Argumente etice despre eudaimonismul rațional și avort: între personalitate, utilizitarism și reguli aurea

Etica avortului reprezintă una din temele dezbătute încă de la constituirea eticilor aplicate, temă care s-a impus datorită controverselor juridice și teologice care înconjoară fenomenul. Din punct de vedere filosofic, trebuie făcută distincția între diversele niveluri ale temei: aspectul juridic este cel reglementat de legislațiile naționale și internaționale; cel teologic se referă la opiniile diferitelor confesiuni religioase, în timp ce aspectele filosofice se referă la dimensiunea etică și conceptuală a temei. Avortul a provocat și provoacă pasiuni între diferitele grupuri pro-viață sau pro-alegere, astfel că o clarificare conceptuală așa cum o propune filosofia este întotdeauna binevenită.

Unul dintre conceptele centrale folosite în literatura filosofică privind avortul este cel de personalitate (personhood), care se referă la proprietatea unei ființe umane de a fi persoană, cu toate elementele aferente acesteia. Argumentul susține că oamenii au drepturi, inclusiv dreptul fundamental la viață în virtutea personalității lor, respectiv a trăsăturilor caracteristice (între care se numără conștiința de sine, raționalitatea, caracterul relational etc.). Din această perspectivă, a tranșa problema avortului înseamnă a stabili dacă fetusul este sau nu o persoană. Susținătorii avortului consideră că fetusul nu îndeplinește toate caracteristicile faptului de a fi persoană. În replică, un autor cum este Sidney Callahan arată că aceste standarde ale personalității stabilite de susținătorii pro-avort sunt prea înalte și că, de fapt, “jumătate din rasa umană nu îndeplinește toate aceste criterii” .

Totuși, un autor precum M. Tooley duce până la capăt argumentul personalității, expunând consecințele ultime ale acestuia. El pune la îndoială nu doar dreptul la viață al fetușilor umani, ci și al nou-născuților, dat fiind că ambelor categorii le lipsesc acele proprietăți care definesc personalitatea, inclusiv dreptul la viață. Tooley este condamnat de adversarii avortului ca un susținător al permisivității morale a infanticidului: „Dacă fetusul nu are același drept la viață la fel ca o persoană, se pare că nici nou-născutul nu-l are, și viața unui copil nenăscut este mai puțin valoroasă pentru o persoană, pe cât viața unui porc, câine sau cimpanzeu este mai puțin valoroasă pentru un animal non-uman” .

Un alt bioetician cunoscut pentru afirmațiile sale radicale despre avort este Peter Singer. Asemănător este și unul din argumentele formulate de Mary Anne Warren, respectiv cel al dobândirii progresive a drepturilor. Ea consideră că dreptul la viață poate fi relaționat cu măsura în care o entitate seamănă cu o persoană. Aceste trăsături care definesc caracterul de persoană sunt următoarele: 1) Conștiența (capacitatea de a percepe obiecte și evenimente externe, de a percepe procese interne, în special capacitatea de a simți durerea), 2) Gândirea rațională -(acea aptitudine avansată de a rezolva probleme noi și relativ complexe), 3) Capacitatea de a comunica (prin orice mijloc), 4) Conștiința (gândire abstractă care permite reprezentarea propriei persoane, ca entitate distinctă de altele), 5) Capacitatea de a desfășura activități în mod voluntar. Mary Anne Warren este totuși mai puțin radicală decât Tooley sau Singer, deoarece stipulează că momentul atribuirii caracterului de persoană se petrece la naștere (și nu după aceasta, cum susțin ceilalți doi filosofi).

Argumentul referitor la personalitate poate fi criticat din mai multe puncte de vedere: fie că standardele atribuirii personalității sunt alese arbitrar, fie că ele sunt prea restrictive, astfel încât restrîng categoria personalității la un segment dintre oameni, fie că sunt alese în mod discriminator (față de persoanele cu handicap, de exemplu). Unul dintre autorii clasici de filosofie pe care se poate sprijini argumentarea anti-avort este Immanuel Kant. Postulînd caracterul de scop ultim al persoanei umane, Kant critică orice încercare de a pune în discuție viața unei persoane. În același timp, Kant susține coerența unei teorii morale, solicitând ca principiile etice să fie universal valabile. Pornind de la aceste premise, un autor de tipul lui Harry J. Gensler își propune să ofere un argument kantian, bazat pe teoria consecvenței: „dacă suntem de acord că avortul trebuie permis, înseamnă că suntem de acord ca cineva să ne fi avortat, când eram în starea de fetus. Dar nu putem fi de acord cu ideea că cineva ar fi avut dreptul să ne fi avortat. Prin urmare, nu putem considera că avortul trebuie permis”.

La polul opus gândirii lui Mary Anne Warren, care susținea moralitatea avortului în orice circumstanțe, se situează Don Marquis, care susține imoralitatea avortului în orice circumstanțe. El realizează o „abordare pragmatică a avortului, analizându-l prin prisma implicațiilor pe care le are la nivelul individului”. Autorul trece în revistă principalele argumente pro și anti-avort, susținând că și unora și altora le lipsește discutarea sistematică a consecințelor avortului. Principala consecință este aceea că, prin omorârea fetusului, acestuia îi este răpit cel mai de preț bun, respectiv viața. Pentru a explica mai bine, autorul susține că: „ceea ce face ca uciderea unui om să fie un lucru grav este faptul că persoana ucisă își pierde viitorul”. Acest argument poartă numele de “argumentul viitorului la fel ca și al nostru” (future like ours argument).

