Probabil că întrebarea pe care oamenii o pun cel mai des după ce au avut parte de o pierdere de sarcină este „De ce s-a întâmplat acest lucru?” sau „De ce mi-a făcut Dumnezeu asta?”
Nu există răspunsuri ușoare la aceste întrebări.
Într-adevăr nu există concluzie satisfăcătoare la care să ajungem vreodată în privința motivului pentru care oamenilor li se întâmplă lucruri rele, mai ales copiilor inocenți care nici măcar nu au început să trăiască.
Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu-i ia pe cei iubiți de la noi într-un fel de pedeapsă crudă.
Pierderile de sarcină sunt de obicei provocate de tipare anormale de cromozomi ale fetusului.
Când aceste anomalii sunt detectate, creșterea se oprește și rezultă pierderea sarcinii.
În alte situații, pierderile de sarcină sunt provocate de malformații ale uterului, anomalii hormonale, probleme ale sistemului imunitar, infecții cronice și boli.
Biblia nu vorbește în mod specific despre avorturile spontane.
Totuși, putem fi siguri că Dumnezeu simte cu cei care au suferit în urma lor.
El plânge și suferă împreună cu noi pentru că ne iubește și ne simte durerea.
Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a promis să trimită Duhul Sfânt tuturor credincioșilor, ca să nu trebuiască să trecem niciodată prin încercări singuri (Ioan 14.16).
Orice credincios care a suferit o pierdere de sarcină trebuie să creadă în glorioasa nădejde că într-o zi își va vedea copilul din nou.
Un copil nenăscut nu e doar un fetus sau o „bucată de țesut” pentru Dumnezeu, ci e unul dintre copiii Lui.
Ieremia 1.5 spune că Dumnezeu ne cunoaște când suntem încă în pântec.
Plângerile 3.33 ne spune că Dumnezeu „nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor”.
Romani 11.36 ne amintește că toate lucrurile există prin puterea lui Dumnezeu și sunt pentru gloria Lui.
Deși nu aduce suferința în viața noastră ca pedeapsă, El va permite să vină în viața noastră lucruri pe care le putem folosi să-I aducem glorie.
Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine.
Pierderea de sarcină apare la aproximativ 10-20% dintre sarcinile confirmate clinic.
1. Un exemplu cunoscut este Sindromul Down, determinat de trisomia 21.
Pe măsură ce vârsta maternă crește (mai ales peste 35-37 ani), riscul de aneuploidii crește semnificativ.
2. 3. În majoritatea cazurilor, nu este necesară testarea genetică după prima pierdere de sarcină.
1. 2. 3. Sarcina oprită în evoluție este un eveniment traumatic.
Da.
Sarcina oprită în evoluție este cel mai frecvent determinată de anomalii cromozomiale embrionare apărute spontan.
Informațiile din acest articol nu înlocuiesc, în niciun caz, consultul medical specializat.
Super! într-o zi de vineri.
Vroiam să văd cum arată bebelușul.
simptome care să mă facă să cred că ceva nu e în regulă.
în cabinet împreuna cu soțul meu, ca să facem ecograful.
dacă sunt bine, fiindcă acolo, lângă bebeluș era un hematom.
ni-l arate, însă nu a reușit.
Ne-a arătat doar cum îi bate inimioara.
acele bătăi, erau de fapt pulsul inimii mele.
a avut dreptate, că a fost o eroare.
Începutul unei hemoragii arăta că ceva nu este în regulă.
Nu-mi venea să cred.
mult timp.
Ce a urmat, a fost îngrozitor.
aceleaşi cu cele ale unei femei care face avort la cerere.
avea.
mă încuraja spunându-mi că totul va fi bine.
(lucru care s-a şi împlinit, câteva luni mai târziu).
nu înţeleg suferinţa prin care trec.
singura soluţie deoarece copilul era deja mort, fără viaţă.
pentru prima dată cuvântul „mama”.
decizi asupra vieții copilului tău!
