Monitorizarea fetală este o componentă crucială a îngrijirii prenatale, oferind informații vitale despre starea de sănătate a fătului pe parcursul sarcinii și în timpul travaliului. Aceasta se realizează prin diverse metode, cele mai cunoscute fiind testul fetal non-stres (NST) și cardiotocografia (CTG). Aceste tehnici neinvazive permit medicilor să evalueze bunăstarea bebelușului, să detecteze precoce eventuale probleme și să intervină la momentul potrivit pentru a asigura o naștere sigură.
Ce este monitorizarea fetală?
Monitorizarea fetală se referă la procesul de evaluare a stării de sănătate a fătului, cu accent pe ritmul cardiac și activitatea acestuia. Aceasta se efectuează de obicei în ultimele săptămâni de sarcină și în timpul travaliului, dar poate fi necesară și mai devreme, în funcție de circumstanțe.
Monitorul fetal este un echipament medical folosit în sectorul obstetrica și ginecologie, pentru efectuarea unei investigații neinvazive a gravidelor, cunoscută sub monitorizare fetală. Aceasta se efectuează de obicei in ultimele saptamani de sarcina si in momentul nasterii, pentru a monitoriza activitatea uterina si starea de sanatate a bebelusului.
Frecvența cardiacă fetală este ritmul bătăilor inimii pe care le produce bebelușul în fiecare minut. De asemenea, monitorul fetal poate fi utilizat și în cazurile probabile de naștere prematură, adică atunci când gravida trebuie să meargă la urgențe pentru că a avut contracții.
Testul Fetal Non-Stres (NST)
Testul fetal non-stres (NST) este un test simplu, neinvaziv efectuat în timpul sarcinii, după săptămâna 28. Mai este cunoscut și sub denumirea de test de monitorizare a bătăilor cordului fetal sau cardiotocogramă și presupune monitorizarea mișcărilor fetale, frecvenței cardiace fetale și modificarea ritmului cardiac în timpul mișcărilor fetale.
Testul se bazează pe ideea că în mod normal, inima copilului bate mai repede când este activ. Condiții cum ar fi hipoxia fetală - atunci când copilul nu primește suficient oxigen - pot influența acest proces. Când nivelul de oxigen este scăzut, fătul poate să nu reacționeze normal. Nivelurile scăzute de oxigen pot fi cauzate de probleme la nivelul placentei sau cordonului ombilical.
Când se efectuează testul non-stres?
Medicul ginecolog îți va recomanda să faci testul non-stres o dată sau de două ori pe săptămână - și rar zilnic - în funcție de starea de sănătate a ta sau a copilului tău, în următoarele situații:
- Sarcina multiplă cu complicații
- Afecțiuni medicale ce complică sarcina cum ar fi: diabet, hipertensiune arterială, tulburări de coagulare, boli autoimune (lupus), afecțiuni tiroidiene, boala de rinichi sau boala de inimă
- Sarcina prelungită, care a depășit cu două săptămâni data probabilă a nașterii
- Istoric de avort repetat
- Un copil care are mișcări fetale diminuate sau probleme de creștere (determinate cel mai frecvent de funcția placentară deficitară)
- Prea mult lichid amniotic (polihidramnios) sau prea puțin (oligohidramnios)
- Imunizarea Rh - o condiție medicală severă care frecvent apare la a doua sarcină sau la următoarele, atunci când mama este Rh negativ, iar copilul este Rh pozitiv
Frecvent, testul este recomandat femeilor gravide care au un risc crescut de deces al fătului.
Cum se efectuează testul non-stres?
Cardiotocograful (CTG) este un aparat care monitorizează activitatea cardiacă a copilului, utilizând ultrasunetele și efectul Doppler.
În timpul procedurii vei sta întinsă pe partea stângă, eventual cu o pernă la spate. Ți se vor monta doi senzori electronici pe abdomen: unul pentru a măsura frecvența cardiacă fetală și un al doilea senzor pentru a măsura reactivitatea uterului în timpul mișcărilor fetale (tonusul uterin). Fiecare senzor este atașat printr-un fir la aparat și fixat pe abdomen prin benzi elastice.
Este recomandat să mergi înainte la toaletă, deoarece vei sta în pat cel puțin 20 minute.
Bătăile inimii copilului se aud și se văd pe monitor, iar contracțiile sunt înregistrate pe hârtie.
Dacă bebelușul nu se mișcă (este posibil să nu fie în stare de veghe, „să doarmă”), ți se va recomanda să faci mișcare, să consumi glucide sau poate fi ușor stimulat, apăsând pe abdomen. Când simți copilul mișcând, va trebui să apeși pe un buton.
Cum se interpretează rezultatul testului non-stres?
Testul este considerat NORMAL atunci când ritmul cardiac de bază este între 110-160 bătăi/min.
Testul este considerat REACTIV când inima copilului bate cu cel puțin 15 bătăi pe minut peste ritmul obișnuit, de bază - când copilul se mișcă, pentru cel puțin 15 secunde și de două ori în cursul unui interval de 20 de minute. Un rezultat reactiv la testul non-stres arată că fluxul de sânge și nivelul de oxigen sunt adecvate. În acest caz, medicul ginecolog îți va recomanda repetarea testului săptămânal până la naștere.
Dacă inima copilului nu bate mai repede atunci când copilul se mișcă sau dacă copilul nu se mișcă după aproximativ 90 de minute, testul este „NONREACTIV”. Un rezultat nonreactiv necesită teste suplimentare pentru a determina dacă rezultatul este datorat într-adevăr slabei oxigenări sau dacă există alte motive pentru nonreactivitatea fetală (cum ar fi somnul copilului, efectele anumitor medicamente, etc.).
De exemplu, medicul ar putea recomanda:
- Profilul biofizic: Este un test prenatal neinvaziv folosit pentru a verifica starea de sănătate a copilului și presupune examinarea ecografică cu urmărirea anumitor parametri. Procedura este recomandată femeilor cu sarcină cu risc crescut, în mod frecvent după săptămâna 32 de sarcină. La realizarea profilului biofizic, se corelează bătăile cordului fetal, respirațiile, mișcările, tonusul muscular și cantitatea de lichid amniotic rezultând un scor. Un scor scăzut ar putea indica faptul că tu și copilul tău aveți nevoie de îngrijire specială, iar uneori ar putea fi recomandată nașterea imediată. Procedura este neinvazivă și nu reprezintă vreun risc pentru tine sau copil.
- Testul de stres la contracții: Evaluează cum se modifică rata bătăilor cordului fetal când uterul se contractă.
Asigură-te că medicul îți explică rezultatul testului non-stres și semnificația acestuia pentru tine sau copilul tău.
Cardiotocografia (CTG)
O cardiotocogramă (numită și test fetal non-stres) este o metodă de monitorizare a stării fetale și a contracțiilor uterine la femeile gravide. Cardiotocograma este utilizată pentru a evalua sănătatea fătului în timpul sarcinii și al travaliului, de aceea se numește și test fetal non-stres. Este un instrument important în medicina obstetrica, oferind informații despre ritmul cardiac al fătului și răspunsul acestuia la eventualele contracții uterine.
Aparatul detectează și înregistrează activitatea cardiacă a fătului și intensitatea contracțiilor uterine, iar datele sunt afișate sub formă de grafic cu două linii paralele.
Cardiotocograma este recomandată în diverse situații pe parcursul sarcinii și travaliului, în special când medicii doresc să evalueze starea de sănătate a fătului și răspunsul acestuia la contracțiile uterine (de aici și denumirea acestei proceduri și test fetal non-stres).
Monitorizarea detaliată prin cardiotocogramă devine esențială în cazurile în care există riscuri, precum afecțiuni materne sau modificări în ritmul normal de creștere și dezvoltare a fătului. Hipertensiunea, de exemplu, poate duce la reducerea fluxului de sânge către placentă, ceea ce ar putea compromite aportul de oxigen și nutrienți la făt. În acest caz, cardiotocograma poate evidenția semne timpurii de suferință fetală, ceea ce permite medicilor să intervină rapid, evitând situații mai grave.
