Când un copil scoate limba, este adesea un comportament normal și sănătos. În primele zile, de fapt, nou-născutul pare să prezinte multe mișcări aleatorii: la urma urmei, creierul crește cu o viteză incredibilă și ceea ce face nou-născutul este aproape în întregime instinct și reflexe. Cu cât copilul crește mai mult, cu atât intenționalitatea lui crește. În general, nou-născuții ar trebui să-și țină limba în gură într-o poziție confortabilă, neutră. În timpul alăptării sau alăptării cu biberonul, limba se mișcă într-o mișcare de valuri pentru a ajuta la împingerea laptelui spre gât.
Reflexul de extrudare este un reflex natural care ajută la prevenirea sufocării la nou-născuți. În mod normal, acest reflex începe să scadă în jurul vârstei de 4 până la 6 luni, când sugarii încep să mănânce alimente solide. Părinții și medicii pot căuta semne care indică posibile probleme neurologice la un nou-născut. Aceste semne pot include întârzieri în dezvoltarea motorie, cum ar fi incapacitatea de a ține capul sus, probleme de vedere sau auz, rigiditate sau slăbiciune musculară şi mişcări neobişnuite sau convulsive.
Refluxul este o afecțiune foarte frecventă la nou-născuți, unde laptele sau alimentele susțin esofagul. Semnele de reflux pot include vărsături sau regurgitații frecvente, refuzul de a mânca, dificultăți de îngrășare, iritabilitate sau plâns după masă și tuse sau răgușeală. Reflexul de extrudare, așa cum am spus, este un reflex natural care împiedică nou-născuții să se sufoce. Când un copil își pierde acest reflex, el poate fi capabil să mănânce mai multe alimente solide și să manipuleze alimentele cu limba.
Printre gesturile pe care le poți sesiza de multe ori la copilul tău în primul său an de viață se regăsește și acesta: scoate limba des. În general, nu este cazul să îți faci griji, luând în calcul faptul că bebelușii își folosesc mult gura pentru a descoperi lumea din jur și pentru a-și exprima anumite nevoi. Bebelușii scot limba des în special din acest motiv: vin pe lume cu reflexe și instincte care îi ajută să se hrănească atât când sunt alăptați, cât și când primesc lapte cu biberonul. Astfel, scot limba pentru a nu ajunge să se înece și pentru a putea să apuce mamelonul sau tetina biberonului.
Scoaterea limbii este de fapt un reflex din momentele în care ceva atinge buzele bebelușului. Chiar dacă un asemenea reflex dispare în jurul vârstei de 4-6 luni, anumiți bebeluși continuă să scoată des limba întrucât și-au format un obicei. Când bebelușul vrea să mănânce, nu începe imediat să plângă. Un bebeluș scoate limba și pentru a-ți arăta că s-a săturat. Faptul că un bebeluș începe să scoată limba are legătură și cu dorința de a comunica, de a se juca. De asemenea, scoaterea limbii poate avea legătură și cu faptul că încearcă să-i imite pe cei din preajmă.
De pildă, în situația în care bebelușul se confruntă cu congestie nazală sau are amigdalele mărite, începe să respire pe gură. În contextul în care sistemul digestiv al bebelușului nu este încă suficient de matur, este normal să aibă adesea gaze. Dacă anumiți bebeluși acceptă alimente solide în jurul vârstei de șase luni și se adaptează rapid la noul tip de alimentație, alții se obișnuesc mai greu cu alte gusturi și cu texturi diferite. Prin urmare, dacă sesitezi că bebelușul tău scoate des limba când încerci să-i oferi un anumit aliment solid sau că întoarce capul și refuză să mănânce, ia în calcul faptul că încă nu este pregătit să consume mai ales hrană solidă.
Întrucât limba este un mușchi, fiind controlată de alți mușchi din corp, un tonus muscular redus îl poate determina pe bebeluș să scoată limba des. Paralizia cerebrală: apare în urma dezvoltării anormale ori a lezării sistemului nervos central. Sindromul Down: reducerea tonusului muscular este una dintre cele mai cunoscute manifestări ale acestui sindrom. Dacă un bebeluș are limba de dimensiuni mari, nu este neobișnuit să o scoată des. Sindromul Beckwith-Wiedemann: în afară de limba mărită, intervin defecte ale peretelui abdominal, dar și mărirea unor organe cum ar fi inima, splina, ficatul, rinichii etc.
Un bebeluș scoate limba des și dacă are gura prea mică. De cele mai multe ori, bebelușii au gura mai mică decât ar fi normal din pricina micrognației: când mandibula este anormal de mică. Sindromul Turner: se întâlnește în special la fete. Sindromul Cri-du-chat: plânsul bebelușilor afectați de acest sindrom este similar mieunatului pisicilor. Anchiloglosia sau „limba fixată” este o malformaţie congenitală a frenului lingual, în care frenul lingual este anormal de scurt, fapt ce determină aderenţa limbii la planşeul bucal.
