Procedura de inseminare artificială reprezintă o metodă de reproducere asistată, utilizată pentru a veni în ajutorul cuplurilor care întâmpină dificultăți în conceperea unui copil pe cale naturală. Aceasta procedură presupune introducerea lichidului seminal (spermei) direct în uterul femeii, pentru a se reduce distanța și timpul necesar pe care spermatozoizii sunt nevoiți să le parcurgă în vederea fertilizării ovulului.
Inseminarea artificială, denumită și inseminare intrauterină, reprezintă o metodă de conceptie ce presupune plasarea spermatozoizilor direct în interiorul uterului, favorizând șansele obținerii unei sarcini. Dorința de a opta pentru această metodă de concepție apare, cel mai adesea, în cazul încercărilor repetate de a obține o sarcină pe cale naturală, soldate cu eșec. Alteori, dificultatea de a obține o sarcină poate fi cunoscută încă de la început, fapt ce înaintează procedura de inseminare intrauterină ca primă opțiune.
Procedura de inseminare artificială funcționează prin introducerea spermei provenite de la sot, în interiorul sistemului reproductiv al soției într-un moment optim, adică în perioada fertilă. În urma acestei proceduri, se reduc distanța și timpul pe care spermatozoizii trebuie să le parcurgă, facilitând fertilizarea ovocitului.
Inseminarea intrauterină (artificială) este o metodă de concepție ce presupune plasarea spermatozoizilor direct în interiorul uterului, favorizând șansele obținerii unei sarcini. Dorința de a opta pentru această metodă de concepție apare, cel mai adesea, în cazul încercărilor repetate de a obține o sarcină pe cale naturală, soldate cu eșec. Alteori, dificultatea de a obține o sarcină poate fi cunoscută încă de la început, fapt ce înaintează procedura de inseminare intrauterină ca primă opțiune.
Evaluarea Preliminară și Pregătirea
Înainte de procedura de inseminare artificială, este necesară evaluarea stării de sănătate a celor doi parteneri. Aceasta include analize de sânge, profil hormonal, ecografie pelvină pentru ovare și endometru, analize specifice pentru detectarea unei eventuale infecții cu transmitere sexuală.
În al doilea rând, este necesar un examen obiectiv general al pacientei, cu accent pe examenul ginecologic. Rezerva ovariană se referă la mărimea populației de foliculi primordiali, care este în scădere în mod fiziologic odată cu înaintarea în vârstă. Declinul fecundabilității legat de vârstă începe cu vârsta de 30 ani și se accentuează spre 40 ani. Măsurarea rezervei ovariene se face prin dozarea unui hormon din sânge (AMH - hormonul anti-mullerian) și printr-o evaluare ecografică transvaginală în faza foliculară a ciclului menstrual, prin care se determină numărul de foliculi antrali din fiecare ovar (AFC - antral follicle count). În funcție de tabloul clinic și afecțiunile asociate/suspectate, pot fi indicate și investigații suplimentare.
Analiza lichidului seminal (sperma partenerului) în laborator presupune măsurarea volumului total, a concentrației de spermatozoizi, a motilității și a morfologiei (aspectului) spermatozoizilor. Analiza spermei (spermograma) este esențială în procedura de inseminare artificială, deoarece se evaluează dacă lichidul seminal al sotului este viabil pentru o astfel de procedură. În cazurile contrare, se poate opta pentru sperma provenită de la un donator.
În funcție de vârsta și statutul hormonal al femeii, medicul poate recomanda stimulare ovariană prin administrare de medicamente - clomifen sau gonadotropine -, cu scopul de a crește șansa de ovulație și, implicit, concepție. De asemenea, în anumite situații, medicul poate recomanda tratament prin PRP ovarian sau prin PRP endometrial, adică o terapie cu PRP pentru stimularea fertilității.