Odată ce sarcina depășește cele 40 de săptămâni, riscul de complicații crește, iar cardiotocograma devine un instrument important pentru a verifica dacă fătul este încă în condiții optime în uter. Prin monitorizarea frecventă a ritmului cardiac al fătului și a contracțiilor uterine, medicii pot evalua dacă există semne de stres sau suferință fetală și pot decide în mod informat dacă este necesară o intervenție, cum ar fi inducerea travaliului.
Când se suspectează o creștere insuficientă a fătului, cardiotocograma este adesea recomandată pentru a monitoriza funcțiile vitale ale fătului și a detecta posibilele cauze ale întârzierii de creștere. În aceste cazuri, cardiotocograma poate ajuta la identificarea oricăror modificări în ritmul cardiac care ar putea indica suferință fetală.
O scădere semnificativă în mișcările fetale poate fi un indicator de suferință și este una dintre cauzele cele mai frecvente pentru care o femeie însărcinată este trimisă pentru o cardiotocogramă de urgență. Prin monitorizarea ritmului cardiac fetal, cardiotocograma poate oferi informații despre starea fătului și poate ajuta medicii să determine dacă reducerea mișcărilor este cauzată de o problemă de sănătate a fătului sau dacă este o reacție temporară. Dacă cardiotocograma indică o activitate cardiacă fetală stabilă și fără semne de suferință, gravida poate fi reasigurată.
Inducerea travaliului este o procedură obișnuită în multe cazuri, dar necesită monitorizare atentă pentru a evita hiperstimularea uterului, care ar putea pune presiune excesivă pe făt. În timpul inducției travaliului cu medicamente, cum ar fi oxitocina, un test fetal non-stres este folosit pentru a monitoriza permanent răspunsul fătului la contracțiile uterine. Acest lucru permite medicilor să ajusteze doza de medicamente pentru a menține un echilibru optim și pentru a asigura o naștere sigură atât pentru mamă, cât și pentru copil.
În cazul unui travaliu care durează mai mult decât este considerat normal, există riscul ca fătul să fie afectat de stresul prelungit. Monitorizarea prin cardiotocogramă ajută medicii să urmărească constant răspunsul fătului la contracțiile uterine. Dacă se observă semne de suferință, cum ar fi decelerări ale ritmului cardiac, personalul medical poate decide să intervină, fie prin utilizarea unui instrument de naștere asistată (de exemplu, forceps sau vacuum), fie prin efectuarea unei operații de cezariană.
Complicațiile obstetricale, cum ar fi prezentatia pelviană a fătului, prolapsul de cordon ombilical sau alte anomalii la naștere, necesită monitorizare atentă printr-un test fetal non-stres. În cazul unui prolaps de cordon, de exemplu, fătul poate experimenta o scădere rapidă a fluxului de oxigen, iar cardiotocograma poate semnala imediat această problemă, permițând medicilor să ia măsuri urgente. De asemenea, în prezentatia pelviană, în care capul fătului nu este orientat spre canalul de naștere, cardiotocograma poate ajuta la urmărirea stresului asupra fătului în timpul travaliului.
Cardiotocografia nu folosește radiații și este considerată ca fiind sigură de realizat atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Parametrii monitorizați prin CTG
Frecvența de bază a cordului fetal este media frecvenței dintr-o perioadă de 10 minute. Frecvența cardiacă normală este cuprinsă între 110-160 bătăi pe minut.
- Tahicardia fetală este considerată frecvența cardiacă inițială peste 160 de bătăi pe minut.
- Bradicardia fetală reprezintă o frecvență cardiacă inițială sub 110 bătăi pe minut.
- Frecvența între 100-120 bpm poate fi determinată de sarcina prelungită și prezentatie transversala sau occipitala posterioara.
- Variabilitatea normală este cuprinsă între 5-25 bătăi pe minut.
- Acceleratiile sunt creșteri bruște ale frecvenței cardiace fetale cu mai mult de 15 bătăi pe minut, pentru o perioadă care depășește 15 secunde.
- Deceleratii tardive - încep în momentul cel mai intens al contracției uterine și încetează la finalul acesteia. Acestea indică lipsa unui flux sanguin adecvat către placentă și uter, determinând hipoxie și acidoză fetală.
