Istoria primei legi de interzicere a avortului în România și efectele sale

În istoria României moderne, reglementările privind avortul au trecut prin schimbări radicale: de la legalizare în perioada comunistă timpurie, la restricționare severă în 1966, apoi la liberalizare imediat după Revoluția din 1989. Acest traseu legislativ a dus la consecințe demografice, medicale și sociale profunde, ale căror ecouri se resimt și în dezbaterile legislative contemporane.

Legalizarea inițială și contextul comunist

În 1958, România comunistă urma modelul URSS și a legalizat avortul prin Decretul 463/1957. În document se precizează că întreruperea sarcinii putea fi realizată la cererea femeii și că procedura „se efectuează în instituțiile medico-sanitare de stat”, potrivit Ministerului Sănătății și Prevederilor Sociale. Centrele de avort erau organizate în spitale mari și medii, iar unitățile de ambulatoriu erau deținute de fabricile industriale care aveau o forță de muncă preponderent feminină. În URSS, avortul a fost restricționat în 1936 din cauza scăderii populației, de către Stalin, și legalizat din nou în 1955, de către Hrușciov. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (1956 - Polonia și Bulgaria, 1957 - Cehoslovacia).

Perioada 1966-1989: Decretul 770 și consecințele interzicerii parțiale

Văzând că intră în criză demografică, statul a restricționat avortul la cerere prin Decretul 770/01.10.1966. Restricționarea avortului nu a însemnat interzicerea lui. În perioada 1967-1989, în spitale s-au făcut în mod legal 7.298.402 avorturi! Numărul avorturilor ilegale din această perioadă nu este cunoscut cu exactitate. Restricționarea nu a fost făcută din respect pentru viața copiilor nenăscuți, ci pentru că dictatura comunistă avea nevoie de mai multă forță de muncă. Controlul populației este o practică uzuală a statelor comuniste, indiferent că este folosit pentru creșterea populației sau pentru descreșterea populației.

În 1965, în România au fost avortați 1.115.000 copii și s-au născut 278.362 copii; în acest an, România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei. În anul 1966, Nicolae Ceauşescu a interzis avortul, iar preţul plătit a fost unul uriaş: aproape zece mii de femei au murit din cauza întreruperilor de sarcină autoprovocate.

Avortul la cerere era considerat a fi infracţiune înainte de anul 1989, dar acest lucru nu le-a împiedicat pe femei să găsească soluţii pentru a întrerupe sarcina. Cele mai multe dintre ele au început să facă avort pe ascuns, în condiţii greu de imaginat. Prof. dr. Bogdan Marinescu, medic primar obstetrică-ginecologie, spune că „cea mai frecventă era sonda intrauterină şi de aici toate năzbâtiile care se puteau injecta”. „Veneau cu septicemie și mureau. Aveam 1.000 - 1.500 de tinere care mureau prin avort”, povestește dr. Ana Culcer, medic pediatru.

Revoluția din 1989 și relegalizarea avortului

În ziua de 26 decembrie 1989, odată cu instaurarea noului regim, româncele au redobândit libertatea asupra propriului corp. În primul decret dat de noua putere politică de după 22 decembrie 1989, decretul 1 din 26 decembrie 1989, a fost anulată restricționarea avortului la cerere. Imediat după Revoluția din 1989, primul decret adoptat a fost Decretul-lege 1/27.12.1989, care prevede, la articolul 8, disponibilitatea la cerere a avorturilor în primele 3 luni de sarcină. „Revoluția de la 1989 a eliberat trupurile majorității femeilor din strânsoarea dură a statului patriarhalist și le-a acordat din nou un control de bază, chiar dacă minim, asupra vieții lor”, scrie Gail Kligman.

Dezincriminarea avortului a dus la reducerea mortalității materne cu până la 50% față de 1989. În 1990, existau 83 de morți materne la 100.000 de nașteri. Liberalizarea avortului la sfârşitul anului 1989 a deschis însă o adevărată cutie a Pandorei. În anul 1990 a fost o explozie a întreruperilor de sarcină: aproximativ un milion de avorturi au fost înregistrate atunci, un număr de trei ori mai mare decât naşterile. În 1990 au fost avortați 992.265 copii și s-au născut 314.746 copii, adică 76% dintre copii au fost avortați și doar 24% s-au născut.

