Să treci printr-un avort nu e ușor și nici o experiență plăcută. Mi-ar fi plăcut să nu fiu nevoită să fac asta? Cu siguranță. Am regrete că am făcut-o? Acesta era „idealul” meu. Motiv pentru care, aveam 23 de ani când l-am cunoscut pe Vlad și am știut că este o relație semnificativă. El era atent și tandru, avea răbdare și pot spune că am avut parte de o experiență plăcută. Cum aflase chestia asta, nu știu, dar pe moment am acceptat informația și nu mi-am bătut capul cu riscurile.
După patru luni eram însărcinată. Vlad, cu doi ani mai mare decât mine, nu era chiar apt nici el să devină tată. Dar decizia a fost comună. Nu îmi doresc nici acum, 10 ani mai târziu. Nu mai aveam aceeași fizionomie, același ten, aveam acnee (de care abia scăpasem) și pofte multe și haotice. Îmi era poftă de mâncăruri pe care le evit dintotdeauna pentru că mi se par nașpa. Toate laolaltă mi-au dat o stare extrem de proastă. Nu mă identific deloc cu mămicile doborâte de fericire că au un copil în burtă. Eu aveam senzația de corp străin. Și chiar și azi, când mă pregătesc să adopt un copil, varianta în care îl nasc nu este o opțiune. Copilul are nevoie de o mamă (cât se poate de) zdravănă.
Revenind la etapa avortului, trauma în sine există prin simplul fapt că știi că în tine este o formă de viață. Dar, și la atâția ani de la avort, știu că a fost decizia bună. Nu văd cât de fericit ar fi fost un copil nedorit, iar să nenorocesc psihic și afectiv o altă ființă este un act criminal. M-aș fi simțit vinovată să îl păstrez și să încerc să mă joc de-a mama. Mama a știut. Simțeam nevoia să îi spun asta. Nicio clipă nu mi-a zis „dar mai gândește-te”. Mă cunoștea destul de bine și știa, la fel ca mine, că nu este momentul să am un copil. Știa și mama lui. Medicul cu care am discutat mi-a expus toate posibilitățile, dar văzându-mă însoțită și de Vlad și de mama, s-a comportat decent. Ideea este că a avut comportamentul de care am avut nevoie. Nu a pus accent pe păstrarea sarcinii. Mi-a explicat în ce constă procedura. În schimb a făcut un pas greșit. Nu știu dacă este practica generală, dar să duci o femeie care vrea să avorteze într-un salon cu gravide sau proaspete mămici… chiar e o idee proastă.
Nu au aruncat cu apă sfințită în mine. Pentru că nu aveau. Dar cred că o Biblie peste ochi mi-ar fi dat. Nu există drepturile omului. Nu există empatie. Nu există „vezi-ți de treaba ta”. Ele aveau ceva de spus. Că omor un copil. Că ar trebui să-l țin indiferent cât de greu este. Și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult: nu îți e frică de Dumnezeu? Dacă ar putea să te traumatizeze intenționat și cu certitudinea rezultatului urmărit, le-ar fi suficient și probabil n-ar mai cere anestezie la naștere. Pe care, bănuiesc că o fac pe cale naturală „pentru că așa a dat Dumnezeu”.
Nu știu cât de copleșite sunt de crimele la nivel mondial împotriva copiilor. Dar atunci, pe loc, și-au găsit menirea. Erau ființe superioare pentru că făceau copii. Dacă sunt furioasă pe ele? Da, este dreptul meu. Așa cum este dreptul meu ce fac cu corpul și cu viața mea. Să nu am pretenția că genele mele sunt valoroase și trebuie lăsate moștenire. Să nu fac copii „pentru că așa se face”. Să nu îi fac pentru ca Mirciulică să rămână cu mine. Iar vitejia cu care mă atacau pe mine, m-a ajutat să înțeleg un lucru: nu încercau să salveze planeta sau vreun suflet de la condamnarea eternă, mă urau pentru că eu am decis asumat ce vreau. Pentru că în salon erau și alte femei.
- Cele care le spuneau să tacă. Cele pe care le deranja comentariul. Cele care știau deja de ce devin mame.
