Etica avortului reprezintă una din temele dezbătute încă de la constituirea eticilor aplicate, temă care s-a impus datorită controverselor juridice și teologice care înconjoară fenomenul. Din punct de vedere filosofic, trebuie făcută distincția între diversele niveluri ale temei: aspectul juridic este cel reglementat de legislațiile naționale și internaționale; cel teologic se referă la opiniile diferitelor confesiuni religioase, în timp ce aspectele filosofice se referă la dimensiunea etică și conceptuală a temei. Avortul a provocat și provoacă pasiuni între diferitele grupuri pro-viață sau pro-alegere, astfel că o clarificare conceptuală așa cum o propune filosofia este întotdeauna binevenită.
Unul dintre conceptele centrale folosite în literatura filosofică privind avortul este cel de personalitate (personhood), care se referă la proprietatea unei ființe umane de a fi persoană, cu toate elementele aferente acesteia. Argumentul susține că oamenii au drepturi, inclusiv dreptul fundamental la viață în virtutea personalității lor, respectiv a trăsăturilor caracteristice (între care se numără conștiința de sine, raționalitatea, caracterul relational etc.). Din această perspectivă, a tranșa problema avortului înseamnă a stabili dacă fetusul este sau nu o persoană. Susținătorii avortului consideră că fetusul nu îndeplinește toate caracteristicile faptului de a fi persoană.
În replică, un autor cum este Sidney Callahan arată că aceste standarde ale personalității stabilite de susținătorii pro-avort sunt prea înalte și că, de fapt, “jumătate din rasa umană nu îndeplinește toate aceste criterii” . Totuși, un autor precum M. Tooley duce până la capăt argumentul personalității, expunând consecințele ultime ale acestuia. El pune la îndoială nu doar dreptul la viață al fetușilor umani, ci și al nou-născuților, dat fiind că ambelor categorii le lipsesc acele proprietăți care definesc personalitatea, inclusiv dreptul la viață. Tooley este condamnat de adversarii avortului ca un susținător al permisivitații morale a infanticidului: „Dacă fetusul nu are același drept la viață la fel ca o persoană, se pare că nici nou-născutul nu-l are, și viața unui copil nenăscut este mai puțin valoroasă pentru o persoană, pe cât viața unui porc, câine sau cimpanzeu este mai puțin valoroasă pentru un animal non-uman” .
Un alt bioetician cunoscut pentru afirmațiile sale radicale despre avort este Peter Singer. Asemănător este și unul din argumentele formulate de Mary Anne Warren, respectiv cel al dobândirii progresive a drepturilor. Ea consideră că dreptul la viață poate fi relaționat cu măsura în care o entitate seamănă cu o persoană. Aceste trăsături care definesc caracterul de persoană sunt următoarele: 1) Conștiența, 2) Gândirea rațională, 3) Capacitatea de a comunica, 4) Conștiința, 5) Capacitatea de a desfășura activități în mod voluntar. Mary Anne Warren este totuși mai puțin radicală decât Tooley sau Singer, deoarece stipulează că momentul atribuirii caracterului de persoană se petrece la naștere (și nu după aceasta, cum susțin ceilalți doi filosofi).
Argumentul referitor la personalitate poate fi criticat din mai multe puncte de vedere: fie că standardele atribuirii personalității sunt alese arbitrar, fie că ele sunt prea restrictive, astfel încât restrîng categoria personalității la un segment dintre oameni, fie că sunt alese în mod discriminator (față de persoanele cu handicap, de exemplu).
Unul dintre autorii clasici de philosophie pe care se poate sprijini argumentarea anti-avort este Immanuel Kant. Postulînd caracterul de scop ultim al persoanei umane, Kant critică orice încercare de a pune în discuție viața unei persoane. În același timp, Kant susține coerența unei teorii morale, solicitînd ca principiile etice să fie universal valabile. Pornind de la aceste premise, un autor de tipul lui Harry J. Gensler își propune să ofere un argument Kantian, bazat pe teoria consecvenței. El este astfel construit: „dacă suntem de acord că avortul trebuie permis, înseamnă că suntem de acord ca cineva să ne fi avortat, când eram în starea de fetus. Dar nu putem fi de acord cu ideea că cineva ar fi avut dreptul să ne fi avortat. Prin urmare, nu putem considera că avortul trebuie permis” .
La polul opus gândirii lui Mary Anne Warren, care susținea moralitatea avortului în orice circumstanțe, se situează Don Marquis, care susține imoralitatea avortului în orice circumstanțe. El realizează o „abordare pragmatică a avortului, analizându-l prin prisma implicațiilor pe care le are la nivelul individului”. Autorul trece în revistă principalele argumente pro și anti-avort, susținând că și unora și altora le lipsește discutarea sistematică a consecințelor avortului. Principala consecință este aceea că, prin omorârea fetusului, acestuia îi este răpit cel mai de preț bun, respectiv viața. Pentru a explica mai bine, autorul susține că: „ceea ce face ca uciderea unui om să fie un lucru grav este faptul că persoana ucisă își pierde viitorul”. Acest argument poartă numele "future like ours".
