Cartierul Giulești este situat în zona de nord-vest a capitalei.
În prezent, cartierul este delimitat în partea de est de bd. Constructorilor, în nord - de Calea Giulești şi strada Butuceni (ambele create pe un traseu expropriat pentru amenajarea unor linii de cale ferată), în nord-est - de liniile de cale ferată Triajul 16 Februarie, în nord-vest - de calea ferată dinspre Roșiorii de Vede, iar în sud şi sud-vest - de râul Dâmbovița și Lacul Morii.
Cartierul Giulești este deci situat pe teritoriul administrativ a două sectoare: 6 și 1.
Aceasta teritoriu, destul de mare, cuprinde două zone care au un caracter destul de bine definit, nemodificat în ultimii 60 de ani.
Prima zonă, cunoscută ca Giulești-Sârbi are și în prezent un profund caracter rural, aici aflându-se localitatea din care a început dezvoltarea urbanistică.
Aşa cum o demonstrează şi săpăturile arheologice, aşezarea îşi are originea în perioada neolitică (6.000-1.800 î.H.), mărturie stând vestigiile culturilor Boian şi Gumeliţa.
În documentele istorice referitoare la Bucureşti este menţionată o vecinătate a acestuia cu numele de Giuleşti, la care au fost adăugate alte denumiri, pentru a defini o zonă sau alta.
Situate în lunca Dâmboviţei, terenurile din zonă au fost propice agriculturii, aceasta fiind, de altfel, principala îndeletnicire a locuitorilor de aici.
În „Istoria Bucureştilor", Constantin Giurescu aminteşte că moşia Giuleşti ar fi aparţinut, la un moment dat, unui anume Giulea.
În unele documente de la sfârșitul secolului al XIX-lea, acest teritoriu era Numit Giuleşti-Sârbi, poate pentru a-l diferenţia de noul cartier Giuleşti, dezvoltat pe moşia Ţigănia, parcelatã pentru construirea de locuințe.
Împărțirea moșiei a făcut parte din planurile de sistematizare a Bucureștiului, vizând expansiunea spre localitățile limitrofe.
Sistematizarea a fost demarată la sfârșitul secolului al XIX-lea și continuată până în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Cu toate că, din cele mai vechi timpuri, zona era cunoscută sub numele de Giulești, în perioada 1920-1940 a fost denumită Comuna Urbană Marele Voievod Mihai, iar între 1945-1952 - 16 Februarie.
Prima zonă a cartierului, Giulești-Sârbi, are și în prezent un profund caracter rural, aici aflându-se localitatea din care a început dezvoltarea urbanistică.
La capitolul urbanizare, trebuie precizat că dotările edilitare au pătruns greu, alimentarea cu apă şi canalizarea, introduse după 1990, nefiind finalizate nici în acest moment.
O mare problemă a pus-o zona din vecinătatea râului Dâmbovița şi a Lacului Morii, unde, din cauza ridicării pânzei freatice, cea mai mare parte dintre terenurile din sudul Căii Giulești sunt inundabile.
În această situaţie, multe dintre suprafețele libere nu permit construirea.
Giulești-Sârbi stă prost și la alte capitole, precum centre comerciale, sănătate sau învățământ.
Astfel, există o singură grădiniță și numai două școli generale, dintre care una modernizată, iar cealaltă la nivelul unităților de învățământ rurale.
Nici cabinetele medicale nu sunt suficiente, unul dintre aflându-se în cadrul Institutului Pasteur.
O mare parte dintre șosele și străzi sunt necorespunzător întreținute, cu excepția Căii Giulești și a Șoselei Sabăreni, care au fost de curând reasfaltate.
Restul sunt, în cel mai bun caz, pietruite.
Nici cea de-a doua zonă a cartierului nu este puternic dezvoltată, în comparație cu celelalte cartiere ale orașului.
De puțin timp, aici au început să fie construite locuințe noi, unele pe suprafețele libere, altele pe locurile vechilor case sărăcăcioase.
Aceasta a impus realizarea unor „dotări competitive" (apă curentă, canalizare și gaze).
Spre deosebire de Giulești-Sârbi, zona stă mai bine la capitolul transport în comun, fiind deservită de mai multe linii de autobuz și de cea de tramvai care străbate Calea Giulești.
Cartierul Giulești este astăzi unul dintre cele mai cunoscute cartiere din vestul Bucureștiului, situat în sectorul 6, într-o zonă cu orientare nord-vest - sud-est.
Pentru mulți locuitori ai Capitalei, Giuleștiul este asociat cu stadionul Rapid, cu depourile feroviare sau cu atmosfera muncitorească a cartierului.
