Tipul de abordare al argumentatiei anti-avort pe care il propun in acest articol nu este unul de natura teologica, ci etica. Conceptul central al argumentatiei etice privind avortul este cel de personalitate (personhood), folosit in continuare in sensul proprietatii unei fiinte umane de a fi persoana, cu toate elementele aferente acesteia. In virtutea personalitatii lor, a trasaturilor caracteristice acestei personalitati (constiinta de sine, rationalitate, relationalitate etc.) oamenii au drepturi, intre care dreptul fundamental la viata.
Ori, daca toate persoanele au dreptul fundamental la viata, ceea ce trebuie demonstrat este faptul ca fetusul este persoana. Pentru a evita conceptual cazul in care prin avort este terminata viata unei persoane umane, militantii pro-avort neaga in general fetusului uman aceasta caracteristica, fapt ce presupune existenta pe langa persoanele umane a unor simple fiinte umane (mere human beings) ce nu sunt (inca) persoane. In 1972, intr-un articol celebru, M. Tooley punea la indoiala dreptul la viata atat al fetusilor umani cat si al nou-nascutilor, postuland necesitatea prezentei anumitor proprietati pentru a avea dreptul la viata, care lipsesc acestor doua categorii.
Tooley a devenit astfel sustinatorul permisivitatii morale nu doar a avortului, ci si a infanticidului, propunand insa limita arbitrara de sapte zile dupa nastere, la sfarsitul caruia devenea nepermis moral sa ucizi pruncul. Interesul teoretic asupra infanticidului rezida, in opinia lui Tooley, in faptul ca forteaza un raspuns la intrebarea: ce ne face pe noi sa fim persoane?
Exista, de asemenea, si un interes practic, pentru ca daca este moral permisibil sa ucizi nou-nascuti, atunci societatea ar beneficia de oportunitatea de a se dezvolta fara persoane cu handicap. Concluzia lui Tooley este ca un organism are dreptul la viata cata vreme are constiinta de sine ca subiect continuu al experientelor si starilor sale mentale si in acelasi timp crede despre el insusi ca este o asemenea entitate; o entitate careia ii lipseste o asemenea constiinta de sine ca subiect continuu al starilor mentale nu are dreptul la viata.
Argumentatia lui Tooley porneste de la o versiune simplificata. Unui individ ii este atribuit un drept pe baza unei dorinte pe care o are, altii fiind obligati sa isi modeleze actiunile astfel incat sa nu il priveze de acel drept, cu conditia ca individul sa fie subiectul experientelor si starilor mentale si sa fie apt sa doreasca. Pasul urmator intreprins este aplicarea acestor concepte dreptului la viata. Acesta nemarginindu-se la continuarea doar a vietii biologice, ci si a vietii mentale, se adauga mentiunea dorintei individului de a continua sa exista ca subiect al experientei si starilor mentale, si, deci, obligatia altor indivizi de a nu-l impiedica in exercitarea unui atare drept.
Ultima ajustare a argumentului se face prin afirmarea necesitatii de a intelege dorintele. Ele sunt conditionate de abilitatea de a le intelege. Tooley aseaza deci conditia constiintei de sine ca posibilitate a personalitatii, ipoteza ce are in subtext o alta conditie - existenta conceptelor fara de care nu poate exista conceptul sinelui. Se ridica astfel o serie noua de probleme, deoarece pentru multi filosofi (Derrida, Davidson, Malcolm, Stich) Concepetele presupun existenta limbajului care se dezvolta cu variatii mult mai tarziu in viata copilului. Tooley crede totusi ca pot exista concepte si fara limbaj stabilind arbitrar o limita de o saptamana dupa nastere, perioada in care infanticidul este moral permis. Cea mai la indemana critica a acestei pozitii este cazul celor cu handicap mental avansat, al celor in coma sau chiar al celor ce dorm. Cata vreme nu au dorinta constienta de a trai, nu ar avea dreptul la viata.
