Orice adult isi aduce aminte cu emotie de prima zi de scoala unde, dintr-o data, a fost introdus intr-un mediu nou si necunoscut, si cand, pentru prima data, poate, s-a uitat cu frica dupa parintii care, fara sa inteleaga prea bine de ce, nu au putut sa ramana.
Este momentul in care incepe procesul care se va incheia o data cu adolescenta: “desprinderea de parinti” si orientarea spre mediul social unde copilul va incerca, permanent, pana la varsta maturitatii sa se integreze.
Pare simplu si cu toate acestea exista din ce in ce mai multe cazuri de inadaptare scolara si apoi abandon scolar, culmea a copiilor inteligenti si inzestrati cu calitati deosebite, uneori peste medie.
Cine si unde greseste?
Pana la varsta inceperii scolii, 7 ani, copilul creste intr-un mediu relativ restrans, cu relatii sociale putine si scurte; se simte in siguranta alaturi de membrii familei sale - parinti, bunici sau bona.
La scoala nu va mai fi in centru atentiei si va avea multe nevoi care vor trebui amanate sau chiar reprimate, lucru de altfel important in maturizarea copilului.
Insa copilul trebuie pregatit de acasa pentru acest lucru, altfel, va exista un soc emotional pentru copilul care nu va intelege de ce se intampla asa.
Prin urmare, problema care se pune nu este atat a impactului asupra copilului ci, mai inainte de asta, cum anume este pregatit copilul pentru acest eveniment: prima zi de scoala.
Din fericire un prin pas este facut de gradinita, etapa in care i se prezinta copilului ca urmeaza scoala, liceul, facultatea.
Din punct de vedere informational, este pregatit pentru clasa I chiar din gradinita.
Foarte importanta este imaginea de sine a copilului, ale carei baze, le pun parintii prin feedback-uri pozitive pentru comportamente pozitive, si, nici un feedback pentru cele negative.
Este de asemenea important, ca parintele sa-si invete copilul despre castig si pierdere; scoala fiind primul loc unde copilul poate avea esec in fata unor straini.
Daca nu este invatat sa piarda, copilului ii va fi afectata treptat imaginea de sine, ceea ce poate duce in viitor, la abandon scolar.
Este bine ca in casa sa se vorbeasca cu bucurie si entuziasm despre inceperea scolii cu mult timp inainte de inceperea efectiva a acesteia; este bine sa se vorbeasca cu mult entuziasm despre avantaje: cunoaste alti copii, se joaca, invata lucruri, face activitati extrascolare etc, si cu seriozitate dar nu grava despre responsabilitati (nu despre dificultati).
Parintele mai poate stimula interesul fata de scoala prin cumpararea unui birou asemanator celui de la scoala dar special pentru el, reprezentand o validare a faptului ca scoala este un lucru serios ce implica responsabilitate si, prin urmare, copilul este luat in serios si se simte important.
De multe ori parintii spun: ”Ce mare lucru ai de facut? Trebuie doar sa inveti?
Cum arată în realitate secolul XXI? Cercetare de top, achiziții științifice de vârf, în linia întâi, schimbări climatice, dezbinare, zbucium, conflicte, boli - o epocă a contrastelor.
La nivelul comunității în care trăim vedem familii în care părinții sunt profund implicați social, copiii sunt fie în comunități școlare de tip after school, fie în îngrijirea unui adult din afara familiei.
Desigur, orice om de bună credință va recunoaște că fără eforturi nu poți asigura copiilor tăi o educație bună, un trai decent.
Părinții nu le mai spun povești seara pentru că acum copiii au calculator.
Tot ca o paralelă - fără a face apologia altor vremuri - înainte părinții își făceau timp să stea la masa de seară cu copilul lor, oricât de obosiți veneau de la serviciu și nu lipseau în nicio seară poveștile cu care își adormeau copiii.
Acum promovarea esteticii urâtului, a violenței a ajuns la rang de acceptanță a diversității în unitate.
Deunăzi, recomandam unui părinte să înscrie copilul la cursuri de pian sau la pictură, pentru a-l învața cum să își controleze anxietatea, neîncrederea în sine, cum să își echilibreze sufletul frământat, cum să își exprime sentimentele.