- Modelul sinusoidal al deceleratiilor - este întâlnit foarte rar, dar este asociat cu un prognostic prost, din cauza ratelor ridicate de morbiditate și mortalitate fetală. Modelul sinusoidal este caracterizat prin existența unui aspect neted, regulat al deceleratiilor, cu o frecvență de 2-5 cicluri pe minut, fără existența variabilității între bătăi și o rată de bază a frecvenței cardiace cuprinsă între 120 și 160 de bătăi pe minut.
Biometria Fetală
Biometria fetală reprezintă un instrument esențial în monitorizarea sarcinii, permițând evaluarea creșterii și dezvoltării fătului prin măsurători ecografice precise. Aceasta oferă informații despre dimensiunile și proporțiile fetale, ajutând la identificarea eventualelor anomalii de creștere sau complicații obstetricale. Prin analiza unor parametri precum diametrul biparietal, circumferința craniană și abdominală, lungimea femurului și lichidul amniotic, medicii pot estima vârsta gestațională, greutatea fetală și pot detecta riscuri precum restricția de creștere intrauterină sau macrosomia.
Biometria fetală se efectuează pe tot parcursul sarcinii, la momente cheie, pentru a monitoriza dezvoltarea fătului și a identifica eventualele probleme. În primul trimestru, biometria fetală are rolul de a confirma prezența sarcinii, de a evalua viabilitatea embrionului și de a estima vârsta gestațională cât mai precis. Acesta este momentul optim pentru evaluarea detaliată a dezvoltării fetale și pentru detectarea eventualelor anomalii structurale. În ultimul trimestru, biometria fetală este utilizată pentru a evalua evoluția sarcinii și pentru a identifica eventuale probleme care pot influența nașterea. Biometria fetală oferă date esențiale pentru evaluarea dezvoltării fătului, iar interpretarea corectă a rezultatelor este crucială pentru gestionarea optimă a sarcinii.
Pentru fiecare vârstă gestațională există intervale de referință pentru măsurătorile fetale. Implicație clinică: crește riscul de complicații la naștere, cum ar fi distocia de umăr și traumatisme fetale.
Restricția de creștere intrauterină (RCIU) apare atunci când fătul nu se dezvoltă conform vârstei gestaționale, având o greutate sub percentila 10 pentru vârsta sa. Macrosomia fetală este o situație în care fătul are o greutate estimată peste percentila 90 pentru vârsta sa gestațională (peste 4.000-4.500 g la termen).
Monitorizarea Electronică a Fătului (EFM)
Monitorizarea electronică a fătului (EFM) este un instrument crucial utilizat în timpul travaliului și al nașterii pentru a evalua starea de sănătate a fătului prin măsurarea ritmului cardiac și a contracțiilor uterine. Această procedură neinvazivă oferă informații în timp real care ajută furnizorii de asistență medicală să identifice riscurile potențiale, să monitorizeze starea copilului și să ia decizii informate cu privire la cursul nașterii.
Monitorizarea electronică a fătului (EFM) este o metodă folosită pentru a observa ritmul cardiac al unui făt în timpul travaliului. Implică utilizarea unui dispozitiv extern sau intern pentru a înregistra în mod continuu ritmul cardiac fetal (FHR) și contracțiile uterine.
Tipuri de monitorizare electronică a fătului:
- Monitorizare externă (non-invazivă): Această metodă utilizează doi senzori plasați pe abdomenul mamei. Un senzor măsoară ritmul cardiac fetal, iar celălalt monitorizează contracțiile uterine.
- Monitorizare internă (invazivă): Această metodă implică introducerea unui mic electrod prin colul uterin și atașarea acestuia de scalpul copilului. Monitorizarea internă este de obicei utilizată dacă monitorizarea externă este inadecvată sau dacă furnizorul de asistență medicală are nevoie de citiri mai precise.
Ritmul cardiac fetal: Senzorul folosit pentru a monitoriza ritmul cardiac fetal detectează vibrațiile cauzate de bătăile inimii copilului. Contractii uterine: Al doilea senzor, plasat pe abdomen sau în interiorul uterului, înregistrează frecvența și intensitatea contracțiilor.
Tiparele ritmului cardiac fetal și contracțiile uterine sunt afișate pe un grafic, permițând furnizorilor de servicii medicale să evalueze starea generală de sănătate atât a mamei, cât și a copilului.
