A se aborda de la început problemele de căi aeriene, respirație și circulație. Accesul intravenos trebuie obținut, iar administrarea de 20 mL/kg de soluție glico-electrolitică izotonă (Ringer lactat sau soluție salină normală) este indicată copiilor cu deshidratare severă. Acest lucru nu trebuie să întârzie transportul către un spital adecvat. Reevaluarea perfuziei, funcției cardiace și a mentării după fiecare intervenție este esențială.
Pacienții cu deshidratare de mică până la moderată gravitate pot continua o dietă adecvată vârstei și aportul adecvat de fluide orale. Soluția de rehidratare orală (ORS) ar trebui utilizată. Copiii ar trebui să primească înghițituri de ORS (5 mL sau 1 linguriță) la fiecare 2 minute.
- Ca estimare pentru cantitatea de lichid de înlocuit, scopul este de a bea 10 mL/kg pentru fiecare scaun apos și a estima volumul vărsăturilor pentru fiecare episod de vărsături. Terapia în spital nu este indicată în general pentru deshidratarea ușoară.
- Ghidurile American Academy of Pediatrics (AAP) descurajează utilizarea sucurilor de fructe în tratamentul deshidratării sau diareei la sugari, copii și adolescenți. Un studiu indică că deshidratarea ușoară cu gastroenterită poate beneficia de înlocuirea parțială a soluțiilor de electroliți cu suc de mere diluat ca prim pas, urmat de o soluție preferată ulterior.
- Literatura susține utilizarea rehidratației orale pentru copilul moderat deshidratat. Rezultate similare au fost observate în studii randomizate comparând ORS cu terapia intravenoasă, cu mai puține complicații și satisfacție parentală crescută în grupurile ORS. ORS poate fi inițiată de regulă mai devreme decât terapia IV, iar copiii trebuie să fie cooperați și să aibă îngrijitori disponibili pentru a asista administrarea fluidelor.
- Cu ORS, pacienții ar trebui să primească aproximativ 50-100 mL/kg corp în 2-4 ore, începând cu 5 mL la fiecare 5 minute. Dacă copilul tolerează, cantitatea poate fi crescută treptat.
- Copilul care tolerează ORS poate primi o toarnă inițială de 50-100 mL/kg în 3-4 ore. Reevaluarea atentă a hidratației și a aportului caloric este esențială în timpul acestei etape.
Copiii cu deshidratare ușoară sau moderată care pot tolera ORS pot fi externați cu control medical și urmărire. Dacă ORS eșuează, se poate administra o doză de 20 mL/kg de soluție izotonă intravenoasă. Astfel, se poate urma cu 1,5-2 ori inițierea terapiei de întreținere. Copiii cu deshidratare moderată pot necesita tratament în spital dacă nu pot tolera fluidele orale.
Pacienții cu deshidratare severă sau cu acces periferic dificil necesită acces intravascular rapid, inclusiv intraosoasă sau central dacă este necesar. Dacă pacientul atinge 60-80 mL/kg în bolusuri izotonice și nu se observă îmbunătățire semnificativă, se ia în considerare alte cauze ale șocului (septică, sângerare, boală cardiacă). În mod obișnuit, se utilizează normal saline pentru aceste boluri inițiale; însă este important să se verifice nivelul glucozei la pat la pacienții cu letargie sau alterare mentală, și să se trateze hipoglicemia prompt.
Necesarul zilnic de fluide poate necesita ajustări, iar soluțiile cu dextroză 5% în apă cu sare de un tip pot fi utile pentru menținere. Pentru pacienții cu hiponatrremie severă sau hipernatremie, este preferabil să se folosească dextroză 5% în normal saline. Starea de volum depersonal poate necesita reechilibrare treptată în 24-48 ore sau mai mult pentru a evita complicații CNS din corecția prea rapidă (pontine demielinizare etc.). Deși deficitul de potasiu este prezent în toate cazurile de deshidratare, nu este de obicei semnificativ clinic; suplimentarea cu potasiu este necesară doar dacă apare hipokaliemie documentată.
