Agresivitatea este, fara indoială, un cuvant care poate intimida si nelinisti. Mai ales agresivitatea la copii are adesea o conotatie negativa, iar nimeni nu isi doreste sa vada un copil lovind un alt copil sau folosind un limbaj nepotrivit atunci cand este furios. Creierul copilului este inca imatur, iar dezvoltarea sa continua pana la adolescenta. Capacitatea copiilor de a-si trai emotiile mai putin intens si de a le exprima intr-un mod adecvat din punct de vedere social incepe sa se dezvolte abia in jurul varstei de 6-7 ani. Aceste functii se dezvolta treptat si nu sunt complet mature nici macar la varsta de 6-7 ani. De aceea, din cauza imaturitatii creierului, este perfect normal ca un copil mic sa aiba dificultati in gestionarea emotiilor si sa reactioneze impulsiv si astfel apare agresivitatea la copii. Este important sa retinem ca, in majoritatea cazurilor, agresivitatea la copiii mici este un comportament normal si temporar.
In primul an de viata, plansul si tipetele sunt principalele modalitati prin care bebelusul isi exprima nevoile. In plus, bebelusul poate manifesta comportamente precum trasul de par, muscatul sau aruncarea obiectelor, insa acestea nu sunt gesturi agresive intentionate. In aceasta etapa, copilul incepe sa mearga si isi descopera o noua independenta. De asemenea, copilul are un control redus asupra frustrarilor sale. Cand intampina o restrictie (de exemplu, daca ii este interzis sa atinga un obiect periculos), poate reactiona prin tipete, trantirea pe podea sau batut din picioare. Tantrumurile sunt frecvente in aceasta etapa, deoarece copilul incepe sa-si afirme personalitatea si dorinta de independenta. Vrea sa faca lucruri singur, insa nu are intotdeauna abilitatile necesare, ceea ce il poate frustra. Copilul poate deveni agresiv fata de alti copii - muscand, lovind sau tragand de par - atunci cand este suparat, deoarece inca nu stie sa-si exprime emotiile, cum ar fi frustrarea sau furia. Tot in aceasta etapa, copilul tinde sa creada ca tot ce este in jurul sau ii apartine. Astfel, apare agresivitatea la copii pentru a-si proteja jucariile sau obiectele pe care le considera ale lui. Daca vede o jucarie care ii place, o va lua fara ezitare, chiar daca se afla in mainile altui copil, ceea ce poate declansa conflicte.
Incepand cu varsta de 3 ani, agresivitatea la copii incepe sa se diminueze, deoarece copilul isi dezvolta abilitatile lingvistice si sociale. De asemenea, copilul apreciaza contactul cu semenii sai si incepe sa inteleaga conceptul de partajare. Cu toate acestea, ramane inca egocentric si are dificultati in a accepta respingerea. Astfel, agresivitatea la copii de aceasta varsta poate aparea atunci cand se confrunta cu un conflict sau este coplesit de furie, anxietate sau rusine. Pe masura ce abilitatile de comunicare si rationamentul se dezvolta, copilul invata sa argumenteze, sa negocieze si, uneori, sa ameninte pentru a obtine ceea ce isi doreste. Agresivitatea la copii devine mai mult verbala decat fizica. Totodata, copilul devine mai constient de impactul actiunilor sale si incepe sa inteleaga ca poate rani pe cineva prin cuvintele sale.
Agresivitatea la copii poate fi influentata de mai multi factori. Lipsa unor strategii de rezolvare a problemelor duce si ea la agresivitatea la copii. Dificultatile in comunicare pot fi si ele o cauza pentru agresivitatea la copii. Curiozitatea si experimentarea se numara si ele printre cauzele care pot provoca agresivitatea la copii. Lovitul, muscatul sau impinsul pot fi si modalitati prin care testeaza reactiile celor din jur. Factorii fizici si emotionali sunt printre cei mai importanti care cauzeaza agresivitatea la copii. Agresivitatea la copii poate proveni si din modelul oferit de adulti sau de mediul inconjurator. Copiii invata prin imitare. Asa cum am vazut, agresivitatea la copii se dezvolta treptat, iar manifestarile acesteia difera in functie de varsta. In aceasta etapa, copilul nu are inca un autocontrol dezvoltat, iar agresivitatea la copii cu reactii impulsive este foarte frecventa.
