Cunoașterea permanentă a potențialului de fertilitate a solurilor, dirijarea evoluției agrochimice a acestora spre nivelurile și domenii opționale sunt cerințe nu neapărat ale unei agriculturi intensive, ci ale unui sistem în care fiecare factor trebuie să aibă un aport substanțial. Pe baza unui volum imens de date acumulate în ultima jumătate de veac și odată cu intensificarea agriculturii, s-a trecut la o etapă nouă, științifică, de control al factorilor de vegetație, prin analize de laborator sau teste chimice de teren, corelate cu factori de mediu, pentru stabilirea diagnosticului stării actuale de nutriție și de corectare prin măsuri agrochimice, precum și pentru prognoza recoltei pe baza analizei chimice a plantei.
Metodele de analiză a solurilor permit să se pună în evidență o serie de însușiri agrochimice ale acestuia (pH, conținut în săruri, humus), cu rol în mobilitatea și accesibilitatea elementelor nutritive, precum și valabilitatea unor legi ale fertilității. Analiza solului trebuie să pună în evidență rezerva potențială a acestuia în diferite elemente, ca și rezerva momentană, precum și ritmul de eliberare a acestora din rezerva solului. Analiza solului singură nu este suficientă, întrucât ea nu poate evidenția viteza de pătrundere a elementelor nutritive în plante, fapt pentru care ea trebuie corelată cu analiza chimică a plantei.
Analiza solului se efectuează în România prin lucrările de cartare agrochimică, efectuate la perioade regulate de către Oficiile Județene de Studii Pedologice și Agrochimice (OJSPA). Reușita lucrărilor de cartare agrochimică depinde în principal de 5 factori: ridicarea corectă a probelor reprezentative de sol; pregătirea probelor pentru analiză; alegerea celei mai adecvate metode de analiză; interpretarea corectă a rezultatelor analizelor, pe baza unor indici de referință etalonate prin experiențe de câmp; elaborarea recomandărilor privind fertilizarea și ameliorarea agrochimică a solurilor cartate. Pentru realizarea acestor cerințe, lucrările de cartare agrochimică se execută în 4 faze: pregătitoare, de teren, de laborator și de birou.
Faza pregătitoare și faza de teren
Faza pregătitoare este compusă din următoarele etape: se ia legătura cu societățile comerciale agricole sau proprietarii de teren, pentru a verifica documentele legate de teren; se procură baza materială necesară lucrărilor, compusă din sonde agrochimice, cutii pentru probele de sol, baza topografică a terenului. Baza topografică poate varia în scară în funcție de teren: 1:100.000 pentru terenuri plane; 1:5000 pentru terenuri neuniforme din cultura mare și pentru plantațiile de viță-de-vie și pomi; 1:2000 sau 1:1000 pentru culturile legumicole de câmp, sere și solarii.
Faza de teren se desfășoară cu ajutorul hărților sau planurilor de situație, iar terenul se împarte în unități analitice sau parcele agrochimice. Mărimea parcelelor agrochimice depinde de complexitatea pedologică, modul de folosire și istoricul fertilității: pentru culturi de câmp pe terenuri plane sau slab înclinate = 2-5 ha; soluri erodate până la 2 ha; soluri puternic erodate până la 1 ha; culturi irigate, culturi de legume de câmp, orezării = 0,25-2 ha; plantații de pomi și viță-de-vie = 0,5-2 ha; sere cultivate cu legume = 0,05-0,2 ha; sere sau solarii cultivate cu flori = 0,01-0,05 ha.
Din parcelale agrochimice se recoltează probe medii agrochimice. Proba medie agrochimică se alcătuiește dintr-un număr de probe parțiale: 25 pentru terenuri fertilizate uniform, 30 pentru terenuri slab/moderat erodate, 40 pentru soluri puternic erodate fertilizate neuniform, soluri sărăturate și organice, plantații pomicole și viticole, sere și solarii. Adâncimea de recoltare a probelor depinde de cultura acoperind terenul: 0-10 cm pentru pășuni, 0-20 cm pentru terenuri arabile, sere și solarii; 0-20 cm și 20-40 cm pentru plantații de pomi și vie. Probele se recoltează cu sonda agrochimică, iar fiecare probă parțial colectată se introduce într-o cutie, rezultând proba medie agrochimică.
Faza de laborator și faza de birou
Faza de laborator implică condiționarea probelor la aer timp de 3 zile, îndepărtarea resturilor organice și mărunțirea; apoi se efectuează un set de analize pentru soluri cu pH-urile diferite: pH-ul suspensiei apoase; aciditatea de schimb și aluminiul schimbabil la soluri cu pH mai mic de 5,8; carbonați și hidrați alcalinopământoși și calciu activ la soluri cu pH mai mare de 8,4; conținutul de săruri solubile la soluri cu pH mai mare de 7,5; suma bazelor și aciditatea hidrolitică, la care se determină și humusul la 10% din probe; conținutul de potasiu asimilabil. Pentru solurile de seră se efectuează un set aparte de analize chimice, ce includ pH, carbonați aleinopământoși, materie organică, conținutul total de săruri solubile și formele hidrosolubile ale azotului, fosforului, potasiului și magneziului.