Nu ţi-a lăsat Dumnezeu acest drept!
dacă o faci, te faci vinovat de moarte.
cuvinte, ea e doar trăită.
atenţiei, prin găsirea unei activităţi, ca să nu mai fiu copleșită de gânduri.
Pe termen lung, trecerea timpului a ajutat ca mintea să-şi încetinească goana nebună, gândurile apăsătoare şi poate reînvia simţurile.
Să muncim, să privim, să observăm, să respirăm, să mirosim.
Fiecare ființă umană fiind creată de către Dumnezeu, poartă chipul lui Dumnezeu și primește darul vieții pentru a-L slavi pe Dumnezeu și a se bucura de comuniunea veșnică cu El.
În cadrul dezbaterii asupra avortului se ridică următoarea întrebare: care anume este momentul începutului vieții? Când începe viața umană?
Aceasta este o întrebare crucială, intrucât în societatea americană luarea voită a vieții omenești încă este considerată drept crimă.
Cei care promovează avortul la cerere („pro-alegere”) nu sunt, în mod rațional, „pro-crima”, adică pentru crimă.
Biserica Ortodoxă a învățat întotdeauna că viața umană începe la concepție, când un spermatozoid se contopeste cu un ovul pentru a produce o ființă vie, unica din punct de vedere genetic.
Acuzaând avortul încă din secolul IV, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Cea care cu bună știință distruge fetusul, va fi pedepsită pentru crimă ... și la noi nu este după subtilitatea expresiunii de fat format și neformat` (Canoanele 2 și 8).
Consensul patristic susține că sufletul e creat la concepție.
Noi exprimăm acest adevăr în chip liturgic, sărbătorind Zamislirea Sfântului Ioan Botezătorul (24 septembrie), cea a Maicii Domnului (8 decembrie) și a Mântuitorului însuși (Bunavestire, 25 martie).
Data fiind această poziție, poate vreodată Biserica să admită excepții?
În acele cazuri, tot mai rare, în care alegerea medicală trebuie făcută între viața mamei și cea a copilului nenăscut, este admisibil moral să se acorde prioritate mamei.
Cu toate acestea, o mamă care își dă viața în mod voit, în favoarea copilului ei, săvârșește actul cel mai profund de binefacere creștină.
„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are - spune Iisus - ca viața lui să și-o puna pentru prieteni.” (Ioan 15, 13).
Iar orice decizie de acest gen trebuie făcută în lumina nevoilor și dorințelor membrilor familiei, întrucât familia ca întreg, constituie un trup ce reflecta iubirea dintre Hristos și Trupul Sau, Biserica (Efeseni 5).
Cele două traume identice, ale violului și ale incestului, sunt adesea invocate ca justificare pentru avort.
Ambele acte sunt, prin însăși natura lor, brutale și dezumanizante.
Totuși, sunt foarte rare sarcinile ce au o asemenea cauză.
Când o femeie devine victima a violului sau a incestului, ar trebui să caute imediat un tratament medical pentru oprirea concepției.
Stiinta embriologiei a arătat că fertilizarea, adică unirea nucleului spermatozoidului cu nucleul ovulului, necesită 36 de ore pentru finalizare.
De la o vârstă foarte mică, copiii ar trebui învățați cu grijă, dar deschis, despre locul și funcția sexualității în relația conjugală.
Ei ar mai trebui să afle că violența sexuală există, și în interiorul și în afara familiei, și că nu ar trebui să se rușineze dacă devin victimele ei.
Dacă sarcina se produce ca rezultat al violului sau al incestului, atunci copilul ar trebui lăsat să se nască și, dacă mama nu poate accepta responsabilitatea pentru acesta, copilul ar putea fi oferit spre adopție.
Aceasta e o „învățătură grea” cu siguranță, mai ales în societatea noastră unde avortul a devenit o formă de control al nașterii, acceptată și considerată legală.
