În lumea părinţilor moderni, din ce în ce mai activi pe forumurile de discuţii care abordează subiectul reacţiilor adverse la alimente, şi, pe de altă parte, nu de puține ori, chiar în comunitatea medicală există o confuzie nepermis de mare între alergia la proteinele laptelui de vacă şi intoleranţa la lactoză. Neînţelegerea mecanismului acestor reacţii adverse alimentare are drept consecinţă finală supunerea sugarului şi a copilului la regimuri restrictive inutile sau eronate, cu consecinţe negative asupra stării de sănătate a acestora.
Intoleranţa alimentară se referă la un răspuns advers la alimente, legat fie de proprietăţile alimentului (toxine, compuşi farmacologici activi), fie de caracteristicile gazdei (boli metabolice, deficite enzimatice, cum sunt cel în lactază, fructază, diaminooxidază, alcool dehidrogenază etc.). Intoleranţa la lactoză (un dizaharid) se datorează unui deficit enzimatic în lactază. Face parte din grupul intoleranţelor alimentare, caracterizate prin mecanism neimun. Alergia alimentară se defineşte ca un răspuns imunologic anormal la alimente, care are loc la indivizii predispuşi. Reacţiile alergice alimentare sunt reproductibile de fiecare dată când se ingeră alimentul responsabil de alergie, reacţia alergică nefiind în general dependentă de doză.
Responsabile pentru alergiile la laptele de vacă sunt fracţiunile proteice din laptele de vacă şi alte mamifere (în principal, beta 2 lactoglobulina, dar şi cazeina, alfalactalbumina şi albumina serică bovină). Mecanismele alergiei la proteinele din laptele de vacă pot fi imediate, IgE mediate sau întârziate, cu mecanism mixt sau celular. Dacă reacţiile IgE mediate la componentele proteice din lapte şi lactate sunt uşor de suspicionat clinic şi mult mai uşor de demonstrat prin dozarea IgE specifice şi/sau prin teste cutanate de tip skin prick test, alergia la lapte cu manifestări digestive de tip esofagită cu eozinofile, proctocolită, gastroenterită alergică sau sindromul enterocolitei induse de proteinele alimentare sunt non-IgE mediate, cu mecanism întârziat, mai greu de demonstrat prin examinări complementare.
Lactaza este o enzimă, o β-galactozidază, cunoscută şi sub numele de lactat florizin (phlorizin) hidrolază (LPH), cu structură tetramerică. Lactaza este sintetizată ca o propolipeptidă de 220 kDa care suferă modificări posttranscripționale pe parcursul transportului la suprafaţa celulei, devenind o proteină de 150 kDa. Ea dimerizează la nivelul marginii în perie pentru a forma enzima activă. Lactaza se găseşte la nivelul marginii în perie a epiteliului intestinal şi este sintetizată de enterocitul matur. Ea hidrolizează descompunerea lactozei în glucoză şi galactoză, care se absorb la nivelul epiteliului intestinal. Glucoza este utilizată ca sursă de energie, iar galactoza devine componentă a glicolipidelor şi glicoproteinelor. Activitatea lactazei este importantă mai ales în perioada de sugar, când laptele este principala sursă nutriţională.
Din luna a opta de sarcină, activitatea lactazei poate fi detectată la suprafaţa mucoasei intestinale. Activitatea creşte până în săptămâna a 34-a, iar la naştere expresia lactazei ajunge la apogeu. În mod fiziologic, la nou-născuţi lactaza are o activitate crescută, urmând ca pe parcurs concentraţia ei să scadă, rezultând deficitul primar de lactază de tip adult (hipolactazia sau nonpersistenţa lactazei), situaţie întâlnită la majoritatea indivizilor de pe glob. În zona noastră geografică, deficitul primar al lactazei de tip adult poate fi manifest clinic mai ales după vârsta de 1 an. Deficitul congenital de lactază de tip infantil prezent de la naştere este rarisim, însumând câteva zeci de cazuri raportate.
