O scadere a nivelului constiintei, o stare mentala si emoționala ce este traita la nivel psihologic ca o „pierdere a sufletului” (a se vedea si termenul depresie.) Este ca o slabire a intensitatii constiintei, ce ar putea fi comparata cu citirea unei presiuni atmosferice scazute pe barometru ce prezice o inrautatire a vremii.
După un inițial interes in teoria traumei, Jung abandoneaza abreactia (laolalta cu sugestia) ca unealta eficienta in terapia nevrozelor. Motivul principal al renuntarii la abreactie in terapia analitica se datoreaza experienței cu pacientii a lui Jung, care, intr-o proportie destul de insemnata trăiau trauma la nivelul fantasmei, fara ca aceasta sa se fi intamplat vreodata. Retrairea, in aceste cazuri, nu ar conduce la un rezultat pozitiv din punct de vedere clinic. Conform modelului tipologiei sale, Jung descrie doua moduri distincte si semnificativ diferite de adaptare: introversia si extraversia.
O stare de spirit în care fiecare atitudine sau evolutia anticipata a unei acțiuni este contrabalansată de opusul său. Jung a făcut inițial o distinctie intre analiza inconstientului (Jung a folosit deliberat acest termen in detrimentul celui de psihanaliza: „As dori sa las acest termen in întregime Freudienilor. Ceea ce ei inteleg prin psihanaliza, nu este o simpla tehnica, ci o metoda care este legata dogmatic si se bazează pe teoria sexualitatii lui Freud. Când Freud a declarat public ca psihanaliza si teoria sexualitatii sunt indisolubil legate, am fost obligat sa abucup alte cai” - Psihologie analitica si educatie, CW 17, par 180.) si analiza anamnestica. Aceasta din urma intereseaza mai mult continuturile ce sunt deja accesibile constiintei sau care pot fi aduse cu ușurința la lumina. Analiza inconștientului începe atunci când materialul conștient a fost epuizat și nu există încă nici o rezolvare satisfacționatoare a nevrozei; este nevoie de un Eu suficient de puternic pentru a face fata direct materialului inconștient, în special vise.
În munca sa analitica, Jung a evitat diagnosticul și prognosticul. El nu a folosit nici o tehnica sau metodă in maniera sistematica. Anima este atât un complex personal cat și o imagine arhetipală a femeii în psihicul masculin. Este un factor inconștient ce se încarneaza în fiecare copil de sex masculin, și este responsabil pentru mecanismul de proiecție. Anima este arhetipul vieții insasi. Anima este reprezentata in vise de imagini feminine, de la seducatoare pana la ghizi spirituali. Este asociata cu principiul eros, motiv pentru care dezvoltarea Animei unui bărbat se reflecta asupra modului in care relotioneaza cu femeile.
Jung distinge pat four mari stadii ale Animei, analoge nivelurilor cultului lui Eros, descrise in perioada clasica târzie. În primul stadiu numit Eva, anima este inseparabila de mama personala. Barbatul nu poate funcționa bine fără o legătură strânsă cu o femeie. În al doilea stadiu, personificat în figura istorică a Elenei din Troia, anima este o imagine sexuala colectiva și ideala. Al treilea stadiu, Maria, se manifestă în sentimente religioase și o capacitate de relații de lungă durată. În stadiul al patrulea, Sophia (numit Înțelepciunea în Biblie), Anima unui barbat functioneaza ca un ghid pentru viața interioară, realizand medierea intre constiinta si continuturile inconstiente. Într-un caz ideal, Anima bărbatului trece în mod natural prin aceste etape, pe măsura ce acesta se maturizeaza.
Atât timp cât anima este inconștienta, tot ceea ce este trăit prin intermediul acesteia are forma proiectata. Idealul de mariaj al unui bărbat este organizat astfel încât soția sa trebuie sa preia rolul magic al mamei. Sub mantia unei casatorii exclusive si ideale, el cauta de fapt protectia materna, in acest fel cazand in mainile instinctelor de posesie ale sotiei sale. Frica sa de forța intunecata incalculabila a inconstientului ii ofera sotiei o putere nelegitima asupra sa, si alcatuieste o uniune atât de periculoasa, încât mariajul se afla permanent pe cale sa explodeze datorita tensiunilor interne.