Efecte sociale, demografice și de sănătate publică

Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori, din 1958 până în 2014 au fost înregistrate, doar în spitalele de stat din țară, 22.638.755 avorturi chirurgicale. După 1958 și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul legal al avortului! În prezent se fac circa 220 de avorturi chirurgicale pe zi, doar în spitalele de stat. Însă numărul total al copiilor avortați după 1990 este mult mai mare decât cel care apare în statistici, pentru că statisticile Institutului Național de Statistică cuprind doar avorturile chirurgicale efectuate în spitalele de stat și nu cuprind alte trei categorii de avorturi, pentru care nu există cadru legal de raportare: avorturile chirurgicale realizate în clinicile private, avorturile medicamentoase și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă sau la studii în străinătate.

Media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort. În România, aproape o treime dintre copii trăiesc sub pragul de sărăciei. Mortalitatea infantilă ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată de două ori mai mare decât media UE.

Dezbateri legislative recente și inițiative care reiau teme din trecut

În expunerea de motive a unui proiect de modificare a art. 202 din Codul Penal, deputații neafiliați Radu Mihail și Monica Ionescu - soț și soție, ambii avocați - cer modificarea art. 202 din Codul Penal, care stabilește pedepsele pentru vătămarea fătului. Mai exact: Alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: „(1) Vătămarea fătului, în perioada sarcinii sau în timpul naşterii, prin orice mijloace ori procedee, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.” După alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins: „(3^1) Dispoziţiile privind pedeapsa prevăzută la alin. (3) se aplică și atunci când vătămarea fătului, săvârşită în timpul sarcinii, a avut ca urmare moartea acestuia, dacă aceasta a survenit după împlinirea vârstei de 14 săptămâni a sarcinii.”

Inițiatorii susțin că propunerea „nu modifică condițiile în care avortul este legal şi nu introduce nicio sancţiune pentru întreruperea voluntară a sarcinii efectuată în condiţiile legii (până la 14 săptămâni sau ulterior, terapeutic, conform legii sănătăţii)”. Deputații mai spun în proiect că, „femeia rămâne liberă să decidă în acest interval (n.r. 14 săptămâni), iar medicii rămân protejaţi când acţionează legal.” „Infracţiunea nou configurată vizează exclusiv actele ilicite de terţi care afectează fătul fără voinţa mamei”.

Critici juridice și de drepturile omului

Avocata Cătălina Rădulescu spune pentru Europa Liberă că textul propus, care se referă la „vătămarea fătului”, este vag și imprevizibil. „Noţiunea de «vătămare a fătului» nu este definită în Codul penal. Nu este clar ce acte intră în sfera incriminării: consumul de alcool/tutun? tratamente medicale? complicații obstetricale?”, se întreabă avocata. Ea spune că și formula „împiedicarea instalării vieții extrauterine”, folosită de deputați, este ambiguă. „Ce înseamnă, mai exact, «instalare»? Primele respirații? Activitatea cardiacă?”

Avocata argumentează că prin modificările aduse s-ar încălca dreptul la viață privată și la autonomie reproductivă, prevăzute prin art. 26 și art. 22 din Constituție. „Prin penalizarea «vătămării fătului» fără o delimitare clară între actele mamei și actele unei terțe persoane, norma riscă să sancționeze comportamente ale gravidei (de ex. alimentație, tratamente refuzate, efort fizic). Aceasta ar echivala cu o ingerință disproporționată a statului în viața privată și în autonomia reproductivă a femeii, contrară jurisprudenței Curții Constituționale și CEDO”, susține Rădulescu.

O altă avocată, Iustina Ionescu, specializată în drepturile omului, susține că „efectul acestei propuneri de modificare a Codului Penal este ca avortul pe motive medicale sau pentru a salva viața femei după 14 săptămâni să fie complet scos în afara legii”. „Putem ajunge în situația în care să se aleagă să nu se facă avort, deși viața femeii este pusă în pericol. Conform art. 201, alin. 6 din Codul Penal, avortul terapeutic - pe motive medicale - poate fi efectuat până la 24 de săptămâni”, susține Iustina Ionescu.

Riscul regresului și analogia cu trecutul

IICCMER face paralela cu Decretul 770 emis în 1966 de Nicolae Ceaușescu și avertizează că inițiativa deputaților „reactivează discursuri extremiste” care contestă dreptul femeilor la avort și pledează pentru reintroducerea unor reglementări restrictive. „Există riscul ca astfel de inițiative să genereze un regres periculos în privința drepturilor fundamentale ale femeilor în România”, se arată în comunicat. Institutul avertizează că o asemenea măsură amintește de Decretul 770 emis în 1966 de Nicolae Ceaușescu prin care a fost interzis avortul. „Atunci, procedura a fost împinsă în clandestinitate, în condiții nesigure, iar consecințele au fost o adevărată tragedie umană.”