De la varsta de 2 ani, puteti incepe sa gestionati astfel agresivitatea la copii. Introduceti momente de reflectie atunci cand copilul manifesta un comportament agresiv. Daca gestul agresiv se repeta, asezati copilul intr-un colt de reflectie timp de una sau doua minute. Pentru copiii de 3 ani si peste, puteti folosi un instrument vizual pentru a gestiona agresivitatea la copii si a-i ajuta sa inteleaga si sa controleze mai bine comportamentele agresive. Analiza situatiei - copilul este ghidat cu calm pentru a gasi o alternativa mai adecvata. Faceti un joc de rol - intrebati-i ce cred ca se va intampla daca lovesc un prieten sau spun ceva dureros. Scopul acestui exercitiu este de a ajuta copiii sa isi dezvolte empatia, autocontrolul si capacitatea de a gestiona conflictele si astfel puteti gestiona si dvs.
Comportamentele agresive între copii, fie la grădiniță, fie la școală, pot fi tulburătoare și dificil de gestionat pentru orice părinte. Fie că ai un copil care manifestă astfel de comportamente, fie că este afectat de ele, este important să înțelegi cauzele din spatele acestora și să știi cum să reacționezi corect. Comportamentele agresive ale copiilor nu sunt întotdeauna un semn de răutate, ci mai degrabă o manifestare a unor nevoi emoționale sau sociale nesatisfăcute. Frustrările și dificultățile de exprimare a emoțiilor: Mulți copii nu au încă abilități dezvoltate pentru a-și exprima emoțiile într-un mod adecvat. Când se simt frustrați, supărați sau neînțeleși, pot recurge la agresiune, deoarece aceasta este o metodă rapidă prin care își pot exprima disconfortul.
Probleme de autocontrol: În etapele de dezvoltare timpurie, autocontrolul este un aspect care se învață treptat. Copiii nu înțeleg întotdeauna cum să-și controleze impulsurile sau să aștepte rândul. Mediul familial: Un mediu familial instabil sau conflictual poate influența comportamentele unui copil. Dacă un copil este martor la certuri frecvente între părinți sau se confruntă cu situații de stres acasă, poate învăța să răspundă prin agresiune. Experiențele anterioare: Copiii care au fost expuși la violență sau bullying pot dezvolta un comportament agresiv din dorința de a se proteja. Presiunea socială sau școlară: Mulți copii se confruntă cu presiuni legate de performanță la școală sau din partea colegilor. Dacă nu reușesc să facă față acestei presiuni, pot recurge la agresiune ca metodă de a-și gestiona stresul sau frustrarea. Frecvența expunerii la comportamente violente în media: Expunerea repetată la violență prin televizune, jocuri video sau rețele sociale poate influența comportamentul copiilor.
Gestionarea corectă a acestor comportamente nu doar că previne escaladarea lor, dar ajută și la formarea unor relații sănătoase între copii și la dezvoltarea abilității de a rezolva conflictele într-un mod constructiv. În acest articol, vom explora cum pot părinții să identifice, să abordeze și să prevină comportamentele agresive ale copiilor lor, fie că aceștia sunt cei care agresează, fie că sunt victimele agresiunii. Comportamentele agresive ale copiilor nu sunt întotdeauna un semn de răutate, ci mai degrabă o manifestare a unor nevoi emoționale sau sociale nesatisfăcute.
Atunci când un copil manifestă agresivitate, fie că loveste, înjură sau își manifestă furia în alte moduri, părinții au un rol crucial în corectarea acestora. Încurajează dialogul: Atunci când copilul a avut un comportament agresiv, este important să abordezi situația cu calm și răbdare. Vorbește cu copilul într-un mod deschis și empatic, întrebându-l ce s-a întâmplat și cum se simte. Ascultă activ: Fii atent la ceea ce spune copilul, chiar dacă este greu de înțeles sau nu este exprimat în cuvinte clare.
Explică ce este acceptabil și ce nu este: Este important ca părintele să stabilească limite clare în privinta comportamentelor acceptabile. Spune-i copilului ce este greșit în comportamentul său, dar și ce ar trebui să facă în loc. Aplică consecințe: Atunci când copilul încalcă limitele stabilite, este important să urmezi consecințele prevăzute. Ajută-l să înțeleagă impactul comportamentului asupra altora: Explică-i copilului cum se simte persoana care a fost afectată de comportamentul său agresiv. Încurajează-l să își pună întrebări precum „Cum s-ar simți tu dacă cineva ar face același lucru cu tine?”.