Oricat de evoluat ar fi un bărbat, din punct de vedere psihologic, intotdeauna va fi predispus sa vada aspecte ale Animei sale, ale sufletului sau, intr-o femeie. Prioritatea psihologica a primei parti a vieții unui bărbat este de a se elibera de influenta materna asupra Animei. O metoda prin care un bărbat poate cunoaste natura Animei sale este imaginatia activa. Femeia este compensata de un element masculin, motiv pentru care inconstientul sau are, am putea spune, o amprenta masculina. Aceasta da naștere unei diferente psihologice considerabile intre femei si barbati, si in consecinta am numit factorul generator de proiecție al femeii, Animus, ceea ce insemna minte sau spirit.
„The Syzygy: Anima and Animus,” CW 9ii, pars. In timp ce Anima unui bărbat functioneaza ca si suflet, Animusul unei femei se aseamana mai mult unei minti inconstiente. Se manifesta negativ prin idei fixe, opinii colective si pareri ce atribute de adevar absolut. O femeie aflata in posesie de Animus, este intotdeauna in pericol de a-si pierde feminitatea. .(„Anima and Animus,” CW 7, par. Asemenea Animei, si Animus are un aspect pozitiv. Prin intermediul imaginii paterne, el exprima nu numai opinii conventionale dar si ceea ce numim spirit, idei filozofice si religioase in particulare, sau mai degraba atitudinea care rezultă din acestea. Astfel, Animus este psihopomp, un mediator intre constiinta si inconstient, si o personificare a acestuia din urma. .(„Anima and Animus,” CW 7, par.
Jung a descris patru stadii de dezvoltare ale Animusului. In primul stadiu, apare în vise și fantezie ca întruchiparea puterii fizice, un atlet, barbat musculos sau raufacator. În al doilea stadiu, Animusul oferă inițiativă și capacitatea de acțiune planificată. El se afla în spatele dorintei unei femei pentru independență și carieră proprie. În stadiul următor, Animus este “cuvântul”, personificat în vise ca profesor sau preot. În stadiul al patrulea, Animus este întruparea sensului spiritual. La cel mai înalt nivel, echivalentul Animei la nivel de Sophia, Animus mediază între constiinta femeii și inconștientul sau. Oricare dintre aceste aspecte ale Animusului pot fi proiectate pe un barbat. Asemeni Animei, Animus este un amant gelos. El este adeptul punerii, în locului barbatului real, a unei opinii despre el. Opiniile tip Animus sunt invariabil colective, și depasesc indivizii și hotărârile individuale în exact același mod in care anima propulseaza anticipările ei emoționale și proiecțiile sale între soț și soție. [“Anima și Animus,” CW 7, alin.
Descriptiv al „gandirii magice”, bazat pe dorinta de depotentare a influentei unui obiect sau persoane. In antropologie, termenul arhaic este folosit in general pentru a descrie psihologia primitivului. Elemente structurante, primordiale psihicului uman. Arhetipurile sunt sisteme de pregătire pentru actiune, și în același timp imagini și emoții. Ele reprezintă, pe de o parte, un conservatorism instinctiv foarte puternic, în timp ce pe de alta, sunt cele mai eficiente mijloace posibile de adaptare instinctuala. Ele sunt astfel, în esență, partea chtonica a psihicului. . . acea parte prin care psihicul este atașat de natură. [„Mind and Earth”, CW 10, alin.
