Înfloritul începe cu deschiderea florilor și căderea corolei, concrescută în formă de cupolă, și se finalizează cu legarea boabelor; de obicei, coincide calendaristic cu luna mai - începutul lunii iunie. În condiții favorabile, perioada înfloritului unei inflorescențe decurge 4-8 zile, a unui soi 8-14 zile, iar a unei plantații 12-20 zile. Pe parcursul înfloririi, polenizării și legării boabelor, o parte importantă din flori cade sub formă de butoni, flori deschise și boabe legate, iar acest proces natural implică o cădere normală de 40-80% din florile formate în inflorescențe.
După deschiderea florilor are loc polenizarea, care la vița de vie este efectuată preponderent de vânt, în timp ce cea cu ajutorul insectelor este mai puțin importantă. Cauzele principale ale căderii florilor, ovarelor, apireniei și meierii se ascund în structura florilor, în particularitățile histologice și funcționale ale dezvoltării ei. Florile pot fi bisexuate și unisexuate; în cadrul florilor bisexuate se întâlnesc flori hermafrodite normale și hermafrodite anormale, iar florile unisexuate se caracterizează prin lipsa unor organe sexuale, fiind adesea cultivate doar ca portaltoi ori folosite în selecție. Partenocarpia indică dezvoltarea boabelor fără fecundarea propriu-zisă, polenul stimulând doar tubul polinic.
Perioada prognozată a înfloritului este crucială pentru planificarea tratamentului prefloral cu fungicide, deoarece efectul acestuia asupra eficienței protecției este semnificativ. Pe baza modelului de dezvoltare a făinării viței de vie, există un risc moderat spre sever de infectare; suma de temperaturi active (≥10 °C) acumulată în momentul 20.05.2024 era de 261 °C, indicând că mai sunt circa 4-6 zile până la declanșarea înfloritului. În această perioadă, tratamentele pot opera atât înainte, cât și după înflorit, pentru a proteja boabele în timpul dezvoltării, iar practicile variază în funcție de soiuri, condiții climatice și infecții potențiale.
Florile pot fi influențate de factori ereditari, fiziologici și de condițiile de mediu. Abaterile morfologice pot include deschiderea florii în formă de stea, răsuciri ale staminei față de gineceu sau corolă rămasă pe antere; astfel de anomalii pot împiedica fructificarea sau o pot face mai puțin eficientă. Există, de asemenea, abateri fiziologice legate de secreția lichidului de pe stigmat și de modul de germinare a polenului. Polenizarea poate avea loc înainte, în timpul sau după deschiderea florii, iar polenizarea cu polen propriu este favorizată de deschiderea corolei, în timp ce polenul străin este facilitat prin deschiderea în formă de stea. Transportul polenului se realizează prin picături de apă, curenți de aer sau, în mică măsură, prin insecte.
Factori climatici și biologie de înflorit
Temperatura joacă un rol hotărâtor în începutul înfloritului: între 15-17 °C poate iniția înfloritul, iar optimul este între 25-30 °C. Umiditatea relativă influențează fertilitatea stigmei: pragul inferior pentru fecundare este în jur de 40%, iar nivelul optim se situează între 55-65% pe fonduri de umiditate ale solului de 60-70%. Borul, calciul, manganul, zincul, cuprul, cobaltul și azotul influențează germinarea polenului, creșterea tubului polinic și fertilitatea florală, iar creșterea lăstarilor poate afecta înflorirea dacă depășește limitele normale.
Caracteristici ale florilor și tipuri de polenizare
Creșterea lăstarilor floriferi, suprimarea maristemului apical și fenomenele legate de polen pot afecta înflorirea. Stadiul de receptivitate al stigmatelor este maxim în a doua zi după înflorit, iar începerea fecundării poate dura între 1-7 ore, cu variabilitate în funcție de soi. În general, cele patru tipuri de rezultat ale fecundării includ: fecundare completă, fecundare a oosferei, fecundare a celulei secundare și lipsa totală a fecundării. Următoarele condiții pot împiedica fecundarea: lipsa secreției zaharoase pe stigma, secreție prea concentrată sau prea diluată și germinare insuficientă a polenului.