Este tragic faptul că femei creștine, prea traumatizate de viol pentru a mai apela la medic, s-au sinucis deoarece un preot bine intenționat sau un membru al familiei le-a obligat să poarte copilul zamislit.
„Sfințenia vieții”, principiul ei, se aplică în aceeași măsură mamei cât și copilului în astfel de cazuri, iar în situația rară în care trauma este atât de mare încât constituie un adevărat pericol pentru viața mamei, avortul după implantare poate fi cel mai mic dintre două rele.
Însă conceptul de „trauma” nu trebuie extins pentru a se referi la cazurile care implică simplul disconfort al mamei, anxietatea, problemele financiare, planurile referitoare la cariera mamei, etc.
Acceptă Biserica avortul în cazurile în care copilul este descoperit, prin investigație genetică, ca anormal, destinat să trăiască cu un handicap grav o viață întreagă?
Data fiind sfințenia inerentă fiecărei vieți umane, răspunsul nu poate fi decât că Biserica nu poate și nici nu o face.
În unele cazuri, precum cazul sindromului Down, părinții sau îngrijitorii sunt cei care simt handicapul, iar nu copilul.
În alte cazuri grave, precum cel de spina bifida, tehnologia medicală poate aduce o însemnată ușurare pacientului, ajutând-l să ducă o existență relativ fără durere și creatoare.
În rarele situații de boli incurabile, care debilitează ființa umană, precum sindromul Lesch-Nyhan sau fibroza ostută, dilema pare mai acută, întrucât suferința fizică nealintată și cea psihică pot să se adauge bolii, iar tratamentul prelungit poate impune o povară financiară insuportabilă asupra familiei.
Totalitatea argumentelor indică că avortul nu poate fi justificat în fața sfinției vieții, iar Biserica nu poate sprijini practici ce implică uciderea copilor nenăscuți.
Data fiind originea vieții în momentul concepției, avortul poate fi perceput ca infanticid.
Tragedia epocii noastre este că acesta din urmă devine la fel de acceptabil ca și primul, în gândirea obișnuită.
Dacă îl putem distruge pe cel nenăscut, de ce nu am face la fel și în cazul celui nou-născut nedorit?
Împotriva afirmațiilor facute de către militantii pro-avort, sarcina nu implică doar femeia și propriul ei trup.
Sarcina este o relație creată între mama și ființa unică, personală care trăiește și se dezvoltă în ea.
Fie că recunoaște sau nu acest lucru, propria ei viață îi aparține lui Dumnezeu și se află în întregime sub puterea Lui.
Crestinii ortodocsi din S. U. A. trăiesc într-o societate în care 6% din tinerele femei au făcut cel puțin un avort la vârsta de 15 ani, iar numărul acestora crește.
Sarcina la adolescente nu constituie singurul motiv pentru avort, însă este unul major.
Biserica trebuie să-i învețe pe cei tineri și pe cei bătrâni împreună însemnătatea sexualității și necesitatea responsabilității sexuale.
Ea trebuie să facă tot posibilul pentru a convinge tinerii creștini că activitatea sexuală își are locul potrivit doar în contextul unei uniuni binecuvântate, heterosexuale și conjugale.
Biserica mai trebuie să Accentueze responsabilitatea tatului, deplină și egală moral, spiritual și financiar, în orice situație în care este conceput un copil.
O astfel de instruire nu ar trebui lăsată în seama scolilor sau a altor organizații din cadrul societății noastre, căci acestea au dovedit adesea că subminează valorile etice creștine.
Dar nu este de ajuns ca noi creștinii să mărturisim doar poziția tradițională a Bisericii față de problema avortului.
Trebuie făcut orice efort pentru ajutarea copiilor nedoriți sau abuzați care nu pot sau nu ar trebui crescuți în familia lor de origine.
Aceasta însemna oferirea de suport financiar unde e nevoie, și pentru mamă și pentru copil, și eforturi pentru ca legislația să faciliteze cu responsabilitate procedurile pentru adopție în toată țara.