Deputața Monica Ionescu a trimis un drept la replică IICCMER prin care susține că „proiectul nu vizează femeia și nici actul medical legal, ci exclusiv agresorii terți care, prin violență, provoacă vătămarea sau moartea fătului. El vizează protecția femeilor însărcinate care sunt supuse agresivității”. „În prezent, dacă o femeie însărcinată este lovită și, în urma violenței, copilul nenăscut își pierde viața, răspunderea penală există doar pentru fapta de violență asupra femeii, nu și pentru uciderea copilului”, se arată în dreptul la replică al deputatei.

Accesul actual la servicii și provocările din sistem

Centrul Filia a efectuat o cercetare cu privire la accesul persoanelor gravide la avort. Au fost interogate 217 spitale din România, dintre care au răspuns 158. O investigație a Jurnalului Decretului a arătat că din 116 spitale investigate, 76 făceau avorturi la cerere, însă doar 11 aveau o procedură scrisă legat de această decizie. Conform unui articol scris de Diana Meseșan pentru Libertatea, în 2021 62% dintre avorturile la cerere au fost făcute în mediul privat. Nu s-a făcut niciun avort public în 11 județe, iar în Vâlcea și Olt întreruperile de sarcină nu erau disponibile nici la stat, nici la privat.

Nu doar în perioada comunistă, dar nici în perioada postcomunistă, statul român nu a oferit nicio formă de sprijin femeilor aflate în criză de sarcină sau femeilor cu Sindrom post-avort. Aceste aspecte și statisticile alăturate ar trebui să ne întrebăm: dacă noi suntem statul, cum suntem noi?

Perioade-cheie și repere legislative (tabel sumar)

Context european și comparații

Aproape toate țările europene permit avortul la cerere în primul trimestru de sarcină. Câteva țări mențin legi restrictive, care interzic avortul în aproape toate circumstanțele: Andorra, Liechtenstein, Malta, Monaco și Polonia. În 13 țări europene există o perioadă de timp obligatorie între solicitare și procedură, iar în 12 țări se impune consiliere prealabilă. Situația din România se înscrie în acest context european dar păstrează probleme specifice legate de acces, de disponibilitate geografică și de componentele private/publice ale serviciilor medicale.

Vocea societății civile și mișcările feministe

A avut loc manifestație feministă ce a comemorat cele aproape 10.000 de victime oficiale ale Decretului 770 din timpul perioadei comuniste. Participanții au cerut dreptul la întreruperi de sarcină gratuite, la educație sexuală și contracepție accesibilă. Daniela Drăghici povestește că la începutul anilor 90 a construit programe neguvernamentale de sănătate reproductivă și cabinete model, care au devenit referință pentru rețeaua guvernamentală.

„Programul de contracepţie şi planificare familială a fost finanţat de Banca Mondială. A contribuit UNICEF şi celelalte societăţi internaţionale interesate în acest program. Atunci când am lansat ideea că femeile nu mai trebuie să facă întreruperi de sarcină, toţi au dat mâna”, spune prof. dr. Bogdan Marinescu.

Teme recurente în dezbaterea publică

• Dilema dintre protecţia fătului şi drepturile reproductivă ale femeii.
• Ambiguitatea textelor legislative şi impactul lor practic asupra accesului la avort terapeutic.
• Rolul statului în susţinerea femeilor în criză de sarcină prin politici sociale și servicii medicale publice.
• Amintirea traumelor din perioada Decretului 770 și riscul revenirii la abordări restrictive.

Propuneri legislative recente readuc în prim-plan amintirea Decretului 770, dar și întrebări stringente privind claritatea juridică, protecția femeii însărcinate împotriva violenței și compatibilitatea oricărei modificări cu standardele internaționale de protecție a drepturilor omului și cu Constituția României. Debatul continuă între protecția fătului, drepturile femeii și necesitatea unor politici publice clare care să asigure accesul la servicii medicale sigure și la prevenție.

tags: #prima #lege #de #interzicere #a #avortului

Postări populare:

• Centrul Medical Novogyn și contribuția Dr. Jurca
• Probleme cu scaunul la sugari
• Piureuri cu carne pentru bebeluși: rețete de început sigure
• Detalii și caracteristici ale păpușii care plânge de la Jumbo
• Ghid complet pentru alimentația câinilor