„Parentingul la singular” este o provocare emoțională majoră, într-o familie monoparentală. Evenimentele traumatice sau divorțul și separarea pot aduce părintele rămas singur, în situații emoționale limită. Chiar dacă conjunctura prezintă aspecte sensibile și multe bătălii de câștigat, poate o mama să fie și tată? A fi părinte singur nu este deloc ușoară și implică multe resurse - de timp, materiale și emoționale.
„Trebuie să fiu și mamă și tată”, ați auzit probabil, la mulți părinți care își cresc copiii singuri. Se întâmplă fie pentru că au divorțat, s-au separat sau celălalt părinte nu se implică în creșterea copilului. Oricât de mult își dorește însă un părinte dintr-o familie monoparentală să nu se simtă pierderea sau lipsa celuilalt părinte, și în mod cert contextul îl determină să se implice mult mai mult, este important să știm chiar de la început că el nu poate compensa absența celuilalt. Astfel, poate cel mai important lucru este să facem tot ce ține de noi pentru ca și celălalt părinte să fie prezent și să-i dăm spațiu să se implice, chiar dacă nouă ne-a greșit, ne simțim trădați și nedreptățiți sau nu suntem 100% de acord cu stilul lui de parentaj.
Atât timp cât decizia de a avea un copil le aparține ambilor parteneri, responsabilitatea creșterii le revine amândurora. Desigur, părintele rămas nu-și poate asuma responsabilitatea pentru incapacitatea altui adult. Să încerci să fii două persoane în același timp este imposibil și creează o presiune enormă asupra ta, ca individ, presiune care se va transfera și asupra copilului. Copilul nu are nevoie, ca modele de viață, de mame și de tați eroine, care își neglijează total nevoile, dorințele.
Presiunea pe care o resimte un copil a cărui părinte se dedică exclusiv lui, înțelegând prin asta că face din copil singurul sens al vieții sale, se va vedea cel mai adesea în faptul că el va face tot ce poate să-și mulțumească părintele rămas, renunțând uneori la a mai fi el însuși. Această problemă nu este limitată la familiile monoparentale, ci este deseori observabilă și în familiile unde sunt conflicte, iar adulții nu și le pot rezolva, implicând conștient sau inconștient copilul în această tranzacționare. Acest lucru a fost observat și de psihoterapeutul de familie Jesper Juul în „Copilul tău competent”.
Ce trebuie să înțelegem este că există o tendință mare a copiilor de a se supraresponsabiliza, deși nu ne dorim asta. Un alt aspect important este cel al resurselor. Atunci când celălalt părinte lipsește, părintele rămas ar trebui să își împartă responsabilitatea creșterii copilului cu alți adulți, pentru a putea să se ocupe și de propria viață. Dacă ești părinte într-o familie monoparentală, este important să îți refaci viața. Este important ca un copil să știe că mama lui nu este nicidecum o persoană singură din punct de vedere social și sexual, la fel și tatăl; că în jurul lor există fie un grup etnic, fie niște prieteni, fie o familie (subliniază psihanalistul francez Francois Dolto în „Când părinții se despart.
Pe lângă beneficiile părintelui, și copilul va avea de câștigat, căci are nevoie de relații de atașament și cu alți adulți, dar și să intre în contact și cu alte modele de comportament, diferite de ale părintelui. Acest lucru poate fi contracarat printr-o rețea solidă de suport, căci lucrurile prin care trece un părinte singur nu sunt deloc ușoare. Desigur că vor fi momente în care te vei simți trist, copleșit, epuizat, anxios, dar aceste emoții nu îl vor afecta pe copil dacă ți le gestionezi ca un adult responsabil, în relație cu alți adulți. Este important pentru copil să vadă că te descurci și, chiar și atunci când întâmpini situații dificile, că știi să ceri suport și să găsești o soluție.
Atunci când este vorba de o pierdere sau de o neimplicare din partea celuilalt părinte, copilul va suferi și va resimți lipsa. Treaba celuilalt părinte este să valideze această suferință și să îi ofere suport emoțional copilului. Suferința copilului în cazul unui divorț este absolut normală. Ceea ce produce drame pe viitor este ceea ce nu a produs drame în copilărie. De asemenea, copilul are nevoie să i se spună lucruri bune despre celălalt părinte, chiar dacă acesta are uneori comportamente nedorite. Copilul se simte legat de amândoi și lucrurile urâte la adresa celuilalt vor deveni pietre grele pe care le va căra după el mult timp.
