Caracterizarea personajului literar este o operaţie indispensabilă unui comentariu şcolar. Deja în clasa a V-a elevii operează cu astfel de concepte ca: personaj literar, portret fizic, portret moral, procedee de caracterizare, caracterizare directă / indirectă, gros-plan, schiţă de portret, caricatură etc. În procesul studierii / receptării literaturii perspectivele de caracterizare a personajului literar se pot diversifica foarte mult, ajungând să reprezinte un grad sporit de dificultate. Spre exemplu, în clasele de liceu, conform obiectivelor de referinţă stipulate de curriculumul naţional, elevii trebuie să poată include personajul literar într-o tipologie social-umană, în una estetică, să estimeze semnificaţia acestuia în opera literară, să interpreteze varietatea modalităţilor de caracterizare, să identifice statutul personajului literar (de personaj / actor, de personaj-narator), să releveze atitudinea scriitorului faţă de personajul creat şi s-o compare cu propria viziune supra acestuia din urmă etc.
Mai mult decât atât. Raportarea personajelor la câteva dintre marile convenţii estetice ale literaturii îi ajută pe elevi să înţeleagă ideologia unei epoci, exprimată într-un model uman, pe care ea şi l-a elaborat. Or, dacă în perioada Evului Mediu „mitul cavaleresc al suzeranităţii feminine este echilibrat prin imaginea eroului cavaler fără teamă şi fără prihană” (Silviu Angelescu), iar în clasicism întreaga literatură ţine să fixeze identitatea personajului mai degrabă dintr-o perspectivă morală, idealul epocii constituindu-l imaginea celui care-i preocupat să-şi înfrângă instinctele, pasiunile, în programul literar al romanticilor portretistica răstoarnă monotonia echilibrului clasic, creând noi efecte estetice prin introducerea în imagine a grotescului, a monstruozităţii, a urâţeniei, aspecte altădată refuzate.
Dar dacă, pe de o parte, romantismul intenţionase mai mult o exaltare a omului, recunoscându-i aspiraţii care-l înălţau dincolo de limitele sale fireşti, realismul, pe de altă parte, urmăreşte mai degrabă o coborâre a lui la scara firească a vieţii. În lucrarea sa Teorie şi analiză literară, Constantin Parfene insistă asupra diverselor tipologii de personaje literare, luând ca repere mai multe criterii de clasificare. Astfel, după Constantin Parfene, personajele se împart în mai multe categorii: a) fictive, cu rădăcina într-o existenţă umană atestată istoric, personaj - scriitorul însuşi, personaj alegoric (avându-se în vedere gradul şi modalităţile de transfigurare a realităţii), b) principale, secundare, episodice (conform locului ocupat în acţiunea operei), c) individuale, colective (după modul cum evoluează personajul), d) complexe, plate (după amploarea constituirii), e) clasiciste, romantice, realiste, de factură modernă etc.
Caracterizarea personajului literar din perspectiva modalităţilor de transfigurare a realităţii, a locului ocupat în acţiunea operei ori a modului cum evoluează este o operaţie frecventă în cadrul orelor de literatură şi mai puţin dificilă în comparaţie cu cea de raportare a lui la o formulă estetică. Integrarea personajului nu numai într-un sistem structural caracterologic sau funcţional, dar şi într-o formulă estetică poate pune bazele unei înţelegeri organice a operei literare de către elevi, poate contribui la o interpretare în spirit pozitiv al acesteia. În cazul dat este nevoie de o bună cunoaştere de către elevi a caracteristicilor de fond ale uneia sau a altei şcoli literare, a trăsăturilor definitorii ale personajului clasicist, romantic, realist, naturalist, expresionist etc.
Problema se complică şi mai mult în situaţia în care profesorul e nevoit să caute soluţiile adecvate şi optime pentru predarea temei respective, astfel, ca elevii să poată deosebi în final un personaj romantic de unul realist ori clasicist, să releve chiar tipurile de personaje din cadrul unei formule artistice (personajul romantic, de exemplu, într-o operă artistică apare în ipostaza titanului - om superior, de o moralitate desăvârşită, cu o putere enormă de sacrificare în numele unui ideal; a demonului - un personaj revoltat, mistuit de pasiuni; a geniului - personalitate excepţională, cu o fantezie extraordinară şi putere de pătrundere pe măsură; a inadaptatului pasiv / activ; a visătorului; a copilei inocente etc., în timp ce personajul realist poate să reprezinte mai multe tipuri umane, cum ar fi: parvenitul, zgârcitul, snobul, orfanul, parazitul, avarul, muncitorul, leneşul ş.a.).
La ce tehnici de lucru va recurge profesorul pentru a le forma elevilor capacitatea de identificare şi de caracterizare a personajului literar din perspectivă estetică? Cel mai la îndemână procedeu pe care îl poate folosi chiar la etapa iniţială de caracterizare a personajului este piramida. Menţionăm că această activitate - completarea spaţiilor libere ale piramidei - urmăreşte, în primul rând, concentrarea atenţiei elevilor asupra câtorva detalii importante ale personajului construit conform unei formule estetice. Astfel, în procesul caracterizării personajului clasicist, bunăoară, din spaţiile completate ale piramidei elevii vor observa şi deduce că personajul respectiv provine, de regulă, din aristocraţie (stare socială - rândul al II-lea al piramidei), demonstrează echilibru şi consecvenţă a caracterului cu sine, are simţul onoarei şi al datoriei şi o formulă sufletească unică (trăsături de caracter - rândul al III-lea), acţionează calm, cumpătat (comportament - rândul al IV-lea), în rezolvarea unor dileme raţiunea îi domină sentimentele (mod de rezolvare a problemei - rândul al VI-lea).