Monitorizarea electronică a fătului este utilizată în primul rând pentru a evalua starea de bine a fătului în timpul travaliului și nașterii.
Pregătirea pentru un test electronic de monitorizare fetală este relativ simplă și non-invazivă, mai ales dacă sunteți supus unei monitorizări externe. Îmbrăcăminte confortabilă: Purtați îmbrăcăminte care să permită accesul ușor la abdomen. Informați furnizorul dvs. de asistență medicală: Partajați orice afecțiuni sau complicații medicale cu furnizorul dvs. Indiferent dacă sunteți supus unei monitorizări fetale externe sau interne, procesul este în general simplu și nedureros.
Monitorizarea externă este neinvazivă și, în general, nedureroasă.
O frecvență cardiacă fetală normală variază de la 110 la 160 de bătăi pe minut.
Monitorizarea externă vă poate limita într-o oarecare măsură mișcarea, dar în multe cazuri, puteți încă schimba pozițiile.
EFM ajută la evaluarea dacă fătul tolerează bine travaliul prin urmărirea ritmului cardiac și a contracțiilor uterine.
Este necesară o pregătire minimă, dar asigurați-vă că vă informați medicul despre orice nelămurire sau complicații.
Monitorizarea electronică a fătului este un instrument esențial folosit în obstetrica modernă pentru a monitoriza starea de sănătate a bebelușului în timpul travaliului. Ajută la detectarea precoce a suferinței fetale, permițând furnizorilor de asistență medicală să facă intervenții în timp util care îmbunătățesc șansele de naștere în siguranță atât pentru mamă, cât și pentru copil. Deși prezintă unele riscuri, în special în cazul monitorizării invazive, beneficiile depășesc cu mult dezavantajele potențiale, în special atunci când se gestionează sarcini cu risc ridicat sau nașteri complicate.
Supravegherea Sarcinii
Supravegherea sarcinii de către medicul obstetrician este esențială pentru nașterea unui copil sănătos, dar și pentru viitoarea mămică. Monitorizarea sarcinii, prin controale medicale periodice, urmate de analize și de investigații imagistice, la recomandarea medicului, trebuie să înceapă din momentul în care pacienta află că este însărcinată și să continue pe tot parcursul sarcinii, la intervale regulate.
Supravegherea sarcinii este necesară pentru a permite ducerea unei sarcini la termen în siguranță și pentru a evalua creșterea și starea de sănătate a fătului. Monitorizarea sarcinii permite diagnosticul precoce, încă din viața intra-uterină, unor posibile afecțiuni incompatibile cu viața sau ar afecta semnificativ calitatea vieții bebelușului. De asemenea, în acest fel pot fi descoperite din timp și gestionate eficient complicațiile din timpul sarcinii, precum diabet gestațional, obezitate maternă, preeclampsie, eclampsie, placentă praevia, oligohidramnios, placentă accreta, sindrom HELLP.
Supravegherea sarcinii este esențială mai ales pentru o sarcină cu risc, cum este cea obținută prin fertilizare in vitro, sau atunci când pacienta are sub 18 ani sau peste 35 de ani sau prezintă diferite probleme de sănătate, precum diabet zaharat, boală renală în sarcină, boli hepatice în sarcină, greață și vărsături în sarcină sau hipertensiune arterială.
Etapele supravegherii sarcinii
Primul trimestru de sarcină (săptămânile 1-15)
Primul trimestru de sarcină, respectiv primele 15 săptămâni, reprezintă etapa decisivă în dezvoltarea viitorului copil. Protocolul de evaluare a gravidei în trimestrul I include o serie de investigații, precum:
- Hemoleucograma, transaminazele (TGP, TGO), glicemia, acidul uric, ureea, creatinina: Permit conturarea statusului hematologic și biochimic al gravidei. Evidențierea oricărei patologii, cunoscute anterior sau nu, impune luarea unor decizii de tratament și monitorizare activă pe toată perioada sarcinii.
- Coagulograma: Este o analiză serică prin care se diagnostichează diferitele coagulopatii și totodată prin care se monitorizează eficiența tratamentului acestor afecțiuni. Această analiză devine obligatorie mai ales în cazul pacientelor cu antecedente abortive, coagulopatiile fiind o cauză relativ frecventă a avortului spontan.