Tatăl, politicos, dar vizibil iritat, mi-a răspuns pe un ton ferm: „Nu pierdem vremea cu așa prostii. În Lumea de astăzi, copilul trebuie să știe că Lumea de afară e rea, că banii sunt tot ce contează. Ce să facă cu pianul sau cu pictura?
Copilul dvs. Dacă astăzi nu l-ați întrebat: „Ce faci tu dragul meu?”, nu ezitați, pentru că mâine va fi adult și nu va ști cum să gestioneze creșterea propriului său copil.
Va considera că a fi dur este o modalitate de succes în creșterea copilului.
Realizăm oare câtă nevoie are un copil mic sau adolescent să fie sănătos emoțional? Să învețe despre frumos, bine, adevăr, despre a fi de folos celor din jurul său, empatie sau compasiune.
Să învețe despre echilibru și despre a discerne între bine și rău, fără a încalca libertatea altuia.
Unde poate învăța un copil și mai ales unde se cristalizează personalitatea sa? În două locuri: acasă, în familia lui, și la școală, prima comunitate în care va fi acceptat și pe care o va putea accepta cu succes, dacă va reuși să exprime acea „chimie“ numită „inteligență emoțională“ - cea menită să faciliteze procesul de adaptare în Lumea noastră.
Un copil sănătos fizic și psihic va accesa cunoașterea ușor, va învăța să o iubească - situația școlară fiind rezultanta acestei bucurii de a accesa informații noi.
Școala este prima noastră distanțare de casă, de părinți, fiind în același timp și primul loc unde „stăm pe picioarele noastre”.
Cum facem ca acest pas să fie unul de succes pentru copilul nostru? Avem câteva repere de bază: sănătatea fizică și psihică, existența și implicarea activă a întregii familii, oferirea suportului prin ascultarea activă a copilului nostru zilnic, modelele umane de care este înconjurat, educația continuă pe care i-o dăruim copilului nostru acasă, încă dinainte de momentul nașterii lui.
Formarea personalității unui om începe din uterul matern.
Mă întreb - retoric desigur - dacă în centrul marilor religii ale Lumii stau principiile Iubirii și Iertării, Blândeței și Bunătății, Cunoașterii și Înțelepciunii, noi, ca părinți, ce fel de Lume dorim să lăsăm copiilor noștri în anii care vor urma?
Dr. Contactează-ne!Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.Solicită o programareSună la 021 9268
Care este cheia „supravietuirii” cand copilul are comportamente negative sau plange neconsolat, uneori din motive ce par minore? Cum sa ramai echilibrat emotional tu insuti, ca parinte?
Copiii nu se nasc cu comportamente negative, ci le dobandesc in relatie cu persoanele de atasament inca din primii ani de viata si ele sunt expresia unor nevoi emotionale nesatisfacute.
De cele mai multe ori, parintele nu decodifica nevoia din spatele comportamentului negativ al copilului si ,,se activeaza”, tot negativ , la randu-i, manifestand iritare, frustrare, neputinta, furie atunci cand nu reuseste sa calmeze copilul.
Plansul copilului se declanseaza atunci cand el este coplesit de sentimente intense, cum ar fi: frica, rusinea, frustrarea, lipsa atentiei, capacitatea redusa de exprimare din cauza vocabularului insuficient dezvoltat, plictiseala,supra-stimularea, etc., asta daca excludem din start oboseala, foamea, setea, etc.
Prin urmare, cheia ,,supravietuirii”o aflam atunci cand invatam sa ne conectam afectiv cu copilul de o asa maniera incat sa-i recunoastem nevoile si sa i le implinim inainte ca el sa fie coplesit de emotii pe care nu are inca capacitatea de a le exprima si controla si care, iata, il pun pe parinte in postura de a-si pierde el insusi echilibrul emotional.
Ce ati observat ca ii impiedica pe parinti sa fie calmi si fermi atunci cand copiii au nevoie de limite?
Pe langa stresul cotidian care ne rapeste din energia de care avem nevoie sa facem fata dinamismului copilului, parintii au propriile vulnerabilitati.