Altul va fi conţinutul piramidei în urma prezentării de către elevi a informaţiei pe marginea personajului romantic. Acesta poate proveni din cele mai diferite medii sociale, e sfâşiat de stări interioare contradictorii, reprezintă caractere excepţionale în împrejurări excepţionale, e complex, evoluează între extreme, iar viaţa lui nu are o durată normală. Spre deosebire de primele două, personajul realist provine din medii sociale diferite, reprezintă caractere tipice în împrejurări tipice, fiind un exponent al unei categorii sociale, e în permanentă transformare în raport cu mediul social-politic, psihologia lui se desprinde din portret, comportament, vorbire, mediu în care trăieşte şi e pusă sub semnul unor trăsături dominante, e condiţionat de societate, devine o instanţă dominantă a discursului narativ şi are rolul de mediator în relaţia „autor - narator - cititor”. Altele sunt însă trăsăturile personajului din proza de factură modernă. Acesta este urmărit cu precădere în planul vieţii interioare, refuză încadrările tipologice determinate social, are o psihologie surprinzătoare, complicată, imprevizibilă, acţiunile lui sunt adeseori aparent inexplicabile în raport cu psihologia comună, relaţiile cu lumea, cu societatea, cu familia stau sub semnul tensiunii şi exprimă refuzul normelor ei, el evoluează sau are faţete multiple, adică se „oglindeşte” diferit în cei din jur, acţiunile-i sunt determinate de ereditate, boli, instincte, obsesii (personajul naturalist), el nu reprezintă o individualitate conturată, ci este o expresie a unor sensibilităţi / senzaţii (personajul simbolist), e o figură generică, reprezentativă pentru o certaină categorie, fiind mai mult un simbol al unor idei, decât o individualitate umană (personajul expresionist).
Desigur, analiza fragmentelor de text artistic din perspectiva acestor caracteristici este o modalitate eficientă de formare la elevi a deprinderilor de a deosebi un personaj clasicist de unul romantic şi de a argumenta raportarea lui la o formulă estetică anume, maniera în care a fost el construit de scriitor.
Exemple și instrumente de lucru
Fragmentul „Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră… Ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră” ilustrează portretizarea directă a unui personaj romantic, prin detalii senzoriale, emoţii şi trăiri. Această descriere indică, printre altele, caracteristici precum melancolie, visare şi vulnerabilitate.
În versiunile didactice, elevii pot utiliza piramida pentru a diferenţia trăsăturile clasiciste, romantice, realiste ori moderniste. De pildă, caracterizarea unui personaj clasicist poate evidenţia origine aristocratică, echilibru intern, datorie, modestie; în timp ce o caracterizare romantică poate sublinia contradicţii interne, excese, autenticitate şi profil melancolic.
Un exemplu de text studiat poate include descrierea personajelor precum Dionis sau Greuceanu, unde „el este un tânăr care porneşte într-o aventură eroică” şi „se impune prin vitejie şi simbolică înnobilare a binelui”. Aceste exemplificări demonstrează cum trăsăturile morale se sădează în acţiune şi cum naratorul poate recomanda orientări etice prin deciziile personajului.
În cadrul celor mai moderne abordări, personaje ca Balzac sau proza realistă demonstrează cum evoluţia psihologică se realiză treptat, prin biografia personajului, ca rezultat al investigaţiei narative despre viaţa interioară şi transformări consemnate în acţiunile individului.
În final, atributul „personajul literar este o instanţă narativă” rămâne un reper esenţial: el intruchipează viziunea autorului asupra lumii, aducând la viaţă ipostazele umane reprezentative pentru epoca în care a fost creat textul.
Skeme, concepte și sarcini de lucru pentru elevi
- Analiza caracterelor: definește dacă personajul este principal/secundar, tipul (romantic/realist/clasicist), și trăsăturile morale majore, ilustre cu citate relevante.
- Identifică rolul naratorului vs. actorul în cadrul narațiunii (personaj-narator / personaj-actor) și discută cum acestea modelează înţelegerea cititorului asupra acțiunii.
- Exersează identificarea semnalelor stilistice specifice fiecărei școli literare în limbajul personajului (clasicist: concis, clar; romantic: colorat, retoric; realist: sobru, detaliat; modern: impersonal, sugestiv etc.).
- Aplică metoda „excluderii” pentru a diferenția trăsăturile personajelor din diferite estetici.
- Proiect practic: folosind un text studiat, construiește fișa de portret a unui personaj, evidențiind trăsături fizice, trăsături morale și relațiile cu alți personaje.
Rodrigo, ah! 1. 2. 3. 1. 2. 3. Nu toate sarcinile se impun textual; sarcinile pot include, de asemenea, crearea de avataruri sau schematisări vizuale ale caracterizărilor, în situații didactice moderne.
Caracterizarea personajului literar. Limba și literatura română pentru clasa a VII-a, Manual
tags: #carte #caracferizarea #personajelor #clasa #a #diversificare
Postări populare:
- Recomandări practice pentru gestionarea glicemiei în sarcină
- Concediu prenatal în România: drepturi, proceduri și adeverințe medicale
- Dezvoltarea în psihologia vârstelor: de la naștere la adolescență - perspective cheie
- secția de ginecologie într-un cadru pavilionar
- Riscuri pentru mamă și copil când ai papagali în timpul sarcinii