Copilul născut în afara unei căsătorii poate fi recunoscut de către tatăl său prin trei modalități prevăzute de lege. Dar asta presupune că tatăl are intenția să-și recunoască copilul. În ipoteza contrară, cea în care tatăl fuge de responsabilitate, mamei și copilului său nu le rămâne decât calea unui proces în instanță. Acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei poate fi introdusă oricând, chiar și dacă tatăl nu mai este în viață, și pot fi folosite orice fel de probe pentru a încerca să dovedim ce ne interesează. Pe lângă dovedirea paternității, mama poate să solicite de la tatăl copilului inclusiv recuperarea unor cheltuieli din timpul sarcinii și perioadei imediat următoare nașterii.
Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său, potrivit Codului civil, și recunoașterea poate fi făcută oricând, chiar și după moartea copilului, dacă acesta a lăsat urmași (mai exact, descendenți firești). Recunoașterea implică însă o voință din partea tatălui, adică el face acest lucru de bunăvoie, chiar și în ipoteza în care mama copilului s-ar opune - este irelevant însă acest aspect, pentru că recunoașterea este un fapt personal al tatălui copilului și nu un acord de voințe între el și mamă. După cum ne indică actul normativ, tatăl are la dispoziție trei opțiuni ca să-și exprime intenția de a recunoaște copilul ca al său: prin declarație la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor; prin act autentic, la notar; prin testament.
Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă, stabilește Codul civil. Asta înseamnă că tatăl nu poate să se răzgândească mai apoi și să-și ia recunoașerea înapoi, pentru că s-a gândit că nu-l avantajează. De asemenea, cel sub 18 ani îl poate recunoaşte singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoaşterii. Recunoașterea nu este valabilă și poate fi contestată oricând și de către orice persoană interesată dacă s-a făcut după decesul copilului care nu a lăsat descendenți firești, dacă a fost făcută altfel decât într-una dintre acele trei forme, ori dacă s-a făcut cu privire la un copil care avea deja un tată în acte (dar în acest caz poate să fie valabilă dacă tatăl din acte se dovedește că nu este de fapt tatăl copilului, în urma unei hotărâri judecătorești). „Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată”, potrivit actului.
Concediul şi indemnizaţia de creștere a copilului 2017. Cum se acordă, ce acte sunt necesare
Când tatăl nu are intenția de a recunoaște copilul, singura opțiune valabilă pentru a stabili paternitatea copilului este să apelăm la instanța de judecată. „Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moștenitorii copilului, în condițiile legii”, potrivit Codului civil. Practic, acțiunea poate fi introdusă în instanță oricând: pe parcursul vieții copilului, precum și după moartea sa, când e introdusă de moștenitorii săi. De asemenea, ea poate fi introdusă și dacă tatăl nu mai trăiește, cei chemați în instanță fiind moștenitorii pretinsului tată, după cum ne indică legea.
În instanță ne putem folosi de orice mijloace de probă, pentru că ceea ce avem de dovedit este un fapt și anume că bărbatul X este tatăl copilului (faptele juridice se pot proba, potrivit procedurii civile, prin orice mijloace de probă). În acest sens (al probelor), Codul civil ne aduce chiar un plus: o prezumție cum că dacă pretinsul tată a trăit cu mama copilului în perioada când el ar fi putut fi conceput, atunci ar rezulta că el este într-adevăr tatăl. „Paternitatea se prezumă dacă se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii. Prezumţia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedește că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil”, conform Codului.
În ipoteza foarte probabilă ca pretinsul tată să nu vrea să apară la proces (deși a fost citat în mod legal), judecata nu va sta în loc din această cauză. Ideal este ca, atunci când se introduce acțiunea de stabilire a paternității, să se ceară în mod subsidiar și stabilirea obligației de întreținere, pentru a evita o dublă bătaie de cap în instanță. Tatăl poate fi obligat să plătească despăgubiri. Când introduce în instanță o acțiune în stabilirea paternității, mama copilului poate să ceară și despăgubiri. „Mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească jumătate din: a) cheltuielile naşterii şi ale lehuziei; b) cheltuielile făcute cu întreţinerea ei în timpul sarcinii şi în perioada de lehuzie”, potrivit Codului civil. Mama poate solicita aceste despăgubiri chiar şi atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunțarea hotărârii privind stabilirea paternității. Totuși, deși acțiunea în stabilirea paternității poate fi introdusă oricând, recuperarea acestor cheltuieli de la pretinsul tată nu se poate cere decât în maxim trei ani de la nașterea copilului. De asemenea, aceste despăgubiri nu pot fi cerute dacă nu s-a formulat și acțiunea despre care discutăm, după cum ne sugerează Codul, ceea ce este și firesc pentru că altfel nu s-ar motiva interesul.