Pregătirea propriu-zisă constă în primul rând în monitorizarea ovulației. În funcție de momentul ovulației, partenerul trebuie să doneze material seminal. Dacă se optează pentru inseminare intrauterină, proba va fi prelucrată în laborator. Se pot recomanda fie tratamente pentru stimulare ovariană, fie injecție cu gonadotropina corionică umană (HCG) pentru declanșarea ovulației.
Mostra de spermă se obține prin masturbare, de preferat în clinică, după cel puțin 3 zile de abstinență sexuală, pentru a obține un număr optim de spermatozoizi. Pentru partenerii care au dificultăți în emisia spermei la un anumit timp, există posibilitatea înghețării unei probe anterioare și urmând a fi folosită ulterior.
În cazul inseminării artificiale, de fapt, pot fi folosite și probe de sperma de la laborator, nu neapărat de la sot, mai ales atunci când spermatozoizii din sperma acestuia nu sunt viabili. În cazurile contrare, se poate opta pentru sperma provenită de la un donator.
Procesarea Spermei
Sperma colectată este preparată printr-o metodă de „spalare”, care presupune îndepărtarea mai multor elemente non-spermatozoidale, cum ar fi materialul seminal, și vor fi folosiți doar acei spermatozoizi de cea mai bună calitate, cu mobilitate maximă. Această tehnică reduc riscul de crampe uterine și crește rata de succes a procedurii, permițând doar ca spermatozoizilor de cea mai bună calitate să ajungă la ovocit.
După ce partenerul donează materialul seminal, acesta este prelucrat în laborator. Spermatozoizii activi și normali vor fi separați de cei de calitate inferioară. În plus, sperma va fi curățată de orice alte elemente care ar putea periclita procesul. Sperma calitativ superioară va fi separată de restul fluidului seminal printr-o tehnică specială de laborator. Această separare durează în medie 1 - 2 ore.
Procesarea spermei permite doctorului să obțină o mostră concentrată și cu o motilitate îmbunătățită a spermatozoizilor, într-un volum relativ mic. Cea mai simplă metoda este “spălarea” spermei într-un mediu de cultură, prin centrifugare. O alta tehnică utilizează metoda stratificării, în care un mediu de cultură special este plasat peste mostra de spermă într-un tub special. O metodă mai sofisticată, utilizata în zilele noastre, utilizează tehnica gradientului de densitate. Aceasta permite separarea spermei de bună calitate de spermatozoizii imotili, plasma seminală și alte celule existente în ejaculat.
Metoda swim-up permite migrarea spermatozoizilor prin mișcări proprii la suprafață mediului, de unde sunt recuperate, lăsând alte celule la baza recipientului. Are ca scop selectarea spermatozoizilor mobili, separarea lor de lichidul seminal și de alte celule (leucocite, bacterii, spermatozoizi imobili ), precum și activarea lor într-o cantitate mică de mediu nutritiv.
Procedura de Inseminare
În ziua ovulației, sperma preparată este introdusă în uter sau la nivelul colului uterin, folosindu-se un cateter fin, care injectează proba de sperma printr-un tub. Uneori, această procedură poate fi făcută la 1-2 zile după ce ovulația a fost detectată. Procedura este nedureroasă și durează, de obicei, în jur de 5-10 minute.
Procedura presupune doar un disconfort minor, similar cu recoltarea unui test Babeș-Papanicolau, prin urmare nu este necesară anestezia. Pacienta stă întinsă pe masa ginecologică, iar medicul inserează un cateter prin vagin și colul uterin, apoi introduce direct în uter lichidul seminal pregătit. Procedura de inseminare durează aproximativ un minut, iar consultația cel mult 20 de minute.
Aceasta metodă de reproducere umană asistată presupune o serie de pași care maximizează șansele de concepție. Pacienta va fi poziționată pe masa de ginecologie. Se va utiliza un specul pentru facilitarea accesului prin col. Medicul va introduce un cateter subțire, până în cavitatea uterină, unde va injecta proba de spermă.