Copiii cu deshidratare severă, în special cei cu hipernatremie sau hiponatremie, necesită tratament în spital. Literatura de emergență susține utilizarea o singură doză de ondansetron oral în combinație cu ORS pentru pacienții cu deshidratare, greață și vărsături. Infecțiile gastroenterice acute sunt de obicei autolimitante și nu necesită antibiotice, iar distincțiile cronice pot necesita agenți antimicrobieni după teste de scaun. Antidiarheicele nu sunt recomandate.
Copiii cu deshidratare ușoară spre moderată pot răspunde la deficitul de lichide și pot fi externați cu urmărire atentă. Dacă copilul este în stare de șoc, nu poate bea fluide sau nu răspunde la bolusuri intravenoase, consultația pediatrică pentru admitere și terapie ulterioară este necesară.
Rehidratarea orală versus intravenoasă: pași practici
- Etapele ORS: administrare frecventă în doze mici pentru a evita vărsăturile; 50-100 mL/kg în 3-4 ore pentru copii cu deshidratare moderată.
- Copiii sub 2 ani cu deshidratare ușoară primesc supliment de 50-100 mL în fiecare episod de vărsături sau diaree.
- Vârsta, greutatea și pierderile estimate ghidează substituția volumului în copiii mai în vârstă.
- În cazul refuzului de a bea, un tub nazogastric poate fi utilizat pentru a administra ORS.
- ORS cu osmolaritate totală între 200-310 mOsm/L, glucoză sub 20 g/L, sodiu 60-90 mEq/L și potasiu 15-25 mEq/L este recomandat de WHO.
Gestionarea dozelor de lichide în funcție de tipul de deshidratare
- Isotonă: ajustarea aportului în funcție de nivelul de deshidratare și de răspunsul clinic.
- Hiponatremie sau hipernatremie: corecția trebuie să fie lentă, maximum 0.5 mEq/L pe oră sau 8 mEq/L/24 ore.
- Determinarea potasiului: corectat în funcție de evaluarea clinică; avertizare în cazul hiperkaliei.
- Evaluarea glucozei serice: diferențele pot sugera necesitatea tratamentului imediat.
Indicatii pentru admiterea în spital
Copiii cu deshidratare severă, în special cei cu hipernatremie sau hiponatremie, necesită adhere în spital. Pacienții în șoc, cei incapabili să consume fluide sau cei care nu răspund la bolusuri intravenoase necesită consult pediatric pentru admitere.
Rolul studiilor și terapiilor adiacente
Ondansetronul oral poate reduce nevoia de fluide intravenoase. Gastroenterita acută este de obicei autolimitantă, iar antibioticele nu sunt necesare în majoritatea cazurilor. Pentru cazuri cronice, tratamentul antimicrobian poate fi indicat după investigații adecvate.
Tipuri de deshidratare - Deshidratare: simptome, cauze și tratamente - Înțelegerea deshidratării
Practică clinică în citări și referințe
Articolul reiese din ghiduri și studii multiple, inclusiv lucrările: Vega RM, Avva U. Pediatric Dehydration; Steiner MJ et al. Is this child dehydrated? JAMA; MMWR Recomm Rep. King CK et al. MMWR; Spandorfer PR et al. Oral versus intravenous rehydration; Freedman SB et al. Oral ondansetron; Santillanes G, Rose E. Evaluation and Management of Dehydration in Children; Heyman MB et al. Fruit Juice in Infants; Kersten H. Ondansetron; Kołodziej M et al. Point-of-care ultrasound in dehydration assessment; și altele.
Deshidratarea la copii se tratează prin rehidratare orală, începând cu DOZE mici, repetate, adaptate vârstei și nivelului de deshidratare. În caz de deshidratare severă sau ne-tolerare a ORS, tratamentul IV este indicat cu bolusuri izotonice, cu monitorizarea atentă a echilibrului electrolitic și a stării clinice.
tags: #protocol #deshidratare #pediatrie