În dreptul românesc există două modalități de stabilire a filiatiei față de tată (paternitate): procedura administrativă, prin care tatăl efectuează recunoașterea voluntară a filiatiei, și procedura judecătorească, prin care tatăl este obligat să recunoască filiația, prin intermediul unei hotărâri judecătorești. (Temeiul de drept se află în art. 53 Codul familiei coroborat cu art. 56 C. fam: Art. 53: ...Copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei. Copilul nascut dupa desfacerea, declararea nulitatii sau anularea casatoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, daca a fost conceput in timpul casatoriei si nasterea sa a avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie.” Art. 56: " Filiatia fata de tata se stabileste, in afara de cazurile prevazute in art. 53, prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca.")
Recunoasterea este actul prin care un barbat declara ca un anumit copil este al sau. In concluzie, modalitățile juridice prin care se poate efectua stabilirea filiatiei fata de tata pentru copilul din afara casatoriei, sunt: 1. RECUNOSTEREA VOLUNTARA, care se poate realiza prin: Declaratie facuta la serviciul de stare civila odata cu inregistrarea nasterii, caz in care numele tatalui este trecut in actul de nastere al copilului. Declaratie facuta dupa inregistrarea nasterii copilului, pe care o poate depune la orice srviciu de stare civila, ea urmand sa fie trimisa la starea civila unde s-a inregistrat nasterea, pentru a fi inscisa potrivit art. 44 si art. 45 din Legea 119/1996. Inscris autentic, dat in fata Notarului Public, a primariilor, sau in fata instantelor judecatoresti; Testament; Recunoasterea de paternitate are următoarele caractere juridice: Este un act personal, care nu poate fi făcut decât de tatăl copilului; Este un act declarativ de drepturi, deoarece se referă la un fapt preexistent, produce efecte retroactive, până la momentul nașterii copilului, iar dacă se pune problema vocației la moștenire a copilului, are efect retroactiv până în momentul conceptiei; Este un act unilateral și irevocabil.
2. RECUNOSTEREA FORTATĂ, se poate realiza prin: Hotărâre judecătorească. Acțiunea în justiție pentru stabilirea filiatiei copilului născut în afara căsătoriei, față de tatăl său, este o acțiune care are drept subiect titular pe copilul născut în afara căsătoriei, acesta fiind singura persoană în măsură să promoveze o astfel de actiune. Aceasta este o acțiune în reclamatie de stare civilă și are ca obiect, determinarea, pe calea justiției, a legăturii de filiatie dintre copilul din afara căsătoriei și tatal său. Acțiunea în stabilirea paternității este o acțiune care se poate porni în termen de un an de la data: La care s-a nascut copilul; La care pretisul tata a încetat să mai ofere întreținere copilului, sau a încetat conviețuirea cu mama copilului. (Temei de drept: art. 60 C. fam.)
În concluzie, cele două proceduri de stabilire a filiatiei fata de tatal din afara casatoriei, se exclud una pe cealaltă, fiind apanaje ale unor subiecte de drept diferite: prima procedură administrativă are drept titular pe tatăl copilului, acesta fiind singura persoană care poate face recunoșterea; cea de-a doua procedură judecătorească are drept titular copilul, care, îl cheamă în judecată pe tatăl său, pentru stabilirea filiatiei. (Temei de drept: art. 57 C. fam., art. 59 C. fam.)