Procedura de inseminare artificială este asociată cu foarte puține efecte adverse. Pacienta va sta în poziție ginecologică pe masa de examinare, iar medicul va vizualiza colul uterin prin intermediul unui specul vaginal. Sperma prelucrată va fi introdusă apoi în uter cu ajutorul unui cateter fin. În timpul procedurii pot apărea ușoare crampe uterine, iar după inseminare poate apărea un disconfort abdominal timp de 12 până la 24 de ore. După procedură unele paciente pot prezenta mici sângerări vaginale.
Monitorizare și Recuperare Post-Procedură
După procedură, pacientele sunt monitorizate atent pentru semnele unei posibile sarcini: testele de sânge pentru nivelul hCG (gonadotropina corionica umana), eventual ecografii.
După acest interval, se va putea întoarce la activitățile zilnice, fără să existe restricții de vreun fel, dar fără eforturi fizice importante timp de 48-72 de ore. În urma procedurii, este posibil să apară o ușoară scurgere sau sângerare vaginală, timp de o zi sau două după inseminare, dar acest fenomen nu este un motiv de îngrijorare.
Pentru că intervenția este non-invazivă și foarte bine tolerată, pacientele nu au restricții. Ele își pot relua activitățile zilnice. Nu există restricții de repaus la pat după procedură. Unii medici repetă procedura după 24 de ore.
După procedura de inseminare artificială, nu sunt necesare schimbări semnificative ale stilului de viață. Multe cupluri se gândesc că ar trebui să își limiteze contactul sexual, însă continuarea întreținerii de raporturi sexuale nu are impact negativ asupra ratei de succes a procedurii. Pe de altă parte, specialiștii chiar susțin că raporturile sexuale să continue atât înainte, cât și după ce procedura a fost realizată.
Testarea Sarcinii
Un test de sarcină este recomandat abia după două săptămâni de la intervenție, astfel încât rezultatul să fie sigur. Este nevoie de acest interval de așteptare, pentru ca placenta să secrete o cantitate suficientă de hCG (gonadotropina corionică umană), hormonul specific sarcinii, detectabilă prin testul de urină. Testul sanguin, beta hCG, este mai fidel și este bine să fie efectuat la același interval.
După procedura de inseminare artificială, primele semne de sarcină pot să apară în următoarele 10-14 zile de la momentul inseminării și includ: întârzierea menstruației, sensibilitate la nivelul sânilor, ușoare crampe, senzația de oboseală, sângerarea de implantare, modificări ale apetitului și senzația de balonare. Este recomandat un test de sânge pentru identificarea hormonului hCG (gonadotropina corionică umană; numit și „hormonul sarcinii”), deoarece concentrația acestuia crește în prima etapă a sarcinii. Testele obișnuite de sarcină pot da rezultate fals-negative dacă sunt efectuate prea devreme.
La un interval de aproximativ două săptămâni, testul de sarcină rapid se poate efectua (la cât timp după inseminare se instalează sarcina). În cazul unui rezultat negativ, se recomandă recoltarea unei probe de sânge și efectuarea unui test de sarcină mai sensibil.
Rate de Succes și Considerații
Este o procedură cu o rată de succes variabilă în funcție de vârsta femeii, calitatea lichidului seminal provenit de la sot și, de asemenea, în funcție de cauza pentru care cuplul nu poate obține sarcină viabilă pe cale naturală.
Statisticile arată o rată de succes în jur de 5-15% după primul ciclu de inseminare artificială. Inseminarea artificială este considerată a fi o bună metodă de fertilizare, în special pentru cuplurile aflate la debutul încercărilor de a concepe pe căi alternative. Se consideră că șansele de reușită pentru inseminarea intrauterină cresc, odată cu repetarea procedurii. Astfel, pentru prima încercare de inseminare intrauterină, procentul de femei care rămân gravide este situat în intervalul 12,8-19,7%. Pentru a doua încercare, intervalul se situează între 29,3-36,8%, iar pentru o a treia încercare, între 36,8-38,3%. Procentele pot varia în funcție de cauza infertilității ce a condus la necesitatea unei inseminări artificiale, precum și dacă infertilitatea este de cauză feminină sau masculină.
