Conform Direcției Județene de Statistică Mehedinți, populația municipiului Drobeta-Turnu Severin este de 97.567 locuitori. Localitatea s-a dezvoltat în apropierea castrului roman Drobeta, devenind dintr-un punct strategic inițial un oraș de răscruce a drumurilor pe uscat și pe apă care duceau la nord și la sud de Dunăre. În timpul Antichității romane, Drobeta a devenit primul centru urban din regiune și al treilea din provincia Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum.
În timpul lui Hadrian, orașul a fost declarat municipiu (în 121), în momentul în care populația atinsese 14.000 de locuitori. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întindea pe 60 de hectare și era locuită de cca. 40.000 de locuitori. Castrul a fost distrus de barbari și reconstruit în mod repetat în timpul Antichității târzii, încetându-și definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.Hr. În data de 23 aprilie 1833 a fost întemeiat din nou Turnu Severin, când domnul Alexandru Dimitrie Ghica a emis actul înființării orașului.
Planul inițial al orașului a fost gândit de arhitectul Xavier Villacrosse, secundat de inginerul Moritz von Ott, prin grija domnitorului din acel moment, Barbu Știrbei. Este așezat în partea vestică a Olteniei, coordonatele sale fiind 22° 33' longitudine estică și 44° 38' latitudine nordică. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării, la ieșirea fluviului din defileu, în depresiunea subcarpatică a Topolniței, pe drumul european E70, la 220 km sud-est de Timișoara, 113 km vest de Craiova și 353 km vest de București.
Cercetǎrile arheologice realizate de specialiști în istorie de la Universitatea Edinburgh și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București au descoperit, în situl arheologic de la Schela Cladovei (cartier al Severinului actual), urme umane din perioada paleoliticului. O altă descoperire importantă a fost un homo sapiens din urmă cu 8000 de ani. Primele săpături pe șantierul arheologic de la Schela Cladovei au fost efectuate de istoricul Vasile Boroneanț, începând din anul 1960. Au fost descoperite, de-a lungul timpului, peste 65 de morminte datând din perioada 7300 - 6300 î.Ch. Datarea cu carbon radioactiv a probelor arheologice confirmă vechimea aproximativă de circa 8000 de ani.
Castra Drobeta este primul centru urban ca importanță militară, economică și religioasă din regiunea Olteniei și a Banatului, precum și al treilea centru urban din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În anul 126 d.C, sub stăpânirea Împăratului Adrian (117-138 d.C), Castrul Drobetei (14.000 de locuitori) este ridicat la rangul de Municipiu (Municipium Publium Aelium Hadrianum Drobetense), iar mai târziu, sub Împăratul Septimius Severus (193-211 d.C), în anul 193 d.C., este ridicat la rangul de Colonie. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Colonia Drobetei era întinsă pe o suprafață de 60 de hectare și avea o populație de aproximativ 40.000 de locuitori.
În Templul principal din Drobeta, la începutul celui de-al doilea război dacic (105 - 106 d.C) este menționată libația (jertfa) celebrată de Împăratul Traian, o jertă pentru care istoricii încă nu pot preciza sigur scopul religios: consacrarea podului construit peste Dunăre, mulțumire pentru respingerea unui atac dacic împotriva castrului, o binecuvântare pentru familia imperială ori o jertfă în onoarea zeiței Virtuții și a Onoarei. Libația implica sacrificarea a trei animale masculine, un porc, un berbec și un taur care erau purtați în procesiune sacră în locul unde credincioșii voiau sa fie purificați.
(Cato, R.R. 141 ; Varro, R.R. II, 1, 10 ; Liv. I, 44 ; Tac. Ann. VI, 37 ; Hist.) Înainte de retragerea autorității civile romane din Dacia (271 d.C.), creștinismul, având adepți răspândiți în toate coloniile Imperiului Roman, era încă o religie minoritară. Templele castrului Drobetei sunt citate în perioada Împăratului Gordian al III-lea (238-244 d.C.) ca unele dintre puținele locuri unde în Dacia se practicau, printre soldații legionari romani, misterele cultului (cu dedicație militară) lui Jupiter Dolichețianul.