Exersează situații sociale prin jocuri de rol: Un mod eficient de a învăța copilul cum să răspundă altora într-un mod empatic este prin jocuri de rol. Învață-l tehnici de calmare: Ajută-l pe copil să își identifice emoțiile și să găsească modalități de a le gestionea înainte ca acestea să ducă la un comportament agresiv. Încurajează activități fizice pentru a elibera tensiunea. Muncă în echipă: Dacă copilul tău are comportamente agresive la școală sau la grădiniță, este important să colaborezi cu profesorii și educatorii pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă și cum puteți interveni împreună.
Atunci când copilul tău este victima unui comportament agresiv, fie că este vorba despre bullying, lovituri sau alte forme de abuz, ca părinte, este esențial să îți protezi copilul și să intervii cu tact și eficiență. Nu este ușor să vezi că micuțul tău suferă, dar abordarea corectă a situației îl poate ajuta să depășească trauma și să învețe cum să se proteze în viitor. Fii deschis la comunicare: Dacă copilul tău îți povestește despre comportamentele agresive la care a fost supus, ascultă-l cu atenție, fără a-l întrerupe sau a-l critica. Nu minimaliza problema: Chiar dacă agresiunea poate părea o problemă minoră pentru tine, este esențial să o iei în serios. Nu îi spune copilului că „trebuie să fii mai puternic” sau „nu e chiar așa grav”.
Informarea cadrelor didactice: Dacă bullying-ul sau agresiunea se întâmplă la școală sau la grădiniță, este important să vorbești cu profesorii, educatorii sau directorul instituției pentru a le semnala comportamentul agresiv. Împărtășirea sentimentelor: Ajută-l pe copil să înțeleagă că este important să vorbească despre ceea ce simte. Învață-l să recunoască emoțiile sale și să le exprime într-un mod sănătos. Tehnici de autoapărare și încredere: Încurajează-l să folosească cuvintele și să spună „Nu este în regulă ce faci!” sau „Te rog să mă lași în pace!” atunci când se confruntă cu agresivitate. Asigură un spațiu sigur emoțional: Acasă, copilul trebuie să simtă că este iubit și protejat. Încurajează-l să își exprime gândurile și sentimentele fără teama de a fi judecat. Discută despre soluții și despre ceea ce poate face în viitor: Ajută-l să înțeleagă ce poate face data viitoare pentru a evita sau a gestiona mai bine o situație de agresiune. Intervenția unui psiholog: Dacă copilul tău are dificultăți în a face față agresiunii sau se simte traumatizat, poate fi util să consulți un psiholog. Modelează comportamentele de respect: Împărtășește-i copilului tău ce înseamnă respectul față de ceilalți și cum să-și apere drepturile fără a recurge la violență. Promovează solidaritatea și înțelegerea: Încurajează-l să fie empatic față de alți copii care poate se află în aceeași situație.
Atunci când se confruntă cu comportamente agresive ale copiilor, fie ca agresori, fie ca victime, este esențial să se intervină cât mai devreme pentru a preveni perpetuarea acestor comportamente și pentru a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copilului. Intervenția timpurie joacă un rol crucial în modelarea comportamentului copilului și în prevenirea unor probleme emoționale și sociale pe termen lung. Comportamentele agresive pot deveni un obicei: Atunci când agresivitatea nu este abordată la timp, există riscul ca aceasta să devină un comportament obișnuit. Evitați dezvoltarea unor traume pe termen lung: Copiii care sunt victime ale agresiunii, dar nu primesc ajutorul necesar, pot dezvolta traume emoționale, anxietate sau probleme de încredere în ceilalți. Modelarea unui comportament pozitiv: Intervenția timpurie permite părinților și educatorilor să învețe copilul să exprime mai eficient emoțiile, să-și gestioneze frustrarea și să dezvolte abilități de auto-reglare. Sprijinirea rezilienței emoționale: Atunci când sunt ajutați să facă față unei situații stresante, copiii învață să fie mai rezilienți. Identificarea nevoilor specifice ale copilului: Fiecare copil este diferit, iar un plan de sprijin trebuie să țină cont de particularitățile sale individuale. Un specialist va putea identifica cauza comportamentului agresiv sau a vulnerabilității