Specialiştii susțin că această malformaţie are o frecvenţă mai crescută la băieți decât la fete. „Bebeluşii cu fren lingual scurt au dificultăţi de alimentaţie şi, implicit, retard în creşterea ponderală. La copiii mici, această problemă determină modificări estetice ale limbii şi tulburări de deglutiţie”, explică dr. Anamaria Matioc, medic ORL-ist în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Aceasta susţine că diagnosticarea ar trebui să se facă la naştere, de către medicul neonatolog, lucru care, din păcate, nu se întâmplă. În acest caz, mamei îi revine misiunea de a se adresa medicului de familie imediat ce observă anumite manifestări specifice. „Mobilitatea redusă a limbii îngreunează alimentaţia bebeluşului, determinand un obstacol în realizarea mecanismului fiziologic de supt. Astfel, cel mic nu poate prinde eficient mamelonul şi nici suge cu putere. Drept urmare, bebeluşul depune efort pentru a se alimenta la san, iar mesele vor fi mai frecvente din cauza permanentei senzaţiei de foame. În plus, el nu ia în greutate”, explică ORL-istul.
Nici mamele nu sunt scutite de suferinţă. „Mamele se vor confrunta cu rănile ale sânului (durere, ragade mamelonare sau mastită), care fac alaptarea dureroasă şi neplacută. Aceasta este o cauză frecventă a renunţării la alimentea la sân, alimentaţie ale cărei beneficii sunt unanim acceptate”, mai spune dr. Anamaria Matioc. În situaţiile de acest fel, mama trebuie să se adreseze medicul de familie, care va direcţiona pacientul, atunci când este nevoie, către medicul specialist ORL. Potrivit spuselor sale, în cazul copiilor mici, prezenţa unui fren lingual scurt determină, printre altele, dificultăţi de vorbire: „Limba este un organ important care afectează vorbirea, poziţia dinţilor, ţesutul parodontal, nutriţia şi deglutiţia. Din cauza mobilităţii neadecvate a limbii, cauzată de un fren lingual scurt, copiii pot prezenta dificultăţi de vorbire, igienă orală defectuoasă, aceasta contribuind la apariţia cariilor dentare şi inflamarea gingiilor”.
Adulţii pot prezenta modificări estetice şi funcţionale la nivelul limbii, ce pot genera, la rândul lor, alte afecţiuni, precum bolile gastrice ori paradontoza. Tratamentul frenului lingual scurt este chirurgical. Procedurile chirurgicale folosite sunt secţionarea frenului lingual (frenotomie) sau, mai rar, plastia frenului lingual (frenoplastie). „Nu este o intervenţie dureroasă. Frenotomia se practica fără anestezie la nou-născut şi la sugar, şi în anestezie locală la copilul mic. În ceea ce priveşte frenoplastia, aceasta se efectueaza mai rar (când limba este lipită complet de panşeul bucal), în anestezie locală sau generală”, mai spune specialistul.
În cazul bebelușilor, igiena orală este importantă chiar dacă nu au dinți sau nu mănâncă încă alimente solide. Curățarea limbii poate părea inutilă, dar este esențială pentru sănătatea cavității bucale. Bacteriile există în gura oricărui copil, iar curățarea limbii îndepărtează reziduurile și poate reduce disconfortul. Poți folosi o cârpă umedă sau tifon, sau o perie moale pentru deget, pentru a masa și a curăța limba, gingiile și interiorul obrajilor, de două ori pe zi.
În primul rând, spală-ți mâinile, apoi așează bebelușul în poala ta. Deschide gura, freacă ușor limba cu mișcare circulară, apoi gingiile și interiorul obrajilor. Aceasta nu este o procedură dureroasă pentru copil, iar tonul pozitiv ajută copilul să se simtă confortabil. În ceea ce privește glicerina, aceasta este sigură pentru copii, iar pasta de dinți nu este indicată decât după 6 luni, în cantități foarte reduse.
Curățarea limbii după vârsta de 6 luni poate fi făcută cu o periuță de dinți moale pentru copii, alături de o pastă de dinți specială pentru vârsta lor. Dacă dorești, poți continua să utilizezi și tifonul sau o perie deget pentru a continua igiena limbii și a gingiilor. Când copilul are cel puțin 3 ani, poți crește treptat cantitatea de pastă, dar asigură-te să nu înghiți pasta. Învăță-ți copilul cum să-și spele corect limba, supraveghează-l până la vârsta 9-10 ani și demonstrează prin propriul exemplu cum să-și spele dinții și limba.
Neoclinique este aici pentru tine și copilul tău, cu cele mai bune îndrumări.
Igiena orală și periajul pentru copiii cu vârsta 6-12 ani - Clinica Edent
| Cauze posibile | Simptome asociate |
|---|---|
| Reflexul de extrudare normal | răspundere la atingerea buzelor, până la 4-6 luni |
| Ton musculare redus | limba scoasă des, dificultăți în alimentație |
| Fren lingual scurt | dificultăți de alimentație, tulburări de vorbire |
| Congestie nazală / respirație pe gură | scosul repetat al limbii |
| Micrognatie | gură mică, posibil limbă proeminentă |
tags: #de #ce #scoate #bebe #limba