Faza de birou implică introducerea rezultatelor în tabele, elaborarea cartogramelor agrochimice, interpretarea rezultatelor și stabilirea planului de fertilizare și de ameliorare a solurilor. Cartograma chimică reprezintă variațiile unui indice agrochimic în funcție de regiuni, utilizând o scară de culori. Cartogramele se realizează la scara cartografiată (de exemplu 1:5000 sau 1:2000) și includ elementele topografice, limitele unităților de sol și ale parcelelor de recoltare a probelor. Se elaborează cartograme pentru markerii principali: pH, gradul de asigurare cu azot, fosfor, potasiu etc. În cadrul fiecărei unități analitice se înscriu numerele de ordine ale probelor și rezultatele analizelor. La solurile cu pH peste 6,5, valorile fosforului sunt corectate cu un factor de reacție.
Pentru redarea contrastantă a stării de asigurare cu azot, fosfor sau potasiu, suprafața parcelei este colorată în roșu, galben sau albastru, în funcție de nivelul scăzut, mijlociu sau ridicat. De regulă, culoarea roșie este culoarea de avertizare, indicând reacția acidă sau gradul scăzut de aprovizionare cu elemente nutritive. Recomandările de fertilizare apar atât prin planul de fertilizare, cât și pe baza unei cartograme agrochimice de sinteză, delimitând parcelele de fertilizare și amendare. În cadrul fiecărei parcele se înscriu valorile medii ale indicatorilor agrochimici: pH, IN, P (Al), K (Al).
Indici agrochimici și clasificarea fertilității
Conform Lăcătușu (2000), citat de Dodocioiu, Susinski și Mocanu (2009), caracterizarea sintetică a stării de fertilitate poate fi realizată prin calcularea unor indici agrochimici, cum ar fi indicele Riehm (I.R.): = a + b/2, unde a = % soluri cu aprovizionare ridicată sau foarte ridicată față de suprafața totală; b = % soluri cu aprovizionare mijlocie. Solurile se grupează în 5 clase de fertilitate, notate din 0 la 100, în etape de 20 de unități. Indicele agrochimic global (IAG), propus de Davidescu și Davidescu (1981), reprezintă o însumare algebrică codificată a principalelor însușiri ale solurilor.
Cartarea agrochimică, realizată în județul Olt, urmărește să ofere o imagine integrală asupra stării de fertilitate, să faciliteze deciziile de fertilizare și ameliorare, să asigure o repartizare uniformă a inputurilor agrochimice în funcție de nevoile reale ale solurilor și cultelor. În această viziune pragmatică, cartarea agrochimică se dovedește a fi esențială pentru managementul sustenabil al resurselor pedologice din județ, ținând cont atât de variabilitatea spațială, cât și de dinamica uzării fertilizării în timp.
Aplicabilitate în județul Olt
Aplicarea metodelor descrise în studiul pedologic are drept scop evaluarea stării de fertilitate a solurilor din județul Olt, identificarea riscurilor de degradare, optimizarea planurilor de fertilizare și ameliorare, precum și prognozarea recoltei pe baza indicilor agrochimici și a rezultatelor analizei plantelor. Utilizarea cartării agrochimice permite interpretarea corectă a datelor, adaptarea tehnicilor de fertilizare la specificul pedologic local și facilitarea deciziilor pentru o agricultură mai sustenabilă și eficientă din punct de vedere al costurilor.
Studiul subliniază importanța conectării între analiză și acțiune: analiza solului trebuie să fie corelată cu analiza plantei, pentru a determina viteza de pătrundere a nutrienților în plante și pentru a fundamenta dozele de fertilizanți. Planul de fertilizare și cartogramele de sinteză facilitează delimitarea parcelelor de fertilizare, asigurând uniformitatea aprovizionării cu nutrimente în funcție de necesitățile reale ale solului. Metodologiile de cartare, împreună cu interpretarea atentă a indicatorilor agrochimici, oferă un cadru robust pentru monitorizarea continuă a fertilității solului în contextul schimbărilor de utilizare a terenurilor, climatei și cerințelor culturilor.
OLTUL ARE POTENTIAL AGRICOL RIDICAT
- Identificarea obiectivelor cartării și a participanților (proprietari, societăți agricole).
- Colectarea terenurilor și definirea bazelor topografice și a unităților analitice.
- Recoltarea probelor medii agrochimice și pregătirea pentru analiză.
- Analizele de laborator pentru soluri, seră și plante, cu interpretarea rezultatelor.
- Elaborarea cartogramelor, planurilor de fertilizare și recomandărilor resolve.
Astfel, prin utilizarea cartării agrochimice, județul Olt poate să dispună de o referință clară despre fertilitatea solurilor, să stabilească măsuri adecvate de ameliorare și să urmărească evoluția fertilității în timp, sprijinind o agricultură eficientă și durabilă.
tags: #fertilitatea #terenului #judetul #olt #studiu
Postări populare:
- Caiet de sarcini arhitectură: componente cheie și cerințe legislative
- Ce diferențiază Milupa de Aptamil Nutricia? Ghid complet pentru părinți
- Totalizarea veniturilor din străinătate vs. indemnizația pentru creșterea copilului: ce trebuie să știți
- Dezvoltarea motorie la copii prin activitate fizică: ce spune știința
- Beneficiile ceaiurilor pentru echilibrul sexual și hormonal