„o dată, ca să evit o sarcină care nu era programată, nici vorbă, m-am aruncat într-un bazin cu apă rece.”
Problemele generate de accesul la avort nu sunt o noutate pentru români. De altfel, avortul sau întreruperea cursului sarcinii a fost aproape mereu prezent, într-o formă sau alta, în legislația penală a României, de la Îndreptarea Legii din 1652 la actualul Cod penal intrat în vigoare în 2014. Avortul la cerere a fost introdus în 1957 prin Decretul nr. 469/1957, iar până în 1985 rata mortalității materne se dublase, 86% dintre decese fiind urmare a avorturilor clandestine. Această medie era de 10 ori mai mare decât cea europeană. Până în 1989, s-a ajuns la o cifră sumbră de aproape 10.000 de femei care au murit în urma avorturilor ilegale.
După Revoluție, la 27 decembrie 1989, Decretul-lege nr. 1/1989 a abrogat Decretul 770/1966 și dispozițiile corespunzătoare din Codul penal. S-a înregistrat un număr extrem de mare de avorturi în 1990 și 1991, iar metodele de contracepție erau în continuare inaccesibile sau necunoscute. Avortul a fost incriminat din nou prin Legea nr. 2. În prezent, avortul la cerere este reglementat prin Art. 201 al Codului penal: se poate efectua până în a 14-a săptămână de sarcină, o întrerupere peste acest termen fiind sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, cu pedepsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi. Femeia însărcinată nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni, deoarece legiuitorul a stabilit o cauză specială de nepedepsire în cazul avortului provocat de sine însăși. Însă, această practică nu este conformă cu standardele europene prevăzute în jurisprudența CEDO, iar în interpretarea art. 201 se ține cont de dispozițiile Legii nr. 46/2003 a drepturilor pacientului, precum și de evoluția deplinei reglementări în cazul terapeutic sau al situațiilor care privesc sănătatea mamei.
O întrerupere de sarcină poate să aibă loc legal peste termenul de 14 săptămâni în scop terapeutic și în funcție de durata sarcinii. Dacă sarcina are sub 6 luni, poate fi întreruptă pentru a proteja sănătatea sau viața femeii, iar dacă depășește 6 luni, medicii pot produce avortul pentru a salva viața mamei, a fătului sau pentru a provoca o naștere prematură. În interpretarea acestor dispoziții, se ține cont de dispozițiile Legii nr. 46/2003 și de standardele internaționale referitoare la drepturile reproductive.
Perspectivele asupra legitimității avortului au variat în funcție de mentalitate, nevoi și nivelul de dezvoltare al societății. În cadrul teoriilor juridice, aderarea la norme incriminatoare a fost discutabilă din perspectiva drepturilor fundamentale ale omului, iar argumentele pro-viață nu pot justifica limitarea libertății femeii dacă se urmărește ocrotirea dreptului la viață. O doctrină juridică-umanistă susține că libertatea de alegere a femeii trebuie să primeze, iar ingerințele statului în corpul acesteia pot încălca principiile constituționale de libertate, egalitate și demnitate.
Istoria demografică și ideologia politică au influențat reglementările din perioada comunistă, când Decretul nr. 770/1966 interzicea întreruperea cursului sarcinii, iar motivarea consta în creșterea natalității. Femeile erau supuse unor controale sociale și medicale rigide, iar consecințele au fost moartea a mii de femei din cauza avorturilor clandestine. După 1989, abrogarea decretelor restrictive a deschis drumul pentru libertatea de alegere, dar a creat un vid legislativ referitor la reglementările exacte ale avortului, ridicând riscuri pentru sănătatea femeilor care solicite întreruperea de sarcină în condiții sigure.
- Relația dintre religie și drept, precum și diferențele dintre norme morale, religioase și legale, au influențat procesul de legiferare în materie de avort.
- Condițiile de vârstă, consimțământul, consilierea și accesul la servicii medicale sigure au fost centrele unor reforme legislative și ale unor controverse sociale.