Arhetipurile . . .se prezinta ca idei sau imagini, ca orice altceva ce devine continut constient.[„On the Nature of the Psyche,” CW 8, par. Arhetipurile sunt, prin definiție, factori și motive care aranjeaza elementele psihice în anumite imagini, caracterizate ca arhetipale, în așa fel încât să poată fi recunoscute numai prin efectele pe care le produc. [„O abordare psihologică a Sfintei Treimi,” CW 11, alin. Jung a mai descris arhetipurile prin „imagini instinctuale”, forma prin care se manifesta instinctele. Dinamismul instinctului este localizat ca si cum s-ar afla in zona infrarosie a spectrului, in timp ce imaginea instinctuala se afla in zona ultraviolet. Realizarea si asimilarea instinctului nu are loc niciodata la capatul infrarosu, de exemplu prin asimilarea in sfera instinctuala, si doar prin integrarea imaginii care simbolizează si in același timp evoca instinctul, deși intr-o forma destul de diferita de cea pe care o întâlnim la nivel biologic.[„On the Nature of the Psyche,” CW 8, par.
8 ARHETIPURI CARE NE DEFINESC | ARHETIPURILE LUI CARL JUNG
Un flux spontan de ganduri si imagini interconectate in jurul unei idei specifice, deseori determinate de conexiuni inconstiente. Jung a folosit axioma Mariei Profetissa ca o metafora pentru procesul individuarii. O abordare confesionala a tratarii nevrozei, implicand abreactia emotiilor asociate traumei. Noua psihologie ar fi ramas la stadiul confesiunii in cazul in care catharsisul s-ar fi dovedit a fi un panaceu. In primul rand, nu intotdeauna este posibil sa se aduca pacientii suficient de aproape de inconstient, pentru ca acestia sa perceapa umbrele…Au multe de confesat deja, spun ei; nu trebuie sa se aplece asupra inconstientului pentru asta. [„Problems of Modern Psychotherapy,” CW 16, par.
„Copilul” este. . . . atât început cat și sfârșit, o creatură inițiala si terminala. . . .esenta pre-conștientă și esența post-conștienta a omului. Esența sa pre-conștienta este starea de inconștiență a copilăriei timpurii; esența lui post-conștienta este o anticipare prin analogie cu viața de după moarte. În această idee este exprimata natura atotcuprinzătoare a totalitatii psihice [„Psihologia Arhetipului Copilului,” CW 9i, alin. Sentimente de alienare sau de abandon pot constela arhetipul copilului.
„Copil” înseamnă ceva evoluază spre independență. Acest lucru nu se poate face fără a se detașa de la originile sale: abandonul este, prin urmare, o condiție necesară [a conștiinței], nu doar un simptom concomitent [„Psihologia Arhetipului Copilului,” CW 9i, alin. Un termen ce se utilizeaza pentru a descrie interpretarea unei imagini prin reflectarea asupra ei din mai multe puncte de vedere. Circumambularea difera de asocierea libera prin faptul ca este circulara, nu liniara. Continut psihic ce nu aparține unui individ, ci unei societati, unui popor sau rasei umane in general. Astfel, funcția gândire ca un întreg poate avea o calitate colectiva, atunci când aceasta are valabilitate generală și conformă cu legile logicii. În mod similar, funcția sentiment ca un întreg poate fi colectiva, atunci când aceasta este identica cu sentimentul general și in acord cu așteptările generale, conștiința morală generală, etc. În același mod, senzația și intuiția sunt colective, atunci când acestea sunt în același timp caracteristice unui grup mare. [Definiții “,” CW 6, alin.
Un proces natural ce are ca scop menținerea sau stabilirea echilibrului intra-psihic. Activitatea constiintei este selectiva. Selecția cere direcție. Dar direcția cere excluderea a tot ceea ce este irelevant. Acest lucru determina unilateralitatea constiintei. Conținuturile care sunt excluse și inhibate de direcția aleasă se scufunda in inconstient, unde formează o contrapondere la orientarea conștientei. Consolidarea acestei pozitii opuse ține pasul cu creșterea unilateralitatatii constiintei până când, in final. . . . conținuturile inconștiente reprimate pătrund in constiinta sub forma de vise și imagini spontane. . . . Ca o regulă, compensarea inconștienta nu se opune constiintei, ci este mai degrabă o echilibrare sau o completare a orientarii conștiente. În vise, de exemplu, inconștiente livreaza toate acele conținuturi care sunt constelate de situatia conșienta, dar sunt inhibate de selecție conștiintei, deși cunoașterea acestora ar fi indispensabila pentru adaptarea complet [„Definiții”, CW 6, alin.