Când lactoza nu poate fi scindată la nivelul intestinului subţire (din cauza insuficienţei lactazei) şi este absorbită ulterior în sânge, aceasta trece în intestinul gros, unde are loc fermentaţia produsă de bacterii. Acest proces conduce la producţia de gaze şi acumularea de apă, având ca efect simptome gastrointestinale supărătoare. Simptomele intoleranţei la lactoză sunt relativ comune în rândul copiilor şi adolescenţilor, însă nu implică neapărat afectarea integrităţii peretelui intestinal. Lactoza nedigerată este fermentată de microflora colonului, cu producere de hidrogen detectabil în excreţia pulmonară. Lactoza neabsorbită în intestinul subţire ajunge la nivelul colonului. Anumite tipuri de bacterii care se găsesc la acest nivel, printre care şi LAB (bacterii ale acidului lactic), produc şi ele lactază. Când întâlnesc lactoza, aceste bacterii folosesc propria lor lactază pentru a descompune lactoza în acid lactic.
Activitatea lactazei este eficientă la un pH de 6-8 (în intestinul subţire). Simptomele tipice ale intoleranţei la lactoză includ: durere abdominală, balonare, flatulenţă, borborisme şi uneori greaţă şi diaree. În unele cazuri, motilitatea gastrointestinală scade şi pacienţii pot prezenta, paradoxal, constipaţie, posibil consecinţa producţiei de metan. Durerea abdominală şi balonarea sunt cauzate de fermentaţia colonică a lactozei neabsorbite cu producerea de acizi graşi cu lanţuri scurte, hidrogen, metan, dioxid de carbon, substanţe care cresc timpul de tranzit intestinal şi presiunea din colon. Abilitatea variabilă a microflorei colonice de a fermenta lactoza explică de ce diferiţi pacienţi pot avea niveluri diferite de toleranţă. Lactaza nu este o enzimă inductibilă, dar continuarea consumării lactozei scade excreţia de hidrogen şi severitatea simptomelor gastrointestinale. Microflora are un rol important în procesarea lactozei la nivelul colonului, prin urmare procesarea lactozei malabsorbite poate juca un rol în intoleranţa lactozei. Fermentaţia din colon a lactozei ar influenţa apariţia intoleranţei la lactoză, fie agravând-o, fie atenuând-o, totul depinde de balanţa dintre abilitatea microflorei de a fermenta lactoza şi abilitatea colonului de a îndepărta metaboliţii rezultaţi.
Deficitul primar de tip infantil (congenital) este extrem de rar, fiind publicate doar câteva zeci de cazuri în literatură. Este o boală autozomal recesivă care se manifestă de la vârsta de nou-născut printr-o diaree abundentă încă din primele zile de viaţă. Simptomele apar de îndată ce copilul este alăptat sau i se administrează o formulă de lapte care conţine lactoză, apărând diaree abundentă, osmotică, severă, cu deshidratare, acidoză metabolică şi pierdere în greutate progresivă din primele zile de viaţă. Mucoasa este histologic normală, dar concentraţia lactazei este foarte scăzută sau zero. Patologia trebuie recunoscută şi tratată rapid, din cauza deshidratării şi a pierderii de electroliţi. Când activitatea lactazei rămâne crescută pe tot parcursul vieţii, vorbim despre persistenţa lactazei. La majoritatea populaţiei, activitatea lactazei descreşte pe parcursul copilăriei (în primii cinci ani), acest proces fiind numit nonpersistenţa lactazei. Dacă majoritatea defineşte normalitatea, am putea afirma că persistenţa unui toleranţe pentru cantităţi mari de lactoză la vârsta adult este de fapt abaterea de la normă.
