Una dintre cele mai frecvente operații ginecologice din secolul XXI, care salvează viața a milioane de femei și copii, a fost efectuată pentru prima dată de un măcelar, cu ajutorul unui cuțit pentru porci. Un copil scos din pântecele mamei muribunde FOTO wikipedia La nivel global sunt efectuate peste 23 de milioane de cezariene pe an. Este una dintre cele mai comune intervenții chirurgicale în secolul XXI, prin intermediul căreia sunt salvați milioane de copii și femei, în urma unui travaliu dificil, imposibil de dus la capăt prin metode naturale. Puțin cunoscut publicului larg este faptul că această intervenție a fost realizată pentru prima dată pe o femeie în viață acum aproximativ cinci secole. Cel care a reușit această premieră istorică nu a fost un medic, ci un măcelar specializat în sacrificarea și tranșarea porcilor.
De la ritualuri la chirurgie: evoluția cezarianei
Cezariana, o intervenție mortală Operația de cezariană, astăzi o intervenție comună în sfera ginecologică, are o istorie îndelungată. Vechile scrieri chinezești de acum 2000 de ani indicau faptul că Luzhong, un descendent de a șasea generație al miticului Împărat Galben, a avut șase fii, toți născuți prin „deschiderea corpului”. Al șaselea fiu, Jilian, a fondat Casa Mi, care a condus statul Chu începând cu anul 1030 î.Hr. Tratatele medicale sanscrite, din India antică, menționau operația de cezariană. Tot în India Antică, tradiția spune că Bindusaria al doilea împărat al dinastiei Maurya s-a născut prin cezariană. Și în Talmudul evreiesc este menționată o procedură similară cezarienei, numită yotzei dofen. În Evul Mediu sunt înregistrate alte și alte mărturii privind executarea operației de cezariană. De exemplu, în textele mitologice irlandeze din vechiul Ulster se spune că personajul mitologic Furbaide Ferbend s-a născut prin cezariană, după ce mama i-a fost omorâtă de mătușa sa Maeb.
„Operația de cezariană a făcut parte din cultura umană încă din cele mai vechi timpuri și există povești atât în culturile occidentale, cât și în cele non-occidentale despre această procedură care a dus la nașterea unor copii vii. Conform mitologiei grecești, Apollo l-a scos pe Asclepius, fondatorul celebrului cult al medicinei religioase, din abdomenul mamei sale. Numeroase referințe la cezariană apar în folclorul hindus, egiptean, grec, roman și european antic. Gravurile chinezești antice înfățișează procedura pe femei aparent vii. Mischnagoth și Talmudul au interzis primogenitura atunci când gemenii se nășteau prin cezariană și au renunțat la ritualurile de purificare pentru femeile născute prin intervenție chirurgicală, preciza medicul Jane Eliot Sewell în „Cesarean Section-a brief history”.
Deși operația de cezariană are o vechime considerabilă, așa cum arată și datele istorice și specialiștii, operația era total diferită de cea de astăzi. Nu numai prin tehnică medicală ci mai ales prin rezultate. În Antichitate și Evul Mediu, cezariana era practicată doar la femei care au murit sau erau muribunde. Scopul cezarienei nu era supraviețuirea mamei, care era deja decedată sau în agonie, ci salvarea copilului. Probabil au fost și femei care au supraviețuit cezarienelor antice, dar nu există date clare și fără echivoc în acest sens.
Chiar dacă operația era făcută pe o femeie vie, șansele ei de supraviețuire erau aproape nule după o asemenea intervenție. Tocmai de aceea, nici un medic antic sau medieval nu încerca să facă o cezariană pe o femeie în viață, știind că mai mult ca sigur o va ucide. Bebeluș mort la 18 ore de la operația cezariană prin care a venit pe lume, în Gorj. „Se face anchetă” În ciuda rarelor referințe la operația efectuată pe femei vii, scopul inițial a fost, în esență, recuperarea copilului de la o mamă moartă sau pe moarte. Aceasta se realiza fie în speranța destul de zadarnică de a salva viața bebelușului, fie așa cum se cerea în mod obișnuit în edictele religioase, astfel încât copilul să poată fi înmormântat separat de mamă. Mai presus de toate, era o măsură de ultimă instanță, iar operația nu avea scopul de a păstra viața mamei, preciza Sewell.
