Legea privind avortul terapeutic în România: evoluție, reglementări și aspecte etice

Tema ce va urma să o abordăm, prezintă un important interes social și juridic deoarece reglementările diferă în funcție de țară, cultură sau religie, dar și datorită cauzelor și consecințelor medicale, psihologice, juridice și sociale. În funcție de factorii care îl generează, avortul se clasifică în: avort spontan și avort indus (terapeutic și la cerere). Avortul spontan sau natural reprezintă moartea embrionului sau a fătului, acțiune care nu a fost indusă înainte de săptămâna a 20-a de sarcină. Avortul terapeutic semnifică terminarea sarcinii din cauza unor probleme medicale, complicații materne grave, când viața pacientei este pusă în pericol sau în cazul în care embrionul prezintă malformații incompatibile cu viața. Avortul la cerere (medicamentos sau chirurgical) este legal în primele trei luni de sarcină. Un avort medicamentos este efectuat prin administrarea a două medicamente pentru întreruperea de sarcină nedorită, iar avortul chirurgical se poate efectua prin aspirație sau prin dilatație și evacuare. Categoria drepturilor reproductive recunoaște drepturile cuplurilor care hotărăsc în mod liber detalii despre momentul și locul sarcinii, numărul copiilor pe care îl vor avea.

1) Context istoric și reglementări în Europa de Est

Prin decretul din 18 noiembrie 1920, pentru prima dată, guvernul sovietic a legalizat întreruperea de sarcină la cerere. Condițiile de întrerupere a sarcinii statuate de decretul din 1955, semănau cu cele stabilite în anul 1920. Reliberalizarea accesului la avort semnifica reîntoarcerea la doctrina leninistă a asigurării egalității femeilor. Astfel, Bulgaria, Polonia, România, Ungaria și Cehoslovacia au urmat exemplul dat de URSS în anul 1955 și au legiferat liberalizarea accesului la avort. Cronologia schimbărilor în legislația accesului la avort în țările din Europa de Est poate fi observată în cadrul textului.

În anul 1965, România a traversat o criză demografică, manifestată prin scăderea natalității. În aceste condiții, autoritățile au adoptat Decretul 770/1966, prin care întreruperile de sarcină au fost strict limitate la situații precum: viața femeii era în pericol, boli grave cu transmitere ereditară, malformații, vârsta limită de 45 de ani, nașterea și îngrijirea a cel puțin patru copii, cazuri de viol și incest. Pentru a recurge la avort, femeile gravide trebuiau să parcurgă pași riguroși pentru a obține autorizația. Consecințele medicale ale aplicării Decretului 770 nu au întârziat să apară, România înregistrând creșterea mortalității materne și infantile, prematurității, a numărului de copii născuți cu malformații congenitale și traumele produse de întreruperile de sarcină ilegale. Înainte de adoptarea Decretului, numărul anual al deceselor materne prin avort era de 47, iar în 1989 s-a înregistrat 545 de decese.

2) Reglementări recente și situația în România

Din 1998, Centrul pentru Drepturile Reproductive a promovat ideea avortului ca drept fundamental al omului. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, avortul este un element esențial în serviciile de asistență medicală și o intervenție sigură de îngrijire a sănătății. Cu toate acestea, obstacolele pentru a obține un avort sigur, în timp util, accesibil și nediscriminatoriu, pot determina recurgerea la un avort nesigur. Principala cauză de deces la nivel mondial în rândul adolescentelor (15-19 ani) este legată de complicațiile sarcinii și nașterii. ONU încurajează statele să asigure accesul la servicii de avort legal în condiții de siguranță.

În cazul României, avortul terapeutic reprezintă întreruperea unei sarcini din motive medicale, indiferent de vârsta gestațională, în situații în care viața mamei este în pericol sau fătul are o problemă ce poate conduce la moartea acestuia. Potrivit datelor, în 2020 între 171 de spitale, aproximativ 802 de medici specialiști în obstetrică-ginecologie efectuează avorturi la cerere. Estimările privind costurile arată că întreruperea sarcinii în spitalele publice poate costa între 150 și 1500 de lei, iar în clinicile private între 700 și 6000 de lei.

2.1) Cazuri internaționale relevante

Studiul de caz R.R. v. Polonia (2011) a evidențiat obligația statului de a asigura accesul liber la informații prenatale, inclusiv testarea genetică în cazuri de suspiciune de maladvolință genetică, iar refuzul acelor servicii poate încălca articolele fundamentale ale CEDO referitoare la integritatea persoanei. Aceasta subliniază necesitatea serviciilor de avort sigure și accesibile în toate condițiile, în conformitate cu drepturile omului.

În ceea ce privește reglementările românești, până în 1989 avortul era strict interzis, iar de la Revoluție se reintroduce libertatea de întrerupere a sarcinii. Ulterior, în 1989, Legea nr. 2 reglementează în mod gradual dreptul la avort, iar avortul la cerere este reglementat de Art. 201 din Codul Penal, cu condiția limitelor temporale - de regulă până la 14 săptămâni. Existența unor reglementări clare diferă de practici anterioare, iar uneori se observă practici în afara instituțiilor medicale autorizate, ceea ce poate genera riscuri semnificative pentru sănătatea femeii.

