Păcatul avortului este o crimă totală, a trupului şi a sufletului deopotrivă, pentru care, chiar după ce l-ai spovedit şi ai făcut canon, trebuie să plângi până la moarte.
Femeile, pline de suferinţa uciderii, vin astfel la Sfânta Taină a Spovedaniei şi plângând, mărturisesc păcatul lor. Unii preoţi nu iau în considerare faptul că în cele mai multe cazuri un bărbat este autorul moral al crimei. Femeile nu au zămislit singure copilul, el este rodul unei iubiri, legitime sau nu, binecuvântate sau nu.
În majoritatea cazurilor, femeile nu ar dori să ucidă rodul iubirii lor. Şi aceasta pentru că femeia se împlineşte prin naştere de prunci, îşi rodeşte vocaţia de izvorâtoare de viaţă, primeşte bucuria unică şi infinită a izvorului. Nu toate femeile simt aceasta în mod explicit, însă cele mai multe femei primesc cu bucurie înfiorată vestea naşterii din ele a vieţii. Aceasta dacă nu sunt singure, speriate de consecinţele sarcinii şi ale vieţii care se va naşte.
Bărbaţii schiţează dintr-un singur gest paternitatea crimei: scapă de el. În aceste cazuri eufemismele morţii sunt năucitoare. Nu spune nimeni: omoară-l, ci fă o întrerupere, ca şi cum ai putea întrerupe ceva şi să reiei acel ceva după un timp. Alţi bărbaţi la fel de reci în calculul morţii spun: ştii ce ai de făcut. Nu avem bani, slujbă, casă etc. Femeia este lăsată aşadar pradă disperării şi dilemelor fundamentale, care o condamnă la ucidere.
Unei femei singure, sau care nu are suportul moral şi intenţional pentru naşterea de prunci, îi este aproape imposibil să nască şi să crească un bebeluş. În majoritatea cazurilor, după ce o femeie a fost părăsită psihologic şi spiritual de coautorul zămislirii, părinţii ei o acuză şi o stigmatizează, ceea ce duce la crimă.
Canoanele Bisericii ortodoxe faţă de crima intra-uterină sunt justificate şi necesare. O disciplină acerbă a celui păcătos, un canon greu, de pocăinţă, de plângere, de rugăciune, de post şi de milostenie este imperios necesar. Doar atât, că acest canon ar trebui dat şi celor care au sfătuit, poruncit, forţat femeia însărcinată să ucidă.
Accentul nu cade pe interdicție, anume că este interzis să faci avort, ci că trebuie susținută viața. Consider că în direcţia aceasta ar trebui să fie focusat mesajul Bisericii.
În lumea de astăzi, sigur, se vorbește foarte mult despre Drepturile omului. Dacă cineva are curiozitatea să caute pe internet, să găsească undeva specificat, într-un cadru legislativ concret şi precis, dreptul copilului de a fi născut, nu-l va găsi. Nicăieri. Nici în legislația ONU, nici în legislația care este promovată de Organizația Mondială a Sănătății.
Prin urmare, sunt niște concepte, niște marote cărora le cădem foarte ușor pradă. În sensul că, de exemplu, în Irlanda, momentul în care a fost legalizat avortul a generat o euforie extraordinară. Această euforie era interpretată, chipurile, ca un triumf asupra Bisericii sau a acelora care sunt conservatori sau susțin valorile tradiționale, ca o victorie a drepturilor femeii.
Sigur, dreptul la avort al femeii - există terminologia aceasta - este amplu vehiculat la nivel european, ușor asimilat, chiar metabolizat de către progresiștii liberali. Guvernatorul New York-ului a declarat după aprobarea legii care permite avortul până în momentul naşterii că este o victorie istorică.