copilului și va crea o abordare personalizată pentru a-l sprijini. Sprijinul continuu și implicarea întregii familii: Un plan de sprijin eficient nu trebuie să se limiteze doar la școală sau la terapie. Este important ca părinții să fie activ implicați în procesul de schimbare și să susțină copilul în fiecare etapă. Colaborarea cu școala și educatori: Intervenția nu ar trebui să se limiteze doar la acțiuni individuale. Colaborarea cu cadrele didactice și cu psihologii școlari este esențială pentru a crea un mediu educațional sigur, în care copiii să poată învăța fără teama de agresiune. Program de educație socio-emoțională: Educația socio-emoțională, care învață copiii să recunoască și să gestioneze propriile emoții și relațiile interpersonale, ar trebui să facă parte din curriculumul școlar. Monitorizarea continuă și ajustarea intervențiilor: Comportamentele agresive pot reapărea dacă nu sunt gestionate corect pe termen lung. De aceea, este esențial să monitorizezi progresul copilului și să colaborezi cu specialiști pentru a ajusta planul de sprijin în funcție de nevoile sale. Intervenția timpurie este cheia în prevenirea perpetuării comportamentelor agresive la copii și în sprijinirea unui comportament sănătos. Un plan de sprijin bine structurat, care implică părinții, școala și specialiștii, poate contribui semnificativ la îmbunătățirea relațiilor sociale ale copilului și la dezvoltarea unui comportament empatic și respectuos față de ceilalți.
Se întâmplă de multe ori să fim încântați de comportamentul unui copil și să simțim că ne încălzește inima. Dar sunt și situații când modul în care se poartă ne face să ne simțim la capătul puterilor. Preșcolarii manifestă comportament agresiv sau defensiv din când în când; acesta este un semn că sunt supărați, speriați sau copleșiți, în special când li se pun limite sau când li se spune ”nu”. Mulți părinți și chiar educatori se îngrijorează și se gândesc că ar putea reprezenta un semn de ADHD sau tulburare de opoziție. Când o joacă între frați sau mai mulți copii din grupă escaladează în comportamente agresive, răbdarea noastră este pusă la încercare, fie că suntem părinți sau educatori. Disciplinarea pozitivă nu este parenting permisiv și nu utilizează pedeapsa. Când copiii se comportă agresiv, cel mai bine este să privim acest lucru ca pe o oportunitate de educare. Arătând copilului că este văzut și înțeles. Nu este nevoie să găsim scuze pentru comportamentul agresiv al preșcolarilor noștri sau să ne prefacem că nu s-a întâmplat. Acesta ar fi un stil permisiv. În egală măsură, pedeapsa nu va fi utilă, va crește sentimentul de furie și va bloca orice etapă de învățare ulterioară. Acceptarea necondiționată nu înseamnă acceptarea comportamentului, ci acceptarea copilului care se comportă în acest mod, știind că nu are încă mecanismele formate pentru a reacționa în alt mod momentan. Acceptarea înseamnă să transmitem copilului că e firesc să aibă propriile nevoi și percepții, convingeri și opinii. Cea mai folositoare întrebare pe care ne-o putem adresa în astfel de situații este: “De ce are nevoie copilul în acest moment?”.
Modelând autoreglarea: când un copil se manifestă agresiv este posibil ca și noi, adulții, să simțim furie sau să considerăm că am eșuat în rolul de părinte. Dacă acționăm cu furie și răzbunare când copilul este agresiv copilul nu va învăța cum să se calmeze și să rezolve problema. Stabilind limite creăm siguranță: în momentele în care copilul manifestă comportamentul agresiv, cu fermitate și blandețe în același timp, îi putem bloca gesturile dacă aruncă sau sparge obiecte. Modul în care acționăm este mult mai important decât cuvintele în aceste momente de supărare și important este să nu facem demonstrații de forță sau să îl speriem. Ne vom concentra pe a menține calmul și siguranța tuturor. Concentrându-ne pe emoții: este mai eficient decât să folosim cuvinte reactive. Renunțând la etichetare sau la tipare verbale precum “copil rău”, “bătăuș”, sau “copil agresiv”. Trebuie să ne amintim că pentru copil este un moment în care are nevoie de suport și compasiune pentru a trece peste avalanșa de emoții.
