Pe de altă parte, numărul avorturilor din România, terapeutice și la cerere, reprezintă o pătrime din numărul nașterilor, cifra plasându-ne pe primele locuri în Europa la întreruperile de sarcini. La începutul lunii septembrie, Spitalul Județean din Botoșani a fost prima unitate medicală care a anunțat că ginecologii nu mai efectuează întreruperi de sarcină la cerere, din motive religioase. A urmat Vaslui. Situația este cunoscută la nivelul Ministerului Sănătății, care, însă, nu centralizează situația spitalelor care nu mai oferă acest serviciu, pentru că avortul la cerere este opțional și este plătit din buzunarul pacientelor.
În răspunsul transmis Newsweek România, Ministerul precizează, însă, că „avorturile care pun în pericol viața mamei sau a fătului sunt obligatoriu efectuate de către cadrele medicale. Similar, și Colegiul Medicilor din România (CMR) precizează că este la curent cu faptul că mulți medici ginecologi nu mai efectuează avorturi la cerere, ci doar în scop terapeutic, când viața femeii este pusă în pericol, dar că refuzul medicilor din motive de conștiință este acoperit juridic de Codul Dentologic. „Imaginați-vă un medic care are 60 de ani și care ar avea în urma sa o cohortă de copii nenăscuți avortați - cam care este apăsarea pe conștiința sa?
Vocea medicilor și perspectiva sociologică asupra refuzului de a efectua avorturi
Un punct de vedere mai nuanțat oferă dr. Doru Atanasiu, directorul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie „Bega“ din Timișoara, care spune că „decât un avort provocat și o moarte de femeie, mai bine un chiuretaj“. Medicul a lucrat 30 de ani și în perioada comunistă și își amintește de ororile provocate de Decretul 770, soldat cu moartea a 10.000 de femei. La „Bega“ se înregistrează, în medie, anual, 200 de avorturi la cerere și circa 300 de avorturi spontane. Totuși, pe lângă motivele de conștiință, ginecologii sunt adesea descurajați să facă avorturi de numărul foarte mare de scrisori trimise de persoane religioase, dar și de protestele periodice în fața clinicilor. Mai mult, de-a lungul anilor, mai mulți ginecologi au fost premiați de patriarhul Daniel pentru că au refuzat să facă avorturi (în 2015, 18 medici au fost premiați cu medalia „Sfinții Martiri Brâncoveni“).
Sociologul Ciprian Grădinaru, de la organizația Salvați Copiii, susține că, dacă medicii nu mai vor să ofere avorturi, statul ar trebui să creeze o rețea paralelă care să ofere acest serviciu. Cabinetele de planning familial nu se găsesc în toate spitalele, iar femeile defavorizate nu au acces la anticoncepționale sau la planificare familială, arată Valentina Simbotin, directoare la Marie Stopes. Ea afirmă că cele mai multe femei care ajung la Marie Stopes cer un avort din motive medicale sau pentru că nu se simt pregătite să devină mame.
Adina Manea, directoare la Fundația Tineri pentru tineri, arătâ că România nu a mai avut o strategie în domeniul reproducerii din 2006, iar „impunerea de restricții suplimentare va face femeile să acceseze serviciul în privat sau, mai rău, să ajungă la metode empirice, auzite de la supraviețuitoarele din perioada decretului ucigaș“. Biserica Ortodoxă Română este clară în privința avorturilor: întreruperea de sarcină poate fi permisă dacă viața mamei este în pericol. Veriga morală rămâne subiect de dezbatere; însă programul coaliției pro-familie propune și măsuri precum eliminarea subvențiilor pentru avort electiv și direcționarea fondurilor către sănătatea maternă.