Biologia este cea care confirmă faptul că embrionul este un organism viu. Codul genetic este deja acolo în toată potențialitatea lui. Este o ființă vie. Ar trebui să lămurim acest lucru. Noi nu suntem oameni de știință și avem smerenia necesară de a ne recunoaşte limitele competenţelor, însă știința este cea care ne spune că embrionul este o ființă vie, un organism viu.
Dacă aș invita la un mic exercițiu de imaginație pe cineva care este pro-avort, nu contează dacă este bărbat sau femeie, aș putea să-i spun următorul lucru: vă doriţi un copil? Bănuiesc că și-l vor dori. (Aproape) orice familie întemeiată, probabil, își dorește un copil. În momentul în care soția rămâne însărcinată, mă voi duce și le voi spune: uitaţi, acest copil pe care îl ai tu în pântecele tău, zămislit în pântecele tău, nu este om, nu este nimic, este neant, este un boţ de carne, nu valorează absolut nimic din punct de vedere etic, moral, nici pentru mine, nici pentru Dumnezeu. Îți propun să îl avortezi.
De aceea, euforia aceasta în favoarea dreptului femeii la avort atât în Polonia, cât şi în Irlanda îmi pare inutilă şi inconsistentă. Dacă noi ne pronunțăm împotriva avortului, de fapt susținem viața. Nu interzicem „dreptul” nimănui.
Am această convingere că fiecare dintre noi suntem „setați”, programaţi - ca să folosesc un termen la modă, evitând intenţionat unul specific bisericesc - să iubim viața. Suntem setați să tânjim pentru viață, să ne îndrăgostim de tot ceea ce ține de viața, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o fiecăruia în parte. Dacă vom gândi în logica aceasta, ar trebui ca și pentru pruncul zămislit şi nenăscut, care nu se poate apăra în niciun fel, care nici măcar nu poate striga, să alegem viața. Dacă suntem cu adevărat consecvenți cu noi înșine și iubim viața, nu putem să alegem decât numai viața și pentru cei nenăscuți. Nu avem altă soluție.
În ceea ce privește contextul românesc, legat de problematica avortului la nivelul mentalului colectiv, aș avea un gând care-mi revine cu maximă intensitate şi frecvenţă: nu cred că avortul este tratat cu seriozitatea potrivită, analizând responsabil implicațiile dramatice pe care le presupune. Poate și noi, slujitorii Bisericii, nu suntem suficienți de clari: inclusiv termenul de avort - abortion- e foarte elegant ca și conținut, ca semantică. Când ai spus pruncucidere, ai spus crimă. Sau un termen mult prea dur, dar extrem de real: sfârtecarea pruncului.
Sigur că se vor găsi destui progresiști de serviciu care îmi vor reproșa sau chiar mă vor acuza că promovez un „hate-speech”. Nicidecum nu este intenţia. Sunt niște realități cu care toți ne confruntăm. De aceea, eu mă gândesc ca păstor, părinte duhovnic: cred că sunt foarte multe femei care trec prin situații dramatice. Rămâne cineva însărcinată, nefiind căsătorită, și consideră că este o rușine să nască acel prunc. Din păcate, această abordare este extrem răspândită la sate. O fată care avortează, și despre care nu știe nimeni că a avortat, este mai de cinste decât o femeie necăsătorită care decide, are curajul acesta, să aducă pe lume pruncul. În schimb, aceasta din urmă trebuie să se pregătească ca să încaseze tot oprobiul, toată rușinea celor din comunitate.
Eu cred că acea femeie, prin faptul că a decis să nască, deja este foarte bineplăcută în ochii lui Dumnezeu, iar copilul este un mare dar. De aceea, înțeleg femeile singure care trec prin momente de criză când rămân însărcinate. Poate că o soluție ar fi să alerge la un preot, să ceară un sfat. Probabil că se va gândi din oficiu: evident, preotul îmi va propune să nu avortez, iar eu tot singură şi cu toată povara dificultăţilor şi a ruşinii voi rămâne. Dar nu strică să meargă și să-i spună. E posibil ca acel preot - cum sunt atâția preoți despre care nu se vorbește şi nici nu sunt mediatizați - să-i spună: eu mă angajez să-ți cresc acest copil. Naște-l, adu-l pe lume, și eu te voi ajuta să-l crești.