Rolul de părinte singur nu este nici ușor, nici comod. Suferința pierderii este și la părinte și la copil. Momentele de epuizare vor fi dese. Uneori, va fi nevoie de eforturi mult mai mari decât atunci când responsabilitatea se poate împărți la doi. De aceea, amintește-ți că nu ești singur.
Definiția și fundalul conceptului
Termenul de „familie monoparentală” descrie o familie în care un singur părinte își asumă rolul dual de îngrijitor și susținător pentru copiii săi. Fiecare familie monoparentală poartă în sine o poveste unică, împletită cu provocări, dar și cu momente de triumf. Ce înseamnă familie monoparentală? În societatea actuală, termenul „familie monoparentală” se referă la o structură familială în care un singur părinte își asumă responsabilitatea principală în creșterea și educarea copiilor.
Iată o listă de provocări la care am găsit sugestii de soluții ce ar putea fi de folos pentru familiile monoparentale. În contextul unei familii monoparentale, stresul financiar se manifestă nu doar ca o provocare de buget, ci și ca o presiune continuă care influențează toate aspectele vieții cotidiene. Deseori, venitul limitat intră în conflict cu costurile ridicate ale creșterii unui copil, generând astfel un teren propice pentru stres și anxietate. Lipsa timpului de calitate petrecut alături de copil reprezintă o altă dificultate semnificativă în viața familiilor monoparentale. Suprasolicitarea este o realitate comună pentru părinții din familiile monoparentale, unde responsabilitățile zilnice se acumulează adesea într-un ritm copleșitor.
Părintele poate încerca să împartă sarcinile casnice în funcție de vârsta și abilitățile copiilor, transformându-le în activități de familie și oportunități de învățare. Impactul asupra comportamentului copiilor este o preocupare majoră în cadrul familiilor monoparentale. Copiii crescuți în aceste familii pot experimenta diverse emoții, de la confuzie și incertitudine până la sentimente de pierdere sau tristețe, ca urmare a absenței unuia dintre părinți. Părintele singur trebuie să navigheze cu grijă această dinamică complexă, încercând să echilibreze nevoile emoționale ale copilului cu propriile provocări personale. Este crucial pentru părinte să mențină o comunicare deschisă și onestă cu copilul, oferindu-i acestuia un spațiu sigur în care să își exprime sentimentele și îngrijorările.
Sentimentul de izolare este o realitate frecvent întâlnită în rândul părinților din familiile monoparentale. Confruntarea cu această izolare necesită eforturi conștiente pentru a construi și menține conexiuni sociale. Adulții din familiile monoparentale pot căuta grupuri de suport pentru părinți singuri, unde pot împărtăși experiențe și sfaturi cu alți părinți care se confruntă cu situații similare. Părinții singuri pot găsi resurse și forță interioară pentru a depăși obstacolele și a crește copii puternici, rezilienți și fericiți.
În contextul social, creșterea numărului familiilor monoparentale este legată adesea de sărăcie și inegalități. Studiile arată că familiile monoparentale sunt mai expuse riscului de sărăcie decât familiile cu doi părinți. În România, numărul exact nu este cunoscut însă cercetările indică o prezență semnificativă, cu impact asupra copiilor și dezvoltării lor educaționale și socio-emoționale.
În plus, se remarcă diferențe în funcțiile familiei și rolurile de autoritate: autoritatea este de regulă deținută de părintea unic, iar modelul monoparental poate fi în contradicție cu ideile tradiționale despre reglementarea comportamentelor sexuale. Totodată, lipsa unui părinte poate afecta socializarea copiilor, iar copiii pot manifesta traume emoționale sau dificultăți de adaptare în școală și comunitate.