În nevroza, unde constiinta este unilaterala pana la extremizare, scopul terapiei analitice este constientizarea si asimilarea conținuturilor inconstiente, in așa fel încât compensarea sa poata avea din nou loc. Un grup de idei grupate in jurul unui ton emoțional comun. [Un complex] este imaginea unei anumite situații psihice, care este puternic accentuata emoțional și este, în plus, incompatibila cu atitudinea obișnuită a conștiinței. [„O revizuire a teoriei Complexelor,” CW 8, alin. Via Regia catre inconstient. . . nu este visul, cum [Freud] a crezut, ci complexul, care este arhitectul viselor și al simptomelor. Nici nu este chiar așa de „regala” aceasta cale, deoarece modul în care este indicata de catre complex este mai mult o cărare dificila și neobisnuit de ocolita. [Ibid., Alin. Formal, complexele sunt „idei cu ton emoțional”, ce se acumuleaza de-a lungul anilor in jurul anumitor arhetipuri, cum ar fi de exemplu cel al mamei sau alt tatălui. Când complexele se consteleaza, sunt invariabil acompaniate de afect. Complexele interfereaza cu intentiile volitive și perturba performanța conștiintei; ele produc tulburări de memorie și blocaje în fluxul de asociații; ele apar și dispar în funcție de propriile lor legi; ele pot acapara temporar constiinta, sau pot influenta vorbirea și acțiunea într-un mod inconștient. Într-un cuvânt, complexele se comportă ca ființe independente. [„Factori psihologici în comportamentul uman,” ibid., Alin. Complexele sunt, de fapt, “parti de psihic splitate.” Etiologia lor este adesea așa-numita trauma, un șoc emoțional sau un fapt asemanator, care separa o mica parte a psihicului. Cu siguranță, una dintre cele mai frecvente cauze este un conflict moral, care derivă în cele din urmă din imposibilitatea aparentă de a afirma întreaga natură a cuiva. [„O revizuire a teoriei Complexelor,” ibid., Alin.
Toata lumea stie azi ca oamenii „au complexe”. Ce nu este tot la fel de bine cunoscut, desi mult mai important din punct de vedere teoretic, este ca si complexele ne pot avea pe noi. .[Ibid., par. Jung a aratat faptul ca in sine, complexele nu sunt negative, doar afectele lor sunt, deseori. Efectul negativ al complexelor este adesea experimentat ca perturbar a una sau mai multor functiil psihologice (sentiment, gandire, intuitie si senzatie). In locul unei gandiri coerente si unui raspuns emotional adecvat, de exemplu, se poate obtine o reactie in concordanta cu ceea ce dicteaza complexul. Posesia de catre complexe în sine nu semnifica nevroză. . . și faptul că acestea sunt dureroase nu inseamna perturbare patologica. Suferința nu este o boală; este polul opus normal al fericirii. Un complex devine patologic numai atunci cand credem că nu il avem. [„Psihoterapia și filozofia vietii,” CW 16, alin. Identificarea cu un complex, in particular anima/animus sau umbra, este o frecventa sursa a nevrozei.
Un grup de idei cu ton emotional comun, asociate experientei si imaginii paterne. La barbati, un complex patern pozitiv genereaza de foarte multe ori un anumit grad de credulitate cu privire la autoritate și o dorința clara de a se închina în fata tuturor dogmelor și valorilor spirituale; în timp ce la femei, el induce cele mai vii aspirații și intente... Complexul matern este un concept psihologic care se referă la o serie de emoții, comportamente și atitudini pe care o persoană le poate avea față de figura maternă sau față de maternitate în general. Acest complex poate influența modul în care o persoană interacționează cu alții și cum își dezvoltă relațiile interumane. Iată câteva aspecte importante legate de complexul matern: 1. Originea conceptului 2. Relația cu figura maternă 3. Impactul asupra relațiilor 4. Efecte asupra rolului de părinte 5. Relația cu alte figuri feminine.