Atunci cand copilul are o criza de tantrum pe strada sau in supermarket, unde expunerea publica e mare, parintele se simte rusinat fata de cei care vad ,,scena”si isi pierd calmul, ridica tonul sau ameninta copilul cu diverse pedepse, ceea ce prelungeste criza.
Daca criza are loc acasa, parintele poate experimenta sentimente puternice de neputinta sau vinovatie si sfarseste prin a ceda, prin a fi extrem de indulgent, permisiv.
Este de dorit ca parintele sa fie preocupat de propria cunoastere pentru a invata cum sa gestioneze stresul, cum sa se relaxeze, cum sa creasca toleranta la frustrarea ca ar putea fi etichetat de cei din jur sau chiar de el insusi, din nevoia nerealista de a fi perfect.
Cat de important este sa li se impuna limite celor mici?
Pentru o dezvoltare armonioasa, este necesar sa fie indeplinite un set de nevoi emotionale de baza. Pe langa nevoia de dragoste, acceptare, siguranta si stabilitate/nevoia de a fi independent, competent, de a avea o identitate/nevoia de a fi liber sa exprime propriile sentimente si nevoi/nevoia de spontaneitate, placere si joc, o mare importanta o are nevoia de limite realiste.
Importanta limitelor sanatoase este de necontestat. Indulgenta, permisivitatea, oferirea de ,,tot ce vrea copilul”, exprimarea furiei fara nicio restrictie, rasplatirea comportamentului manipulator duc catre formarea unui ,,mic revendicator de drepturi”mai mult sau mai putin realiste.
Atunci cand stabilim consecinte (nu pedepse!) pentru comportamentele negative, il invatam pe copil autocontrolul, autodisciplina ,responsabilitatea. Il invatam indirect cum sa se autoregleze emotional fiindu-i sprijin in invatare.
Care parinte nu-si doreste sa-si vada copilul cum se transforma intr-un adult stabil emotionl si responsabil?
De ce este indicat ca parintii sa elimine cuvantul ,,trebuie” din viata lor?
Cuvantul „trebuie” vine la pachet cu foarte multa presiune. E impunator, constrangator, limitativ.
Presiunea este resimtita negativ de fiinta umana si duce la comportamente disfunctionale, greu de gestionat ulterior.
E de preferat sa inlocuim cuvantul ,,trebuie” cu: vreau…./am nevoie sa…/imi doresc…etc. Astfel, transformam presiunea din exterior in mecanisme care activeaza motivatia interna, atat de necesara in orice actiune intreprindem.
Cum te poti calma atunci cand copilul izbucneste?
Cum spuneam mai sus, e necesar ca parintele sa invete sa inteleaga ce simte si sa se intrebe: Sunt iritat? Frustrat? Rusinat? Neputincios? Vinovat? Furios? De ce ma simt asa?
Ce ar trebui sa fac asa incat copilul sa nu fie victima sentimentelor mele?
Ce nevoie are de fapt copilul meu acum?
Ce mesaj incearca sa imi transmita, chiar daca intr-un mod care ma ,,activeaza” negativ?
Suntem modele pentru copiii nostri!
Daca le aratam ca ne recunoastem sentimentele negative si nu le dam drumul impulsiv ci, dimpotriva, ne straduim sa le gestionam, in timp, ei vor invata sa faca acelasi lucru.
Care sunt cele mai bune metode de a-l ajuta pe cel mic sa-si controleze emotiile ?
Pentru a-l invata sa controleze emotiile e necesar ca mai intai sa-l familiarizam cu emotiile: care sunt, cum sa le recunoasca atat la el cat si la cei din jur.
Apoi sa normalizam ca e in regula sa avem atat emotii pozitive (bucurie, multumire) cat si emotii negative (tristete, suparare, furie, teama).
Toate acestea se explica intr-o stare de liniste, nu in mijlocul furtunii emotionale.
Cand copiii au emotii negative evitam expresiile care-i descurajeaza, cum ar fi: „Nu mai plange!”, „Nu tipa!”, „Deranjezi pe cei din jur!”, „ Linisteste-te!, pentru ca in felul acesta ei inteleg ca suntem insensibili la emotiile lor.