În situațiile în care procedura de inseminare artificială nu a avut succes, se poate repeta într-un ciclu ulterior cu ajustarea, eventual, a planului terapeutic. De obicei, rata de succes după un singur ciclu este de aproximativ 10% (dacă se folosește sperma de la partener) sau de aproximativ 15%, în cazul în care se folosește sperma la un donator.
În general, rata de succes variază între 10 și 15% pe încercare, șansele crescând la aproximativ 50% după cel puțin 4 încercări. Trebuie menționat faptul că rata naturală de concepție lunară a unui cuplu fără probleme de fertilitate este cuprinsă între 15 și 25%. Dacă după 4 încercări de inseminare artificială nu apare sarcina, șansele nu mai cresc dacă metoda se repetă.
În general, rata sarcinilor înregistrate clinic la cuplurile care beneficiază de inseminare intrauterină variază între 10% și 20% în literatura de specialitate.
Diferențe față de Fertilizarea In Vitro (FIV)
Atât procedura de inseminare artificială, cât și fertilizarea in vitro (FIV), sunt metode eficiente de reproducere asistată folosite pentru a trata infertilitatea. Rata de succes: FIV are o rată de succes mai mare comparativ cu procedura de inseminare artificială, în special la femeile peste 35 de ani sau cuplurile cu infertilitate severă. Într-un fel, inseminarea artificială este mult mai naturală decât FIV.
Diferența între inseminarea intrauterină și fertilizarea in vitro: În timp ce fertilizarea in vitro presupune obținerea embrionilor în laborator, folosind diferite metode, în cazul inseminării intrauterine, fertilizarea are loc natural, în interiorul trompelor uterine. Spre deosebire de fertilizarea in vitro, în cazul inseminării intrauterine, ovulul este fecundat în mod natural de un spermatozoid, în interiorul trompelor uterine.
Procedura se poate efectua pe ciclu natural sau cu stimulare ovariană. Aceasta presupune mai puține etape decât fertilizarea in vitro și este mai accesibilă. Cu toate acestea, fertilizarea in vitro are rate de succes mai mari.
Atât inseminarea intrauterină, cât și fertilizarea in vitro sunt două metode eficiente și larg răspândite de combatere a dificultăților de concepție. Alegerea uneia în favoarea celeilalte este o decizie ce trebuie făcută la recomandarea și sub îndrumarea medicului specialist, dar întotdeauna discutată și aleasă în cadrul cuplului. În inseminarea intrauterină, spermatozoizii sunt introduși direct intrauterin, în timp ce, în fertilizarea in vitro, fertilizarea se produce extrauterin, în cadrul unui laborator. În general, fertilizarea in vitro are un grad mai mare de succes decât inseminarea intrauterină. Totuși, pentru început, se recomandă cel puțin trei ture de inseminare intrauterină, până la momentul încercării fertilizării in vitro, întrucât inseminarea artificială are un cost semnificativ mai redus și este o metodă viabilă de fertilizare.
FIV sau ICSI? Cum alegi procedura potrivită pentru fertilizare
Contraindicații și Riscuri
Deși este o procedură simplă și nedureroasă, inseminarea artificială nu este potrivită pentru toate cuplurile sau femeile care doresc să conceapă un copil. Există anumite contraindicații care pot reduce șansele de succes sau pot pune în pericol sănătatea mamei sau a fătului. Afectiuni severe alte uterului: sinechii uterine extinse, fibroame mari, adenomioza.
Unul dintre riscurile inseminării intrauterine este cel al infecției. Deși este o complicație foarte rară, există posibilitatea ca introducerea cateterului în uter să provoace o leziune sau o contaminare cu bacterii la nivelul colului uterin, endometrului sau trompelor uterine. Aceasta poate cauza inflamație, durere, febră sau chiar infertilitate.
