Injecţia e procedeul medical prin care substanţa medicamentoasă în stare lichidă e introdusă în organism cu ajutorul unei seringi şi a unui ac.

Este metoda de administrare favorizată atunci când se doreşte o rată mai rapidă de absorbţie, un efect pe un ţesut localizat ori o substanţă medicamentoasă mai puternică decât ceea ce s-ar putea administra pe cale orală.

Există mai multe tipuri de injecţii pe care le diferenţiem în funcţie de ţesutul în care sunt administrate.

În cazul acestui tip de injecţie, cantitatea de lichid care se introduce în organism nu depăşeşte 1 ml.

Se administrează de cele mai multe ori în antebraţ, cu un ac scurt şi subţire.

La baza termentutrurii, injecţiile intradermice se folosesc pentru teste reactive, pentru alergii ori tuberculină, desensibilizare la alergeni ori în anestezia locală pentru suturarea unor plăgi.

Se referă, după cum îi spune numele, la introducerea sub piele a substanţei medicamentoase.

Avantajul acestui tip de injecţie e că formează un depozit local, din care substanţa ajunge lent în vasele de sânge.

Această absorbţie lentă o face potrivită pentru administrarea de insulină, anticoagulante sau anestezice.

Se administrează pe faţa externă a braţului sau a pulpei, în omoplat sau în abdomen.

Această metodă se referă la injecţia intramusculară, în care substanţa medicamentoasă e introdusă în ţesutul muscular.

E preferată atunci când e nevoie de un vaccin.

Rata de absorbţie e de 4-5 ori mai rapidă decât în cazul injecţiilor subcutanate, având avantajul de a putea fi folosite substanţe care pentru piele ar fi iritante.

Locul administrării se alege în funcţie de starea generală a pacientului şi de necesităţi, cu accent pe muşchii voluminoşi de pe braţe şi de pe coapse.

Injecţiile intramusculare nu sunt recomandate celor care au suferit un infarct miocardic acut ori celor care au o tulburare de coagulare.

Substanţa medicamentoasă e injectată intravenos atunci când e nevoie de efectul cel mai rapid.

Acest tip de injecţie se foloseşte de asemenea în administrarea substanţelor de contrast pentru un examen radiologic.

De regulă se aleg venele accesibile de pe mâna nondominantă.

Pentru că un vas de sânge are nevoie de 24 de ore de refacere, în cazul în care se fac injecţii repetate acestea nu se administrează în aceeaşi venă.

În Beesers vei găsi posibilitatea administrării la domiciliu a tuturor tipurilor de injecţie, indiferent dacă sunt singulare ori fac parte dintr-un tratament îndelungat.

Nu vei mai pierde timp în sălile de aşteptare şi nu va mai trebui să te necăjeşti pe drumuri cu o branulă proaspăt fixată.

Injecţia intramusculară este manevra terapeutică prin care substanţele medicamentoase sunt introduse în ţesutul muscular striat.

Calea intramusculară asigura un efect sistemic rapid si absorbtia unui volum mare din medicatie (pâna la 5 ml).

Datorită inervaţiei senzoriale reduse a ţesutului muscular injectia intramusculara permite administrarea chiar si a unor substante iritante.

Locul administrării IIM se alege în funcţie de starea generală a pacientului şi scopul injectării.

IIM nu se administrează în zonele inflamate, cu infectii locale sau cicatrici.

Muşchiul deltoid, folosit de obicei pentru partea cea mai densă a muşchiului deltoid poate fi gasita prin identificarea procesului acromial; acul se introduce la 2,5-3 cm sub nivelul acestuia.

Nervul radial şi artera brahial trebuie evitate.

Cerând pacientului să ţină mâna în şold muşchiul se relaxează şi injectia se face cu uşurinţă.

Pacientul este în decubit ventral.

Tragând o linie imaginară între articulaţia sacro-iliacă şi trohanterul mare se delimitează portiunea situată superioară şi lateral faţă de această linie.

Regiunea folosită pentru injectie (treimea mijlocie a muşchiului) e situată pe partea laterală a coapsei la un lat de palmă sub trohanterul mare şi un lat de palmă deasupra rotulei.

Atentie la pastrarea sterilităţii!

Asiguraţi-vă că tot lichidul din fiolă este în partea de jos a fiolei; dacă e nevoie se aplică una sau două lovituri blânde cu degetul la nivelul gâtului fiolei.

Se scoate teaca acului şi se introduce acul în fiolă cu atenţie pentru a trage doza necesară de medicament în seringa.

Se schimbă acul.

Mușchiul deltoid este potrivit pentru modul în care se ține seringa și se introduce acul.

