Icterul la nou-născuți este o afecțiune frecventă, manifestată prin colorația galbenă a pielii și a mucoaselor, cauzată de acumularea excesivă de bilirubină în sânge. Bilirubina este un pigment rezultat din descompunerea normală a globulelor roșii, care, în mod obișnuit, este procesată de ficat și eliminată din organism.
La nou-născuți, ficatul este încă imatur și, uneori, nu reușește să elimine bilirubina la fel de rapid cum este produsă, ducând la acumularea acesteia și la apariția icterului. Această afecțiune apare, de obicei, la 2-3 zile după naștere și dispare în primele două săptămâni de viață, fără a necesita tratament special.
Este important de menționat că, deși icterul neonatal este adesea o condiție benignă și temporară, în cazuri severe, dacă nu este tratat, poate duce la complicații grave, precum leziuni cerebrale permanente.
Tipuri de icter neonatal
Icterul neonatal se clasifică în două categorii principale, în funcție de momentul apariției și de cauzele asociate:
Icterul fiziologic
Acesta este cel mai comun tip de icter și apare la aproximativ 50-60% dintre nou-născuții la termen și 80-90% dintre cei prematuri. Icterul fiziologic debutează, de regulă, după primele 24 de ore de viață și atinge un maxim între ziua 3 și ziua 5. Caracteristicile sale includ:
- Debut după primele 24 de ore de la naștere.
- Colorație galbenă de intensitate slabă sau medie a tegumentelor și mucoaselor.
- Stare generală bună a nou-născutului.
- Dimensiuni normale ale ficatului și splinei.
- Aspect normal al scaunelor și urinilor.
- Apetitul nu este afectat.
- Niveluri ușor crescute ale bilirubinei totale, în special a celei indirecte (până la 6-7 mg%).
- Valori normale ale hemoglobinei, sideremiei, reticulocitelor și probelor hepatice.
Cauzele icterului fiziologic includ distrugerea unui număr semnificativ de eritrocite în primele zile postnatale, scăderea tranzitorie a capacității ficatului de a conjuga bilirubina indirectă în bilirubina directă și scăderea circuitului entero-hepatic.
Evoluția icterului fiziologic este, de obicei, favorabilă, ameliorându-se în 7-10 zile la nou-născuții la termen și fiind mai intens și prelungit la cei prematuri.
Icterul patologic
Acest tip de icter se manifestă încă din primele ore de viață și poate indica o afecțiune subiacentă mai gravă. Caracteristicile icterului patologic includ:
- Debut în primele 24 de ore de viață.
- Alterarea stării clinice a nou-născutului.
- Valori crescute ale bilirubinei în cordonul ombilical și ritm de creștere accentuată după naștere.
- Posibilă prezență de hepatosplenomegalie (ficat și splină mărite).
- Modificări ale scaunelor și urinilor.
- În cazul icterelor hemolitice, se poate observa și paloare.
Investigațiile de laborator pot evidenția creșterea progresivă a bilirubinei totale (pe seama bilirubinei indirecte sau directe), scăderea hemoglobinei, creșterea reticulocitelor (în icterele hemolitice) sau valori normale ale transaminazelor hepatice (în absența afectării hepatice).
Cauzele icterului neonatal patologic
Icterul patologic poate avea multiple cauze, printre care se numără:
- Hiperbilirubinemie indirectă:
- Incompatibilități materno-fetale în sistemele AB0, Rh.
- Hemoliză de cauză genetică (sferocitoză ereditară, deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază sau piruvatkinază a hematiilor, talasemii).
- Hemoliză de cauză medicamentoasă.
- Extravazări sanguine (hematoame).
- Policitemie (nivel crescut de celule roșii din sânge).
- Deficit de conjugare enzimatică (ex. Icterul congenital Crigler-Najjar).
- Hiperbilirubinemie directă (colestază):
- Obstrucția căilor biliare intra- sau extra-hepatice.
- Compresia pe căile biliare.
- Anumite afecțiuni hepatice (ex. atrezie biliară).
- Sindroame congenitale (Sindromul Dubin-Johnson, Sindromul Rotor).
- Hiperbilirubinemie mixtă:
- Hepatite acute și cronice.
- Sepsis neonatal.
- Infecții intrauterine (sifilis congenital preexistent).
- Nou-născut din mamă diabetică.
- Alte cauze:
- Anumite infecții (TORCH).
- Boala hemoragică a nou-născutului.
- Hipoxie la naștere.
Icterul asociat alăptării
Există două tipuri de icter care pot apărea la nou-născuții alăptați:
Icterul de alăptare
Acesta este observat la bebelușii alăptați în prima săptămână de viață și este mai probabil să apară atunci când aceștia nu consumă suficient lapte matern, ceea ce poate duce la deshidratare. Cauza este reprezentată de esecul alimentatiei la san datorat tehnicii incorecte de supt, oboselii mamei, lactatiei insuficiente sau suptului ineficient al copilului (copil prematur, dismatur, nou-nascut hipoton).
Icterul laptelui matern
Acest tip de icter poate apărea la unii bebeluși sănătoși, alăptați, după ziua a 7-a de viață, atingând apogeul în săptămânile 2 și 3, dar putând persista la niveluri scăzute timp de o lună sau mai mult. Problema poate fi cauzată de modul în care anumite substanțe din laptele matern afectează descompunerea bilirubinei în ficat. Cu toate acestea, beneficiile alăptatului depășesc riscul de a dezvolta icter.
Hiperbilirubinemie: Simptome, Tratament, Fototerapie, Îngrijiri medicale - Îngrijiri medicale de maternitate | @LevelUpRN
Simptomele icterului neonatal
Cel mai evident simptom al icterului neonatal este colorația galbenă a pielii și a albului ochilor (sclere). Această colorație debutează, de obicei, pe față și se extinde progresiv către piept, abdomen, picioare și brațe, pe măsură ce nivelurile de bilirubină cresc.
Alte semne care pot fi întâlnite includ:
- Urina foarte închisă la culoare.
- Scaune decolorate (bej deschis).
- Lipsa apetitului.
- Fatigabilitate sau somnolență excesivă.
- Iritabilitate.
În cazul icterului patologic, la aceste simptome se pot adăuga:
- Hepatosplenomegalie.
- Purpură.
- Peteșii.
Diagnosticul icterului neonatal
Diagnosticul icterului neonatal se stabilește pe baza examenului clinic efectuat de medicul pediatru. Acesta va evalua gradul de icter prin examinarea pielii, a mucoaselor și a sclerelor, precum și prin presiune digitală pe piele.
Pentru confirmarea diagnosticului și determinarea severității, se efectuează analize de laborator:
- Determinarea nivelului de bilirubină serică totală: Aceasta este analiza principală, care măsoară cantitatea de bilirubină din sânge. Se pot folosi și dispozitive numite bilirubinometre transcutanate, care măsoară nivelul bilirubinei prin piele, non-invaziv.
- Determinarea bilirubinei neconjugate (indirecte) și conjugate (directe): Această fracționare ajută la stabilirea cauzei icterului.
- Hemoleucograma: Poate indica prezența anemiei sau a altor modificări ale celulelor roșii din sânge, sugestive pentru icterul hemolitic.
- Reticulocite: Numărul crescut de reticulocite indică o producție sporită de globule roșii, posibil în contextul unei hemolize.
- Teste hepatice (transaminaze, fosfataza alcalină, GGT): Pot evidenția o eventuală afectare hepatică.
- Albumina serică: Nivelul scăzut de albumină poate influența legarea bilirubinei.
- Timpul de protrombină: Poate indica funcția hepatică.
- Sumar de urină: Poate evidenția prezența bilirubinei sau a urobilinogenului.
Tratamentul icterului neonatal
Tratamentul icterului neonatal variază în funcție de cauza și de severitatea afecțiunii. În majoritatea cazurilor de icter fiziologic, nu este necesar un tratament specific, afecțiunea remițându-se de la sine.
Tratamentul icterului fiziologic
- Alimentație frecventă: Inițierea precoce a hranirii la san și încurajarea ingestiei de colostru ajută la stimularea tranzitului intestinal și la eliminarea bilirubinei. Nou-născuții ar trebui hrăniți de 8-12 ori pe zi cu lapte matern sau la intervale de 2-3 ore cu formulă de lapte adaptată.
- Hidratare adecvată: Asigurarea unei hidratări corespunzătoare este esențială.
Tratamentul icterului patologic
În cazurile de icter patologic, se pot aplica următoarele metode de tratament:
- Fototerapia: Aceasta este cea mai comună și eficientă metodă de tratament. Lumina albastră sau albă transformă bilirubina în compuși hidrosolubili (fotoizomeri și produși de oxidare) care pot fi eliminați mai ușor prin urină și scaun. Bebelusul este plasat sub lumina specială, purtând doar scutec și protecție pentru ochi.
- Exsanguinotransfuzia (schimb de sânge): Această procedură este indicată în cazurile foarte severe de icter, în special în incompatibilitățile de Rh sau de grup sanguin, când fototerapia nu este suficientă. Prin această metodă, sângele bebelușului este înlocuit parțial cu sânge de la un donator, reducând rapid nivelul de bilirubină și eliminând anticorpii dăunători.
- Administrarea intravenoasă de imunoglobulină: Poate fi utilizată în anumite cazuri de icter hemolitic pentru a reduce nivelul de anticorpi.
Complicațiile icterului neonatal
Dacă icterul neonatal nu este diagnosticat și tratat la timp, nivelurile ridicate de bilirubină pot pătrunde în creier și pot cauza leziuni permanente, cunoscute sub denumirea de encefalopatie acută bilirubinică sau kernicterus.
Simptomele encefalopatiei acute pot include febră, plâns persistent, arcuirea trunchiului și a gâtului, dificultăți la hrănire. Kernicterusul, o formă cronică și ireversibilă, se manifestă prin privire fixată în sus, mișcări involuntare, surditate, probleme de vedere și, în cazuri extreme, paralizie cerebrală.
Prevenirea icterului neonatal
Deși icterul fiziologic este un proces natural și greu de prevenit complet, anumite măsuri pot contribui la reducerea riscului de apariție a formelor severe:
- Monitorizarea grupei sanguine și Rh-ului în timpul sarcinii: Acest lucru permite anticiparea posibilelor incompatibilități materno-fetale.
- Alimentație adecvată imediat după naștere: Asigurarea unei nutriții suficiente prin alăptare frecventă sau administrarea formulei de lapte ajută la eliminarea bilirubinei.
- Hidratare corespunzătoare: Previne deshidratarea și favorizează eliminarea toxinelor.
- Monitorizarea atentă a nou-născutului: Identificarea rapidă a semnelor icterului și consultarea medicului pediatru sunt esențiale.
tags: #cate #faze #are #icterul #nou #nascutuluu