- Detectarea anticorpului HIV (Ac HIV) și a Treponemei pallidum (VDRL): De rutină, se realizează detectarea anticorpului HIV (Ac HIV) și a Treponemei pallidum (VDRL) în scopul diagnosticării infecției cu HIV, respectiv a sifilisului. Infecția activă cu Treponema (sifilis) în primele 3 luni de sarcină poate rezulta în avort spontan, fără a fi însă o regulă. Indiferent de momentul în care s-a produs contaminarea, tratamentul este obligatoriu.
- Depistarea infecției cu virusul hepatitei C: Depistarea infecției cu virusul hepatitei C se face prin detectarea anticorpilor specifici (Ac anti HCV). În cazul prezenței acestora, decizia de continuare a sarcinii este dificilă și depinde foarte mult de starea pacientei, precum și de rezultatele investigațiilor paraclinice. În orice caz, sarcina poate agrava serios evoluția bolii.
- Determinarea antigenului pentru hepatita cu virus B (Ag HBs): Determinarea antigenului pentru hepatita cu virus B (Ag HBs) se realizează doar în situația în care această analiză a fost efectuată cu mai mult de trei luni în urmă față de momentul în care se fac aceste determinări.
- Determinarea anticorpilor de tip IgG pentru toxoplasma, rubeola și citomegalovirus (CMV): Dacă acești anticorpi au fost identificați în sângele matern, nu mai este nevoie să fie determinați ulterior în sarcină, ei având rol protector pentru reinfectii. Absența anticorpilor impune, însă, detectarea lor. În cazul unor infecții recente (Ac tip IgM prezenți), evoluția poate fi către avort spontan în primul trimestru sau către alte complicații care apar ulterior în sarcină.
- Analiza secreției vaginale: La nivel vaginal se pot cantona diferiți agenți bacterieni - cel mai frecvent proveniți din intestinul gros - care provoacă o serie de simptome (leucoree, dureri la contactul sexual, prurit local etc.) și complicații care pot culmina cu avortul în primul trimestru.
- Grupul sanguin și Rh-ul (al mamei și al partenerului) dacă nu se cunosc
- Testul Babeș Papanicolau (doar dacă nu a fost efectuat în ultimul an)
- Sumarul de urină
- Ecografia transvaginală/ abdominală: Are rolul de a confirma sarcina și de a exclude posibilitatea localizării extrauterine.
- Dublu Test, între săptămânile 9-10 de sarcină: Cu rolul de a detecta anomalii cromozomiale (sindrom DOWN, sindrom EDWARDS, sindrom PATAU).
În prima parte a sarcinii, între săptămânile 4-28, pacienta se va prezenta la control la medicul obstetrician o dată la o lună. Prima consultație prenatală în cabinetul medicul ginecolog va fi axată pe probleme anterioare de sănătate ale mamei și pe istoricul de boli în familie sau pe tratamente administrate. Medicul va realiza o ecografie transvaginală, pentru a confirma existența sarcinii. Implantarea sarcinii se poate manifesta prin prezența sângerării de nidație. În urma acestei prime vizite, viitoarea mamă va afla și data aproximativă a nașterii. De asemenea, medicul va recomanda efectuarea unor analize de sânge - hemogramă, Rh și teste pentru anumite infecții, precum hepatită B, HIV, sifilis. În timpul consultațiilor din primul trimestru de sarcină, medicul va monitoriza greutatea mamei, tensiunea arterială și dimensiunile fătului. În această perioadă se poate realiza și dublu test - un test de screening non-invaziv pentru sindroame genetice precum sindromul Down, Trisomia 13 sau Trisomia 18. La finalul primului trimestru de sarcină, mama va fi investigată pentru diabet gestațional, printr-un test de toleranță orală la glucoză.