Neapelând la pedeapsă: pedeapsa este o metodă de educare neadecvată și care pe termen lung nu dă rezultate. Pedeapsa nu îl va ajuta pe copil să învețe să se poarte mai bine. Răspunzând cu furie și agresiune, cu control, forță și frustrare, copilul nu se va conecta emoțional, se va închide și va trage concluzia că acesta este modul în care se rezolvă situațiile dificile. În loc să învețe să își gestioneze furia copilul se va simți fără putere și se va concentra pe cum să preia controlul lovind, rănind, țipând, refuzând să coopereze cu tine, iar acestea vor perpetua agresiunea. Este potrivit să intervenim prin metode din care copiii să învețe abilitățile de autoreglare (cum să-și recunoască emoțiile, să se calmeze și să facă alegeri mai bune).
Manifestând grija de sine: când ne luăm timp pentru noi înșine ca părinți sau educatori, pentru a ne reseta și a ne încărca pozitiv nu dăm dovadă de egoism, ci ne încărcăm bateriile pentru a putea răspunde cu calm, învățându-i și pe copii acest tipar comportamental. Acceptând responsabilitatea pentru mediul în care copiii din jurul nostru cresc. În cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Forumului Național al Copiilor, noi, copiii și tinerii participanți, am discutat despre sănătatea mintală și despre dreptul nostru de a fi implicați în deciziile care ne privesc.
Decodificarea creșterii copiilor: Cum să gestionezi un copil agresiv
Mușcă?! Împinge?! Trage de păr?! Copilul tău s-a năpustit vreodată asupra altuia și l-a rănit? Poate un alt copil agresiv l-a deranjat pe al tău? Aproape toți părinții fac eforturi pentru a înțelege și a-și ajuta copiii când îi rănesc pe alții sau sunt chiar ei răniți de către alți copii. E un șoc pentru noi prima oară când drăgălașii nostri fii sau fiice mușcă dintr-o dată pe cineva sau aruncă cu ceva în bebelușul familiei. Mai întâi, este necesar să întelegem că copiii nu vor să facă rău nimănui. Ei ar prefer să se distreze, să se simtă în siguranță și iubiți. Atunci când copiii pierd sentimentul de conectare, ei se simt încordați, speriați sau izolați. În această stare de ”urgență emoțională”, ei se năpustesc asupra altor copii. Copiii nu intenționează să fie răutăcioși. Mama a plecat. Nu mă place - m-a grăbit jos din pat apoi mi-a ordonat să-mi mănânc micul dejun. A gângurit la bebeluș, dar pe mine nu mă place. Mă simt îngrozitor. Uite-l pe Joey. El pare fericit. Copilul e iubit. Are părinți buni. Când se simt în siguranță să-și arate sentimentele, copiii supărați nu vor răni pe nimeni. Ei simt o legătură puternică cu părintele sau educatoarul și vor apela la ajutorul celei mai apropiate persoane iubite. Vor plânge și vor elibera ghemul de sentimente de frică și suferință pe care îl au. Copilul care se dezlănțuie agresiv se simte trist, înspăimântat sau singur. Nu pare să-i fie frică atunci când mușcă, impinge sau lovește, dar frica este de fapt miezul problemei lui. Frica îl privează pe copil de sentimentul de afecțiune față de ceilalți. Încredera naturală a copilului este înăbușită de sentimente precum: ”Nimeni nu mă înțelege. Copiii au aceste sentimente de izolare indiferent de cât de apropiați și iubitori sunt părinții lor. Unii copii sunt înspăimântați și agresivi doar ocazional. Unii copii au constant sentimentul de frică și disperare care provine din circumstanțe ce nu au putut fi controlate de nimeni. Copiii dobândesc frica dintr-o naștere dificilă, ca urmare a unor tratamente medicale, a tensiunilor din familie, a tristeții celor din jurul lor sau ca urmare a absenței unor persoane dragi. Părinții și educatorii au puterea de a ajuta un copil agresiv. Agresivitatea nu poate fi ștearsă folosind rațiunea, argumentele logice sau Time Out. Ghemul interior de emoții intense nu poate fi atins cu recompense și pedepse. Primul pas pentru a ajuta un copil agresiv este să oprim comportamentul apropiindu-ne și oferind conectare. Apoi, ascultarea îl ajută să vindece suferința pe care o simte. Copilul va râde sau va plânge, va tremura, va transpire sau se va zbate cu putere. Adultul oferă conectare și siguranță și timpul necesar copilului pentru a se elibera de frică. Iată câțiva pași simpli pe care îi poți urma atunci când copilul devine agresiv.