Complexul matern poate fi descris în diferite variante în funcție de experiențe. Complexul matern în cazul unui bărbat poate include dependența emoțională de mama, dificultăți în relațiile cu femeile, frica de independență, idealizarea sau respingerea femeilor. Complexul matern în cazul unei femei poate implica identificare excesivă cu rolul de mamă, conflicte legate de autonomie, tendința de a se sacrifica pentru ceilalți, rivalitate sau respingere. Depășirea complexului matern se referă la procesul prin care o persoană reușește să-și rezolve conflictele psihologice legate de relația cu mama sau cu figura maternă din viața sa, permițând dezvoltarea autonomiei și identității personale. Arhetipurile sunt concepte introduse de Carl Gustav Jung, acesta consideră că ele sunt tendințe înnăscute care joacă un rol important în influențarea comportamentului uman.
„Arhetipul Tatălui” poate lua forme variate: Dumnezeu, zeu, gigant, tiran, rege, judecător, doctor, conducător, tată. Aspectele pozitive ale Tatălui includ legea, ordinea, disciplina, raționalitatea, inspirația; aspectele negative pot indica rigiditate, control excesiv. Sigur că Tatăl din psihic poate apărea în multe alte personaje mitologice, cum ar fi Zeus sau Odin, fiecare aducând în construirile simbolice atât forța, cât și înțelepciunea sau capcanele puterii. Jung considera că arhetipul Tatălui poate influența modul în care simțim competitivitatea, siguranța și capacitatea de a crea reguli interioare, iar complexul tatălui reprezintă impulsurile inconștiente ce țin de imaginea tatălui.
Verena Kast extinde discuția despre complexe paterne și materne, propunând o înțelegere mai nuanțată a rolurilor familiale, a “tatălui” în contextul modern, și rolul acestora în formarea identității feminine și masculine. Ea examinează cum complexele pot apărea nu doar ca relații cu părinții biologici, ci ca figuri arhetipale influențând așteptările sociale, autoritatea, și modul în care oamenii aleg parteneri.
În perspectiva Jungiană, depășirea complexului matern sau paternal implică recunoașterea influențelor inconștiente, separarea sănătoasă de acestea și consolidarea sinelui prin procesul individuației. Practici precum imaginația activă pot facilita cunoașterea naturii Animei sau Animusului, iar recunoașterea arhetipurilor precum Mama, Tatăl, Arhetipul Copilului contribuie la o dezvoltare echilibrată a sinelui. În acest context, relațiile cu partenerii și rolurile în familie pot reflecta proiecții și dinamici din copilărie, iar înțelegerea acestora poate reduce tensiunile nevrotice persistente.
Arhetipurile și complexele nu trebuie confundate cu realitatea biologică; Jung subliniază că psihologia nu poate demonstra metafizic existența divinității, însă simbolismul imaginii integrității psihice poate coincide cu imaginea lui Dumnezeu ca arhetip. Astfel, în psihologia analitică, „complexele” pot fi văzute ca părți ale psihicului ce pot dobândi autonomie temporară, provocând dezorientări dacă nu sunt echilibrate.
În final, studiul complexelor matern și paternal, al arhetipurilor precum anima/animus și al rolurilor parentale poate oferi instrumente utile pentru înțelegerea și depășirea conflictelor interne, facilitând o relație mai sănătoasă cu sine și cu ceilalți. Pentru cititor, o cale practică este utilizarea imaginației montate pe teme arhetipale pentru a evalua cum aceste imagini influențează comportamentul actual, cu scopul de a sprijini o maturizare emoțională mai echilibrată.
tags: #complex #matern #negativ #al #fiului #cg