La mijlocul sec. al III-lea, în perioada domniei împăratului Filip "Arabul" sau Gallienus, sunt reconstruite termele și castrul, care suferiseră distrugeri în urma invaziei carpice în anii 245-247. Datorită schimbării tacticilor militare, sunt operate schimbări de apărare si de arhitectură la turnurile principale ale Drobetei, adică porți și spațiu intraportal diferite de anii anteriori. Interiorul castrului antic al Drobetei este înlocuit cu edificii care, o dată cu predominanța religiei creștine, reproduc forma unui edificiu basilical grec, cu trei nave. Ruinele actuale păstrează forma de cruce pe care a căpătat-o organizarea spațiului intern în urma retragerii din timpul lui Constantin cel Mare (306-337). Ultima refacere a castrului datează din timpul împăratului Iustinian I. Împăratul Iustinian (527-565) a refăcut parțial castrul, Drobeta cunoscând în timpul acestuia ultima perioadă înfloritoare a istoriei sale antice.
Distrugerea Castrului antic de la Drobeta a survenit aproximativ în prima jumătate a sec. al V-lea și trebuie pusă pe seama hunilor, ocazie cu care denumirea Drobeta a fost abandonată. Monedele majoritare descoperite în urma săpăturilor arheologice atestă că, în momentul distrugerii Castrului antic, sunt datate în timpul împăratului Arcadius. Cetatea Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Biserica latină din incinta cetății medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării.
Cetatea Severinului, clădită de regele maghiar Ladislau I (1040-1095) ca fortăreață împotriva pecenegilor și cumanilor prezenți în regiune, va fi pricina unor revendicări permanente și a unui șir de războaie frecvente între coroana maghiară, bulgari și voievozii din Muntenia, începând cu Litovoi, Bărbat și Basarab I. Într-o primă perioadă, cetatea Severinului este un obiectiv de dispută politică, economică și religioasă între principii creștini. Ulterior, atât pentru Țara Românească, cât și pentru Coroana Maghiară, cetatea Severinului devine un bastion de apărare împotriva expansiunii Imperiului Otoman.
Cetatea medievală a Severinului, în perioada maximă a zidirii sale, număra șase turnuri de apărare, fiind înconjurată cu două valuri concentrice de piatră și un șanț adânc de apă. Responsabilii apărării Cetății Severinului vor purta numele de Bani de Severin. Prin convertirea lui Ioniță Caloian (1197-1207) la romano-catolicism și prin înființarea Imperiului latin de Constantinopol după cucerirea părții europene a Imperiului Bizantin de către cruciați în 1204, aproape toată Peninsula Balcanică împreună cu regiunea Munteniei era sub influența politică și spirituală papală.
Când în mai tot sud-estul Europei Biserica Romano-Catolică părea să-și fi consolidat o dominație durabilă, în 1232 Ioan Asan al II-lea (1218-1241), întorcându-se la Biserica Ortodoxă din motive politice, a schimbat situația și implicit destinele cetății Severinului. Despărțirea Țaratului Valaho-Bulgar de Biserica Romano-Catolică a însemnat o lovitură dată autorității spirituale a Romei în regiune.
Ioan Asan al II-lea, devenit între timp ortodox, a declarat schismatici cumanii deveniți romano-catolici. Adeziunea lor la confesiunea regalității maghiare a fost interpretată ca declarație de război cu atât mai mult cu cât în 1230 ungurii au atacat cetatea Vidinului, însă fără succes. În acest context, încercând să rupă alianța dintre cumanii catolici din Oltenia și Țaratul româno-bulgar (ortodox) al Asăneștilor, regele Andrei al II-lea a creat un cap de pod, transformând în 1233 fortăreața Severinului în cetate.
Banatul Severinului, sau Banatus Zeuriniensis, Terra Zeurino sau Țara Severinului, cuprindea Carașul cu o fâșie din Ardeal, țara Hațegului, ținutul Amlașului și o parte limitrofă din Oltenia (Mehedinți, o parte din Gorj și Vâlcea, întinzându-se pe ambele laturi ale munților) de la Dunăre până la Olt. Primul ban de Severin, Luca, este menționat în 1233, în timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235). Anul 1233 - în rezonanță cu anul 1833, când noul oraș modern a fost înregistrat - poate fi considerat dată a nașterii oficiale a cetății. După Luca, se cunoaște numele altui ban maghiar de Severin, Ștefan. Anume numit de Regele Béla al IV-lea (1235-1270), funcția sa a fost apoi preluată de Ioan.