Judith Jarvis Thomson, profesoară de filosofie și feministă, propune o versiune moderată asupra avortului, în care anumite cazuri de avort sunt considerate acceptabile, iar altele sunt respinse. Autoarea consideră că argumentele creștine referitoare la caracterul de persoană încă din momentul concepției fetusului, nu se susțin atunci când sarcina este într-un stadiu timpuriu, deoarece: „într-un asemenea stadiu nu putem vorbi încă de o ființă umană”.

Pentru a-și susține punctul de vedere, autoarea recurge la exemplul unui violonist ce suferă de o afecțiune renală și este conectat în secret la rinichii unuia dintre noi: „Te trezești într-o dimineață spate-n spate într-un pat cu un violonist inconștient. Un violonist inconștient dar celebru. S-a descoperit că are o afecțiune renală fatală, iar Societatea Melomanilor a cercetat cu minuțiozitate toată documentația medicală existentă și a aflat că numai tu ai grupa sanguină necesară în acest caz. Prin urmare, te-a răpit, iar noaptea trecută sistemul circulator al violonistului a fost conectat la al tău, astfel încât rinichii tăi să poată fi folosiți pentru a extrage substanțele otrăvitoare din sângele lui, cât și din al tău”. Autoarea întreabă dacă este normal să acceptăm o asemenea situație, iar răspunsul ei este unul negativ: “normal este ca eu să știu și să accept cuplarea rinichilor mei la o altă persoană și nu să mi se impună acest lucru”.

O altă abordare moderată a problemei avortului este cea a „regulii de aur”: ar trebui să le facem celorlalți ceea ce dorim ca ei să ne facă nouă. Pe românește, ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Această viziune apare în textul lui R.M. Hare. Astfel, dacă noi considerăm că e bine că ne-am născut și în egală măsură suntem relativ mulțumiți de viețile noastre, înseamnă că am prefera să nu fi fost avortați și, prin extensie, ca nici alte persoane să nu fie avortate. Hare rezumă exact această intuiție: „Avortul este în general greșit, în absența unor motive contrare suficient de puternice. Dar, de vreme ce greșeala constă numai în a împiedica nașterea unei persoane și nu într-un rău făcut fătului ca atare, astfel de motive contrare sunt ușor de găsit, în cele mai multe cazuri.”

În tema eticii eudaimoniste, Aristotel aduce conceptele de binele în sine, fericire și virtute ca scopuri ultime în viața umană. Etica eudaimonistă este teleologică și justifică valorile etice prin raportare la scopul ultim - fericirea. Fericirea este concepută ca o activitate conformă cu virtutea, iar scopul final este binele suprem al individului și al comunității. În această lumină, avortul poate fi evaluat în funcție de cum afectează împlinirea naturii raționale și a fericirii autentice a persoanei, nu doar ca simplă alegere individuală.

Etica teleologică, în sensul hedonismului și utilitarismului, propune o altă ramă pentru avort: fericirea generală și maximizarea binelui. Hedonismul epicurean susține că fericirea înțeleptului înseamnă liniștea sufletului (ataraxia) și că plăcerile firescului trebuie să fie reglementate într-un mod moderat. Utilitarismul lui Mill, influențat de Bentham, invocă principiul celei mai mari fericiri, evaluând acțiunile prin impactul lor asupra fericirii unui număr cât mai mare de oameni. Astfel, avortul poate fi justificat sau contestat în funcție de consecințele sale asupra fericirii sociale și individuale, nu doar în funcție de drepturile individuale ale femeii sau de categoria persoanei.

În perspectiva practică a avortului în România, legea permite întreruperea sarcinii la cererea femeii până la 13 săptămâni, indicând cadrul juridic național al temprilor actuale. Această prevedere poate fi analizată prin lentilele eudaimonismului și utilitarismului: echilibrul între autonomia corpului, binele femeii și binele comunității, precum și eventualele consecințe sociale și medicale. Etica aristotelică ar întreba cum această practică contribuie la fericirea și bunul comun, iar etica Kantiană ar sublinia universalitatea principiilor morale și respectul pentru autonomia persoanei în contextul deciziei.

În concluzie, discuția despre avort ne poartă printre concepte fundamentale ale eudaimonismului rațional: ce înseamnă să trăiești adevărata virtute și fericire ca activitate conform rațiunii, și cum se articulează această viziune cu drepturile fetușilor, autonomia femeii și impactul social. Întrebările despre personalitate, drept la viață, drepturi potențiale versus actuale, precum și critica la adresa criteriilor de identificare a persoanei, rămân centrale în evaluarea etică a avortului din perspectiva filosofiei eudaimoniste, în timp ce abordările hedoniste și utilitariste oferă cadre diferite de analiză a rezultatelor și consecințelor practica.

Pentru o înțelegere vizuală a dialogurilor dintre curentele etice, poate fi utilă o diagramă cu fluxul argumentației: de la premisa personalității la concluzia despre dreptul la viață, apoi la alternativele moderatoare ale Thomson, Marquis, Warren și Hare, și, ulterior, legătura cu etica Aristoteliană și utilitaristă.

În plan de includere a datelor, o posibilă tabelare poate rezuma pozițiile principale:

tags: #eudemonismul #rational #si #avortul

Postări populare:

• Caracteristici cheie ale caruciorului Coccolle Alla în recenzie detaliată
• Aprofundări despre stresul spitalizării prelungite în pediatrie: cazuri și riscuri în Iași
• Ghid complet despre ciclul menstrual neregulat în sarcină: cauze, simptome și consecințe
• În această discuție: Sarcini și responsabilități la locul de muncă
• valori normale perimetru cranian la fetițe