- Intervenția a fost scurtă și nedureroasă. Experiența nu s-a mai repetat, iar singurul meu sfat este să nu ajungeți aici.
Dragilor, am evoluat. Facem tâmpenii (este clar, altfel nu aș fi rămas însărcinată), dar putem învăța din ele. Putem să depășim traumele. Iar regulile societății, dacă tot îi dăm ascultare (oarbă) să nu uităm că ne interziceau să purtăm pantaloni, să votăm, să refuzăm căsnicii aranjate. Că există sau nu vreo legătură între avortul făcut în urmă cu 17 ani şi pierderile de sarcină ulterioare nu ştim, însă trauma nu poate fi contestată şi auto-învinovăţirea nu poate fi evitată.
Singurul lucru pe care îl ştim cu siguranţă este că, dacă există vreo posibilitate ca femeile ce trec prin asta să găsească liniștea și iertarea, acea scăpare este în Biserică, cu ajutorul rugăciunii și căinței. Avortul lasă părinților semne adânci și consecințe dureroase pe toată durata vieții. Uneori e vorba doar de remuşcări ocazionale, alteori sunt ani de zbucium sufletesc sau depresii. Avortul a fost dintotdeauna văzut ca o scăpare dintr-o situație nedorită, indiferent de circumstanțele sociale, de planurile de viitor sau de educația celor în cauză.
Cu 17 ani în urmă, Paula s-a văzut într-o astfel de situație. Era de curând căsătorită, însă doar la starea civilă, fără binecuvântare din partea preotului şi fără unirea în fața lui Dumnezeu prin Taina Nunții. Situația financiară nu era suficient de bună pentru a putea crește un copil, planurile erau altele și singura soluție pe care au găsit-o era “evitarea” problemei. Există în rândul tinerilor, fie ei căsătoriți sau nu, o teamă foarte apăsătoare și aproape inexplicabilă referitoare la copii, considerați o piedică în calea dezvoltării profesionale.
Nu spune nimeni că nu este greu, că nu se schimbă prioritățile, dar se pune prea mult preț pe câștigurile materiale și se omite împlinirea sufletească. Alergăm pe piste false și nu suntem învățați să apreciem adevăratele bucurii, decât poate prea târziu. Stătea, împreună cu soțul ei, în sala de așteptare la cabinetul medicului ce avea să-i facă avortul și vedeau cum ieșeau, una câte una, femeile care au trecut deja prin ceea ce avea să le schimbe cursul vieții. Multe dintre ele erau deja împovărate de greșeala făcută și sufereau, încercând, în același timp, să se convingă că era singura lor soluție, că un copil nu-și găsea „locul” în viața lor acum.
„Am mers împreună cu soțul la medic pentru a avorta. La un moment dat el ar fi dorit să plecăm, văzând femeile cum ies din sala de operație, însă era prea târziu. După ce mi-a făcut avortul, medicul mi-a mai făcut şi o injecţie, pentru a nu rămâne însărcinată în perioada imediat următoare”, ne-a mărturisit Paula. În astfel de momente, sentimentele sunt contradictorii. Nu e ușor pentru nimeni să fie obiectiv în privința avortului şi să analizeze sincer si corect motivele pentru care o femeie ajunge la o astfel de decizie. Nu trebuie să uităm că, de obicei, vorbim despre femei care prezintă semne de constrângere sau manipulare, victimizare, depresie sau singurătate, femei care, la un moment dat, s-au aflat în situaţii atît de copleşitoare, încât avortul a părut a fi singura răspuns.
Trauma avortului a declanșat în sufletul Paulei niște temeri pe care nu le avusese până atunci. Orice zgomot era prea puternic pentru ea și, după cum chiar ea spune, „părea că-i sparge timpanele”. Sunt foarte puține situații în care o femeie care a trecut printr-un avort poate ulterior să-și vadă de viață ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu trebuie uitate nici efectele asupra corpului, pentru că recuperarea nu este întotdeauna ușoară, iar problemele de fertilitate sunt ceva obișnuit. Un avort făcut în tinerețe a avut repercursiuni definitive asupra vieții de mamă a Paulei: a pierdut încă trei copii, în etape avansate ale sarcinii. La patru ani după refuzarea darului de a fi mamă, a rămas însărcinată din nou, însă atunci, când și-ar fi dorit să aibă un copil, nu s-a mai putut, pentru că i s-a spulberat visul la trei luni și jumătate.