3) Avortul terapeutic în contextul medical și social

Avortul terapeutic reprezintă întreruperea unei sarcini din motive medicale, indiferent de vârsta gestațională, în cazurile în care mama își riscă viața dacă sarcina continuă sau dacă fătul prezintă malformații letale sau incompatibile cu viața. O listă de afecțiuni fetale severe este prezentată în text, precum anencefalie, hydrocefalie, sindromul Meckel-Gruber, pentalogia Cantrell, sindromul Potter, displazia tanatoforică, etc., care pot justifica avort terapeutic în contexte specifice. Un rol important îl are consultul cu un neonatolog pentru a discuta diagnosticile și opțiunile de tratament.

Problemele de sarcină care pot conduce la avort terapeutic includ ruptura prematură a membranelor, preeclampsia severă, reducerea selectivă a sarcinilor multiple, sau situații în care continuarea sarcinii ar pune în pericol viața mamei sau a fatului. În aceste situații, decizia poate fi dificilă, iar comunicarea cu specialistul este esențială pentru evaluarea Riscurilor și Beneficiilor continuării sarcinii.

3.1) Aspecte etice și legitimitatea permisiunilor medicale

Din punct de vedere social, avortul poate fi privit ca un drept fundamental la libertatea de alegere a cuplurilor, însă tensiunile cu opiniile religioase și morale pot genera controverse. Din perspectiva medicală, avortul este considerat o procedură sigură, cu condiția să se efectueze în medii adecvate, cu personal calificat și acces la informații corecte despre sănătatea reproductivă. Un obiectiv major este asigurarea consimțământului informat al pacientei și respectarea drepturilor sale asupra corpului.

4) Reglementări post-comemorare și situația legală astăzi

În România, reglementările privind avortul au trecut prin perioade de restricții severe, urmate de liberalizări după 1989. În prezent, avortul la cerere este reglementat într-o manieră limitată în funcție de durata sarcinii, în timp ce avortul terapeutic poate fi efectuat în scop medical în perioada de până la 24 de săptămâni sau în circumstanțe speciale. Discuțiile despre posibilitatea modificării Codului Penal pentru a reglementa mai fin perspectiva protecției fatului au fost subiect de dezbatere publică și politică, întâlnind critici din partea experților în drepturile omului și a oamenilor de știință.

4.1) Directive și recomandări internaționale

Comitetul ONU pentru drepturile copilului îndeamnă la asigurarea accesului la serviciile de avort legal în condiții de siguranță, iar organizații de oameni ai dreptului se pronunță pentru protecția sănătății reproductivesfrmb. În contextul UE, practicile și reglementările variază între state, iar jurisprudența CEDO structurează standardele privind dreptul la viața privată, integritatea persoanei și libertatea de alegere a femeii în raport cu opțiunile medicale.

5) Concluzii înțelese din efectele istorice și prezentul legal

Avortul este o alternativă legală, un drept de care o femeie poate dispune și, în consecință, nu poate fi interzis în mod absolut. Din punct de vedere social, necăsătoria nu ar trebui să conducă la stigmatizarea femeii care ia decizia de avort, iar medicamentul și tehnologia avansează pentru a oferi proceduri mai sigure. Cu toate acestea, există riscuri potențiale atât fizice, cât și psihologice, iar avortul nu trebuie utilizat ca metodă contraceptivă. Restricțiile privind avortul afectează femeile în sărăcie, ceea ce poate duce la practici nesigure sau la decizii forțate de a păstra sarcina.

O propunere de reglementare a unui protocol național pentru avort poate facilita informarea corectă în spitale și poate reduce obstacolele de acces, asigurând sprijinul medicilor și orientarea pacientei spre servicii adecvate, în conformitate cu standardele de drepturi ale omului.

Testimoniale despre impactul reglementărilor asupra drepturilor femeii pot evidenția necesitatea unei abordări echilibrate care să protejeze atât sănătatea mamei, cât și interesele viitorului copil, fără a transforma avortul într-un instrument politic sau social de control.

În final, reglementările românești privind avortul terapeutic reflectă o evoluție complexă, marcată de regimuri diferite, schimbări demografice, cunoașterea medicală și decizii juridice ce au vizat să echilibreze drepturile femeilor cu considerentele etice și medicale. Este important să existe un cadru clar, care să ofere informații corecte, să susțină pacientele în deciziile lor și să asigure accesul la servicii sigure, respectând normele internaționale de drepturi ale omului.

tags: #lege #avortul #terapeutic

Postări populare:

• Distensia abdominală în sarcină – cauze, simptome și tratamente pentru zona stomacului
• Îngrijirea bebelușului nou-născut: recomandări utile pentru mamă după naștere
• Utilizări culinare ale muștarului la copii
• Ghid practic de somn pentru bebeluși: cum să organizezi programul zilnic
• Activități zilnice pentru bebeluș de 2 luni