Se aspiră prin mişcarea pistonului înapoi pentru a verifica dacă se atinge un vas de sânge.

Este o tehnică în care traiectul acului ia forma literei Z; previne scurgerea medicatiei administrate în tesutul subcutanat.

Se foloseşte pentru administrarea substanţelor iritante sau care produc colorarea tesutului subcutanat.

Poate fi utilizată de asemenea la pacienţii vârstnici, cu masă musculară redusă.

În acest fel traiectul acului devine frânt (aprox. forma literei Z).

Înainte de administrarea oricărui tratament prin intermediul unei injecţii intramusculare, mâinile trebuie spălate cu săpun şi apă caldă, pentru a preveni potenţiale infecţii.

Utilizarea unor mănuşi este recomandată pentru a proteja atât pacientul, cât şi persoana care administrează injecţia, de o potenţială contaminare.

Locul injectării se va curăţa cu un tampon cu alcool, lăsând zona să se usuce timp de câteva secunde.

Se va urma un singur sens de curăţare, fără să se întoarcă cu tamponul în zona în care a acţionat deja.

Nu se suflă pentru a grăbi uscarea zonei, deoarece creşte riscul de contaminare a zonei.

Mușchiul în care se va injecta serul trebuie să fie relaxat, motiv pentru care poziția aleasă trebuie să fie una cât mai comodă.

Acul seringi trebuie să fie poziționat într-un unghi de 90 de grade şi trebuie introdus suficient de repede şi de adânc pentru a pătrunde în muşchi.

Administrarea se va efectua lent sau rapid, în funcţie de tratamentul efectuat.

După administrare se va extrage acul, se va aplica presiune cu un tampon uscat sau cu alcool sanitar, după care se va acoperi locul injectat cu un plasture.

După administrarea tratamentului cu ajutorul injecţiei intramusculară trebuie realizată o scurtă monitorizare, pentru a observa eventuale reacţii adverse imediate.

Pentru ameliorarea unor simptome de disconfort, după efectuarea injecţiei intramusculare, pe zonele afectate se pot aplica comprese calde sau reci.

După efectuarea injectării nu este recomandată masarea locului injecției, pentru că presiunea aplicată pe zonă poate împinge medicamentul din muşchi în straturile pielii, reducând absorbția acestuia.

Injecţia este un mod de administrare parenterală a unor substanţe medicamentoase în corp cu ajutorul unei seringi în scop terapeutic sau în scop diagnostic.

Majoritatea oamenilor se încruntă adesea când vine vorba despre ace, însă cea mai bună modalitate de a-ți învinge temerile este să te informezi temeinic despre lucrurile în privința cărora ești sceptic.

Tipuri de injecţii şi zone de elecţie pentru injecția intramusculară

1. Injecţia intravenoasă presupune administrarea rapidă și controlată a unor fluide, medicamente sau substanțe nutritive prin puncţie venoasă, direct în sistemul circulator.

1.2. Injecţia intramusculară constă în introducerea unor substanțe medicamentoase în ţesutul muscular striat în scop terapeutic.

4. Zone de elecţie adecvate pentru injecţia intramusculară includ fesă, picior, braţ şi şold, locuri cu grupuri mari de muşchi.

Infografic: zonele principale pentru injectie intramusculara

4.1. Administrarea în fesă - muşchiul dorsogluteal; cadranul superior extern este cel optim, cu precauţii legate de nervul sciatic.

4.2. Administrarea în picior - vastus lateralis, regiune antero-laterală a coapsei, cu riscuri de leziuni ale nervului femural.

4.3. Injectarea în braț - mușchiul deltoid, recomandat pentru vaccinuri și doze mici (până la 1 ml).

4.4. Administrarea în șold - mușchiul ventrogluteal, considerat cea mai sigură zonă pentru adulți și copii mai mari de 7 luni.

Schema Z for injection intramusculara

5. Tehnica de administrare - tehnica injecției intramusculare în Z, pentru a preveni scurgerea în țesutul subcutanat.

6. Sfaturi utile pentru o administrare ușoară și contraindicații, inclusiv verificarea dozei, sterilitatea, alternarea locurilor de injectare și monitorizarea reacțiilor adverse.

Injecția intramusculară (Tehnica I.M.)

7. Complicaţii posibile: durere, roşeaţă, umflături, abces, necroza ţesutului, sângerări sau reacţii alergice; monitorizare post procedură recomandată.

8. Recomandări generale pentru pregătire, igienă, poziționare și detalii despre siguranța injectării la sugar.

tags: #locul #dinjectia #intramusculara #la #sugar

Postări populare: