Cu toții ne începem viața în corpul unei femei. Creștem existând și mișcându-ne în interiorul ei. Îi auzim inima zi și noapte în urechi. Și în funcție de ce și cum trăiește, inima îi bate mai repede și cu mai multă putere, mai calm și regulat, din când în când ori mai tot timpul. Și inima noastră începe să bată asemeni ei, chiar dacă încă nici nu ne-am născut.
Contextul contemporan al sarcinii este unul total diferit de cel al mamelor noastre. Media de vârstă a femeilor care rămân pentru întâia oară însărcinate a crescut și o dată cu vârsta și riscurile, iar monitorizarea medicală a sarcinii este una riguroasă (și costisitoare), cu repetate analize de sânge, teste genetice, ecografii etc. Copilul tău crește și se dezvoltă în corpul tău sau al partenerei tale.
Avertisment: Fraza următoare poate avea un puternic impact emoțional! Cortizolul, hormonul stresului, are un rol important deopotrivă, în organismul matern și cel fetal. Jill Goldstein, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School, arată în studiile sale că un nivel excesiv însă, ca intensitate și durată, de cortizol poate afecta modul în care se dezvoltă creierul fătului, aspect manifestat după naștere prin hipersensibilitatea la stres în viața extrauterină, irascibilitatea acută, afectarea sistemului imunitar, probleme cradiovasculare și capacitatea slabă de a se regla în fața stresului. Indiferent de nivelul stresului prenatal, cel mai important este modul în care gravidele îl gestionează.
Semnificația pe care i-o atribuie, strategiile de co-reglare și autoreglare pe care le activează în fața stresului, schimbările pe care le implementează ca răspuns la provocările cu care se confruntă în viața de zi cu zi constituie factori de protecție atât pentru sine, cât și pentru copil. Chipuri de gravide, fragmente din ședințe de psihoterapie prenatală viu fixate în memorie se adună și trec rând pe rând prin fața ochilor minții. Într-o lume ideală, toate femeile trăiesc lin perioada sarcinii, plesnesc de iubire matură, bucurie, acceptare și conectare cu ele însele și copilașii care cresc înăuntrul lor. Într-o lume ideală, care, atenție!, nu există. În lumea noastră, asta reală, avem zile și zile, și o grămadă de momente în interiorul fiecărei zile de liniște, îndoială, durere, încântare, angoasă, siguranță, neplăcere, sens, greutate și ușurare.
În termeni generali, având în vedere că sarcina este limitată în timp, cel mai indicat este ca procesul de psihoterapie prenatală să înceapă cât mai curând, dar în realitate este absolut în regulă ca acest proces să debuteze oricând pe parcursul celor 9 luni. Nu de puține ori, am întâlnit gravide care au solicitat ședințe de psihoterapie în ultimul trimestru de sarcină, chiar și săptămâna 40.
Creierul fetal uman începe să se dezvolte în timpul celei de-a treia săptămâni de gestație, dar crește rapid în perioada prenatală, în special în al treilea trimestru. Creșterea volumetrică a creierului fetal ajunge să fie în medie de 2,3 ml pe zi, volumul creierului fetal având o medie de 10% din volumul total al fătului pe parcursul celui de-al treilea trimestru la fetușii sănătoși. În timpul gestației, creierul fetal se dezvoltă dramatic pe măsură ce se formează structuri și conexiuni, oferind fundația pentru dezvoltarea viitoare. Mediul fetal joacă un rol critic în aceste procese neuronale timpurii, în bine sau în rău. Oamenii de știință știu acum că expunerea la stresul matern poate avea uneori efecte dăunătoare asupra fătului, în funcție de cauza, momentul, durata și intensitatea stresului.
Mediul gestațional poate afecta structura și funcția creierului fetal și poate crește susceptibilitatea pe termen lung la tulburări de neurodezvoltare și neuropsihiatrice. Acest lucru poate apărea independent sau în legătură cu factori genetici sau postnatali. O mamă care se menține sănătoasă și care are o alimentație nutritivă este necesară, dar nu suficientă pentru dezvoltarea normală a fătului. Procesele biologice legate de stres pot afecta modul în care celulele nervoase cresc, supraviețuiesc, se diferențiază și comunică între ele. În mod specific, ele pot modifica disponibilitatea factorilor de creștere neurotrofici protectori, dezvoltarea sinapselor (joncțiunea neuronală), nivelurile neurotransmițătorilor (semnalul chimic), mielinizarea (învelirea fibrelor nervoase) și chiar producția de neuroni adulți. Dar rolul stresului nu este clar. Creierul imatur poate fi considerat a fi în construcție.
Dezvoltarea sistemului nervos central uman și adaptarea fac parte dintr-un proces pe tot parcursul vieții, dar primele faze de maturizare sunt deosebit de importante. Înțelegerea calendarului evenimentelor neurodezvoltării este esențială pentru determinarea modului în care tulburările de mediu pot afecta anumite structuri și funcții. Creierul are mai multe tipuri de celule, iar un număr mare de conexiuni între aceste celule dau forma și funcțiile creierului. În timpul vieții fetale, neuronii proliferează, migrează și se agregă, construind rețeaua pentru creierul în curs de dezvoltare. Înainte de naștere, creierul produce aproximativ 250.000 de celule pe minut. Între a 8-a și a 16-a săptămână de gestație, neuronii migratori formează zona subplăcii, o zonă a creierului fetal care dispare după aproximativ 34 de săptămâni și așteaptă conexiunile. Mielinizarea sau producerea tecii grase care izolează fibrele nervoase (axonii) permițând o comunicare mai eficientă între celule, are loc alături de proliferarea și diferențierea oligodendrocitelor, celule care ajută la dezvoltarea mielinei.
Creșterea vastă a creierului are loc în primii doi ani de viață postnatală. Studiile longitudinale efectuate la nou-născuți și sugari normali și sănătoși realizate de John Gilmore și colegii săi de la Universitatea din Carolina de Nord au folosit imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) pentru a documenta creșterea rapidă și schimbările organizaționale care au loc în primii doi ani postnatali. În primele luni există o creștere enormă a materiei cenușii specific. Dimensiunea totală a creierului se dublează în primul an de viață postnatală. Conectivitatea structurală și funcțională apare în primii doi ani de viață. În copilărie, creierul crește dramatic în dimensiune datorită unei supraproducții de conexiuni, sinapse și procesului de mielinizare. În copilărie și adolescență, pe măsură ce creierul elimină axonii, neuronii și sinapsele neutilizate, se reduce volumul de materie cenuzie.
Deci inițial se dezvoltă mai multe conexiuni decât ar putea fi necesar, care apoi se adaptează la cele necesare pentru o comunicare eficientă între neuroni la un individ. Mulți dintre factorii endocrini (hormonali) și imuni care joacă roluri cheie în creștere și dezvoltare sunt, de asemenea, implicați central în răspunsul la stres. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care stresul are potențialul de a afecta dezvoltarea intrauterină. Interesant este faptul că un răspuns biologic la stres este atenuat în timpul gestației. Stresul psihologic matern crescut este asociat cu modificări ale structurii și funcției creierului fetal, inclusiv reducerea volumelor hipocampale și cerebelare, creșterea girificării corticale cerebrale și a adâncimii sulcale, scăderea metaboliților creierului (de exemplu, nivelurile de colină și creatină) și perturbarea conectivității funcționale.
După naștere, au fost raportate volume reduse de materie cenușie cerebrală și cerebeloasă, creșterea girificării corticale cerebrale, modificarea volumului amigdalei și hipocampului și microstructura creierului perturbată și conectivitatea funcțională în lunile sau chiar anii de la expunerea la stresul matern în timpul sarcinii. În plus, rezultatele negative ale neurodezvoltării copilului, cum ar fi cele cognitive, de limbaj, de învățare, de memorie, problemele socio-emoționale și disfuncția neuropsihiatrică, sunt din ce în ce mai raportate după expunerea prenatală la suferința maternă. Tulburările de sănătate mintală, inclusiv stresul, anxietatea și depresia, sunt cele mai frecvente complicații ale sarcinii. Acestea afectează până la 15% dintre femeile din perioada prenatală sau din primul an postpartum. Acest număr este chiar mai mare la femeile cu simptome legate de stres care nu au atins severitatea unei tulburări mintale.
Termenul de suferință psihologică este adesea folosit pentru a cuprinde aspecte precum stresul, depresia sau anxietatea care nu îndeplinesc totuși criteriile pentru o tulburare mentală. Un studiu care a urmărit să măsoare stresul psihologic matern prenatal la femeile sănătoase, cu studii superioare și cu resurse financiare bune sugerează că 25% dintre femei au un rezultat pozitiv la niveluri ridicate de anxietate și stres. În mod similar, aproape 1 din 5 femei prezintă simptome depresive în timpul sarcinii și după naștere. Prevalența stresului psihosocial matern a fost legată atât de evenimentele din viața de zi cu zi, cât și de dificultățile de mediu. Studiile care examinează efectele expunerii la stresul matern prenatal asupra dezvoltării creierului la descendenți s-au concentrat asupra nou-născuților, copiilor, adulților și, mai recent, la fetuși.
Important de înțeles este faptul că expunerea la stresul matern prenatal are consecințe durabile și ample asupra dezvoltării creierului la descendenți, inclusiv creșterea volumetrică regională modificată a creierului, plierea corticală, metabolismul, microstructura și conectivitatea funcțională. În plus, deficiențele de dezvoltare neuropsihică pe termen lung ale descendenților includ un spectru de probleme cognitive, lingvistice, socio-emoționale, de învățare și de memorie, precum și disfuncții neuropsihiatrice. Majoritatea studiilor privind stresul matern se bazează exclusiv pe chestionare și interviuri de auto-raportare care solicită femeilor însărcinate să declare modul în care s-au simțit psihologic sau emoțional într-o anumită perioadă de timp și apoi să estimeze starea lor psihologică sau emoțională medie. Această abordare poate fi inexactă și asociată cu prejudecăți legate de cum și în ce fel ar trebui să se simtă o femeie atunci când este însărcinată.
Deși a da viață este un lucru măreț, sunt multe femei care trăiesc într-un stres absolut această perioadă a vieții lor. Iar stresul este ceva care se resimte de fiecare în parte în mod diferit. Unii dintre noi suntem mai rezilienți decât alții, unii dintre noi suntem mai puternici și mai siguri pe noi în fața provocărilor, unii dintre noi suntem mai susceptibili în a fi vulnerabili în fața unor evenimente sau situații care nu sunt chiar dramatice. Este esențial ca atunci când vorbim despre stres să luăm în seamă responsabilitatea biologică la stres a fiecărui individ în parte. De exemplu, dezechilibrele inflamatorii împreună cu cortizolul ridicat pot distorsiona dezvoltarea creierului și a corpului fetal, ceea ce duce la probleme pe tot parcursul vieții. Acest lucru se întâmplă la copiii care sunt abuzați și neglijați devreme în viață, așa cum este documentat în Studiul Experiențelor Copilăriei Adverse.
Expunerea la neurotoxine, cum ar fi alcoolul, plumbul și pesticidele, în special în perioadele sensibile de dezvoltare fetală timpurie, produce adesea deficite pe termen lung în structura și funcția creierului. Expunerea la stresorii psihosociali, pe de altă parte, are efecte mai nuanțate asupra creierului în curs de dezvoltare. Afirmațiile generalizate, cum ar fi “stresul este rău pentru tine și copilul tău” pot contribui din greșeală la anxietate și îngrijorare în rândul femeilor însărcinate. De fapt, unii cercetători au raportat un efect benefic al stresului psihosocial moderat în timpul sarcinii asupra anumitor rezultate ale dezvoltării neurologice a copilului, menționând că un astfel de stres poate avea consecințe diferite în funcție de factori precum durata, intensitatea, contextul, dar și sistemele de sprijin social disponibile mamei. Acest lucru este în concordanță cu teoria inoculării stresului, care postulează că factorii de stres din viața timpurie pot oferi o provocare atunci când sunt depășite cu success și pot induce adaptări avantajoase.
Sarcina este un proces extrem de complex și care aduce cu sine o imensitate de emoții și trăiri. Cu atât mai mult în această perioadă delicată este nevoie să fim bine cu noi, să fim capabili să facem alegeri înțelepte pentru noi și pentru copilul nostru, să căutăm răspunsuri și sens în orice ne provoacă curiozitate sau emoție (negativă sau pozitivă).
Many of our feelings existed before we were born. We came to this earth with a dowry of emotions and feelings that permeated our body cells and DNA with our first breath and became the pattern of all the beliefs through which we filter our lives throughout it. The beliefs we come up with are the engine that sets us in motion and will attract life situations that will confirm and validate those early beliefs, any future process depending on that fact. Our perceptions were activated in the first moments of life, regardless of the conditions at birth. In the first hours of life, depending on the positive or negative experience, we created the way we see the world today. The feelings we experienced during the birth are the basis of future perceptions. These perceptions were the foundation of our first beliefs that continued to be confirmed as we continued our lives and created the pattern we were guided by, accompanied by the thoughts and feelings generated by that pattern. If we do not become aware that these thoughts and feelings generate blockages that do not allow to be pierced by information that does not correspond to deep-rooted beliefs, we are doomed to live and relive those strong feelings that underlie the beliefs we established in the first hours of life.
Peter, A. (2018). Levine Trauma and memory. Maxwell, Maltz (2017). Psycho-cybernetics, self-image correction. Goleman, D. (2018). Emotional intelligence. Greenberg, M. (2016). The Stress- Proof Brain. Truman, Karol, K. (2009). The feelings buried alive never perish. Kokabasoglu, N (2013). Mood Disorders. Holdevici, Irina (1995). Suggestology and suggestive psychotherapy. Dezvoltarea umană începe într-un mediu intrauterin complex, în care interacțiunile dintre genom, semnalele materne și condițiile fiziologice ale sarcinii contribuie la organizarea progresivă a structurilor și funcțiilor organismului în dezvoltare. Paradigma Developmental Origins of Health and Disease (DOHaD) a schimbat fundamental înțelegerea dezvoltării umane, sugerând că expunerile din perioada prenatală sunt asociate cu riscuri crescute pentru boli metabolice, cardiovasculare și neuropsihiatrice la vârsta adultă. Programarea fetală descrie procesul prin care organismul în dezvoltare își ajustează structura și funcțiile în funcție de semnalele mediului intrauterin. Conceptul de mismatch (Gluckman & Hanson, 2004) sugerează că discrepanța dintre mediul prenatal anticipat și mediul postnatal real este asociată cu un risc crescut pentru patologii cronice. Studii experimentale pe modele animale și cercetări translaționale sugerează că experiențele timpurii pot influența expresia receptorilor glucocorticoizi în hipocamp, cu efecte asupra reglării răspunsului la stres (Meaney & Szyf, 2005).
Studiile arată că stresul matern este asociat cu modificări ale nivelurilor de glucocoricoizi, în special cortizol, care pot influența dezvoltarea fetală prin mecanisme placentare de reglare hormonală. Ea reglează transferul de nutrienți, hormoni și mediatori inflamatori, contribuind la adaptarea mediului intrauterin la condițiile materne. Ipoteza thrifty phenotype sugerează că restricția nutrițională intrauterină este asociată cu adaptări metabolice orientate spre conservarea energiei (Hales & Barker, 1992). În paralel, expunerea prenatală la inflamație este asociată în studii epidemiologice și modele animale cu modificări ale dezvoltării sistemului nervos, inclusiv prin activarea microgliei și influențarea proceselor de migrare neuronală. Sistemul nervos central prezintă perioade de sensibilitate crescută în dezvoltarea prenatală, în special în trimestrele al doilea și al treilea de gestație. Studii experimentale la om au arătat că nou-născuții prezintă recunoașterea vocii materne și răspunsuri diferențiate la stimuli auditivi familiari (DeCasper & Fifer, 1980). Studii ulterioare indică faptul că expunerea prenatală repetată la stimuli auditivi poate influența răspunsurile postnatale (Partanen et al., 2013).
Factorii hormonali, senzoriali și metabolici contribuie integrat la organizarea progresivă a sistemelor neurobiologice. Din perspectivă științifică, aceste modele sunt parțial compatibile cu literatura privind programarea axei HPA, însă includ niveluri interpretative care depășesc evidența experimentală directă. Efectele programării fetale sunt în general probabilistice și modulate de plasticitatea postnatală, inclusiv de atașament, mediu social și experiențe relaționale.
tags: #orizontul #mirific #al #psihismului #prenatal
Postări populare:
- Ghid complet pentru viitoare mame
- Povestea complete: caracteristicile pudrei Jarro-Dophilus + FOS în tratamentul colicilor copilului
- Impactul intervențiilor chirurgicale abdominale asupra sarcinii: recomandări
- Sănătatea Copiilor în Baia Mare
- Controversele și rezultatele parțiale ale modernizării Secției de Pediatrie de la SJU Neamț