Puțini știu însă că istoria acestui loc este mult mai veche și mai complexă decât imaginea modernă a cartierului.
De la moșie boierească la urbanizare modernă
De-a lungul secolelor, teritoriul pe care se află astăzi Giuleștiul a trecut prin numeroase transformări administrative, economice și sociale.
Înainte de a deveni parte a Bucureștiului, zona era alcătuită din mai multe Sate distincte, fiecare cu propria evoluție.
Numele locului este legat de un boier medieval, iar terenurile au aparținut pentru mult timp unei mănăstiri importante.
Ulterior, apariția căii ferate și dezvoltarea industrială au schimbat radical structura socială a zonei.
Urme de locuire vechi de peste cinci milenii
Istoria Giuleștiului este, de fapt, o poveste despre cum o moșie boierească și câteva sate periferice s-au transformat treptat într-un cartier urban important al Capitalei.
Chiar dacă prima atestare documentară a numelui Giulești apare abia în secolul al XVI-lea, cercetările arheologice arată că această zonă a fost locuită cu mult timp înainte.
Descoperirile făcute în a doua jumătate a secolului al XX-lea indică existența unor comunități umane în regiune încă din prima jumătate a mileniului al III-lea î.e.n.
Arheologii au descoperit în această zonă artefacte aparținând culturii Boian, una dintre cele mai importante civilizații neolitice din sud-estul Europei.
Descoperirile au fost atât de semnificative încât arheologul Eugen Comșa a identificat chiar o fază culturală numită „faza Giulești”, parte a acestei culturi preistorice.
Vestigiile arheologice includ fragmente de ceramică, unelte și alte obiecte care demonstrează că aici existau comunități stabile de agricultori și meșteșugari.
Originea numelui Giulești și moșia boierească
Prima mențiune documentară a numelui Giulești datează din 2 aprilie 1548.
Documentul a fost emis de Mircea Vodă și reprezintă un act important pentru istoria zonei, deoarece confirmă existența moșiei Giulești și oferă indicii despre originea numelui.
Potrivit interpretărilor istoricilor, numele localității provine de la un boier pe nume Giulea, proprietarul inițial al acestor pământuri.
În epoca medievală, multe sate și moșii primeau numele stăpânilor lor, iar Giuleștiul nu face excepție.
Moșia Giulești era, în acea perioadă, o întindere agricolă situată la periferia Bucureștiului, dar aflată într-o zonă fertilă și relativ aproape de drumurile comerciale.
Asemenea multor proprietăți boierești, terenurile erau lucrate de țărani dependenți, care asigurau producția agricolă necesară stăpânilor.
Aparitia și transformarea prin intervenții ale statului
La sfârșitul secolului al XVI-lea, moșia Giulești a trecut printr-o schimbare importantă. Domnitorul Mihai Viteazul a decis să dăruiască aceste terenuri mănăstirii Sărindar, una dintre cele mai importante mănăstiri ale Bucureștiului din acea perioadă.
Odată intrată în proprietatea mănăstirii Sărindar, moșia Giulești a devenit parte a unui sistem economic specific epocii. Mănăstirile dețineau adesea mari proprietăți funciare, care le asigurau resursele necesare pentru întreținerea vieții religioase și pentru activitățile caritabile.
Timp de câteva secole, terenurile Giuleștiului au fost administrate de călugării mănăstirii. Țăranii din zonă lucrau pământurile și plăteau diferite obligații către proprietarii mănăstirești. Acest sistem era caracteristic societății feudale din Țările Române.
Situația s-a schimbat radical în secolul al XIX-lea, în timpul reformelor modernizatoare ale statului român. Una dintre cele mai importante decizii a fost secularizarea averilor mănăstirești, prin care statul a confiscat marile proprietăți ale mănăstirilor.
După această reformă, terenurile din Giulești au fost redistribuite. Foștii clăcași au primit pământ, dar și alte categorii sociale au fost împroprietărite. Printre noii proprietari se numărau muncitori, lucrători feroviari și angajați ai gării.
Apariția satelor Giulești-Sârbi și Giulești-Țigănia
După redistribuirea terenurilor, zona Giulești a început să se organizeze în mai multe sate distincte. Printre cele mai importante erau Giulești-Sârbi și Giulești-Țigănia.
Giulești-Țigănia era un sat cunoscut pentru comunitatea sa numeroasă și pentru biserica ridicată aici în anul 1798.
Lăcașul de cult reprezenta centrul vieții spirituale pentru locuitorii satului.
În același timp, Giulești-Sârbi avea o evoluție administrativă diferită. Potrivit Marelui Dicționar Geografic al României, cele două sate făceau parte din comune diferite. Giulești-Sârbi aparținea comunei Chiajna, în timp ce satul Costeasca era inclus în comuna Roșu.