Tooley mentioneaza trei dintre exceptiile de la regula: tulburarile emotionale, lipsa temporara a cunostintei si conditionarea sau indoctrinarea. La cateva pagini distanta, Tooley incepe sa critice tocmai acest principiu care ii salvase argumentatia. Intr-adevar, spune el, potentialitatea este un principiu critic in apararea pozitiei anti-avort: in virtutea potentialitatii de a deveni un membru adult al speciei homo sapiens cu drepturi depline la viata, distrugerea zigotului uman este culpabila de privarea dreptului la viata. Dar potentialitatea nu este o baza suficienta pe care sa poata fi afirmat dreptul la viata, afirma Tooley, pentru ca, spre deosebire de adult, fetusului uman ii lipsesc o serie de proprietati psihologice, ceea ce nu il diferentiaza cu nimic de fetusul unei maimute, apartenenta la o specie anume nu este in ea insasi o caracteristica relevanta morala.
Ca argumentatia impotriva potentialitatii sa nu se sprijine doar pe lipsa caracteristicilor psihologice, Tooley sustine principiul simetriei morale privind actiunea si nonactiunea conform caruia nu exista diferenta morala intre a actiona sau a nu actiona. Pentru a demonta principiul potentialitatii, Tooley construieste urmatorul argument: se presupune ca in viitor va fi descoperit un ser care odata injectat in pisici le va da posibilitatea dezvoltarii creierului si a tuturor caracteristicilor psihologice umane. Optiunea de a nu le injecta si a le omori in loc, in virtutea principiului simetriei morale, nu este gresita. Dar daca nu este gresit sa distrugi o pisica injectata care va dezvolta natural proprietati ce ii vor da dreptul la viata, atunci nu este gresit nici sa distrugi un membru al speciei homo sapiens caruia ii lipsesc aceste proprietati, dar le va dobandi natural.》
Prin exemplul pisicii si distinctia intre potentialitati, Tooley sustine ca diferenta de specie nu este relevanta morala pentru dreptul la viata. In ceea ce priveste cazul fetal, el observa ca daca este gresit sa ucizi ceva motivul nu poate fi potentialitatea. Daca diferentele intre specii ar avea relevanta morala, atunci nu ar trebui recurs la principiul potentialitatii pentru apara viata intrauterina. In ceea ce priveste exemplul cu pisicile personalizate, Tooley face confuzie intre doua tipuri de potentialitati, activa si pasiva. Dar daca, conform spuselor lui Tooley, persoanele aflate in coma profunda sau in somn, sau sunt grav bolnave psihic, au dreptul la viata in virtutea potentialitatii lor de a-si reveni, sau a se trezi, de ce nu se poate extinde acest drept la fetusul uman?
Deci, cata vreme exista persoane care au dreptul la viata si la un tratament demn de natura din care fac parte, chiar daca nu sunt apte din diferite motive sa isi exercite capacitatile psihologice care i-ar indreptati la aceste drepturi, atunci notiunea de personalitate nu trebuie legata exclusiv de acele capacitati si nici nu trebuie separata de natura umana din care face parte. Demnitatea naturii umane se poate sustine prin ea insasi si nu doar pe baza personalitatii. Majoritatea statelor in care avortul este practicat legal, confera statutul juridic de persoana la nastere. Dar daca nasterea reprezinta momentul care da fetusului statutul de persoana atunci are ea in sine vreo semnificatie morala?
Pe criterii aflate in linia gandirii lui Tooley, Warren nu admite faptul ca fetusul uman sau nenascutul pot fi persoane, insa nou-nascutului i se pot atribui o serie de drepturi. Atunci fie personalitatea este un construct social, exterior fiintelor umane, un fel de rol, fie argumentul sau cade datorita potentialitatii. Dar si daca conceptul social de persoana e atribuit si nu inerent, ce ne opreste sa-l atribuim si pruncilor nenascuti?
Warren afirma ca nu trebuie extins acest drept si in perioada prenatala deoarece ar fi in conflict cu drepturile mamei. Sa fie oare personalitatea o chestiune de locatie? Sa ne imaginam cazul unui copil nascut prematur la sase luni si crescut in conditii speciale de incubator. Este oare acest copil persoana in timp ce un copil nenascut la varsta de opt luni jumatate, mult mai dezvoltat din punct de vedere fizic, nu este persoana?