Trimestrul II de sarcină (săptămânile 15-27)
Trimestrul al II-lea de sarcină este cuprins între săptămâna 15 și 27 de amenoree. Este perioada când creșterea uterului este cea mai importantă: dintr-un organ pelvian, acesta se dezvoltă ocupând aproximativ jumătate din cavitatea abdominală. După luna a patra, respectiv după săptămâna a 16-a, gravida simte primele mișcări fetale, la început timide, ulterior devenind mult mai intense și din ce în ce mai complexe. Acest lucru devine sesizabil la prima sarcină, în jurul vârstei de 20 săptămâni de gestație, în luna a V-a.
Investigații recomandate în această perioadă:
- Aprecierea ecografică a lungimii colului uterin
- Triplu test, doar dacă nu s-a efectuat dublu test: Important, testul are valoare orientativă. În majoritatea cazurilor, gravidele care obțin un rezultat pozitiv pentru trisomie 21 (sindrom Down), trisomie 18 (sindrom Edwards) sau defecte de tub neural pot avea un copil sănătos. De aceea, un rezultat pozitiv necesită testări suplimentare. Dacă dublu test indică suspiciune ridicată la una dintre afecțiunile enumerate anterior, se recomandă efectuarea amniocentezei (între săptămânile 15-17 de gestație) sau CVS (biopsie de vilozități coriale). Este o procedură prin care se obțin probe de lichid amniotic sau vilozități coriale prin puncție transabdominală ghidată ecografic.
- Ecografia morfologică fetală (3D/4D): Între săptămânile 20 și 24 de amenoree, se recomandă realizarea ecografiei morfologice fetale (3D/4D). Scopul principal al acesteia este depistarea malformațiilor fătului.
- Hemoleucograma, glicemia, acidul uric și sumarul de urină: În săptămâna 24 (luna a VI-a), este indicat să se reefectueze hemoleucograma, glicemia, acidul uric și sumarul de urină, în vederea stabilirii echilibrului hematologic, biochimic și urinar.
- Dozarea anticorpilor tip IgM: Dacă toxoplasmoza nu a fost depistată în primul trimestru (anticorpi absenți) și gravida prezintă risc de contaminare (animale de casă prezente sau trăiește în mediu de risc), este recomandată dozarea anticorpilor tip IgM.
Ulterior, între săptămânile 28-36, vizitele vor fi făcute mai des, o dată la două săptămâni.
Trimestrul III de sarcină (săptămânile 28-40+)
În trimestrul III de sarcină, dimensiunea abdomenului este considerabil mărită, acesta fiind ocupat preponderent de uterul gravid. Mișcările fetale sunt mult mai dese și mai complexe, fiind frecvent corelate cu stările emoționale ale mamei. Astfel că mama sesizează conturarea unui bioritm al intensității și frecvenței activității fetale. Dacă acest bioritm se diminuează, iar diminuarea persistă în timp, poate avea uneori semnificație patologică.
Investigații recomandate în ultimul trimestru de sarcină:
- Consult de specialitate cu monitorizarea activității cardiace fetale ecografic și/sau cardiotocografic (marker esențial al stării de sănătate a fătului).
- Ecografie fetală, între săptămânile 32 și 33 de sarcină, pentru evaluarea dezvoltării copilului și a stării sale generale de sănătate.
- Biometria fetală (evaluarea dimensiunilor fătului: circumferința craniană și abdominală, lungimea femurului etc.) și morfologia fetală (în vederea descoperirii de malformații congenitale) și se apreciază greutatea.
- Se apreciază, cantitativ, lichidul amniotic. Iar în situația reducerii sau excesului de lichid, trebuie căutată cauza acestei schimbări.
- În cazul placentei, este studiată localizarea (placenta praevia, jos inserată, este o indicație de cezariană) și aspectul său (atunci când este apreciată ca fiind de gradul 3 înseamnă că nașterea se va declanșa curând). Cu această ocazie se determină și poziția fătului.
- Reevaluarea gravidei: După săptămâna 35 de amenoree este recomandată o nouă reevaluare a gravidei, pentru a preîntâmpina eventualele complicații care ar putea pune în pericol viața copilului și a mamei.
- Hemoleucograma (hemoglobina, hematocrit etc.) pentru a exclude o anemie, în special în cazul gravidelor diagnosticate cu această afecțiune înainte de sarcină.
- Glicemia - pentru monitorizarea gravidelor cu risc crescut de a dezvolta diabet gestațional.