Temperatura, umiditatea și presiunea hidro-soluției pe stigmat afectează fertilitatea. Deschiderea florii poate avea două moduri: deschiderea cu petalele desprinse sau deschiderea în formă de stea; în cazul florilor cu stamine lungi, deschiderea se poate realiza în mod particular. Intervalele de timp pentru receptivitatea stigmatică variază între a cincea zi și a noua zi, apoi scade, iar polenul poate pierde capacitatea germinativă în timp.
Gestionarea florilor, fecundării și rezultatele pentru producție
Stimularea fructificării poate implica tratamente controlate cu bor și calciu sau giberelină, înainte sau după înflorit, în funcție de soi. Însă utilizarea giberelinei exogene poate reduce numărul de boabe dacă dozajul nu este potrivit pentru soi. Tratamentele în timpul înfloritului, dacă sunt preparate insuficient, pot provoca necroze la nivelul florilor, iar soluțiile nu pot fi utilizate neselectiv. În multe cazuri, pentru a proteja recolta, este necesară o planificare riguroasă a programului de protecție fitosanitară în perioada de preflorire și postflorire, includând fungicide cu spectru larg, compatibilitate în amestecuri și respectarea perioadelor de pauză.
Soluții pentru infertilitate: FERTILIZAREA IN VITRO | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Lucia Luchian
Protecția plantațiilor între înflorit și recoltare
Vița de vie este vulnerabilă la atacurile agenților patogeni în perioada de înflorit; în această perioadă se disting două etape pentru aplicarea tratamentelor: înainte de înflorit și după înflorit. Principalele boli includ mana viței de vie (Plasmopara viticola) și făinarea (Erysiphe necator), precum și putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) și putregaiul negru. Dăunătorii importanti includ molia verde. Pentru protecția viței de vie, BASF propune combinații de produse adaptate fazelor de dezvoltare: scuturarea petalelor, creșterea boabelor, compactarea ciorchinilor și intrarea în pârgă, cu utilizarea de Cabrio Top, Forum Gold, Delan Pro, Soriale LX, Cantus etc., în dozele recomandate și cu pauze adecvate între tratamente.
Mana viței de vie apare ca un agent patogen bine adaptat, manifestându-se pe frunze, flori și ciorchini, cu puf alb pe partea inferioară a frunzelor și posibile pollenări hiștorice. Botrytis cinerea poate afecta atât frunzele, cât și boabele, iar tratamentele postînflorire necesită prudență pentru a nu afecta maturarea și calitatea vinului. Cantus este recomandat în doze de 1-1,2 kg/ha, o singură aplicare în finalul înfloritului, pentru protecția post-florire. Pentru făinare, Vivando și Sercadis oferă protecție sistemică, cu intervale de pauză predefinite și limite de utilizare pe sezon.
Fertilizarea viței de vie: rol, momente și practici bune
Fertilizarea viței de vie este un element esențial pentru creștere, rodire și rezistență la stres. Solul echilibrat stimulează lăstarii viguroși și boabele bine formate. Este important să se asigure momentul potrivit, tipul corect de produs și o testare a solului înainte de aplicare. pH-ul optim este între 6 și 7. Fertilizarea nu înlocuiește protecția fitosanitară; tratamentele fitosanitare trebuie integrate în programul de cultură, iar soluțiile trebuie să fie compatibilepreferabil cu produsele utilizate în plantațiile de vie. Plantovia Plantavia este un exemplu de fertilizator lichid formulat special pentru vița de vie, iar metodele de aplicare includ udarea corectă, sol afânat și rotunjire în jurul rădădinilor.