În Europa, începutul secolelor XX-XXI a demonstrat divergențe între state. Polonia, Malta sau Irlanda au avut regimuri restrictive, în timp ce alte țări au eliminat restricțiile sau le-au flexibilizat. Rezoluțiile Parlamentului European și rapoartele internaționale subliniază necesitatea accesului la avort sigur și legal, în contexte precum violul, riscul pentru sănătatea femeii sau boala fetală severă.
O istorie a drepturilor reproductive
La nivel românesc, reglementările actuale includ posibilitatea întreruperii de sarcină până la 14 săptămâni, cu excepții în perioadele în care viața sau sănătatea femeii este în pericol sau în cazuri speciale de invaliditate fetală sau malformații grave, la cerere sau din motive medicale. Totuși, în practică, accesul la avort în spitalele publice a fost redus semnificativ, iar multe servicii se desfășoară în mediul privat, din cauza obiecției de conștiință a medicilor sau din cauza lipsei de informare. Organizațiile pentru drepturile reproductive subliniază necesitatea combatției stigmatizării și a dezinformării, precum și a alfabetizării sexuale în rândul tinerilor, pentru a asigura libertatea de alegere și protecția sănătății femeilor.
Comparativ cu alte regiuni, Europa nu are o abordare unitară: statele membre au politici diferite în funcție de tradițiile culturale, religioase și juridice. Totuși, Uniunea Europeană a reafirmat, în mai multe rânduri, angajamentul său pentru dreptul la avort și accesul la servicii sigure, cu recomandări precum asigurarea consilierii, a informației corecte și a accesului la servicii dentare și contraceptive.
În SUA, decizia CJUE- Roe vs Wade a marcat un punct de cotitură în politica avortului la nivel global, stimulând reacții diverse în multe țări. Existența legilor restrictive în Malta sau Polonia contrastează cu exemplepozitive din Irlanda sau Germania, unde există acces la avort în condiții reglementate. Organizații precum Mishtal și Zanini subliniază necesitatea unei dezbateri publice informate, cu participarea experților avizați, pentru a evita denaturarea discuției și a asigura echilibrul între dreptul la viață, libertatea personală și sănătatea femeii.
România se confruntă în prezent cu provocări legate de educația sexuală, consilierea în centrele de criză, obiecția de conștiință a medicilor și accesul efectiv la avort la cerere în sistemul public. Raportările internaționale, inclusiv din Human Rights Watch, confirmă că drepturile sexuale și reproductive sunt încă subminate în practică, iar reformele legislative și de politici publice sunt necesare pentru a asigura realizarea efectivă a standardelor internaționale.
În practică, existența unei diferențe între dreptul la avort consacrat în Constituție și accesul efectiv la această procedură subliniază o discrepanță între teorie și realitate. De asemenea, situația rurală, sărăcia, lipsa educației sexuale și a programelor consistente de planificare familială contribuie la dificultățile întâmpinate de femei. În contextul european, se poate observa o tendință generală către protejarea dreptului la avort, dar cu variații semnificative între state.
Rezumat contextual
Istoria dreptului la avort în România reflectă o luptă între reglementări drastice din perioadele autoritare și democrațiile ulterioare, balansând între protecția vieții, dreptul la liberă alegere și dreptul la sănătatea femeii. La nivel european, discuția despre avort rămâne complexă, cu exemple de succes în țări precum Irlanda sau Germania, și cu situații deosebite în Malta sau Polonia. În prezent, provocările-cheie includ accesul real la servicii, educația sexuală, consilierea etică și asigurarea informațiilor corecte pentru decizii informate.
tags: #cincalcarea #dreptului #la #avort
Postări populare:
- Ghid de exerciții pentru gravidă la Centru Recuperare Targu Mureș
- cum să te pregătești pentru controlul ginecologic
- Dezvoltarea cartierului Tineretului în istoricul Giulești
- Acnee la bebeluși: cum să utilizezi Laptee matern pentru bubite
- beneficiile utilizării covorașelor igienice pentru litiera pisicii