Cum Controlau Comuniștii Dreptul la Viață | Decrețeii - Partea I [DOCUMENTAR] #documentar
Contextul istoric: Decretul 770/1966 și presiunea demografică
Seria de „limitări” pronataliste vizau în principal femeile și erau însoțite de sancțiuni penale pentru personalul medico-sanitar. Articolul 482 stabilea pedepse severe pentru avort ilegal, iar noul Cod Penal din 1968 menținea pedepsele, sporind însă pedepsele profesionale pentru medici. Între 1967 și 1989, România a raportat un număr mare de avorturi legale în spitale, iar în literatura de profil se vorbește despre o „cultură a avortului” ca efect al regimului. Planuri secrete ale Ministerului de Interne din anii 1970 au vizat mobilizarea uniformelor pentru a supraveghea și lichida orice practici considerate ilegale, cu scopul de a fortifica politica pronatalității.
În 1966, ceaușismul a abrogat Decretul 463/1957 și a inițiat o perioadă în care avortul la cerere era restricționat aproape total, iar consecințele sociale ale acestei politici s-au văzut în creșterea numărului de copii abandonați, în mortalitatea maternă și în răspunsul opoziției față de controlul autoritar al nașterilor. În filmul Ilustrate cu flori de câmp (1975), o fată moare după un avort clandestin, iar o altă tânără se sinucide după ce află despre întâmplarea relatată în film - elemente de propagandă și de presiune socială prin mass-media reglementate.
Impactul asupra demografiei și asupra sănătății femeii
La începutul perioadei postbelice, în anii 1950-1960, rata natalității a fost influențată de diferite strategii ale regimului. Datele statistice arată că în anii 1960-1966 rata nașterilor a fost în creștere senină, dar ulterior politica pronatalistă a dus la o creștere a avorturilor la cerere și apoi la o creștere a mortalității materne legate de proceduri ilegale sau neolosite în condiții de siguranță. În anii 1980, situația s-a agravat, iar atentatele la controlul nașterilor au consolidat necesitatea de a suprima avortul la cerere, ceea ce a intensificat tensiunile între cadrele medicale și societate.
După 1989, odată cu abrogarea decretului, au fost introduse servicii moderne de planificare familială și contracepție, iar mortalitatea maternă a scăzut semnificativ în anii următori. Cu toate acestea, numeroase cercetări arată în continuare traume psihologice la nivel de generație, printre femei care au trăit represiunile, lipsa sprijinului social, teama de supraveghere și stigmatizarea socială legată de avorturi.
Consecințe psihologice și sociale: mărturii și reflecții
„Nu există îndatorire mai nobilă, mai de onoare a familiilor, a femeilor, decât aceea de a crește și a da țării cât mai mulți copii”, spunea Ceaușescu într-un discurs din 1974, iar acest îndemn a construit o cultură a conformității în rândul femeilor. Multe femei au povestit experiențe de avorturi ilegale sau clandestine, cu riscuri grave pentru sănătatea lor, iar impactul psihologic a fost resimțit ani de zile în viața familială. Sustinerile medicilor redau o realitate în care decizia de a nu efectua avorturi la cerere a fost însoțită de presiune socială, teama de represalii și dificultăți economice. În presa și în memorii, se regăsesc povești despre frică, durere, pierdere și trauma psihică, persistente după revoluție.
La nivel structural, lipsa unei strategii de sprijin pentru familii, educația sexuală insuficientă, accesul limitat la planificare familială și la contracepție au contribuit la traumele sociale. O cantitate semnificativă de avorturi a fost efectuată în lipsa condițiilor de siguranță, iar dramele femeilor au devenit simboluri ale violenței sistemice a regimului. În prezent, discuțiile despre impactul decretului 770 includ necesitatea unor politici publice eficiente de sprijin pentru familie, educație și planificare familială, pentru a evita repetarea traumelor din trecut.
tags: #impactul #psihologic #al #interzicerii #avortului #in
Postări populare:
- costuri ale screening-ului biochimic prenatal în contextul sarcinii
- cum se dezvoltă inima bebelușului după naștere
- Resuscitare, sângerări, convulsii și alte situații de urgență la sugari și copii
- Prevenirea sarcinii și BTS: eficiența prezervativului
- Detalii despre ora nașterii în Maternitatea Giulesti - arhiva