A doua tragedie s-a întâmplat după încă trei ani de așteptări. „A doua oară când am rămas însărcinată, am pierdut copilul la patru luni și jumătate. Atunci am fost la un pas de a înnebuni. Nu aveam nici măcar bani pentru a consulta un medic. A mai trecut un an până am rămas din nou însărcinată. Atunci am pierdut sarcina la cinci luni și jumătate”, ne-a explicat Paula. Schimbarea a apărut în momentul în care Paula s-a apropiat de Biserică, la îndemnul mamei ei, fiind foarte afectată după ultima pierdere de sarcină. A început să meargă la biserică, şi, la sfatul preotului duhovnic, să se spovedească în fiecare post şi să citească cât de des poate acatistul Sfântului Stelian, în speranţa că-şi va găsi liniștea sufletească. A început şi un tratament, la îndrumările medicului care o supraveghea, pentru ca organismul ei să fie mai puternic înainte de a rămâne din nou însărcinată.
Şi cum nici o rugăciune către Dumnezeu nu rămâne neascultată, în mai puțin de un an Paula a rămas din nou însărcinată. Îşi amintește și acum perioada în care a aflat că va avea un copil: „Era după postul Adormirii Maicii Domnului, când femeile mergeau prin sat pentru a strânge bani pentru hramul Bisericii «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie». Am alergat atunci după una dintre femei să-i dau niște bani, iar persoana respectivă mi-a spus din suflet: <
Că există sau nu vreo legătură între avortul făcut în urmă cu 17 ani şi pierderile de sarcină ulterioare nu știm, însă trauma nu poate fi contestată și auto-învinovățirea nu poate fi evitată. Singurul lucru pe care îl știm cu siguranță este că, dacă există vreo posibilitate ca femeile ce trec prin asta să găsească liniștea și iertarea, acea scăpare este în Biserică, cu ajutorul rugăciunii și căinței. Cu sute de avorturi făcute zi de zi în România, numărul celor afectați de acest holocaust este foarte mare. Fiecare dintre noi, fie că suntem sau nu conștienți de acest lucru, cunoaștem cel puțin o persoană care a făcut un avort. Drept urmare, este datoria noastră nu doar să încercăm să salvăm alți copii de la avort, ci și să iertăm și să oferim ajutor și compasiune acelor femei care, trecând prin această traumă, suferă fizic, mental, emoțional și spiritual.
Era la începutul anilor '70. Fiind vorba de trupul meu și de viața mea aveam tot dreptul să fac avort. Tocmai eram în stagiu la ginecologie și am văzut pentru prima dată cum se face un avort. Trupul copilului era deja prea mare pentru a folosi metoda prin aspirație așa că medicul a fost nevoit să-l zdrobească mecanic. Plângea în timp ce făcea această operaţie, căci avea și el copii acasă. În aceeași perioadă trebuia eu însămi să iau o decizie cu privire la sarcina mea. Din momentul în care am asistat la avort mi s-a împietrit inima și împreună cu prietenul meu am luat decizia să fac avort. Copilul avea 10 săptămâni. Inima îi bătea deja, se cunoștea sexul și i se puteau lua amprentele de la degete.
Aparent toate problemele mele s-au rezolvat după avort! Am absolvit școala de asistente medicale și timp de 3 ani m-am simțit foarte bine. Nu am avut nici un fel de complicații post-avort. Apoi m-am căsătorit și am devenit mamă. În mod inexplicabil, la un moment dat trupul meu a început să reacționeze la lucruri îngropate de mult în trecutul meu. Totul a ieșit la iveală cu o forță neobișnuită. În fiecare noapte simțeam că mă lupt cu moartea. Aveam atacuri de panică, însoțite de palpitații foarte puternice care durau câteva minute. Aveam senzația că mă sufoc și ajungeam leoarcă de transpirație. În fiecare noapte mă simțeam la un pas de moarte. Timp de 18 ani am avut aceste stări și am obosit să mă lupt cu ele. Nici nu mi-a trecut prin cap că își au rădăcina în avortul făcut cu atâta timp în urmă.