Ca urmare a organizării teritoriale ca bănie și cum noua cetate a Severinului, conform unui document pontifical din 1234, a atras în răstimp scurt în regiune un număr considerabil de cumani, români, maghiari și sași, implicit un amestec confesional ortodox și romano-catolic, pentru prima oară, Béla al IV-lea a cerut în 1238 papei Grigore al IX-lea înființarea unei episcopii catolice a Severinului. Aceasta a luat însă ființă abia în 1382. 1241 a fost un an teribil pentru Severin din cauza invaziei mongole, care până în 1242 a distrus și a depopulat regiunea.
Reorganizând zona distrusă de pustiirea mongolă, Béla al IV-lea a lăsat regiunea Severinului în seama guvernării lui Litovoi. Anul 1247 aduce deopotrivă recunoașterea importanței rolului militar și economic al populației române din regiune. Înaintea cumanilor, românii severineni sunt înregistrați în arhivele coroanei maghiare ai anilor 1256, 1262 și 1293 ca principalii contribuitori la constituirea zonei de apărare dunărene. Tot în 1247, printr-o diplomă, regele Béla al IV-lea i-a adus în regiune pe cavalerii ioaniți, dându-le reședința de misiune religioasă. Această diplomă din 1247, în care este numit banul de Severin, este totodată primul document în care regele Ungariei are și titlul de rege al Bulgariei.
Raportul dintre acest titlu, donația făcută de Béla al IV-lea cavalerilor călugări ai Ordinului Sf Ioan de Ierusalim (din 1247 apoi reconfirmată de papa Inocențiu al IV-lea în 1248) și înființarea Banatului de Severin este în strânsă legătură cu șirul de războaie pentru stăpânirea cetății și a regiunii Severinului. Conceput ca marcă de graniță a Ungariei, Banatul Severinului avea drept scop apărarea, consolidarea și extinderea autorității coroanei maghiare la sud de Dunăre. În războiul lui Béla al IV-lea împotriva lui Ottokar al II-lea al Boemiei din 1260, bulgarii, sub conducerea țarului Constantin I Assan (1257-1277), și bizantinii conduși de împăratul Mihail Paleologul (1259-1282) au trecut Dunărea și au ocupat cetatea și Banatul de Severin până când magistrul Laurențiu, fiind numit ban, a recucerit cetatea și regiunea. Cavalerii ioaniți, a căror îndatorire era să apere regiunea și cetatea, părăsiseră cetatea fie în timpul atacului bulgar, fie mai înainte.
Cetatea Severinului are o istorie particulară în raport cu alte cetăți din spațiul carpatic. Rolul și importanța sa au fost preponderent militare, comerțul aducător de bunăstare fiind dificil din cauza poziției geografice și a faptului că au stăpânit-o într-o succesiune permanentă când regii Ungariei, când voivozii din Muntenia. La fel era cu cele trei biserici medievale existente, care, odată cu schimbarea stăpânilor, își schimbau închinarea confesională, devenind romano-catolice sau ortodoxe în funcție de momentul respectiv.
În 1301 este pomenit ban de Severin Teodor Voitici, care, împreună cu fiul său Ioan, profitând de stingerea dinastiei arpadiene, cu ajutorul despotului de Vidin, Mihail Șișman, refuză autoritatea noului suveran Carol Robert de Anjou. Până în 1330 Severinul rămâne în stăpânire munteană. Pentru cetatea Severinului a murit Litovoi în 1272, când a refuzat să mai fie vasal regelui Ladislau al IV-lea (Cumanul). Basarab I a pierdut cetatea Severinului în septembrie 1330 și a recucerit-o după victoria de la Posada în același an. Titlul de ban l-a preluat Vladislav Basarab (Vlaicu-vodă, 1364-1372), până când, refuzând să mai fie vasal al regelui Ludovic I de Anjou (1342-1382), cetatea Severinului a trecut din nou sub stăpânire ungară în 1365, când Bulgaria, condusă de cumnatul lui Vladislav, țarul de Vidin Ivan Strațimir (sau Sracimir), a fost învinsă într-un nou război în urma căruia în anul 1365 a fost înființat Banatul bulgăresc. Vladislav, între timp iertat de Ludovic I, a primit în 1368 din nou titlul de ban al Severinului. În timpul stăpânirii muntene a ființat temporar Mitropolia ortodoxă a Severinului, avându-l mitropolit pe Antim Critopoulos (1370). Mitropolia a fost mutată în 1375 la Strehaia, ajungând în cele din urmă la Râmnicu Vâlcea, unde a ființat cu numele Episcopia Râmnicului și Noului Severin. În 1373, în timpul regelui Ludovic I, Severinul a trecut din nou în stăpânirea coroanei maghiare.
Mircea cel Bătrân a purtat și el titlul de Ban de Severin, iar în anul 1406, în fața pericolului otoman, încheie un tratat de alianță cu Sigismund I de Luxemburg (1387-1437) chiar în cetatea Severinului. În 1417, Sultanul Mohamed I (1413-1421) ocupă Severinul, luând ca prizonieri pe trei din fiii lui Mircea, care se vede obligat să ceară pace plătind tribut. În noiembrie 1419, Sigismund recucerește cetatea cu ajutorul fiului lui Mircea, Mihail I (1418-1420). În 1408, Sigismund îl numește Ban de Severin pe renumitul Filippo Buondelmonti degli Scolari, cunoscut cu numele de Pipo di Ozora, cavaler ca Vlad Dracul al Ordinului Dragonului. În 1427, Murad al II-lea cucerește și incendiază cetatea. În 1429, Sigismund cere ajutorul Ordinului Cavalerilor Teutoni. Sub conducerea lui Nicolae Radwitz, care este înnobilat baron și numit Ban de Severin, cavalerii teutoni preiau apărarea cetății și a Banatului de Severin.
În acest răstimp, toate cetățile începând cu Severin, Orșova, Golubăț și până la Belgrad sunt reîntărite. Privită din afară, maternitatea din Severin pare o unitate sanitară modernă. De cum pășești însă în primul salon sau cabinet medical, aparatura și mobilierul sunt din alte timpuri. Floarea Scurtu este asistentă în maternitatea din Severin de 32 de ani. A prins vremuri bune și mai puțin bune. Acum lucrează într-o clădire nouă, curată, modernă pe care a așteptat-o ani de-a rândul, dar e nevoită să folosească aceleași aparate vechi, de peste 30 de ani.
Colega ei de la secția de nou-născuți este în aceeași situație. Își face cu pasiune meseria, însă pe lângă grija pe care trebuie să le-o poarte copiilor, trebuie să fie foarte atentă și la aparatură. Clădirea maternității a fost dată în folosință în octombrie, anul acesta. A costat 60 de milioane de lei. Acum, medicii așteaptă și aparatura. Aparatura pentru spital urma să fie achiziționată prin licitație cu trei milioane de euro. Aceasta însă nu a mai avut loc pentru că procurorii DNA l-au reținut pe președintele CJ de la acea vreme pentru că ar fi trucat licitația. În acest moment conducerea Consiliului Județean spune că i-ar mai trebui circa 50.000 de lei ca să aducă și aparatura, bani pe care nu îi are deocamdată.
Între timp locuitorii din Severin trec pe lângă maternitate, se miră de clădirea nouă, dar sunt revoltați când aud că aparatura e cea veche. Autoritățile nu au acum soluții pentru dotarea maternității. Singurele ajutoare au venit până acum din câteva sponsorizări și o sumă mică de la primărie. Construcția clădirii a început în 1988, însă, după ce s-a realizat 50%, a fost abandonată. Între timp, cu ajutorul unor credite bancare, maternitatea a putut fi finalizată. Cea mai nouă maternitate din România va fi deschisă joi, la Drobeta Turnu Severin. Construcția clădirii a început în 1988, însă, după ce s-a realizat 50%, a fost abandonată. Între timp, cu ajutorul unor credite bancare, maternitatea a putut fi finalizată.
Instituția este în administrarea Consiliului Județean Mehedinți. Ridicată parțial în 1988, inaugurată în 2014, 60 milioane de lei pentru cea mai nouă și una dintre cele mai moderne maternități din România. Ea va fi inaugurată joi la Drobeta Turnu Severin, după mai bine de 30 de ani, în care mamele din Mehedinți au născut într-o maternitate cu dotări de nivelul anilor '70-'80, într-o clădire construită în perioada interbelică. În 1988 au fost începute lucrările la acest nou bloc materno-infantil, dar peste un sfert de veac el nu a fost finalizat din lipsă de fonduri. După încercări timide, timp de 22 de ani, lucrările s-au reluat abia în 2010, cu bani împrumutați, și au fost finalizate anul trecut. Noua maternitate este funcțională de astăzi, după ce s-au găsit resurse să fie și dotată și utilată.