Toate păcatele sunt păcate grele și toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepădați dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, beția, hula, necredința... Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat și împotriva Duhului Sfânt și strigător la cer, și poți să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viața? Nu vezi mata că și o furnică și un țânțar și o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-și salveze viața. Fuge, aleargă, se păzește să nu o omori. Dar omul, care-i chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viața lui înaintea Tatălui ceresc? Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.
Întrebări și Răspunsuri despre Avort în Doctrina Ortodoxă
Copiii avortați au suflet?
Da, copiii avortați au suflet. Sufletul se zămislește din clipa zămislirii, conform cuvintelor profetului Ieremia: "Doamne, Tu zidești duhul omului întru zămislire." Sămânța bărbatului și a femeii este vie, iar în clipa împreunării s-a zidit și sufletul și trupul.
Când se zidește sufletul la om?
Întâi și întâi se zidește sufletul și apoi trupul. Trupul ia forma după suflet.
Ce se întâmplă cu copiii avortați?
Pentru un copil avortat, mama lui nu are voie să se împărtășească timp de 20 de ani. El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o sămânță de cânepă. Dacă îi faci ceva de atunci sau bei niște otrăvuri ca să pierzi copilul, ucigașă de oameni ești.
Există iertare pentru păcatul avortului?
Este iertare! Te duci și te spovedești, faci canonul și te iartă Dumnezeu. Nu este niciun păcat de neiertat. Numai păcatul nepocăit și nemărturisit rămâne în veci neiertat.
Unde se află sufletele copiilor avortați?
Sufletele copiilor avortați stau într-un loc unde nu este nici întuneric, nici lumină. Nici nu se bucură, nici nu se chinuiesc. Și ei strigă la Dumnezeu: "Doamne, pentru ce suntem noi lipsiți de bucuria feței Tale, căci noi nu am văzut lumina soarelui, nu am văzut frumusețile din această lume și nici nu am făcut vreun păcat?" Și atunci glasul lor se ridică la Dumnezeu, iar Dumnezeu va cere sufletele din mâna mamelor ucigașe. Iar părinții care au omorât copiii în pântece, dacă fac canon, îi eliberează pe copiii lor din acea stare.
Ce canon trebuie să facă cei care se feresc să nu nască copii?
Cei care se păzesc să nu facă copii sunt oprit de la Sfânta împărtășanie doi ani de zile.
Ce canon trebuie să facă o femeie bolnavă care a pierdut un copil fără voia ei?
Să se ducă la mărturisire la preotul ei și să-și facă canonul rânduit, că dacă nu-l face în lumea aceasta, o ajunge canonul cel de dincolo. Dacă nu-i dă canon părintele, să-i dea canon. Cine a pierdut copii fără voie este oprit de la Sfintele Taine numai doi ani.
Fraților, să știți un lucru: Păziți-vă foarte tare, să nu spuneți în gândul vostru, cum îmi spune câte o femeie la mărturisire: "Da, părinte, l-am avortat, dar era numai de o lună sau de trei săptămâni!"
Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul: "Precum când tună și fulgeră, odată auzi tunetul și odată vezi lumina fulgerului, așa în clipa când s-a zămislit copilul se zidește în el și trupul și sufletul lui, într-o formă ca o sămânță de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeași vreme."
De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească și să-și facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă veșnic. S-a prea înmulțit păcatul acesta și este strigător la cer, și aduce osândă vremelnică și veșnică și în veacul de acum și în cel viitor. Avortul este un păcat înfricoșător. Este ucidere și încă foarte mare ucidere, fiindcă sunt uciși prunci nebotezați.