Alt risc al procedurii este cel al sarcinii multiple. Deoarece procedura se face de obicei în asociere cu stimularea ovariană, există șansa ca mai multe ovule să fie eliberate și fecundate în același timp. Sarcina extrauterină este un alt risc posibil. Acesta presupune implantarea embrionului în afara cavității uterine, de obicei în trompele uterine.
Sarcinile multiple: Sarcinile multiple reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme asociate cu inducerea ovulației. În timp ce rata unei sarcini gemelare spontane a fost estimată la 1%-1,35%, iar cea a unei sarcini cu tripleți la 0,01%-0,017%, incidența sarcinilor multiple în cazul inducerii ovulației este de peste 10-20 de ori mai mare. O sarcină multiplă poate fi asociată cu creșterea morbidității și mortalității materne și fetale.
Sindromul de hiperstimulare ovariană: Este o complicație rară, dar gravă, asociată cu stimularea ovariană în timpul tehnicilor de reproducere asistată. Sindromul poate include o varietate de simptome (cum ar fi distensie și disconfort abdominal, dispnee) și constatări paraclinice (ascita, probleme legate de coagularea sângelui, mărirea ovarelor, dezechilibre electrolitice). În general, rata sarcinilor înregistrate clinic la cuplurile care beneficiază de inseminare intrauterină variază între 10% și 20% în literatura de specialitate.
Un alt lucru demn de luat în seamă, ce poate fi considerat un mic efect advers, este legat de administrarea tratamentelor pentru fertilitate. Dacă acestea sunt recomandate pe lângă inseminarea artificială, șansele de a avea o sarcină multiplă (gemeni, tripleți) cresc.
Dacă după 4 încercări de inseminare artificială nu apare sarcina, șansele nu mai cresc dacă metoda se repetă. Riscul major este reprezentat de posibilitatea apariției sarcinii multiple, în condițiile în care pacientele primesc tratament de stimulare ovariană. Acest risc este chiar mai mare comparativ cu tratamentul de fertilizare in vitro. În cazul în care se dezvoltă prea mulți foliculi în urma tratamentului de stimulare ovariană, inseminarea uterină poate fi evitată. Centrele care oferă acest tip de tratament (inseminare artificială), de regulă pot monitoriza pacientele, hormonal și ecografic. Un alt risc major al inseminării artificiale este repetarea la nesfârșit a acestei metode în lipsa unei alternative (fertilizare in vitro).
Dacă o femeie a trecut prin șase cicluri de inseminare artificială fără succes, ar trebui să poarte o discuție cu medicul despre alte alternative. Este posibil și ca anumite femei să nu poată urma o astfel de procedură, dacă au de-a face cu probleme ce le împiedică să aibă o sarcină sau să o ducă la bun sfârșit (de exemplu, în cazul trompelor uterine legate).
În aceste situații, medicul recomandă o altă metodă, și anume fertilizarea in vitro, prin care se extrag ovule de la femei și spermatozoizi de la bărbați, iar embrionul va fi crescut în laborator. Apoi, acest embrion va fi implantat în uter.
Tratamentele de fertilitate, inclusiv inseminarea intrauterină, pot aduce o presiune emoțională considerabilă asupra ambilor parteneri. Partenerii masculini pot resimți frustrare și scăderea încrederii în forțele proprii când ajung să ceară ajutorul medicilor în această problemă. Acest fapt apare datorită comparării lor cu alți semeni care pot să-și rezolve problemele “singuri”, neavând probleme de fertilitate în cuplurile lor. Partenerele pot resimți și ele sentimente de frustrare, mai ales că tehnica de inseminare presupune interferarea cu activitatea intimă a cuplului. Totodată, femeile care trec prin acest tratament se confruntă adesea cu incertitudinea și anxietatea provocată de nevoia de a obține o sarcină într-un timp scurt. Din cauza acestor aspecte, este esențial ca cuplurile care urmează un tratament de inseminare să aibă sprijin emoțional adecvat, cum ar fi consiliere psihologică sau grupuri de suport pentru infertilitate.
tags: #prepararea #spermei #pentru #inseminare