Dacă refuzăm să aplicăm această imagine problemei avortului, îl trădăm nu numai pe cel nenăscut, dar și pe însuși Autorul vieții.
Un fenomen cu o frecvență mai mare în special la femeile care rămân însărcinate la vârste de peste 35 de ani, sarcina oprită în evoluție este traumatizantă nu doar pentru gravidă ci și pentru cei din jurul său.
Cauze genetice.
În cazul sarcinilor oprite din evoluție în trimestrul I, 50% din țesutul eliminat conține anomalii cromozomiale, iar în cazul sarcinilor oprite din evoluție în trimestrul al II-lea, țesutul eliminat conține anomalii cromozomiale în proporție de aproximativ 20%.
Din nefericire, există riscul ca să se repete și la a doua sarcină oprirea în evoluție, de aceea este imperios necesar să stabilim cauza opririi în evoluție pentru a trata cauza înainte de o nouă sarcină.
- Dacă te confrunți cu vreunul din simptomele de mai sus și te temi pentru viitorul bebelușului tău, este recomandat să soliciți un examen ecografic care poate pune diagnosticul în afara oricărei simptomatologii clinice!
- sa declare pacatele impotriva firii ca si cind s-ar incadra in comportamentul normal sau sa aprobe practica prostitutiei, cu toate ca Sf. Ap. Pavel spune: Fugiti de defrinare!
- Orice pacat pe care il va savirsi omul este in afara de trup.
Cine se deda însă desfrinării pacatuieste în insusi trupul sau (I Cor.6,9), iar trupul nostru este templu al Duhului Sfânt (I Cor.
Datorită acestui fapt, omul ajunge de multe ori în situația de a lua răul drept bine și de a promova și legifera - de exemplu actele împotriva firii.
Înca din cele mai vechi timpuri Biserica a privit avortul ca un păcat grav.
Avortul reprezintă întreruperea unei sarcini prin îndepărtarea sau expulzarea din uter a fetusului sau a embrionului, având drept consecința moartea fetusului.
Avortul poate fi spontan datorita complicațiilor din timpul sarcinii sau poate fi provocat.
Avorturile spontane (pierderile de sarcină) au loc prin expulzarea embrionului sau a fetusului datorita unei traume accidentale sau a unor cauze naturale.
Cele mai multe avorturi spontane au loc datorita replicării incorecte a cromozomilor, acest lucru poate fi provocat și de factorii de mediu.
Un alt pretext invocat și foarte des întâlnit la aproape o treime din femei este condiția materială precară.
Avortul are o lungă istorie și poate fi provocat printr-o mulțime de metode ce includ extractele foliare, folosirea unor unelte tăioase și ascuțite, traume fizice și alte metode tradiționale.
Medicina contemporană folosește diferite proceduri chirurgicale pentru a provoca avortul.
Omul, cea mai de seamă dintre creaturile pământului, a primit de la Dumnezeu cel mai preț dar - Viața.
Dar datorită faptului că omul l-a exclus pe Dumnezeu din creația Sa adică din lume omul ajunge să facă unele lucruri care nu sunt premise de Biserică.
Întîlnind mame care își abandonează copiii sau le suprimă viața înca din pântece netinând seama de porunca Domnului care zice: Să nu ucizi!
Din nefericire practica avortului o întâlnim de-a lungul istoriei omenirii.
Unii susțin că atât cât viitorul copil nu are înfățișare umană el poate fi socotit numai o bucată de carne pe care mama o poate îndepărta din corp.
Susținându-se că viața viitorului copil începe din momentul în care începe să capete înfățișare umană etapa-fetală majoritatea avorturilor se fac înainte ca viitorul copil să împlinească trei luni de viață de la zămislire.
Oare viitorul copil este fără viață până la trei luni?
Practica avortului există din cele mai vechi timpuri.