Daca personalitatea nu este inerenta, ci atribuita, ar trebui sa existe oameni adulti care nu sunt persoane - un non-sens deoarece suntem membrii unei comunitati morale (umanitatea) fie ca vrem sau nu. Daca acceptam existenta simplelor fiinte umane fara caracteristica personalitatii pe criterii neuro-psihologice (fetusi, nou-nascuti) carora personalitatea nu le apartine inca, ci trebuie atribuita, atunci ce ne opreste sa extindem aceasta lipsa a personalitatii oamenilor care sunt in coma sau un alt tip de tare neuro-psihologice?
Sa presupunem arguendo ca ar fi asa, simplu fapt ca oamenii atribuie personalitate acestor indivizi, fara ca in realitate ei sa fie persoane, este o ratiune suficienta sa nu justifice infanticidul sau, dupa caz, homicidul? Iar daca da, care este motivul pentru care nu am extinde aceasta generozitate fetusilor? Daca personalitatea este atribuita atunci ea nu este dobandita, ceea ce iarasi este un non-sens pentru ca oamenii sunt persoane per se. Daca indivizii din specia homo sapiens sunt persoane (ceea ce ne si diferentiaza ca specie), atunci, pe cale de necesitate, personalitatea este inerenta. Iar daca este inerenta, trebuie raspuns la intrebarea: care este diferenta dintre un copil la un minut inainte nastere si unul dupa nastere? Pentru intrebarea ultima exista un exemplu, avortul in caz de nastere partiala.
Dr. Craniul se afla in interiorul osului cervical. De obicei nu este dilatatie suficienta ca el sa treaca. Fetusul este pozitionat cu spatele in sus. In acest moment, chirurgul care foloseste mana dreapta gliseaza degetele mainii stangi de-a lungul spatelui fetusului pana prinde ca intr-un carlig umerii fetusului cu indexul si inelarul (palma orientata in jos). Chirurgul ia o foarfeca curbata boanta Metzenbaum in mana dreapta. Avanseaza atent cu varful, orientat in jos, de-a lungul coloanei si sub degetul median stang pana cand simte contactul cu baza craniului, sub varful degetului median. Chirurgul forteaza apoi foarfeca in baza craniului (foramen magnum). Odata introdusa cu grija, desface foarfeca sa largeasca deschiderea. Chirurgul scoate foarfeca si introduce un cateter absorbant in gaura si evacueaza continutul craniului.
Ce face totusi in acest caz distinctia intre avort si infanticid? Unii cercetatori considera limita superioara a permisivitatii morale a avortului viabilitatea inteleasa ca posibilitate a pruncului de a supravietui in mediul extrauterin. De la inceput trebuie mentionat arbitrariul impunerii unei asemenea limite. In 2007, Amillia Taylor s-a nascut la 21 de saptamani si datorita conditiilor avansate de tehnica medicala a putut supravietui, ceea ce era de neconceput, spre exemplu, acum 30 de ani. Ritmul avansat al descoperirilor medicale, progresul tehnologic ar putea cobori aceasta limita a viabilitatii. Viabilitatea este recunoscuta ca un moment important in dezvoltarea pruncului de Curtea Suprema a SUA in celebrul proces Roe v. Wade, moment dupa care fetusul dobandeste o oarecare distinctie din punct de vedere al legii. Intrebarea care se pune in mod firesc este daca personalitatea fetusului uman apare in momentul in care el devine apt sa supravietuiasca in afara pantecelui. Ori, cat timp acest aspect nu depinde de prunc, ci de abilitatile tehnice ale lumii in care se naste, raspunsul este mai mult decat evident.