- Roagă pe cineva să te asculte cât timp vorbești despre sentimentele care te încearcă pe tine atunci când copilul este agresiv.
- Observă. În ce condiții copilul este copleșit de frică?
- Pregătirea emoțională este importantă. Fii pregătit pentru agresivitate rămânând în apropierea copilului.
- După ce ai oprit comportamentul, conectează-te! Dă-i copilului supărat contact visual, o voce caldă și contact fizic blând.
- Arată-i afecțiunea ta în timp ce se revoltă plin de supărare. În timp ce își descarcă de emoțiile puternice nu poate raționa.
- Nu-i ține predici și nu-i da explicații. Chiar și copiii foarte mici știu diferența între bine și rău. Dar când sunt inundați de sentimente, nu pot asculta vocea interioară a rațiunii și nici pe a ta.
- Dacă ajungi la locul faptei prea târziu, atunci mai mulți copii vor avea nevoie de ajutorul tău. Îndepărtează primejidia imediat. Nu arunca vina, nu rușina și nu pedepsi!
Decide-te pe cine vei asculta mai întâi. Atât agresorul cât și victima au nevoie de tine. Vei fi mult mai eficient dacă te vei concentra pe rând pe fiecare copil, dându-le câte un moment de atenție. Bineînțeles, cineva trebuie să verifice daunele suferite de victima și să-i arate că îi pasă. Dacă hotărăști să te concentrezi pe agresor, îi poți spune copilului care a fost rănit: ”Îmi pare rău. Asta a durut. Am să stau un moment cu tine. Trebuie să înțelegi următorul lucru, copiii care rănesc alți copii se simt deja vinovați și se îndepărtează și mai mult de oameni decât o fac deja. Vinovăția șterge din mintea copilului abilitatea de a arăta că îi pasă. Acea privire care spune ”Nu-mi pasă” este înșelătoare. De fapt copilul are inima sfâșiată pentru că a ajuns atât de disperat. Dacă nu plâng sau nu se luptă cu sentimentele care sunt sursa agresivității, vor avea în continuare probleme în a-și controla impulsurile agresive, deci obiectivul tău trebuie să fie CONECTAREA.
Un copil care se simte conectat poate să își vindece fricile. Fii generos cu conectarea! Copiilor le vine mai ușor să se conecteze cu tine dacă află că îți dorești să fi ajuns la timp să-i ajuți. Ai putea să spui ceva de genul: ”Îmi pare rău că nu am observat că ești supărat pe Ginger. E treaba mea să vă mențin în siguranță. Dacă în acet moment copilul poate plânge sau face un tantrum, atunci procesul de vindecare a început. ASCULTĂ! Uneori, simpla ta prezență poate sparge crusta izolării, iar sentimentele pot curge nestăvilite. Sentimentele pe care le exprimă acum sunt sursa problemei. Ar putea să se simtă furios pe tine sau deodată să îi fie frică să fie atins sau să îl înspăimânte apropierea de tine. Aceste răspunsuri de frică indică încrederea pe care o are copilul că tu poți face față celor mai înspăimântătoare și sălbatice sentimente ale lui. Dă-i șansa să elibereze aceste sentimente până când ajunge la o stare de calm.
Uneori, un copil care a rănit pe cineva, nu poate simți nimic. Sentimentul de vină înconjoară cu un gard înalt sufletul lui. Nu se simte deloc în siguranță. Poate cel mai bun lucru pe care îl poți face este să petreci cu el un moment - sau cinci sau zece - în care să îi acorzi atenția ta făcând ceva ce el își dorește. Nu înseamnă că îi recompensezi comportamentul ”rău”. De fapt, îl ajuți pe copilul tău să se reconecteze. El are sentimente puternice pe care are nevoie să le elibereze și în scurt timp va găsi un motiv să se supere și vei avea astfel ocazia să ajuți din nou. Pretexte foarte ușor de accesat ar putea fi faptul că nu-și găsește jucăria preferată sau că urăște cum i-ai tăiat sendvișul. Încurajează copilul să vină la tine când este supărat. Copiilor nu le vine ușor să facă asta atunci când poartă în suflet un ghem de tensiuni, dar oferind alternativa în care tu îți dorește să vină la tine când are nevoie de ajutor, setează direcția pe care o poate urma în etapele următoare ale vieții. Petrece timp cu copilul și încearcă să-i stârnești râsul cât de des poți. Conectarea prin joacă, cu un adult blând, poate fi o metodă puternică de a păstra sentimentul de apropiere mai mult timp. Ceea ce trebuie să-ți amintești este că un copil agresiv este un copil condus de frică. Nu te lăsa păcălit de crusta subțire ca o hârtie a comportamentului pe care îl expune și cu care își protejează inima fragilă.