Mai degraba le validam prin mesaje de genul: „Inteleg ca te simti trist, sau ca esti furios…hai sa vedem cum te pot ajuta”/ „ Imi dau seama ca esti speriat, si eu am simtit la fel”/ Pare sa-ti fie greu sa nu te vezi atata timp cu colegii tai”, etc.
Apoi ii ajutam sa identifice (singuri, de preferat) solutii de rezolvare a problemelor cu care se confrunta.
Cere ajutorul unui psihoterapeut
Cat timp se recomanda ca parintii sa petreaca zilnic cu proprii copii si ce ar fi benefic pentru ei sa faca pentru a se apropia mai mult unii de altii?
Care sunt efectele reconectarii lor la nivel emotional?
Un parinte bun este un parinte implicat iar timpul petrecut cu copilul este unul dintre darurile pretioase pe care copilul il va purta in suflet toata viata, fiindca a petrece timp cu el inseamna a-i acorda atentie, interes, afectiune, stabilitate, ghidaj si suport in diverse forme de cunoastere.
Mai valoros decat „cat timp” petrec cu copilul, mai importanta este regularitatea si ce fac in tot timpul acela alaturi de copilul meu, si aici paleta e larga: joaca si jocurile, mersul in parc, in oras, sarcini casnice, vizionare desene animate/filme, discutiile pe marginea acestora, etc.
Reconectarea cu copilul confera siguranta si stabilitate emotionala.
Cum ii pot ajuta parintii pe cei mici sa fie independenti?
Independententa, ca si limitele despre care am vorbit mai sus, este o nevoie fundamentala care contribuie la conturarea responsabilitatii atat de necesare unui adult sanatos emotional.
Ea se invata treptat, pe masura ce copilul creste si presupune multa perseverenta din partea parintilor.
Primul semn de independenta este mersul de-a busilea, apar apoi primele incercari de a se hrani singur,de a merge singur, de a-si exprima nevoile prin primele cuvinte.
Atitudinea suportiva a parintilor in sensul de a incuraja autonomia copilului este esentiala. Astfel, parintele ofera gradual sarcini, le adapteaza la posibilitatile copilului asa incat sa-i dea sentimentul ca poate (se imbraca singur, mananca singur, isi strange jucariile,etc).
Ulterior, il incurajeaza sa-si asume roluri in diverse proiecte la scoala, il invata sa-si gestioneze in mod independent banii de buzunar, ii da spatiul necesar sa faca singur alegeri pe care sa si le asume.
In acest drum, al invatarii independentei, parintele il ajuta numai daca este necesar, ii apreciaza eforturile, il incurajeaza, il lasa sa aleaga, nu ii impune sa nu greseasca.
Dar sa nu aiba stima de sine scazuta?
Stima de sine e un proces dinamic, care se schimba adesea, se rafineaza sau scade in functie de experientele copilului.
E de dorit sa fim atenti pe tot parcursul dezvoltarii copilului la:Cum isi contureaza credintele despre sine, ceilalti si lume acestea putand fi rationale sau irationale in functie de perceptiile lui.
Aprecierile fata de procesul care duce la finalizarea unor sarcini, care invata copilul sa se bucure de ,,calatorie” si sa aiba incredere in toate calitatile sale care l-au dus la rezultatul dorit.
Suportul necesar trecerii peste dezamagiri, punand accentul pe lectia ce trebuie luata din experienta traita.
Oferirea de feedback pozitiv dar si corect.
Atmosfera pe care o cream in casa: de siguranta, sustinere si iubire.
Este adevarat ca, pentru a fi un parinte bun, este nevoie sa fii tu echilibrat si sa-ti controlezi propriile frici?
Ce e de facut pentru a face o schimbare?
Da, e cat se poate de adevarat. Fricile se transmit copiilor sau pot avea un efect negativ asupra lor pentru ca ei sunt foarte atenti la comportamentul nostru, mai ales ca in primii ani de viata ei vad lumea prin ochii nostri si ne investesc cu foarte multa incredere.
Inspiră si lasă-te inspirat!Abonează-te la newsletter și vei găsi in inbox doar noutăți care te interesează!