Soranus, un medic grec, sugera să apeleze la exerciții fizice, să care obiecte grele ș.a.m.d., pentru întreruperea sarcinii.
În timpul perioadei medievale, medicii islamiți au strâns informații detaliate despre metodele de controlare a nașterilor.
Acestea au apărut în enciclopediile medicale ale vremii, cum ar fi Canonul Medicinei al lui Avicenna, care descria 20 de metode de avortare.
Avortul a fost legalizat pentru prima dată în lume în Uniunea Sovietică în 1920, Islanda și Suedia au fost printre primele țări care au legalizat anumite forme de avort.
În spațiul occidental, prima lege liberală a avortului a apărut în Marea Britanie la 17 octombrie 1967.
La începutul creștinismului, trei păcate erau considerate cele mai grave: apostazia, uciderea și desfrânarea.
Avortul se pare a fi sinteza acestor trei păcate laolaltă și încă ceva mai mult.
E ultima pecete a condamnării la dispariție a iubirii conjugale.
În înțelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreacă vreme de nouă luni în sânul maicii sale.
Acest sân îi este adăpost și hrană, pavăză și mijloc de apărare în fața oricărei primejdii.
Dacă mama își abandonează îndatorirea, aceasta poate presupune o formă de trădare a încrederii divine în viața copilului.
Uciderea se săvârșește tocmai în acest loc, în care este prezentă, într-un chip deosebit, mâna lui Dumnezeu.
Ortodoxia este creștinismul unei religii luptătoare.
Ea nu se mulțumește cu descoperirea răului, cu formularea unei judecăți de valoare, ci condamnă și salvază.
Venind în apărarea copilului, din momentul conceperii sale, Biserica creștină a avut de spus un cuvânt definitiv și categoric cu privire la avort.
Ea a proclamat, cea dintâi în istoria omenirii, într-un mod absolut, înainte de Geneva, ca protecția supremă a copilului să existe înainte de orice.
La această oră, în care bilanțul unui sfârșit de secol ne avertizează că, în societatea noastră de tip european, post-creștină și deplin secularizată, sub auspiciile industriei avortului, crima colectivă s-a generalizat.
În fața acestei situații, creștinii zilelor noastre nu pot să rămână în umbră sau trecuți cu vederea.
E momentul să se întrebe dacă mai există un drept al copilului.
După cum este momentul să știe ce au de făcut, înainte de a cădea sub osânda generațiilor viitoare.
Fără a respinge femeile care au avortat, Biserica le cheamă la pocăință și la depășirea consecințelor ruinătoare ale păcatului prin rugăciune și purtareaEpitimiei urmata de împărtășirea cu Sf. Taine.
Femeia care își întrerupe sarcina în această situație nu va fi oprită de la comuniunea euharistică cu Biserica, cu condiția să împlinească canonul de pocăință dat la spovedanie de preotul duhovnic.
Calendarul Bisericii Răsăritene cunoaște patru sărbători care prăznuiesc nu doar nașterea, ci chiar zămislirea unora dintre sfinți.
Bunăvestirea este însăși sărbătoarea conceperii Mântuitorului în pântecele Maicii Domnului.
Pentru a intra în istorie, Fiul lui Dumnezeu ÎnsușI se supune unei legi a firii, întrupându-se în sânul feciorelnic al Mariei, cu nouă luni înainte de nașterea Sa.
Așadar, orice prunc, chiar și numai de o zi, odată conceput în trupul mamei, are în el un suflet sau, după cuvântul Scripturii, „duh de viață”.
Chiar umblarea Domnului Dumnezeu, care se plimba în adierea serii în grădina raiului, poate fi pentru noi o imagine care să ne arate, într-un mod tainic, felul în care ia ființă sufletul copilului în sânul matern.
Adresându-se propriilor ei copii, mama Macabeilor se exprimă astfel: „Nu știu cum v-ați zămislit în pântecele meu și nu v-am dat eu duh și viață…”
De aceea și orice atentat asupra fătului odată conceput este un atentat asupra unui om întreg, format din suflet și trup.