Personalitatea ar izvori in acest caz din faptul de a nu mai face parte din trupul mamei, ori a trage concluzii de natura ontologica din stari de fapt exterioare fiintei umane a fetusului este nejustificat logic. Pe de alta parte, simtirea miscarii de catre mama tine, din nou, de arbitrar, pentru ca nu toate mamele simt pruncii miscand in pantece incepand cu aceeasi perioada, iar pruncii se misca cu siguranta cu mult inainte de a-i simti mamele lor. Daca simtirea de catre mama nu poate da un plus de continut ontologic fetusului, atunci sa fie miscarea insasi cea care personalizeaza?
In acest caz, cei paralizati total nu ar mai fi persoane, iar pruncii ar avea dreptul la viata cu mult inainte ca mamele lor sa simta miscarea in pantece. Dus la extrem argumentul, exista fizic miscare de la conceptie. Miscarea nucleara, diviziunea, calatoria zigotului spre implantare etc., la nivel microcelular tin de kinesis, de miscare. Mai mult decat atat, daca fetusul este parte din trupul mamei, apar unele concluzii absurde. Toate aceste exemple indica faptul ca fetusul este o existenta independenta de trupul mamei din inca secunda conceptiei, deci miscarea sa, sau cea resimtita de mama, nu ii particularizeaza sau individualizeaza existenta in nici un mod.
Senzitivitatea, abilitatea organismului uman de a experia placere sau durere, reprezinta in opinia unor cercetatori momentul in care fetusul ar dobandi demnitatea dreptului la supravietuire, conform rationamentului urmator: odata ce capacitatea senzoriala se dezvolta, tot atunci apar si interesele (ex.: evita durerea, a cauta placerea) care sunt egal valoroase cu ale oricarei fiinte umane. Desi logica argumentului nu este atat de evidenta, implicatiile sunt si ele ilogice. Pe de o parte, daca legam personalizarea fetusului de abilitatea senzitiva, pe cale deductiva toate fiintele cu asemenea abilitati sunt persoane (inclusiv plante si animale).
O alta chestiune controversata este momentul cand aceasta abilitate se dobandeste, parerile fiind impartite. Avand in vedere ca senzitivitatea presupune existenta unui sistem neuronal, poate momentul deprinderii abilitatilor sensibile ar trebui impins pana la formarea liniei neuronale primare ce are loc foarte devreme in formarea fetusului. In perioada timpurie a dezvoltarii embrionare, fetusul nu are nici o caracteristica fizica umana, iar dobandirea acestor caracteristici de asemanare reprezinta, in opinia unor cercetatori, momentul in care fetusului i-ar trebui acordata valoare umana si, implicit, drept la viata. Totusi, argumentul nu este tare deoarece malformatiile congenitale sau cele dobandite in urma accidentelor, bolilor, nu fac non-persoane din cei a caror infatisare este putin asemanatorare celei cu care am identifica in mod obisnuit un om, sau persoane cu drepturi mai putine sau inferioare. Acelasi argument este profund discriminatoriu. Personalitatea nu tine exclusiv de aspectul fizic, ci este si un dat ontologic.
Potrivit parerii unor bioeticieni implantarea sau nidarea este momentul reprezentativ in care persoana umana vine la existenta. Daca ar fi asa, atunci avortul prin anticonceptionale care impiedica nidarea ar fi permis alaturi de distrugerea unui embrion uman in vederea clonarii. O consecinta logica in cazul aparitiei pantecelui artificial ar fi ca fetusii crescuti in acest tip de mediu, chiar daca din ratiuni medicale, nu ar ajunge niciodata la o existenta de sine.
Este esential sa luam in calcul si perspectiva religioasa si juridica. Religia joaca un rol important in conturarea opiniilor despre avort, cu interpretari diverse privind momentul inceperii vietii si justificarea acestuia. Legal, diferentele sunt semnificative de la o tara la alta, una intreaga latura a dezbaterii fiind impactul asupra sanatatii fizice si mentale a femeilor, precum si aspectele socio-economice ale accesului la servicii reproductive.
Etica şi responsabilitatea morală
Argumente prezentate sub forma pro și contra, cu date din diverse surse
Pro-avort: autonomia femeii asupra propriului corp si dreptul de a decide asupra sarcinii in contextul violului, al riscurilor pentru viata sau sanatatea mamei, sau in situatii complexe de familie.