- Coagulograma are rolul de a depista anomaliile coagulării, care prin patologia indusă pot perturba dezvoltarea fătului și pot conduce chiar la moarte intrauterină.
- Sumarul de urină urmărește prezența glucozei și a proteinelor în urină pentru depistarea diabetului de sarcină și a preeclampsiei.
- Urocultura are rolul de a depista o infecție urinară, deoarece la această vârstă gestațională infecțiile tractului urinar pot rezulta în mai multe complicații neplăcute, precum nașterea prematură.
- Secretia vaginală (frotiu și cultură) pentru identificarea eventualelor infecții. Dintre toți germenii potențial implicați, streptococul de grup B are riscul cel mai mare de a fi transmis la făt (complicații posibile la făt: septicemie, meningită, pneumonie etc.).
În ultima parte a sarcinii, medicul va monitoriza prezențația fetală, pentru a decide dacă nașterea naturală poate avea loc în siguranță. Medicul va recolta probe de secreție vaginală, pentru a determina dacă există o infecție cu Streptococ de grup B.
Monitorizarea greutății gravidei trebuie să fie efectuată regulat. După săptămâna 20, pacienta poate prezenta o creștere normală în greutate, de 10-12kg.
Testele de urină (sumarul de urină și urocultura) sunt efectuate pentru a diagnostica o infecție urinară sau preeclampsia (dacă există proteine în urină).
Analizele de sânge efectuate pot evidenția prezența anemiei în sarcină, ce va fi tratată cu fier și vitamina B9 (acid folic).
Din secreția vaginală se vor recolta probe pentru a identifica posibile infecții. Una dintre cele mai importante bacterii ce pot fi prezente în secreția vaginală este streptococul de grup B.
Diabetul gestațional este provocat de intoleranța la glucoză ce apare de novo în timpul sarcinii.
Ecografia transvaginală sau ecografia abdominală este efectuată pentru a evalua viteza de creștere a fătului și pentru a estima data aproximativă a nașterii. După 6 săptămâni de sarcină, părinții pot auzi la ecografie bătăile inimii copilului.
Dacă la controale din primul trimestru se ridică suspiciunea de sindroame genetice, în urma testului de screening sau a translucenței nucale modificate, medicul poate recomanda efectuarea unor teste genetice prenatale - cariotip din lichid amniotic (prin amniocenteză) sau cariotip din vilozități coriale (prin biopsie de vilozități coriale).
Analize necesare la internarea în maternitate
La internarea în maternitate, pentru naștere naturală/cezariană, pacienta trebuie să aibă următoarele analize (nu mai vechi de 2 săptămâni): HEMOLEUCOGRAMA, TIMP QUIK-INR, APTT, TGO, TGP, CREATININA SERICA, UREE SERICA, ACID URIC, GLICEMIE, COLINESTERAZA, AG HBS, AC. HCV, HIV, CULTURA COL UTERIN, EXUDAT NAZAL, EXUDAT FARINGIAN, UROCULTURA, AC. IGG VARICELA.
Sarcina trebuie monitorizată cu regularitate.
La SANADOR, viitoarele mămici au acces la toate serviciile medicale necesare pentru monitorizarea completă a sarcinii. Consultațiile de ginecologie sunt realizate de medici empatici și foarte experimentați, analizele de laborator sunt efectuate rapid, cu mare precizie, iar ecografiile sunt realizate cu echipamente de ultimă generație. Pacientele au acces și la screening prenatal, prin dublu test și triplu test și, atunci când există indicație, la investigații avansate, precum amniocenteza și biopsia de vilozități coriale. Chiar și în cazul unei sarcini cu risc sau atunci când apar complicații provocate de sarcină, echipa medicală de la SANADOR știe să gestioneze corect orice situație. Pentru naștere în siguranță, pacientele pot alege Maternitatea SANADOR, parte a celui mai mare spital privat multidisciplinar din țară - Spitalul Clinic SANADOR - care dispune de unul dintre cele mai avansate blocuri operatorii din România și de o Secție de Anestezie și Terapie Intensivă cu acreditare de categoria I, inclusiv de Terapie Intensivă Neonatală.
tags: #monitorizare #fetala #ce #inseamna