Este normal ca piticii noștri de 2 ani să aibă tantrumuri, să țipe, să nu se poată liniști atunci când nu îi lăsăm să se joace cu jucăria care le place sau să se îndrepte spre drăguțul cățeluș din parc, dar când vorbim despre un copil de școală sau mai mare că are încă aceste crize de furie, acesta este un semnal că ar putea avea nevoie de ajutor pentru a putea învăța să își controleze emoțiile și acțiunile.
Aceasta se numește autoreglare emoțională.
Chiar și în cazul copiilor mai mari, chiar și dacă au trecut de aceste tantrumuri, dacă ei continuă să aibă un comportament impulsiv si nepotrivit, părinții au nevoie să învețe cum să îi antreneze pentru a-și dezvolta aceste abilități de autoreglare emoțională.
După cum știm, unora dintre copii le este mai greu să se liniștească, să se autoregleze emoțional iar aceasta ține de moștenirea genetică, iar alții nu își dezvoltă aceste abilități, doar pentru că părinții „sar imediat” să îi ajute, să le rezolve problemele sau să îi liniștească.
Copiii cu ADHD sau anxietate pot avea această problemă.
Dar ceea ce cunoaștem este că această abilitate poate fi învățată și practicată.
Iar dacă este să oferim un sfat, acesta ar fi ca ei să nu evite situațiile dificile. Iar părinții să îi poată antrena pe copii în timpul acestor situații dificile.
Ce este această autoreglare emoțională?
Autoreglarea emoțională reprezintă abilitatea de a face față emoțiilor și a ne comporta în acord cu cerințele date de situația respectivă.
Include abilitatea de a avea reacții emoționale potrivite la stimuli care te supără, să-ți poți păstra calmul atunci când devii supărat, să te poți adapta la schimbări și de a reuși să faci față frustrărilor fără a izbucni.
Este un set de aptitudini care le permite copiilor, pe măsură ce se maturizează, să-și direcționeze propriul comportament către un scop, în ciuda imprevizibilității și a propriilor emoții.
Cum arată această disregulare emoțională?
Problemele cu autoreglarea se manifestă în diferite moduri in funcție de copil: unii copii reacționează instantaneu cu reacții puternice și nu-și pot opri răspunsul comportamental imediat.
Pentru alții, distresul se acumulează și poate duce eventual la anumite comportamente extreme (de izbucnire - outburst).
Unii copii au probleme de auto-liniștire si pot deveni foarte stresați atunci când le facem baie sau îi îmbrăcăm.
Aceilor copii le poate fi, mai degrabă, mai greu când mai cresc să se autoregleze emoțional.
Dar și mediul joacă un rol foarte important. Când părinții reacționează emoțional și le este dificil să-și liniștească copiii atunci când aceștia sunt supărați sau când izbucnesc enervându-se (acted out), acestora le va fi greu sa-și dezvolte auto-disciplina.
În aceste situații, practic, copilul se îndreaptă către părinte pentru a fi reglatorul său extern.
În cazul în care acesta este un mod care se repetă mereu și mereu, iar copilul se reglează prin părinte (îi cumpără ceva, face sarcinile sau temele în locul lui, renunță la limitele stabilite), atunci se va dezvolta o obișnuință.
Copiilor cu ADHD și celor cu anxietate, în mod particular, le poate fi dificil să-și regleze emoțiile și au nevoie de mai mult ajutor să își poată dezvolta abilitatea de autoreglare emoțională.
Cum ne învățăm copilul să se autoregleze emoțional?
Atunci când copilul reacționează prin tantrumuri, reacții nepotrivite la stimuli, situații dificile, părintele sau îngrijitorul este nevoie să ajute copilul să „o ia mai ușor” și cu multă grijă să aleagă un răspuns mai eficient în locul impulsivității.
La fel cum învățăm celelalte abilități academice sau sociale, este nevoie să procedăm și cu acestea de autoreglare emoțională: izolăm abilitatea, ne concentrăm pe ea și oferim posibilitatea de a o exersa.
Dacă părintele se gândește la aceasta ca la o abilitate ce trebuie învățată - mai degrabă decât ca un comportament rău, nepotrivit - se va schimba tonul și conținutul răspunsului dat copilului.
Cheia nu este să evităm situațiile în care copilul nu poate să se descurce, ci să antrenăm copilul, îndreptându-l către ele și oferind o bază de suport - până când ei se pot descurca singuri cu acest tip de situații.
