Familia este prima alcătuire de viaţă obştească şi sâmburele din care cresc toate celelalte forme de viaţă socială. Ea este mediul cel mai prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane. Practicarea avortului atât în cadrul căsătoriei cât şi în cazul relaţiilor extraconjugale şi întâmplătoare este o crimă împotriva vieţii umane în general şi a copilului în special, în ciuda întâlnirii lui, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, din nefericire, constantă, apărută şi justificată de mulţi reprezentanţi ai omenirii.
Ierburi şi practici care provocau avortul erau pretutindeni cunoscute şi se foloseau. Mitropolitul Kalamaras de Nikopole - Grecia precizează că „principalul argument al adepţilor scoaterii de sub incidenţa legii a avorturilor este ca orice femeie să aibă dreptul să dispună ea însăşi de trupul ei şi că nu permite unei a treia persoane, oricărei persoane sau grup de persoane, să intervină şi să hotărască asupra unei teme atât de personale, ca cea a dispunerii de propriul trup” [1]. Aşadar au apărut polemici vii între adepţii practicării avortului şi adversarii lui. Prima se referă la faptul că proavortiştii declară că fătul nu este om, deoarece nu are viaţă proprie, nu este o persoană umană, doar o aglomerare de celule. Afirmaţia are un caracter generic: sub semnul ei se regăsesc toţi partizanii avortului. în acest sens o vom cunoaşte pe cea a lui Judith Javis Thomson [2] care apare drept emblematică pentru mentalitatea pro-avort. Autoarea, profesoară de filozofie, respinge argumentele creştine referitoare la faptul că „fetusul este o fiinţă umană, o persoană încă din momentul concepţiei”. Convingerea lui J. J. Thomson este fermă „Un ovul tocmai fertilizat, o colonie de celule tocmai implantată, nu este o persoană mai mult decât este ghinda de stejar” [3].
Contraargumentul creştin faţă de o asemenea gândire positivistă este nuanţat dar ferm. în primul rând, comparaţia dintre ghindă şi ovulul uman este cel puţin deplasată. Una este fiinţa omului şi alta ce a stejarului. în al doilea rând, contraargumentele creştine pot veni chiar din domeniul ştiinţei. Cercetările ştiinţifice contemporane confirmă teologia şi viziunea creştină cu privire la viaţa copilului nenăscut. Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 12 săptămâni. în acelaşi fel s-au pronunţat şi alţi mulţi doctori şi specialişti în astfel de probleme din diferite ţări. Concluziile medicului Ernest Hampt, dintr-un studiu moral, sociologic şi biologic foarte documentat, sunt definitorii pentru cei ce se opun avortului clasificându-l drept crimă cu premeditare. El afirmă: „ovulul fecundat nu este o simplă masă celulară fără caractere specifice. El nu este în acest stadiu nici fărâmă de viaţă botanică, nici măcar embrionul mediului biologic de viaţă. Este pe deplin şi absolut viaţa unei existenţe umane. Şi are atâta viaţă cât are un nou născut, copilul de grădiniţă, adolescentul şi adultul. Prin urmare, prin avort se omoară viaţa omenească, existenţa omenească, chiar dacă se află în stadiul cel mai de început".
Georges Habra susţine şi el existenţa vieţii intrauterine atunci când afirmă - pe baza unor rapoarte ştiinţifice - că cei 20 de dinţi de lapte sunt prezenţi deja la 6 săptămâni şi jumătate. De asemenea, creierul copilului nenăscut este întreg după 8 săptămâni. Prin urmare, cel care practică avortul nu atentează la structura unei aglomerări de celule, ci la o viaţă omenească. Părintele profesor Constantin Galeriu aduce noi argumente ştiinţifice în acest sens. Ele prefaţează cartea doctorului Kenneth McAll. Iată două dintre ele: Primul se referă la mărturisirea unei femei care a avortat în luna a 6-a. A avut o experienţă oribilă când şi-a văzut propriul fiu (care supravieţuise avortului) în incubator încercând să scape cu viaţă. Din perspectivă creştină faptul acesta nu rămâne fără urmări. Efectele crimei se transmit nu doar asupra părinţilor ci şi asupra ramurilor colaterale a arborelui genealogic. De aceea este nevoie de Sfânta Liturghie pentru menţinerea păcii în familia respectivă.
Faptul acesta era ştiut cu mult înaintea multor descoperiri ştiinţifice moderne. Astfel Tertulian, misionarul creştin din ţinuturile Africii de Nord, respingea fără drept de apel distincţia dintre fetusul format şi cel neformat şi implicit deconstruia argumentele pro-avort. „Nu contează că suprimi o viaţă care există deja pe lume sau distrugi una care vine să se nască, este unul şi acelaşi om; fructul este deja existent în sămânţă” [9]. în secolul al IV-lea al erei creştine Sfântul Grigorie de Nyssa se pronunţă şi el la fel de clar şi categoric cu privire la viaţa intrauterină. „Nu există îndoială despre cel care creşte „in utero”.
