Oamenii nu de adevăr sunt interesați, ci de realitatea percepută. Pentru ei - altfel spus, pentru noi toți -, percepția realității ține locul adevărului. Experiențele prin care nu am trecut sunt simple ipoteze sau povești spuse de alții. Nu ne interesează, nu ne constituie. Sunt teorie. Deloc întâmător, în terapia de sorginte psihanalitică nu reconstituirea adevărului trecutului unui om este importantă, ci modul în care el și-a perceput și și-a trăit acel trecut. Nu nevoia de adevăr l-a adus în terapie, ci tocmai… îl voi numi eveniment, ori ce-ar reprezenta el. Un eveniment tulburător, care nu a putut fi integrat mental și care produce reverberații până azi. Sau care se reiterează în diverse forme, de-a lungul vieții, producând perturbări. Evenimentul acela este adevărul lui, și este însuși adevărul în virtutea unui argument tare, de necontrazis: pentru că așa l-a trăit, în tot subiectivismul lui. Pentru că tocmai el reprezintă felul în care a făcut față, cu emoțiile aferente, momentului sau perioadei respective, cum altfel decât traumatizante.
Scurtând, adevărul este percepție. Nimeni nu va convinge pe nimeni, niciodată, că adevărul este altceva decât percepția lui asupra unui moment sau altul. Avem convingeri, căci ele survin din experiențele noastre trăite neintermediat. Percepția nu poate fi altfel decât subiectivă, iar ea se fundează nu doar în mintea care gândește aici și acum (nici mai mult, nici mai puțin decât exact așa cum a fost învățată să gândească - iar gândirea - orice gândire -, nu face decât să repete un model dat), ci și în afectul care însoțește momentul respectiv. Mai că îți vine uneori să te întrebi la ce bun secole de filozofie, câtă vreme majoritatea oamenilor nu este interesată de temele ei.
Mutări conceptuale din științe și psihoterapie: de la obiecte la relații
În psihoterapie, paradigma relațională pornește de la o premisă similară: omul nu poate fi înțeles în afara relațiilor care l-au format și-l susțin. „Nu există un sine izolat, ci un sine care se naște, se dezvoltă și se transformă (vindecă) în relație“, subliniază Gáspár György. În paralel cu mecanica cuantică, realitatea devine o rețea de interacțiuni. Realismul relațional susține că nu există stări absolute ale unui sistem independent de altul; există doar stări relative definite prin interacțiune.
O altă lungime de undă este faptul că probabilitatea, nu certitudinea, guvernează descrierea realității. În mecanica cuantică, funcția de undă nu oferă o fotografie a realității, ci un set de probabilități. În psihoterapia relațională, sensul nu este ceva ce găsim în interiorul nostru, ci ceva ce se construiește în spațiul relațional, așa cum atrage atenția Gáspár György. Astfel, un „adevăr interior“ fix nu mai este pătruns complet de înțelesul în relații, nu de analiză solitară.
Observatorul, în concepția cuantică, trece de la martor la participant: nu este un simplu observator neutru, ci o entitate care influențează procesul prin interacțiune. În psihoterapie, terapeutul ocupă o poziție similară: nu este doar un observator, ci un participant implicat în câmpul relațional. „Vindecarea, sau ceea ce numim transformare, nu apare pentru că terapeutul vede mai bine, ci pentru că relația creează condițiile în care ceva nou devine posibil“, spune Gáspár György.
Interpretări multiple ale realității și efectele lor în știință și terapie
Realismul relațional reflectă ideea lui Rovelli că nu există proprietăți absolute, ci doar stări relaționale definite prin interacțiuni. În science, interpretările mecanicii cuantice - Copenhaga, many worlds, teorii cu variabile ascunse, abordări informaționale - oferă explicații coerente matematic, dar spun povești diferite despre realitate. Nu există un consens încă, iar diversitatea interpretărilor înțelege că știința progresează prin modele parțiale, nu printr-o metafizică finală.
Această pluralitate de interpretări are ecou în psihoterapie: diferitele școli (psihodinamice, sistemice, experiențiale, relaționale) nu concurează pentru adevărul ultim, ci oferă lentile diferite pentru înțelegerea experienței umane. „Nu există o singură hartă corectă a suferinței, ci mai multe hărți care pot deveni utile în contexte relaționale diferite“, afirmă György.
Realitatea ca rețea de interacțiuni și entanglement-ul social
Entanglementul cuantic nu este doar un fenomen izolat; el sugerează o lume în care separarea absolută este o iluzie, iar relațiile dau coerență sistemelor. În psihoterapie, legăturile timpurii, atașamentele și traumele nu rămân în trecut, ci persistă sub forma unor legături invizibile, active. „Suntem purtători de relații, nu doar de amintiri“, concluzionează György.
The Interpretations of Quantum Mechanics
Mituri despre realitate: 7 teorii fascinante despre realitatea în care trăim
Există o serie de teorii despre realitatea în care trăim, unele având inspirate idei din filosofia idealistă, alte din simulări computaționale sau din scepticismul metafizic. Solipsismul, idealismul, eternalismul și teoria „creierului într-un borcan“ apar drept două note ale evoluției gândirii despre realitate. Solipsismul afirmă că lumea este în întregime subiectivă, iar realitatea este o construcție a percepției. Idealismul susține că gândirea este realitatea și că obiectele exterioare se reduc la reprezentări mentale.
Eternalismul și teoria Universului-bloc susțin că trecutul, prezentul și viitorul există simultan; timpul poate fi o iluzie a conștiinței. Fenomenalismul acceptă existența realității exterioare, dar obiectele sale se reduc la aparențele sensibile din experiența noastră. Teoria multiversului propune paralelisme între realități multiple, în timp ce teoriile despre „creierul într-un borcan“ pun în discuție criteriile de certitudine ale percepției. Trăim într-o posibilă simulare informatică, sustinând idei despre universul ca algoritm, iar regulile fundamentale pot reflecta coduri de erori sau structuri matematice similare cu cele din computerele cuantice.
Toate aceste teorii nu sunt doar exerciții intelectuale; ele inspiră discuții despre cum știința, filosofia și psihoterapia pot colabora pentru a clarifica ceea ce este real, modul în care ne formează viețile și cum pot fi gândite soluții etice pentru societatea modernă.
Convergențe între știință, tehnologie și practici psihoterapeutice
În tehnologia modernă, entanglementul și supraproducția oferă fundal pentru avanase tehnologice precum criptografie cuantică, rețele cuantice și calcul cuantic. În psihoterapie, întâlnirea dintre paradigme (relațional, experiențial, sistemic) este înfățișată ca o “hartă“ cu multiple intrări: realitatea nu este o singură fotografie, ci un câmp de posibilități modelate de relații și de experiențe. „Sensul nu este ceva ce găsim în interiorul nostru, ci ceva ce se construiește în spațiul relațional“, subliniază György, iar în știință, un rezultat poate permite mai multe cadre conceptuale compatibile.
tags: #cind #o #teorie #descrie #in #mod
Postări populare:
- Administrarea Maltofer în perioada gravidelor
- Cum să alegi căruciorul potrivit pentru bebe: tipuri, avantaje și puncte de referință
- Ce arată LDH în timpul sarcinii și cum se interpretează rezultatele testului
- Echipa de profesioniști în pediatrie
- Ghid detaliat pentru părinți: bebeluș 6 luni, stagnare în greutate