente ce determină transmiterea verticală, iar consecinţele sunt dependente de momentul infectării. Imediat după naştere, statusul HPV-pozitiv al nou-născutului poate indica o infecţie dobândită in utero sau o contaminare cu celule materne infectate.
Planuri de îngrijire și management pentru mama cu cancer sau infecții în timpul sarcinii
După tratamentul cancerului, decizia de a avea un copil poate fi dificilă. În general, să rămâi însărcinată după tratamentul împotriva cancerului este considerat sănătos atât pentru mamă cât și pentru făt, însă este recomandat să se aștepte un număr de ani. Uneori tratamentele împotriva cancerului pot deteriora părți ale corpului, iar în timpul sarcinii este necesară o evaluare a inimii sau plămânilor înainte de a rămâne însărcinată. Radioterapia uterului poate crește riscul avortului spontan, nașterii premature sau a greutății mici la naștere. Indiferent de natura tratamentului, este important să se discute cu medicul despre o posibilă viitoare sarcină. Nu este stabilit un interval universal pentru a aștepta înainte de a deveni părinte după tratamentul oncologic, dar mulți medici recomandă între 2 și 5 ani, deoarece sperma afectată se poate regenera după această perioadă. Pacienții cu infecții HIV pot avea risc de transmitere scăzut dacă diagnosticul este în timpul primului trimestru și cu tratamente adecvate. Hepatita B necesită screening la gravide pentru a preveni transmiterea neonatală; tratamentul corect la sugari reduce riscul de infecție cronică. Infecția cu HPV în sarcină poate prezenta diferite simptome, dar de cele mai multe ori este asimptomatică, iar majoritatea femeilor însărcinate infectate au o sarcină sănătoasă. Vaccinarea împotriva HPV nu este recomandată în timpul sarcinii. Tratamentul displaziei cervicale poate include excizia cu ansă sau alte proceduri, iar monitorizarea leziunilor cervicale este crucială. Bolile cu transmitere sexuală în sarcină pot avea consecințe grave asupra mamei și a fătului, iar testarea este o componentă importantă a protocolului medical.
Istoricul natural al infecției cu HPV
- Vaccinarea HPV este eficientă pentru prevenire, dar nu se poate utiliza în timpul sarcinii.
- Monitorizarea cervicală atentă poate ajuta la identificarea și gestionarea eficientă a leziunilor în timpul sarcinii.
- Este important să se comunice cu echipa medicală despre tratamentele oncologice anterioare și planurile de sarcină viitoare.
HPV poate fi transmis în timpul fertilizării sau pe parcursul sarcinii, iar transmiterea postnatala poate apărea în cazul contactului cu leziuni genitale sau vaginiene ale mamei. Virusul poate rămâne în latentă până la anumite dezechilibre celulare, iar persistenta infectionării necesită monitorizare prin teste repetate. Consecințele transmiterii HPV includ riskuri pentru tractul respirator al nou-născutului, cum ar fi papilomatoza laringiană, în cazuri rare. Infecția mamei poate cauza la nou-născut papilomatoză laringiană, encefalită herpetică sau pneumonie, în funcție de circumstanțe. În cazul bolilor cu transmitere sexuală, testarea este crucială pentru a identifica rapid infecțiile precum Chlamydia, Gonoreea, Sifilisul, Hepatita B sau HIV, iar tratamentul prompt reduce riscul complicațiilor. Tratamentele includ antibiotice sau antivirale, în funcție de tipul infecției, iar monitorizarea sarcinii este esențială pentru a minimiza riscurile asupra fătului.
tags: #cancerul #se #transmite #in #sarcina
Postări populare:
- Serviciile oferite de Maternitatea Euclid Oradea
- Descoperă jocuri cu printese gravide Disney în aventuri regale
- De ce nu toate sarcinile reflecta invatarea prin cooperare
- Factori care contribuie la oboseala postprandială în sarcină
- Salteaua Kiddo Sensillo pentru landou: beneficii, confort și siguranță în primii ani