Momentul aplicării este critic: de la pornirea vegetației, înainte de înflorire și în zilele în care ciorchinii se dezvoltă și boabele se formează. Tăierile zilnice, plivitul, copilitul și cârnitul florilor pot fi realizate în funcție de soi și de condițiile pedoclimatice. În general, o fertilizare corectă implică o structurare a programului anual: tăieri de formare, tăieri de rodire, fertilizare primăvară, tratamente de protecție, plivit, legare și populație protecției.
Istorie, varietăți și utilizări ale viței de vie
Vița de vie (Vitis vinifera) este o plantă cățărătoare cu rădăcini adânci, tulpină lemnoasă (butuc) și lăstari care se agață prin cârcei. Frunzele sunt lobate palmat, iar florile sunt hermafrodite. În prezent există aproximativ 10.000 de soiuri de viță de vie; în România sunt înregistrate 129 de soiuri, dintre care 59 autohtone. Strugurii pot fi destinați consumului direct sau vinificației, iar proprietățile culturale și simbolice ale viții de vie au înrădăcinate profunde în tradiții și religie.
Istoria vinului este veche, provenind din Georgia și Armenia, cu utilizări în civilizații antice. Cultivarea Vitis vinifera s-a extins în întreaga lume, contribuind la dezvoltarea humană prin tradiții viticole în Franța, Italia, Spania și România. Conservarea tradițiilor, rolul în cultura mănăstirilor medievale și dezvoltarea științei viticole au modelat practicile actuale de cultivare, protecție și vinificație.
Legături între exemple practice și practici zilnice
O îngrijire atentă, cu tăieri anuale, tratamente fitosanitare și lucrări agrotehnice bine planificate, asigură o recoltă bogată și de calitate. Alegerea soiurilor se face ținând cont de condițiile solului, climă și scopul culturii (consum sau vin). Plantarea se poate realiza în primăvară, vară sau toamnă, iar întreținerea anuală include tăieri de formare și rodire, fertilizare, tratamente și monitorizarea dăunătorilor și bolilor. Calendarul anual sugerat pentru întreținerea viței de vie cuprinde lucrări sezoniere precum tăierile, fertilizarea, tratamentele preventive, plivitul, legarea și recoltarea strugurilor.
Calendar scurt al lucrărilor de întreținere
- Ianuarie: tăiere de formare; februarie: tăiere de rodire; martie: finalizarea tăierilor; aprilie: fertilizare primăvară; mai: tratamente preventive; iunie: plivit lăstari, tratamente anti-mâna și făinări; iulie: tratamente fungice și fertilizare foliară; august: monitorizare dăunători; septembrie: fertilizare pentru iarnă; octombrie: recoltarea; noiembrie-decembrie: pregătire pentru iarnă și protecția împotriva înghețului.
Lucrări agrotehnice esențiale
- Tăierile în verde pentru aerisire;
- Plivitul pentru eliminarea lăstarilor sterili;
- Copilitul pentru îndepărtarea copiliilor sub arcuri;
- Cârnitul pentru stimularea coacerii lemnului;
- Legarea pentru susținerea și direcționarea creșterii; folosirea sforilor sau benzilor;
- Fertilizarea viței de vie - echilibrul nutrienților, momentul aplicării și tipul de produs; testarea solului și adaptarea programului de îngrijire.
Caracteristici nutriționale și utilizări
Frunzele conțin taninuri și antociani; strugurii conțin carbohidrați (glucoza și fructoza), acizi tartric și malic, vitamine, minerale și diverși compuși aromativi. Administrarea frunzelor și secreției se poate face în scopuri terapeutice sau culinare, precum tincturi, ceaiuri, decocturi sau sucuri, iar vinul are efecte benefice în diverse contexte de sănătate. Vița de vie rămâne o plantă cu valoare economică, culturală și simbolică, iar îngrijirea ei corespunzătoare poate asigura o producție de calitate superioară în numeroase regiuni ale lumii.
tags: #infloritul #si #fecundarea #la #vita #de