Studiile sociologice indică faptul că familiile monoparentale pot genera creșteri ale vârstei medii la care oamenii se căsătoresc, scăderea ratei de nupțialitate și schimbări în dinamica socială. Pe de altă parte, prezența unui părinte rezistent și angajat poate oferi copiilor atașament securizant prin relații cu alți adulți, prieteni sau familie extinsă. Un sprijin solid în rețea poate contracara dificultățile inevitabile ale creșterii copiilor în absența unuia dintre părinți.
Implicarea practică: cum poate fi sprijinită o familie monoparentală
Un rol crucial îl joacă suportul social: grupuri de părinți singuri, rețele comunitare, servicii sociale și inițiative educaționale. Un astfel de sprijin poate reduce izolarea, poate facilita accesul la resurse financiare, la consiliere psihologică și la programe de formare profesională pentru părinte.
De asemenea, este important ca partenerii să comunice deschis despre preocupări, să stabilească limite sănătoase în relația cu copilul și să protejeze integritatea și bunăstarea acestuia, chiar și în situații de clipă dificilă. În situații extreme, legea poate prevedea măsuri pentru protejarea copiilor, iar deciziile privind contactul cu celălalt părinte trebuie evaluate cu grijă pentru binele copilului.
În efortul de a crește copii fericiți și independenți, părintele singur poate apela la activități de familie, implicare în activități educative, socializare cu alte adulți modele de atașament și dezvoltare. Este benefic să se comunice deschis despre dificultăți, să se ceară sprijin și să se accepte ajutorul altor adulți în creșterea copiilor.
Studiile sugerează că asimilarea copiilor în această realitate poate fi îmbunătățită prin planificare financiară, acces la servicii sociale, consiliere pentru parenting și programe de sprijin pentru studiu. O rețea solidă de suport poate contracara efectele negative ale lipsei unuia dintre părinți, oferind copilului stabilitate emoțională, modele de rol și oportunități de dezvoltare.
Provocările familiei monoparentale: ”Sunt multe situații în care copiii au doi părinți despărțiți"
Termeni și contexte legale
În România, definiția legală a părintelui singur evoluează în spațiul legislativ, iar situațiile pot include divorțuri, separări, decesul unuia dintre părinți sau custodia încasată de un părinte unic. Legea stabilește cadrul pentru locuință, venituri, ajutoare sociale și drepturi ale copiilor în întreținere.
Este important să înțelegem că, în cazul familiilor monoparentale, copiii pot beneficia de sprijin din partea comunității, a statului sau a organizațiilor non-guvernamentale pentru a-și asigura un mediu securizant, educație adecvată și acces la resurse de dezvoltare. În această dinamică, responsabilitatea de creștere rămâne la părinte, dar contextul poate solicita colaborări extinse cu alți adulți din cercul copilului.
Concluzie sub formă de reflecție și direcții
În fața provocărilor, este esențial să se acorde prioritate bunăstării copilului și să se păstreze integritatea procesului de creștere. „Fără a critica partenerul, ci concentrându-ne pe binele copilului”, fiecare părinte poate găsi modul optim de a se implica, a cere ajutor și a implica alți adulți în viața copilului. Respectarea și validarea suferinței copilului, menținerea relațiilor sănătoase cu ambele fețe ale familiei și crearea unei rețele de suport pot transforma monoparentalitatea într-un context de creștere, în care copilul se poate dezvolta în mod echilibrat, cu atașamente sigure și modele de comportament variate.
Un aspect esențial este să nu învinovățim copilul pentru deciziile adulților, să nu vorbim de rău despre celălalt părinte în fața copilului și să cultivăm respectul față de ambii părinți în ogorul emoțional al copilului. Astfel, ne sprijinim unul pe celălalt în scopul creșterii copiilor rezilienți și echilibrați, capabili să navigheze cu încredere în viața lor.
tags: #monoparentalitatea #pe #linie #materna #si #paterna
Postări populare:
- Ghid Medintern: responsabilități, activități și misiuni în obstetrică-ginecologie pentru studenți
- Instrucțiuni pas cu pas pentru Chicco SterilNatural 3in1: sterilizare eficientă a biberoanelor
- Țintele și tendințele scăderii fertilității globale
- Augmentin în timpul gravidității: ce spune cercetarea
- Ghid complet: jucării potrivite pentru bebeluși de 0-1 lună și cum să alegi