Biserica Ortodoxă, pornind de la adevărul întrupării, înțelege că nașterea unui prunc este o taină a colaborării lui Dumnezeu cu părinții.
În același timp, însă, știe că numeroase date ale observației noastre curente pot fi elemente de seamă, care să aducă un spor de înțelegere la cunoașterea acestei taine.
Părintele profesor Mihail Milea, în expunerea sa, subliniază: „Fiecare copil este în sine un plan al lui Dumnezeu de salvare a țării și a omenirii.”
A omorî un singur copil înseamnă a ucide de fapt întreaga omenie.
Nu poți fi o familie fericită prin omorârea unuia sau a mai multor copii din propria noastră familie.
Pr. prof. Nechita Runcan a vorbit despre „rănile familiei moderne în concepție teologică”, subliniind printre aceste plăgi nu doar avortul, ci și divorțul, adulterul și homosexualitatea.
Căsătoria și familia creștină fac parte, așadar, din trăirea creștinismului autentic.
Greutățile abordării acestor teme au fost evidențiate și de participanții la dezbaterile din jurul referatului doctorului Aneta Tomescu, medic ginecolog și obstetrician din Constanța.
În contextul referatului despre mamele minore și problematica psihosocială a avortului la minore, discuțiile au scos în evidență prioritățile pe care le cere această realitate tristă.
Sarcina la minore a fost și rămâne o problemă complexă la nivel de societate, nu numai în România, dar și în toată lumea de astăzi.
În jurul acestei probleme, după regula creșterii bulărului de zăpadă, se nasc întrebări din întrebări.
Potrivit datelor, în jur de 500 de minore nasc anual în România.
Însă se pare că, dacă punem accentul doar pe cifre, creăm un paradox, creăm impresia că avortul e o alegere mai bună pentru aceste tinere.
Medicii recunosc că, dacă o minoră a rămas însărcinată, organismul ei va putea să ducă și sarcina până la capăt.
Și, odată ce s-a ajuns în acest punct, tânăra trebuie ajutată să nască, și nu împinsă să facă avort.
Important este ca aceste cazuri să fie tratate cu multă atenție, ca celor implicați să li se ofere informații de ajutor, specifice unor asemenea momente critice, de la consilierea medicală și psihologică până la consilierea socială și pastorală, astfel încât să nu se recurgă la soluția avortului, care înseamnă o tragedie din orice perspectivă l-am privi.
În aceste condiții, așezământul de la Valea Plopului, fondat de părintele Nicolae Tănase, constituie un bun exemplu de sprijin, inclusiv al mamelor minore.
Din păcate, asemenea experiențe sunt foarte puține în România.
Avortul este o opțiune la limită care implică nenumărate riscuri până chiar la mortalitatea maternă cauzată de avort, având o rată mult prea înaltă.
Printre complicațiile majore ale avortului se numără inflamarea trompelor uterine, cauzate de infecții bacteriene și uter perforat.
Alte complicații pe termen lung pot fi cancerul de sân.
Urmări psihice.
Urmări asupra familiei.
Dereglări ale relațiilor dintre membrii familiei.
Urmări asupra societății.
Societatea ar fi mult mai fericită dacă membrii ei nu ar fi răniti de traumatismul uciderii copiilor nenăscuți.
Urmări asupra celor care au participat la săvârșirea acestui act.
Persoanele care au săvârșit această crimă cum ar fi medicii, surorile medicale, farmacistii, sunt afectați de tulburările psihice deja enumerate.
Se încalcă normele etice ale profesiunii de medic.
Avortul voluntar cade, în morala ortodoxă, în cea mai grea osândă a împiedicării nașterii de prunci.
După cum am văzut, în aliniatele anterioare, viața copilului începe din clipa în care e conceput.
În momentul tainic al zămislirii, Dumnezeu îi creează sufletul nemuritor.