Putem să alegem o situație care poate produce emoții negative puternice, cum ar fi o temă la matematică.
Dacă părintele va rămâne cu el și îl va forța să rezolve problema sau o va rezolva în locul copilului, părintele va prelua acest rol de reglator emoțional.
În această situație părintele poate ajuta copilul să rezolve un pas, iar apoi să aștepte de la copil să rezolve restul.
Dacă se simt frustrați li se poate propune să se ridice și să bea ceva. Se poate folosi un timer pentru a-și lua pauze periodice, iar părintele îl va verifica regulat, lăudându-și copilul pentru eforturile făcute.
În cazul în care îl rugăm pe copil să se oprească din a juca un video game putem practica scaffolding (etapizarea).
Începeți cu un joc în care ei nu sunt atât de implicați cu o miză mai mică. Ajutați-i să exerseze jucându-se pentru 2 sau 3 minute, apoi cereți-le să se oprească și oferiți-le puncte de fiecare dată când o fac.
Dacă un copil face tantrum-uri, reacționează impulsiv în magazin, putem începe să îl învățăm autoreglarea emoțională făcând vizite scurte la magazin când nu avem nevoie să facem cumpărături.
Mergeți alături de el, ținându-l de mână. El obține puncte de fiecare dată când scopul e atins.
Atragem atenția părinților care se descurajează de la prima încercare de a dezvolta aceste abilități: consecvența și să pornim de la nivelul la care se află copilul sunt cheia.
În locul renunțării încercați să porniți de la nivelul la care e copilul în prezent, ușor-ușor ofereindu-i mai multă independență.
Atunci când spălatul pe dinți este o problemă pentru copilul Dvs, putem începe prin a vă concentra doar pe a pune pastă pe periuță și răspunzându-i copilului cu feedback pozitiv și recompense.
Odată ce a practicat acest pas de câteva ori treceți la următorul pas.
În mod similar, dacă ieșirea pe ușă dimineața către școală creează probleme lucrați pe pași. În primul rând să fie îmbrăcat la ora X. Odată ce a făcut asta de mai multe ori stabiliți un următor pas pentru micul-dejun și așa mai departe.
Aceasta îl va ajuta să facă față întregii responsabilități.
O modalitate de îmbunătire a abilității de autoreglare emoțională este de a-l învăța pe copil reflectarea.
Dacă părinții vor aborda comportamentele impulsive sau nepotrivite cu calm și oferindu-le timp copiii pot învăța modalități mai bune de a răspunde situației.
Feedback-ul de care au nevoie copiii este non-judicativ și non-emoțional: ce nu a mers bine, de ce și cum putem rezolva problema data viitoare.
Când copilul crește într-un mediu în care reflectăm și analizăm, în opoziție cu cel emoțional și impulsiv, poate învăța să facă alegeri mai bune.
Încetinind ritmul, aceasta le permite copiilor să fie mai reflectivi, să gândească mai mult și să fie mai conștienți de sine, dar este, de asemenea, de ajutor și pentru noi, părinții.
Articolul a fost preluat și tradus după :1. Inteligenta emotionala a unui copil ia nastere si se formeaza, fara indoiala, in sanul familiei sale.
Inteligenta emotionala la copii - ce este si cum o dezvoltam
Copiii tai iti vor urma exemplul, iar faptele cantaresc mai mult decat abordarile didactice si teoria pe care ai fi tentat sa incerci sa le transmiti mecanic.
Inteligenta emotionala a copiilor este nativa. Ei leaga usor prietenii si isi pastreaza entuziasmul pentru ca sunt, in mod natural, fiinte empatice capabile sa isi exploreze fara temeri spectrul emotional vast, pentru ca mai apoi sa se elibereze, in mod natural, de cele negative.
Asculta-i, deci, si invata de la ei.
Scrie o lista cu lucrurile pe care parintii tai ti le-au spus, in copilarie-ai putea chiar sa scrii scurte notite pe o bucata de hartie pe care sa o pui in portofel, ca un mijloc simbolic de externalizare a acestora.
Cand te simti obosit sau iritabil, citeste lista si fii observatorul propriilor sentimente.