A doua idee din polemica pro şi anti avort se referă la faptul dacă mama are un drept la viaţă înaintea unui fiu „agresiv”? Evident, cei care susţin opţiunea pro avort răspund pozitiv. Din punctul lor de vedere, mama are un drept în plus înaintea „aglomerării de celule” numită fetus. Are, în primul rând, dreptul la viaţă necondiţionat propriu oricărei persoane. Apoi are şi dreptul de a decide ce se întâmplă în propriul ei corp. Concluzia acestui raţionament este cât se poate de just formulată de aceeaşi J. J. Thomson: „este cert că o femeie îşi poate apăra viaţa împotriva ameninţării la care o supune copilul nenăscut, chiar dacă aceasta înseamnă a-l ucide”
Însă, din perspectiva creştină, copilul nenăscut are drepturi egale cu mama. Mama n-ar avea un dublu drept la viaţă aşa cum susţin proavortiştii. Situaţia este, din punct de vedere creştin, tocmai inversă: dreptul la viaţă al celui ce urmează să se nască este mai important decât dreptul la sănătate al mamei. Şi, în plus, dreptul la viaţă al copilului este sigur, în timp ce pericolul pentru viaţa şi sănătatea mamei nu este garantat (cel puţin în majoritatea cazurilor).
J. J. Thomson mai susţine că mama însărcinată nu este „ameninţată” datorită unei vini. Aceasta este o dublă eroare, deoarece copilul nu este un străin intrus în corpul mamei, ci debutează ca rezultat al unui act firesc de procreaţie. Creştinismul afirmă că conceperea copilului este rezultatul firesc al unui act sexual responsabil, iar cei ce aleg avortul trebuie să poarte responsabilitatea pentru decizia lor.
În rândul tradiţiilor creştine, Biserica, cu învăţătură dogmatică, morală şi canonică, a fost mereu împotriva avortului ca teorie şi practică, calificându-l drept crimă. În rânduiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar în epitimiile de la spovedanie sunt condamnate toate abaterile de la porunca dată primilor oameni „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Facere 1,28). Sfântul Tertulian, Lactanţiu, Mimecius Felix sunt printre cei care au susţinut această viziune; Sfântul Vasile cel Mare a condamnat femeile care suprimă fătul ca şi pe cele care nu-şi hrănesc copiii. Sfântul Ioan Postitorul, Sfântul Iustin Martirul şi Sfântul Clement Alexandrinul afirmă că avortul nu poate fi justificat în lumina poruncilor divine.
Astăzi, în contextul contemporan, Biserica Ortodoxă continuă să condamne avortul, subliniind că nu este doar o încălcare a legii morale, ci o ucidere cu premeditare. Ea cheamă la pocăinţă femeile care au avortat, la rugăciune, ispăşire prin canoane şi împărtăşire, în cadrul unei întreţineri duhovniceşti ce poate readuce pacea în familie. În Biserica Ortodoxă, există canoane pentru importanta lucrare a celebraţiei Tainelor, iar în cazul mamei, dacă se împacă prin mărturisire şi canon, poate primi Împărtăşania.
Partea de reflecţie pastorală se concentrează pe situaţia mamelor tinere sau a celor singure. Se subliniază necesitatea sprijinului comunităţii: consiliere medicală, sprijin social, consiliere pastorală, asigurarea unui cadru în care naşterea să fie trăită cu demnitate. În acest sens, exemple precum aşezământul de la Valea Plopului pot reprezenta modele de sprijin real pentru familiile vulnerabile. În discursul de la Valea Plopului, se evidenţiază responsabilitatea de a proteja viaţa, de a evita avortul şi de a promova sprijinul familiei. Avortul, în viziunea ortodoxă, rămâne o criză morală profundă, iar discuţiile despre complexitatea sa trebuie să reflecte treptat adevărul despre viaţă, demnitatea copilului nenăscut şi datoria comunităţii faţă de vieţile vulnerabile.
În plus, pe plan european, se regăsesc speranţe şi controverse: apeluri la legalizarea avortului în numele drepturilor femeii, şi rezistenţe din partea Bisericii. Se remarcă că, de-a lungul istoriei, gândirea religioasă a fost coaptejată cu reglementările sociale şi cele juridice, iar discuţia contemporană continuă să vorbească despre echilibrul dintre drepturile autentice ale femeii şi respectul pentru viaţa umană nenăscută.
| Aspect | Perspectiva religioasă | Impact social |
|---|---|---|
| Originile avortului | Critici/moralitate religioasă: viaţa începe la concepţie | Dezbateri legislative şi sociale diverse |
| Poziţia Bisericii | Avortul = crimă cu premeditare | Sprijin pentru familii, consiliere pastorală |
| Vigoarea argumentelor | Ultrasunete, studii, canonice | Colaborare între medicină, teologie, etică |
În contextul românesc, este important să recunoaștem că avortul poate fi tratat într-un cadru sensibil, cu recunoaștere pentru situațiile reale în care femeia se află, în cadrul unui efort de sprijin educațional, psihologic și spiritual. Când se discută despre drepturi și responsabilități, religia joacă un rol esențial în conturarea valorilor, iar comunitatea poate oferi un spațiu de sprijin pentru familiile aflate în criză.
În concluzie, din perspectiva mai multor tradiții creștine, viața umană are valoare sacră de la concepţie până la moarte, iar avortul este privit ca o crimă gravă, cu implicaţii morale profunde pentru familie, comunitate şi întreaga lume. Totodată, tradițiile religioase recomandă compasiune, pocăinţă, consiliere spirituală şi susţinere socială pentru femeile aflate în situaţii dificile, în timp ce protecţia vieţii rămâne un principiu fundamental în enunţurile dogmatice ale Bisericii.
tags: #despre #avort #in #context #religios