Deficitul primar de tip adult (hipolactazia) este cel mai comun deficit enzimatic din lume care conduce la intoleranţa pentru lactoză. Acesta se referă la un deficit absolut sau relativ de lactază. Deficitul este diferit de la o persoană la alta, depinde de etnie, rasă, zonă geografică, cu o activitate restantă mai mult sau mai puţin importantă. În realitate, această intoleranţă primară la lactoză nu este o patologie, ci expresia unei adaptări normale la schimbările alimentare care survin pe măsura dezvoltării. Se estimează că 75% din populaţia lumii suferă de deficit primar de lactază. Cu toate acestea, în anumite părţi ale lumii, persoanele care sunt afectate de scăderea cu vârsta a activităţii lactazei pot consuma cantităţi moderate de lapte sau produse lactate, fără a avea disconfort sau simptome specifice.
Deficitul secundar de lactază, nongenetic, dobândit, implică o condiţie patologică responsabilă pentru deficitul de lactază şi implicit pentru malabsorbţia lactozei. Etiologia include adesea infecţii acute virale (mai ales rotavirus), cauzând leziuni la nivelul intestinului subţire, cu pierderea lactazei din celulele epiteliale de la nivelul vililor. Celulele tinere care înlocuiesc enterocitele mature afectate de inflamaţie sunt adesea deficiente în lactază, de unde rezultă un deficit secundar de lactază şi malabsorbţia lactozei. Criptosporidioza şi giardiaza sunt incriminate în malabsorbţia secundară a lactozei prin afectarea directă a celulelor epiteliale de către parazit. Tratamentul diareii acute nu necesită de obicei eliminarea lactozei din dietă, ci mai degrabă tratamentul patologiei de bază.
Producţia lactazei este determinată genetic de o singură genă, numită LCT, localizată pe cromozomul 2, formată din 49336 de perechi de baze. Gena LCT are 17 exoni. Codează un transcript ARN format din 6274 de nucleotide. Lactaza este exprimată doar în enterocitele din intestinul subţire, mai ales în jejun. Mutaţiile în deficitul primar de lactază de tip adult sunt de tip SNP (single-nucleotide polymorphism), o mutaţie care afectează un singur nucleotid. Este general acceptat că indivizii cu nonpersistenţa lactazei au niveluri scăzute de ARN mesager al lactazei. Mutaţiile care au avut loc în evoluţie permit unor indivizi să digere lactoza pe tot parcursul vieţii. Variabile precum C/C 13910 sau G/A 22018 sunt asociate cu reducerea activităţii lactazei, iar genotipul CC indică nonpersistenţa, TT indică persistenţa, iar CT activitate enzimatică intermediară. În studiile despre congenitalul infantil s-au descris mutaţii la nivelul regiunii de codare a genei LCT.
În plus, testele epidemiologice arată că prevalenţe diferite ale hipolactaziei există în funcţie de regiuni. Se estimează că două treimi din populaţia adultă de pe glob este lactazo-nonpersistentă. Declinul expresiei lactazei poate să apară în copilărie sau mai târziu, iar diferenţele între etnii nu au pe deplin o explicaţie fiziologică clară. China, Japonia marchează scăderi semnificative în primii ani de viaţă. Manifestările clinice includ ansamblul de simptome rezultate din imposibilitatea de digerare a cantităţilor semnificative de lactoză din cauza unei deficite a lactazei în intestinul subţire. Lactoza care nu este absorbită este fermentată în colon, generând gaze, acizi graşi cu lanţuri scurte şi alte metaboliţi ce cresc timpul de tranzit.
Alaptarea reprezintă hrănirea sugarului cu lapte matern. Alimentaţia la san are beneficii multiple pentru copil, mamă şi societate. Laptele matern este sursa perfectă de substanţe nutritive, protejează împotriva infecţiilor, întăreşte legăturile afective şi poate conţine anticorpi precum IgA. Alegerea tipului de alimentaţie şi stabilirea meniului este o decizie crucială pentru fiecare familie, iar sprijinul specialistilor poate facilita deciziile informate. Laptele matern conţine în mod natural lactoză în proporţii mari şi, în multe cazuri, este util ca model pentru compoziţia formulelor de sugari, inclusiv în cazul acelor formulări în care lactoza reprezintă aproximativ 70% sau chiar 100% în formulele special concepute.