Dacă va face avort, vor plăti ceilalți copii cu boli sau cu accidente. În ziua de azi, părinții ucid copiii prin avorturi și nu mai au binecuvântarea lui Dumnezeu. Odinioară, dacă se năștea un copilaș bolnav, îl botezau și murea îngeraș și era asigurat. Aveau și părinții, și ceilalți copii sănătoși binecuvântarea lui Dumnezeu. Acum copiii sănătoși sunt uciși prin avorturi și sunt păstrați în viață alți copii care sunt bolnavi. Și după aceea continuă să se nască mai bolnavi, fiindcă și aceștia la rândul lor, dacă trăiesc și își fac o familie, pot naște iarăși copii bolnavi, drept care, ce iese de aici? Or, dacă ar naște câțiva copii, nu ar suferi atât de mult pentru unul singur, cel bolnav.
Omoară pruncii, fiindcă spun că, dacă se înmulțește populația, nu vor avea ce să mănânce, ca să se întrețină oamenii. Dar există atâtea suprafețe necultivate, atâtea păduri, care în scurt timp, cu mijloacele care există astăzi, ar putea fi transformate în plantații de măslini și să li se dea celor care nu au proprietăți. În America arde grâul și aici în Grecia aruncă fructele la gunoi și acolo în Africa oamenii mor de foame. Când în Abyssinia mureau oamenii de foame, din pricină că a fost multă secetă, i-am spus unui cunoscut al meu armator, care ajută în asemenea cazuri, să se ducă la groapa unde se aruncă fructele și să roage să-i umple o corabie și să se ducă acolo gratis.
Avortul este un păcat înfricoșător. Este ucidere și încă foarte mare ucidere, fiindcă sunt uciși prunci nebotezați. Într-o noapte, Dumnezeu mi-a îngăduit să văd o înfricoșătoare vedenie, care m-a convins de acest lucru. Era seara, marțea din săptămâna luminată din anul 1984. Am aprins două lumânări în două sfeșnice, după cum obișnuiesc, chiar și când dorm, pentru toți cei care suferă trupește sau sufletește. Între aceștia îi cuprind atât pe vii, cât și pe adormiți. La ora 12 noaptea, pe când spuneam rugăciunea, văd în vedenie un ogor mare împrejmuit cu gard, semănat cu grâu, care de-abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului și aprindeam lumânări pentru cei adormiți și le înfigeam deasupra zidului gardului. La stânga era un loc sterp, plin cu stânci și prăpăstii, care vuia neîncetat din pricina unui vaier puternic care venea de la mii de glasuri sfâșietoare care îți rupeau inima. Și cel mai împietrit om, dacă le-ar fi auzit, era cu neputință să nu se cutremure. În timp ce sufeream din pricina glasurilor sfâșietoare și mă întrebam de unde veneau și ce însemnau toate cele ce vedeam, am auzit un glas care mi-a zis: „Ogorul pe care l-ai văzut semănat cu grâu, care încă nu a crescut, este cimitirul cu sufletele care vor învia. Iar în locul care se cutremură de vaietele sfâșietoare se află sufletele copiilor care au fost ucise prin avorturi. Îndată după această vedenie, mi-a fost cu neputință să-mi revin din marea durere pe care am încercat-o pentru sufletele acelor copii.
Răspunsuri ortodoxe copte (Întrebări și răspunsuri) E04: De ce este biserica împotriva avortului?
Poate, dar trebuie să se miște statul, biserica, să fie informată lumea cu privire la consecințele pe care le va avea scăderea natalității. Preoții să explice oamenilor că legea avorturilor este contrară poruncilor evanghelice. Medicii, iarăși, din partea lor, să vorbească despre pericolele pe care le riscă o femeie care face avort. Noi însă am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o și nu am lăsat-o moștenire mai departe generației următoare, și de aceea acum legiuim avorturile, căsătoria civilă. Când un om calcă porunca Evangheliei, este răspunzător numai el.
tags: #doxologia #despre #avort