În jurul anului 1885, o parte din fostele terenuri ale moșiei Giulești au fost cumpărate de Alexandru Costescu. După această achiziție, zona Giulești-Țigănia a început să fie cunoscută sub numele Costeasca.
Această localitate se întindea de o parte și de alta a căii ferate și ajungea până la Calea Griviței. Prezența liniei feroviare avea să influențeze decisiv dezvoltarea zonei.
Calea ferată și transformarea zonei
Un moment esențial pentru evoluția Giuleștiului a fost construirea Gării de Nord între anii 1868 și 1872. Această infrastructură a schimbat radical viața economică a zonei.
Datorită apropierii de principala gară a Bucureștiului și de depourile feroviare, mulți dintre locuitorii zonei au început să lucreze în domeniul transporturilor.
Feroviarii au devenit una dintre cele mai numeroase categorii sociale din cartier.
În același timp, zona a început să atragă muncitori și familii care lucrau în atelierele feroviare sau în alte activități industriale legate de transport.
Această transformare a dus la dezvoltarea unui cartier cu o identitate muncitorească puternică, diferită de zonele aristocratice sau comerciale ale Bucureștiului.
Integrarea în București și educația feroviară
În primele decenii ale secolului al XX-lea, zona Giulești a trecut printr-o serie de reorganizări administrative. În anul 1912, satele Giulești-Sârbi și Costeasca au fost incluse în comuna Roșu.
În 1920, limitele Bucureștiului au fost extinse până la cimitirul calvin, ceea ce a însemnat că o parte din teritoriul actualului cartier a intrat oficial în componența Capitalei.
Procesul de integrare a continuat în 1926, când comuna Costeasca a fost transformată în comună suburbană. Aceasta includea satele Giulești-Țigănie și Crângași.
Zona a primit atunci denumirea de comuna „Principele Carol”. Câțiva ani mai târziu, în 1929, numele a fost schimbat în „Comuna Urbană Regele Mihai”. După revenirea pe tron a lui Carol al II-lea, localitatea a fost redenumită „Comuna Urbană Marele Voievod Mihai”.
Instituțiile de educație și identitatea feroviară se reflectă în Giulești prin apariția liceelor și a unităților specifice transporturilor.
Doi dintre cele mai importante sunt Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu” și Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I”. Aceste instituții pregătesc elevi pentru cariere în domeniul feroviar și în industriile conexe.
În afară de acestea, cartierul găzduiește și alte unități de învățământ, precum Liceul „Marin Preda” și mai multe școli generale.
Monumente, cultură și viața cartierului
Cel mai cunoscut lăcaș de cult din zonă este Mănăstirea Chiajna.
Situată în apropierea căii ferate spre Videle, această mănăstire a fost redeschisă în al doilea deceniu al secolului XXI.
Cartierul este cunoscut și pentru activitatea sportivă și culturală. Aici se află stadionul și sala de sport ale clubului CS Rapid, una dintre cele mai importante echipe sportive din România.
De asemenea, Giuleștiul găzduiește Opera Comică pentru Copii, o instituție culturală unică în peisajul artistic românesc, dedicată spectacolelor muzicale pentru publicul tânăr.
Cartierul azi și legătura cu Maternitatea Giulești
16 august 2010. La aproape două luni după ce Guvernul a decis reducerea personalului din spitale ca urmare a crizei, la Maternitatea Giulesti a avut loc o tragedie pe care românii o urmăreau în direct.
Sase bebeluși au pierdut viața iar cinci au rămas cu urme adânci, dintr-un motiv absolut stupid: o instalație electrică improvizată, care a cedat.
În final s-a stabilit cine sunt responsabilii, iar sentințele au fost definitive după ani de proces.
Asistenta Florentina Cirstea a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel la doi ani și două luni de închisoare cu executare.
Fostul manager Bogdan Marinescu a primit șase luni de închisoare cu suspendare, iar șeful secției neonatologie a fost achitat pentru infracțiunea de neglijență în serviciu.
Din păcate spațiile au necesitat intervenții majore, iar în timp au fost implementate protocoale, senzori de fum, uși automate și generatoare de curent pentru a preveni un nou dezastru.
Proiectele de relocare a Maternității Giulești și a altor unități medicale au fost discutate, însă implementarea a întâmpinat obstacole legale și financiare, iar lucrările au rămas în suspensie pentru un timp îndelungat.
În prezent, cartierul continuă să se dezvolte, cu investitori care vin cu locuințe noi, infrastructură îmbunătățită și legături mai bune de transport, menținând în același timp identitatea muncitorească și culturală a zonei.
tags: #cartierul #tineretului #maternitatea #giulesti