În situația disperată în care mă găseam mi-a mai rămas doar Dumnezeu, așa că am strigat către El după ajutor. Iar El mi-a răspuns. Mai târziu am aflat că de fapt am avut două fetițe gemene și a fost groaznic. Am strigat către Dumnezeu: "De ce aflu asta abia acum? E prea greu pentru mine și nu folosește la nimic!" Răspunsul Lui a fost foarte blând și simplu: "Ca să-mi ceri iertare pentru doi copii." Am plâns mult atunci... Putea El oare să mă ierte pentru cei doi copii pe care i-am ucis? Câtă răbdare și dragoste are Dumnezeu pentru noi și cât de prețioasă este fiecare viață omenească! Le-am dat și nume celor două fetițe: Melody și Harmony. Apoi a început o perioadă în care mi-am jelit fetele și am început să experimentez iertarea lui Dumnezeu.
Material preluat de pe site-ul Avort.net. Articole asemănătoare despre puterea omului, despre credință și despre surprinzătoarele mărturii ale femeilor care au ales Viața. Pașii spre iertare, rugăciune și sprijin comunitar pot lumina o cale dechair să pară imposibilă.
Fii Sănătos | Avortul nu provoacă infertilitate
Continui să sper că voi fi mamă și să mă rog să fiu iertată și poate IERTAREA v-a veni într-o zi, sub forma unui bebeluș. Cred că am scris prea mult, aș vrea să închei, nu mai repet sfatul celor care au susținut viața, care au spus „NU” avortului, cărora le mulțumesc pentru tăria lor și pentru că nu au făcut crima. Aș dori doar, în final, să mă adresez celor care postează aceste mărturii: dacă știți persoane în situație dificilă, adică sunt însărcinate și nu pot avea posibilitatea de a ține copilul, sunt singure și disperate, sunt prea tinere pentru a fi mame, nu sunt intelese de părinți sau soți, nu sunt sprijinite de cei din jur, vreau să le ajut, așa cum pot, cu un sfat, cu bani, cu ajutor de a crește copilul, chiar și cu posibilitatea de a o sprijini pe tot parcursul sarcinii și după, de a-i oferi un loc în care să locuiască și căldura unei prietene, unei surori care să le ofere sprijin. Stiu ca veți avea grijă să nu judecăm, să nu condamnăm, dar să încurajăm viața și să oferim sprijin concret femeilor aflate în criză.”
Contexte și reflecții privind avortul în societate
Cu sute de avorturi jertfire în fiecare zi în România, comunitatea și familiile se confruntă cu traume transmise din generație în generație. Viața poate părea uneori un drum greu și neregulat, iar decizia de a avorta apare în contexte de vulnerabilitate, manipulare sau lipsă de resurse. Mastile de religie, politică și morală pot complica discuțiile despre dreptul femeii de a decide asupra propriului corp, iar suferința personală rămâne adesea ascunsă în spatele cuvintelor.
| Aspect | Impact | Note |
|---|---|---|
| Traume emoționale | Remușcări, vinovăție, depresie | Diferențe individuale în procesul de vindecare |
| Probleme de fertilitate | Posibile complicații post-avort | Monitorizări medicale recomandate |
| Rugăciune și căință | Sursă de alinare pentru unii | Accentele religioase ca suport psihologic |
În încheiere, aceste mărturii subliniază că deciziile legate de sarcină pot avea efecte adânci asupra vieții, iar sprijinul comunitar, încrezător și lipsit de condamnare, poate ajuta femeile să muncească spre iertare și reintegrare în viața de familie și societate. Fiecare poveste este o chemare la înțelegere, compasiune și acțiune practică pentru a sprijini mamele aflate în criză.
tags: #mama #fiu #destainuire #despre #avort
Postări populare:
- este sigură crema cu arnică pe durata sarcinii?
- Amestecarea laptelui matern cu lapte praf: sfaturi de la medicul pediatru
- Rolul placentei ramase dupa nastere in recuperarea postnatala
- Comparația între scutecele textile și cele de unică folosință: ce alegem pentru adulți
- cazurile severe din 2011 și criza din 2016 la Pitești