De asemenea, de fiecare data cand primesti un semnal fizic ca invalidezi sentimentele copilului, incearca sa iti evaluezi in mod obiectiv tonul vocii, expresiile faciale si limbajul corporal (arunca o privire in oglinda daca poti).
Daca ceea ce descoperi te raneste, in acelasi mod iti raneste si copilul.
Aminteste-ti periodic cum te-ai simtit cand ai fost obiectul acelor cuvinte si expresii.
Atunci cand tu te simti deprimat sau extenuat de cerintele vietii de parinte, copilul tau va prelua intern aceste stari.
Greselile sunt parte din natura noastra umana, cu totii le facem, din cand in cand. Cu empatie si atentie sporita, poti gasi, de fiecare data, raspunsurile sau scuzele potrivite pentru a le adresa copilului, in fiecare situatie data.
In toate perioadele de crestere ale copilului tau se vor ivi momente care iti vor pune la incercare abilitatile a valida, in calitate de parinte, sentimentele acestuia, fara a te lasa manipulat de ele.
Perioada adolescentei creeaza dificultati pentru multe familii, pentru ca nimeni nu cunoaste un mecanism prestabilit prin care sa abordeze valul imens de transformari prin care trec adolescentii.
De fapt, asta e un obicei pe care il poti incepe inca din copilarie, dar pentru un preadolescent este esential.
Atunci cand activitatea pe care acesta o face iti inspira un grad de satisfactie si de energizare, opreste-te si indreapta-ti atentia spre activitatea aceea.
Cel mai probabil ai preluat, in mod empatic, nivelul de satisfactie al adolescentului tau.
Daca este prioritar pentru tine ca adolescentul tau sa creada ca esti un parinte cool, iti raspunzi propriilor nevoi, dar nu si celor ale copilului tau.
Inainte de a-i cere adolescentului sa schimbe o atitudine care ti se pare deranjanta, analizeaza-i limbajul corporal si expresiile faciale, pentru a-i intelege starile si raspunsul emotional la ceea ce i se cere.
Daca observi ca devine suparat, gandeste-te la ce anume i se pare copilului amenintator, rusinos sau o chestiune dificila.
Cu alte cuvinte, conecteaza punctele dintre ceea ce simte copilul si ceea ce exprima.
A-ti manifesta direct interesul in viata adolescentului, inseamna a aduce empatia in prim plan, in cadrul relatiei voastre.
Alcatuiti fiecare o lista care sa cuprinda 3 pana la 5 lucruri pe care fiecare dintre voi il asteapta de la celalalt.
In continuare, faceti o lista cu lucrurile pe care credeti ca celalalt le asteapta de la voi.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare.
Modul în care se dezvoltă inteligența emoțională a unui copil este influențat de modul în care un părinte exprimă ceea ce simte, sau din contră, ascunde sau neagă emoțiile lui.
Și de modul în care părintele reacționează la exprimarea emoțiilor de către copil, prin deschiderea de a accepta emoțiile dureroase sau a le respinge.
Dezvoltarea emoțională a copiilor influențează în timp toate celelalte arii de dezvoltare: cognitivă, motorie și a limbajului.
Fie că ești foarte fericit, trist, furios, temător, încântat, entuziasmat etc (exemplu: ”Am sărit în sus pentru că sunt fericit că am reușit să rezolv o problemă la muncă” sau ”Plâng fiindcă îmi este dor de bunica”).
Este de mare ajutor și să fii atent la emoțiile lui și atunci când observi o schimbare în dispoție să discuți despre asta.
De exemplu: ”Mi se pare că jocul acesta te-a supărat. Vrei să găsim o soluție împreună?”.
Ajudă-l să pună în cuvinte ceea ce simte, să folosească etichete verbale pentru emoțiile lui.
tags: #profund #cand #vrei #un #bebe
Postări populare:
- Ghid pentru alegerea unui compleu elegant pentru bebeluși cu pantaloni scurți
- Rețeaua Medicală Regina Maria
- Rolul florei intestinale în dezvoltarea tubului intestinal embrionar și implicațiile asupra sănătății digestive
- Rețetă nutritivă pentru bebeluși
- Explorând co cu 3 vase în sarcină: cordon ombilical, circulații și patologie placentară