S-a întâmplat ceva ce l-a speriat, iar el face tot ce poate pentru a se proteja. Dacă te-ai săturat sau ești furios pe comportamentul copilului tău, caută un alt adult care să te asculte pe tine, fără să te judece și fără să-ți dea sfaturi. Vorbește despre ceea ce-ți vine ție să faci atunci când începe comportamentul agresiv. Vorbește despre cum era tratată agresivitatea atunci când erai tu copil. Cei mai mulți dintre noi simt nevoia să fie agresivi atunci când copiii lor sunt agresivi cu ceilalți. Găsește în sufletul tău gândurile care te fac să râzi și să plangi. Stai pe firul acestor gânduri și eliberează conglomeratul de sentimente care te tensionează atunci când încerci să intervii sau să te conectezi.
Uneori ajută să îți scuturi zdravăn partenerul de ascultare, să lovești cu pumnii în canapea sau să găsești o altă metodă de a-ți elibera energiile agresive. În exemplul concret: prietenul meu are un copil de 6 ani pe nume Johnny care, în ultima vreme, a devenit agresiv cu alți copii. Îl cunosc de când avea două săptămâni. A adoptat acea atitudine de „nu-mi pasă” și e mereu foarte solicitant, ceea ce o sperie pe mama lui și îi îndepărtează pe ceilalți adulți. Această atitudine îi face probleme cu partenerii de joacă, îl izolează și are potențialul de a-l transforma într-un agresiv cronic.
Uneori se întâmplă să strige „De ce nu mă omori și gata!”, ceea ce îi nedumerește și îi alarmează în același timp pe cei din familie. Din momentul în care s-a trezit sâmbătă dimineață a căutat orice oportunitate pentru a juca jocuri dure. Ne-am hârjonit din plin, am făcut trânte, am făcut tot felul de concursuri care ne puneau la încercare puterea fizică, întreceri si sărituri pe trambulină și ne-am jucat de-a ”v-ați ascunselea”.
Încercările de conectare au continuat cu dialog, empatie și suport emoțional. Johnny a cerut să invităm un băiețel din vecini să ni se alăture. Am explorat împreună cartierul până am ajuns în curtea unei școli. Băieții au încercat din răsputeri să omoare niște veverițe aruncând pietre în ele. Au râs mult. La început mi-am făcut griji pentru veverițe și pentru comportamentul lor, dar m-am gândit să dea o șansă jocului să vadă unde duce și am hotărât să nu pun încă limită. Mai târziu, Johnny a devenit mai dur, arătându-și comportamentul de ”băiat rău” față de prietenul lui. Între băieți au început să apară disensiuni.
Apoi am intervenit: m-am așezat lângă Johnny, i-am vorbit calm, i-am spus că nu poate continua să strige, să țipe și să-și maltrateze prietenul. I-am spus că nu reflectă valorile familiei. A început să protesteze și să plece, iar eu am rămas cu el, explicând cum să se oprească și așteptările noastre. În timp ce plângea, i-am spus: „Johnny, eu te cunosc. Tu nu vorbeai așa cu alți copii. Ce s-a întâmplat să te facă să te comporți așa?”. A plâns, iar apoi a povestit incidentul care îl speriase. De atunci comportamentul lui s-a îndulcit.
La final, este necesar să subliniem: tulburarea afecteaza ariile cerebrale de inhibitie, motiv pentru care apare impulsivitatea si tendinta copilului de a se angrena in activitati extrem de riscante. Deficitul de atentie nu permite copilului o dezvoltare normala, de aceea medicatia, terapia comportamentala sau terapia combinata sunt metode de tratament obligatorii in cazul copiilor cu ADHD. Copiii cu ADHD se simt cel mai confortabil in mijlocul unui conflict. In realitate, educatia gresita joaca rareori un rol in declansarea ADHD-ului.
tags: #parintii #agresivi #la #pediatru