Amplasantă pe a doua terasă a Dunării, în vecinătatea Colegiului Traian și a Turnului lui Sever, într-un frumos și vechi parc din care pornesc inspre fluviu izvoare de coastă, clădirea ce adăpostește de mulți ani maternitatea din municipiul Drobeta-Turnu Severin era prin arhitectura ei una dintre cele mai apreciate în zonă. Fusese construită în 1937 și devenise un căutat hotel din lanțul „Ritz” Viena. Imediat după război a trecut în patrimoniul sectorului sanitar al Mehedințiului, impresionantă ca dimensiuni, însă uitată în ceea ce privește executarea periodică a lucrărilor de întreținere și consolidare. Astăzi starea ei este jalnică și la orice cutremur se poate prăbuși.
Riscuri previzibile De zece ani așezământul medical nu mai are aviz de funcționare în această clădire. Din procesul verbal încheiat cu ocazia verificărilor efectuate de către specialiști din cadrul Inspectoratului în Construcții Mehedinți reținem că imobilul nu detine nici măcar carte telefonică sau jurnal de evenimente, clădirea are sute de crăpături și fisuri, tencuiala căzuta, armături puternic corodate și multe alte deficiențe ce pun în pericol viața pacienților și a personalului sanitar. De un deceniu expertiza tehnică solicitată n-a mai avut loc pentru că expertul de la București n-a mai ajuns la Tr. Severin. Singurele masuri de prevenire a unui eventual dezastru au fost în tot acest rastimp „interzicerea utilizării uneia dintre scările de akses în clădire” și multe, foarte multe sesizări către forurile competente. Pentru ca situația să fie și mai apasatoare pentru consolidarea clădirii în acest an s-au alocat doar… 2,5 miliarde lei (n.n. - inițial suma n-a fost decât de un miliard de lei) pentru executarea unor carpeli. În atare condiții - după cum susțin medicii severineni - asigurarea circuitului epidemiologic în incinta este practic imposibil de realizat. Cu riscuri previzibile și care nu s-au lăsat așteptate în ce privește starea de sănătate a unor nou-născuți din ultimii 15 ani.
Blocul materno-infantil - o paragină
În anul 1988, lângă Spitalul Județean din municipiul de la Dunăre au început lucrările de construire a unui bloc materno-infantil, modern pentru acea vreme, prevăzut pentru circa 4000 de nașteri câte aveau loc anual atunci în Mehedinți. În 17 ani s-a realizat însă doar 58 la sută din scheletul noii construcții, ani de-a rândul lucrările fiind abandonate, favorizând degradarea. Doar în vreo campanie electorală „candidații” își mai aduc aminte de blocul materno-infantil, care însă - stranie optică - pentru unii n-ar mai fi o prioritate pentru că natalitatea în Mehedinți a scăzut la 1300-1400 de nou-născuți anual, dar și pentru că lucrările de finalizare a construcției ar sari ca valoare peste două milioane de dolari SUA. Care însă lipsesc… Aflăm că cei de la Consiliul Județean Mehedinți se zbat, precum peștele pe uscat, de ani buni spre a atrage fonduri externe nerambursabile pentru finalizarea stringentei investiții. Sansa i-a ocolit însă mereu… Chiar dacă „cetățeanul de onoare” al urbei, dl Miron Mitrea, pe când era ministru și soția sa, doamna Manuela - aflată la al doilea mandat de deputat de Mehedinți -, au promis marea cu sarea, chiar inițierea unei hotărâri de guvern, prin care blocul materno-infantil să primească fondurile necesare spre a nu rămâne și pentru alte generații doar o… promisiune.
tags: #cladirea #maternitatii #din #drobeta #turnu #severin
Postări populare:
- Xilitol vs Green Sugar: care este mai bun pentru sănătate?
- Dimensiuni recomandate talpă pentru cosuleț croșetat bebe
- MAN TGL cu lift: caracteristici esențiale pentru diferite destinații ale vehiculului
- Ce trebuie să știți despre mușcăturile de șarpe la copii
- Etapele sarcinii: de la fertilizare la naștere