Intoleranţa la lactoză poate apărea la sugari din motive variate: deficit primar, congenital sau dobândit, sau secundar în urma unor infecţii sau afectări ale mucoasei intestinale. În cazul unui sugar cu diaree, este esenţial să se determine dacă intoleranţa la lactoză contribuie la simptome, dar tratamentul diareii acute nu implică, în mod obișnuit, eliminarea lactozei din dietă. Testele de diagnostic includ testul de hidrogen în aerul expirat, testele de aciditate din scaunele copiilor şi evaluările clinice.
Suplimentele de lactază pot fi utilizate pentru a facilita digestia lactozei la adulţi sau copii, în special când există intoleranţă la lactoză moderată sau în situaţii de disconfort digestiv asociat cu consumul de lactate. Lactaza ajută la descompunerea lactozei în glucoză şi galactoză, permiţând absorbţia acestora în fluxul sanguin. Dozele sunt adaptate vârstei şi greutăţii, iar forma de administrare poate fi sub formă de tablete, capsule sau picături. Efectele adverse sunt, în general, uşoare, iar lactaza este considerată sigură pentru majoritatea oamenilor, cu precauţii pentru alergii cunoscute la lactază sau la componentele suplimentului. Este recomandat să consultaţi un specialist înainte de a începe suplimentele, în special în cazul sarcinii sau alăptării sau dacă există afecţiuni gastrointestinale.
Intoleranță la lactoză: Tot ce trebuie să știi
Beneficiile lactazei includ reducerea simptomelor de balonare, gaze şi diaree la persoanele cu intoleranţă la lactoză, facilitând menţinerea unei diete echilibrate cu aport adecvat de calciu. De asemenea, lactaza poate îmbunătăţi calitatea vieţii prin posibilitatea consumului de produse lactate fără disconfort. Este important ca utilizarea lactazei să fie adaptată fiecărei persoane, evitând utilizarea în caz de alergie cunoscută la lactază sau la lactate. Femeile însărcinate sau care alăptează ar trebui să consulte medicul înainte de a utiliza suplimente de lactază. Înainte de utilizare, consultaţi întotdeauna un furnizor de asistenţă medicală, mai ales dacă aveţi afecţiuni de bază sau luaţi alte medicamente. Monitorizarea medicală poate fi necesară pentru persoanele cu probleme gastrointestinale, iar informaţiile despre dozaj şi branduri ar trebui să provină de la furnizorul de servicii medicale.
Ce este lactaza? Cine ar trebui să ia lactază? Cum iau lactază? Există efecte secundare? Reacţiile adverse frecvente includ crampe abdominale uşoare sau diaree. Copiii pot lua lactază? Da, dar doza poate varia în funcţie de vârstă şi greutate. Este lactază sigură în timpul sarcinii? Poate lactaza interacţiona cu alte medicamente? Cum acţionează lactaza? Pot lua lactază dacă am o alergie la lactate? De unde pot cumpăra lactază? Printre mărcile importante de suplimente cu lactază se numără Lactaid, Dairy Ease şi Lactase Enzyme.
Lactaza este o enzimă valoroasă pentru cei care suferă de intoleranţă la lactoză, oferind un mijloc de a savura produsele lactate fără disconfortul asociat. Înţelegând utilizările, beneficiile şi administrarea corectă a acestuia, persoanele pot lua decizii informate cu privire la nevoile lor alimentare. Despre lactază și importanța sa în sugari, despre diferențele dintre intoleranța la lactoză și alergia la lapte şi despre modalități de gestionare a simptomelor, se pot găsi resurse suplimentare pentru o alimentație sigură și echilibrată a copilului.
tags: #lactaza #pentru #sugari
Postări populare:
- Gestionarea sarcinii în sindromul antifosfolipidic obstetrical (SAFO)
- Ghid practic: administrarea Pilex în timpul sarcinii și ce trebuie să știi
- Sarcina și hipertensiunea: riscuri pentru făt și gestionarea lor
- Gestionarea dublei circulare a cordonului în timpul nașterii naturale: ce trebuie să știți
- Experiențe Cezariană Spitalul Elias