Detalii importante despre termene, proceduri și efecte
Legiuitorul român a statuat în cadrul dispozițiilor art. 425 C.civ. că „(1) Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. În lumina textului de lege este fără dubiu că, o acțiune în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei este o acțiune esențialmente personală și aparține în mod exclusiv copilului. Niciun alt subiect de drept nu poate introduce în nume propriu o asemenea acțiune.
Acțiunea poate fi introdusă în instanță împotriva pretinsului tată, iar în cazul în care tatăl nu recunoaște filiația, judecata se bazează pe probe: nasterea copilului; legăturile intime dintre tată și mamă în perioada concepției; martori; și în multe situații, expertiză medico-legală de stabilire ADN. Acțiunea poate fi introdusă în orice moment, inclusiv în timpul minorității copilului, prin reprezentantul legal. În plus, în cazul recunoașterii din tribunal, procedura poate să nu administreze probe suplimentare, deoarece recunoașterea poate echivala cu recunoașterea voluntară din cadrul administrației.
În cazul în care tatăl este de acord cu recunoașerea, hotărârea poate pronunța recunoașerea fără a adminstra probe, iar dacă tatăl nu recunoaște, instanța poate administra probe pentru a stabili filiația. Diploma de întreținere poate fi, de asemenea, formulată subsidiar pentru a evita dubla procedură. Într-o astfel de acțiune, drepturile copilului, cum ar fi numele, calitatea de moștenitor, și răspunderea părintească, sunt clare prin hotărâre.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) subliniază dreptul copilului la identitate și la informațiile necesare pentru a afla adevărul despre părinți. Astfel, mecanismele legislative permit tăgarea (contestarea) paternității prin acțiunea în tăgada paternității, prevăzută de art. 429 și urm. din Codul Civil. În această acțiune, partea care contestă prezumul de paternitate poate fi mama sau copilul, iar în caz de deces, acțiunea poate fi introdusă împotriva moștenitorilor.
Factorii practice pentru înțelegerea procedurilor
- Recunoașterea voluntară este primul pas, cu efecte retroactive până la concepție, dar poate necesita confirmări administrative sau notariale.
- Recunoașterea prin testament este irevocabilă și poate interveni oriunde, dar are consecințe legale clare în privința drepturilor de succesiune.
- Procedura judecătorească pentru stabilirea paternității este deschisă tuturor părților interesate, iar termenul de introducere variază în funcție de rolul fiecărei părți (mama, tatăl presupus, moștenitori, etc.).
- Cererile de despăgubire pentru cheltuielile din timpul sarcinii și lehuziei sunt posibile, dar limitate la trei ani de la nașterea copilului.
În situația în care tatăl nu dorește să participe, instanța va examina probele prezentate pentru a stabili filiția, iar dacă se dovedesc legăturile intime dintre mamă și tată în perioada concepției, prezumția poate fi înlăturată în mod justificat, iar filiația poate fi stabilită retroactiv sau la data nașterii, în funcție de circumstanțe.
Este important de remarcat că acțiunea în tăgada paternității poate fi inițiată de mamă sau de copil (prin reprezentantul legal) și poate implica și o acțiune de întreținere în subsidiar, pentru a proteja bunurile copilului și relațiile familiale. Statiile de competență juridică pentru astfel de acțiuni sunt judecătoriile competente, fie la domiciliul reclamantului, fie la domiciliul pârâtului, în funcție de situație.
- Recunoaștere voluntară sau prin testament (administrativ).
- Recunoaștere forțată prin hotărâre judecătorească (judecătorie).
- Acțiunea în stabilirea paternității și, dacă este cazul, acțiunea de întreținere (procedură judiciară).
Concluzii structurate despre efectele paternității
Recunoașterea paternității are efecte retroactive în funcție de momentul recunoașterii și de circumstanțe, inclusiv în ceea ce privește drepturile de succesiune. Paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească sau prin recunoaștere este esențială pentru stabilirea drepturilor de nume, de întreținere, de decizie parentală și de moștenire. În orice caz, dreptul copilului la identitate și la informare rămâne o componentă centrală a procedurilor, iar autoritățile trebuie să asigure un proces echitabil și protecția bunăstării copilului.
Moștenirea fără Testament! Cine ia tot?
tags: #preluarea #paternitati #unui #copil #dupa #casatorie