Avortul este ucidere, crimă, genocid și deicid.
Este o ucidere, și încă o ucidere cu premeditare.
Este o crimă, cu atât mai vinovată cu cât ia dreptul la viață unei ființe omenești înainte de a se bucura de ea și de a se învrednici de Sfântul Botez.
Este un genocid, pentru că o dată cu o viață nimiciți se distrug și viețile urmașilor posibili a persoanei ce se cuvine a se bucura de ea, adică a unui neam.
Este deicid, pentru că odată cu sângele copilului se varsă “sângele” lui Hristos.
Sfinții Părinți condamnă avortul provocat, declarându-l drept ucidere, crimă, deicid.
Canonul 2 al Sfântului Vasile precizează: „Cea care leapădă fătul cu voie este supusă judecății pentru ucidere”.
Canonanele 91 Trulan, 21 Ancira, 2 și 50 ale Marelui Vasile, consideră doar un pogorământ oprirea femeii vinovate de săvârșirea avortului la 10 ani de la cele sfinte.
Altfel, oprirea ar fi pe viață, potrivit hotărârii canonice de la Elvira.
Aceste canoane se aplică și complice.
Pentru Biserica lui Hristos, avortul nu este o simplă faptă neîngăduită, din punct de vedere moral.
Este, fără ocolisuri, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere voluntară.
Oamenii care săvârșesc avortul copiilor seamănă cu Irod care a ucis 14.000 de prunci, ca să nu fie deranjat în viața sa.
Ar putea fi socotiti, desigur, și mai răi decât Irod, deoarece cei 14.000 de prunci nu erau sămânța și copiii lui Irod.
Când întrebăm: „Ce zice Biserica?” nu trebuie să căutăm a afla ce părere au despre tema aceasta unii arhiereii sau chiar toți.
Dogma principală a Bisericii este că nu arhiereii constituie credința Bisericii. Ele nu sunt stăpânii credinței.
Invățăturile Bisericii sunt de sus: sunt expresia înțelepciunii dumnezeiești.
Sarcina oprită din evoluție, cunoscută și ca avort reținut sau avort silențios, reprezintă o realitate dureroasă cu care se confruntă multe femei.
Aceasta se definește prin încetarea dezvoltării embrionului sau fătului, fără ca organismul să inițieze imediat procesul de eliminare.
În practică medicală din România, termenii „sarcină oprită în evoluție”, „avort reținut” și „avort silențios” sunt adesea utilizați interschimbabil pentru a descrie aceeași situație.
Înainte de 20-24 săptămâni: pierderea sarcinii este clasificată, în general, ca un avort spontan.
După 20-24 săptămâni: încetarea vieții fătului este denumită moarte fetală intrauterină sau deces fetal antenatal.
Avortul reținut se caracterizează prin faptul că, deși dezvoltarea embrionară s-a oprit, corpul nu primește semnalul de a expulza produsul de concepție.
Deși este numit „silențios”, avortul reținut poate fi precedat de anumite semne subtile.
Sângerare vaginală sau spotting: Poate varia de la câteva picături la o scurgere maronie.
Dispariția simptomelor de sarcină: o reducere bruscă sau dispariția anumitor simptome.
Lipsa mișcărilor fetale: semn relevant pentru sarcinile mai avansate.
În multe cazuri de avort reținut, nu există absolut niciun simptom. Femeia continuă să se simtă însărcinată, iar vestea vine ca un șoc la controlul medical.
tags: #ce #spune #biserica #despre #sarcina #oprita
Postări populare:
- Monitorizarea hematologică în hipertensiunea arterială în sarcină: teste esențiale
- Modele de orientare în carieră și aplicabilitatea lor
- Screening prenatal la 15 săptămâni: dublu test pentru anomalii cromozomiale
- Empatia și sprijinul în decizia de a continua sarcina: studiu detaliat
- Idei esențiale pentru accesorii newborn în ședințe foto