Judith Jarvis Thomson, profesoară de filosofie și feministă, propune o versiune Moderată asupra avortului, în care anumite cazuri de avort sunt considerate acceptabile, iar altele sunt respinse. Autoarea consideră că argumentele creștine referitoare la caracterul de persoană încă din momentul concepției fetusului nu se susțin atunci când sarcina este într-un stadiu timpuriu, deoarece: „într-un asemenea stadiu nu putem vorbi încă de o ființă umană”. Pentru a-și susține punctul de vedere, autoarea recurge la exemplul unui violonist conectat la rinichii noștri: dacă tu ești conectat la violonist pentru a-i salva viața, este normal să accepți acest lucru? Thomson răspunde negativ, argumentând că nu este normal să accepți să ți se impună o curare prin asocierea rinichilor altcuiva.
O altă abordare moderată a problemei avortului este cea a „regulii de aur”: pe scurt, să facem celor din jur ceea ce ne-am dori să ni se facă nouă. RM Hare sintetizează această intuiție: „Avortul este în general greșit, în absența unor motive contrare suficient de puternice… însă motive contrare sunt ușor de găsit în cele mai multe cazuri.”
În continuare, pasajele se referă la o serie de surse citate în text: S.Callahan, Peter Singer, Mary Ann Warren, Kant, Gensler, Marquis, Thomson, Hare, toate contribuind la o reinterpretare a statutului moral al fătului și a drepturilor sale potențiale sau actuale. Aceste idei au fost dezvoltate în diagrama moralității avortului, în cadrul unei rețele de poziții etice ce includ perspective utilitariste, drepturi ale femeilor, și critica conceptului de persoană/personalitate.
Filozofia sufletului și înrudirile cu avortul
Într-un alt plan, textul extinde discuția despre suflet și despre cum diferitele tradiții gânditoare au conceput natura vieții, conștiința și identitatea. Sufletul, în tradițiile religioase avraamice, apare ca imaterial și ca esență nemuritoare, iar în filosofia grecilor antici a fost conectat cu psihicul (psyche) și cu funcțiile sale. Platon consideră psihicul ca fiind esența unei persoane, ocupant necorporal, etern. Aristotel susține sufletul ca „prima actualitate” a corpului, ca o entitate dependentă de trup și formele sale, dar nu separat de corp. Acest lucru marchează diferențe fundamentale față de concepția platonică, având impact indirect asupra pozițiilor despre avort.
Suplimentar, Aristotel delimitează trei niveluri ierarhice de ființe naturale (plante, animale, oameni) și asociază cu fiecare nivel o paletă de funcții ale sufletului. De la alimentația, creșterea și reproducerea plantelor; la motivația voinței și senzorialitatea animalelor; până la rațiune, care este distinct umană. În această structură, capacitatea de rațiune apare ca diferențiatorul dintre oameni și alte ființe, iar acest factor poate influența cum este discutat „personalitatea” în discuții despre avort.
Ulterior, gânditorii medievali și filo-sofii medievali au fost inspirați de Aristotel și au extins discuția despre suflet în refraiele teologice: Avicenna, Ibn al-Nafis, Toma d'Aquino, iar Kant a introdus cadrul „EU” (sinele). În această zonă, discuțiile despre suflet ca entitate non-materială servesc drept fundal pentru reflecții despre demnitatea vieții, identitatea și dreptul la viață, inclusiv în cazul fetal.
În concluzie, abordările antice asupra avortului au fost adesea încărcate de preocupări despre natura vieții, sufletului și drepturilor, iar diferențele dintre Platon și Aristotel au creat fundamente variate pentru dezbaterile ulterioare despre statusul moral al fătului și despre dreptul la viață.
În final, în lumina textelor antice și a developărilor ulterioare, discuțiile despre avort rămân relevante nu doar ca discuții etice, ci ca reflecții despre natura ființei umane, despre drepturi și despre limitele rațiunii în fața complexității vieții.
tags: #platon #si #aristotel #despre #avort
Postări populare:
- Informații despre activitățile Secției de Ortopedie Pediatrică
- Detalii despre specialiști ginecologi la MedLife Unirii
- Alimentația corectă pentru o sarcină sănătoasă
- De ce să alegi batonul cu magneziu și Green Sugar pentru stilul tău de viață
- În ce săptămâni apare cea mai mare provocare în sarcină: înțelegerea perioadelor critice