Primii epopești veterani ai cezarianei: Nufer și urmașii
Într-o lume în care cezariana se făcea doar la femei aproape moarte, un măcelar specializat în sacrificarea și tranșarea porcilor a reușit imposibilul. Se numea Iacob Nufer și trăia, în anul 1500, într-un canton elvețian. Tânăra sa soție, Elisabeth Alespachin, se afla la prima naștere. Au trecut câteva zile și era clar că femeia nu putea naște natural și ar fi urmat, cel mai probabil, să moară și ea și copilul. Nufer nu dorea să-și piardă nici nevasta și nici copilul. În disperare de cauză, bazându-se pe experiența sa de măcelar, a decis să o taie pentru a scoate copilul. Mai făcuse operațiuni asemănătoare la porci, dar anatomia femeii era diferită și riscurile erau mari. Cu toate acestea a cerut binecuvântarea preotului și aprobarea autorităților. Le-a si primit fiindcă femeia oricum ar fi murit. Se spune că a chemat 13 moașe pentru a-l asista. Doar trei au avut curajul. Cel mai probabil, cu un cuțit utilizat în tranșarea porcilor, Nufer a făcut o singură tăietură. A reușit să scoată copilul. Mai mult decât atât, și-a salvat și soția. Având și experiență de veterinar în catonul respectiv, Nufer a reușit să-i sutureze femeii și uterul. Atât copilul cât și soția elvețianului au supraviețuit. Elisabeth a mai adus pe lume încă cinci copii, inclusiv gemeni. Cazul Elisabethei Alespachin a fost considerat o excepție norocoasă.
„Poate că prima consemnare scrisă pe care o avem despre o mamă și un copil care au supraviețuit unei cezariene provine din Elveția, în anul 1500, când un castrator, Jacob Nufer, a efectuat operația soției sale. După câteva zile de travaliu și cu ajutorul a treisprezece moașe, femeia nu a putut să nască. Soțul ei, disperat, a obținut în cele din urmă permisiunea autorităților locale de a încerca o cezariană. În mod remarcabil, mama a supraviețuit și, ulterior, a mai născut pe cale naturală alți cinci copii, inclusiv o pereche de gemeni. Pruncul născut prin cezariană a trăit până la venerabila vârstă de 77 de ani. Istoria cezarienei poate fi înțeleasă cel mai bine dacă o plasăm în contextul mai larg al istoriei nașterii și a medicinei, domenii care au fost, la rândul lor, marcate de transformări dramatice.
Din mit până la practică modernă
Primele cărți și cursuri de anatomie Cele mai multe operații de cezariană s-au efectuat până în secolul al XVI-lea, predominant în zonele rurale, unde nu existau nici medici și nici leacuri. Masa de operație era de fapt, masa din bucătărie sau patul de lemn. Nici la oraș lucrurile nu erau prea roz, deoarece puținele spitale existente erau recunoscute drept surse nesecate de infecții care se transmiteau de la o pacientă la alta prin intermediul personalului sanitar. Încet, în 1543 a apărut primul tratat scris de anatomie, semnat Andreas Vesalius, care descria organele genitale și structura abdomenului feminii. Între XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, anatomia s-a extins, iar accesul la cadavre din disecții a pregătit generațiile următoare pentru sala de operație. În secolul al XVII-lea, descinderea obstetricienilor bărbați a schimbat dinamica nașterii: Clanul Chamberlen a introdus forcepsul, iar puterea asupra actului nașterii a migrat spre medicii bărbați.
Cezariana a reprezentat o soluție de naștere încă din cele mai vechi timpuri, deși atunci nu exista anestezia. Cu toate acestea, oamenii o foloseau pentru că putea salva viața multor copii, dar nu și pe a mamelor. Trebuie să recunoaștem că și în vremurile în care trăim apar destul de des complicații în sarcină și la naștere, chiar dacă medicina a evoluat extraordinar de mult. În aceste condiții, imaginează-ți prin ce trebuiau să treacă mamele din Evul Mediu, atunci când apăreau complicații la naștere. Dacă ai vrut vreodată să afli când s-a făcut prima operație cezariană și cum a evoluat de atunci, acum este momentul potrivit pentru a-ți satisface curiozitatea, deoarece am făcut o scurtă documentare în acest sens.
Inovații care au deschis calea către cezariană modernă
Primulrecord significativ apare în Elveția anului 1500 cu Nufer, însă adevărata schimbare a venit în secolul al XIX-lea. Desprinderea de la Metodele vechi s-a accelerat odată cu introducerea anesteziei în 1846 de către William Morton, care a permis operații mai precise și mai sigure. În 1879, misiunea britanică R.W. Felkin a studiat practici de cezariană în Uganda, folosind vin de banane pentru sterilizare și un cauter pentru a reduce sângerările. În 1900, incizia Pfannenstiel a fost introdusă pentru a reduce complicațiile și timpul de recuperare. Apariția antibioticelor a crescut numărul operațiilor finalizate cu succes. Astăzi, cezariana reprezintă 32,1% din totalul nașterilor, fiind o procedură sigură și comună. Ecografiile și RMN-urile permit evaluarea poziției fătului și placentei în avans, salvând vieți în situații de urgență.
Este cezariană o alegere?
Este acceptată în mod general că nașterea naturală este varianta optimă atunci când sănătatea mamei și a fătului se înscriu în normal. Dacă una sau mai multe condiții nu sunt îndeplinite, nașterea naturală poate reprezenta un risc major. Până în 1989, nașterile prin cezariană erau limitate la un procent scăzut; Irlanda a încercat să demonstreze că toate femeile pot naște natural, dar procentul actual este în jur de 25% în Irlanda. Cezariana poate fi planificată (electivă) sau de urgență, în funcție de poziția fătului, complicații placentare, sau alte afecțiuni materne. Nașterea prin cezariană poate fi programată la o săptămână de 39 de sarcină, iar timpul de operație variază în funcție de circumstanțe. Recuperarea durează, în medie, 4-6 săptămâni, iar alăptarea poate începe în aceeași zi sau în primele ore după naștere, în funcție de starea mamei și a copilului.
Ce este cezariană la cerere?
Decizia de a face cezariană fără indicație medicală poate fi luată ca „cezariană la cerere”. OMS nu recomandă cezariană la cerere în absența indicațiilor medicale. Motivele personale pot include frica de durere, experiențe traumatizante, controlul asupra momentului nașterii, protecția planșeului pelvian etc. Riscurile includ timp de recuperare mai lung, risc mai mare de infecții și complicări chirurgicale, și posibile efecte asupra sarcinilor viitoare.
Ce spun specialiștii despre naștere vaginală vs cezariană
Statistici arată că nașterea naturală este, în multe cazuri, mai sigură pentru copil și mamă, însă cezariană poate fi necesară sau preferată în situații precum poziția anormală a fătului, placenta praevia, gemelaritatea, sau alte afecțiuni. În situațiile de urgență, intervenția rapidă poate salva viața.\n
Perioadele de recuperare și impactul asupra bebelușului
Recuperarea după cezariană este mai lentă decât la nașterea vaginală, cu revenirea treptată a senzației în zona afectată de anestezie. Copiii născuți prin cezariană pot necesita câteva zile pentru a elimina lichidul din plămâni și pot necesita adaptări suplimentare față de cei născuți pe cale vaginală. Contactul piele pe piele imediat după naștere este crucial pentru atașament, reglarea temperaturii și inițierea lactației. Poziționarea bebelușului la sân și alăptarea pot fi ajustate pentru a minimiza presiunea pe cicatrice.
Maternitatea SANADOR oferă condiții pentru siguranța viitoarelor mămici, iar nașterea naturală rămâne opțiunea preferată în multe situații, cu excepția cazurilor în care intervenția cezariană este indicată medical. După prima cezariană, opțiunea de naștere vaginală poate fi discutată în cazuri specifice, precum greutatea fătului sau poziția lui, dar cu monitorizare atentă.
Concluzii istorice și mitologice despre originile cezarianei
Jacob Nufer este considerat autorul primei cezariane reușite din istoria recentă, deși această tehnică nu este una modernă. Originea termenului „cezariană” este probabil legată de Lex Caesarea sau de caedere (a tăia) sau caesones (copii născuți prin intervenții post-mortem). De-a lungul secolelor, „secțiunea” înlocuiește treptat termenul „operație”. Mitologia greacă vorbește despre Apollo aducând pe lume pe Asclepius, iar scrierile hinduse, egiptene, grecești și romane reflectă o preocupare umană veche pentru nașterea prin cezariană. Cu toate acestea, începuturile istorice ale cezarianei rămân învăluite în mit, iar acuratețea relatărilor este adesea îndoielnică.
Istoria completă a românilor: De la Burebista la Marea Unire
În concluzie, cezariană este o intervenție chirurgicală abdominală cu rădăcini adânci în istoria medicinei, evoluând de la salvarea copilului în condiții extreme la procedură obișnuită, sigură și indispensabilă astăzi în multe situații obstetricale. Nașterea naturală rămâne varianta ideală atunci când este sigură, iar alegerea dintre cele două drumuri se face în comunicare strânsă cu echipa medicală, luând în calcul sănătatea mamei și a copilului, circumstanțele fiecărui caz, și standardele actuale de îngrijire.
Important: dacă te gândești la cezariană, discuția cu medicul obstetrician este esențială pentru a identifica cea mai bună decizie pentru tine și copilul tău, în funcție de istoricul tău medical și de evoluția sarcinii.
tags: #prima #cezariana #din #lume
Postări populare:
- Informații despre atestatul de asistent maternal profesionist
- Programări la pediatrie în Moinesti
- Cezariană în direct: avantaje, riscuri și perspective — ce ne spune video-ul
- De ce refuza bebelusul mancarea si cum poti recastiga pofta
- Rețete pentru bebeluși: ardei umpluți cu bulgur la 10 luni - ingrediente și mod de preparare