Contra-avort: demnitatea vietii umane de la conceptie si principiul ca fiecare viata merita protectie, sustinand ca avortul reprezinta o intrerupere a unei vieti potentiale ce neaga valoarea intrinseca a fiintei umane.
Un sintetizator de argumente pro si contra poate ajuta la o evaluare rezonabila. De asemenea, este utila o lista ordonata a avantajelor si dezavantajelor pentru a facilita o reflectie sigura si etica.
- Momentul inceperii vietii si potentialul de a deveni persoana.
- Impactul asupra sanatatii femeii, atat fizica, cat si mentala.
- Aspecte socio-economice si accesul la resurse.
- Impactul relational si asupra ramasii in familie.
- Raspunsuri legale si variatii culturale ale drepturilor reproductive.
Printre argumentele pro exista si aspecte biografice si subiective: momente de nesiguranta, senzatia de a te simti coplesit, presiuni externe si nevoia de a ajusta planurile vietii personale. Printre argumentele contra se regasesc consideratii despre dreptul la viata al embrionului/fetusului si sanctitatea vietii, precum si invocarea valorilor religioase si etice ca argumente fundamentale pentru interzicerea intreruperii sarcinii.
In discutiile juridice si medicale, viabilitatea apare ca un prag: momentul in care fetusul poate supravietui in mediu extrauterin, conditie adesea influentata de progresele tehnologice si de infrastructura clinica. Aceasta prag poate modifica perceptia despre moralitatea intreruperii sarcinii, dar nu rezolva complete dilemele etice referitoare la personalitate si drept la viata.
Consecințe și implicații practice
- Reglarea legislativa variaza de la tari: multe locuri permit avortul in primele saptamani, altele interzic sau limiteaza sever procedura.
- Starea psihologica a femeilor dupa avort poate varia, iar sprijinul psihologic si social poate fi esential.
- Asistenta medicala sigur menține avortul legal ca procedura medicala sigura, reducand riscurile pentru sanatatea femeilor.
- Impactul socio-economic al accesului la avort poate fi substantial, influentand oportunitatile si modul de viata.
Exemple si perspective etice din discursuri variate
Exemplele prezentate includ referiri la limitele de viabilitate si discutii despre momentul in care personalitatea anticipeaza aparitia dreptului la viata. Sunt discutate situatii precum avortul in caz de nastere partiala si criteriile utilizate pentru determinarea moralitatii actiunii in functie de circumstantele clinice si sociale.
Dincolo de argumentele teoretice, operele citate sugereaza o nevoie de echilibru intre respectul pentru viata umana si dreptul femeii la autonomie corporala, cu minimizarea prejudiciilor pentru toate partile implicate. O abordare structurata poate implica evaluarea atentă a motivelor pentru a decide, folosind un sistem de puncte si criterii clare pentru prioritizarea valorilor personale.
Etica şi responsabilitatea morală
Exemple religioase și perspective morale în societăți diverse
Religia poate influența opiniile despre avort, cu interpretari diferite despre momentul inceperii vietii si justificarea acesteia. Biserica Catolică, de exemplu, condamnă avortul ca fiind un păcat grav, în timp ce alte tradiții religioase pot oferi spații de discutie mai flexibile sau nu au o poziție unitară asupra acestei teme.
In contextul legislativ, reglementările difera: unele state au restrictii severe, altele percep avortul ca parte a drepturilor reproductive ale femeilor. Impactul asupra sanatatii mentale si fizice, precum si efectele socio-economice, continua sa fie subiect de studiu si dezbatere publica.
Postări populare:
- Părintele Arsenie Boca despre avort: învățături și perspective
- Ristocul retardului de creștere intrauterină și conexiunea cu obezitatea la maturitate: analiză pentru nou-născuți
- Ce inseamna clapauge la bebe si cum apare
- Restructurarea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Ploiești și integrarea în Spitalul Județean de Urgență
- Recenzii despre Alina Belascu, medic pediatru Sibiu