Probleme respiratorii la copii și importanța ecografiei de șold

Problemele de respirație reprezintă cea mai frecventă cauză a internărilor în rândul copiilor, pneumoniile, bronșitele și astmul bronșic fiind primele trei afecțiuni care duc la spitalizare.

Chiar și infecțiile respiratorii care nu necesită sau care nu evoluează spre internare afectează atât copilul, cât și familia, pentru că cei mici nu pot merge la școală, la grădiniță, disconfortul fizic este vizibil (rinoree, cefalee, febră), iar tratamentul durează cel puțin o săptămână, în funcție de caz.

Iată de ce este important să te informezi corect și să urmezi recomandările medicilor. Problemele respiratorii la copii definesc, de fapt, o serie de dificultăți de respirație care pot avea cauze multiple și care se pot descrie prin disconfortul în respirație și senzația de respirație incompletă.

Aceste probleme de respirație pot să apară brusc sau să se dezvolte treptat. Totodată, pot avea manifestări ușoare sau severe.

Problemele respiratorii pot fi de natură infecțioasă, cum sunt virozele, sau non-infecțioasă, precum astmul sau tulburările de respirație din timpul somnului.

Pentru stabilirea unui diagnostic corect și, implicit, a unui tratament adecvat este esențial să îți duci copilul la medic pentru consult.

Bine de știut: oboseala după exercițiile fizice intense, de exemplu, nu intră în categoria problemelor respiratorii; în același timp, dificultățile de respirație pot să apară și pe fondul stresului sau al stărilor de anxietate.

Tulburările de respirație din timpul somnului nu trebuie confundate cu simptomele normale ale unei viroze (nas înfundat, tuse), care pot persista chiar și 3 săptămâni; este indicat un consult medical, pentru tot spectrul vârstei pediatrice, în momentul în care apar manifestări de sforăit, respirație dificilă, pauză în respirație (apnee).

Studiile au demonstrat că 1 din 10 copii din România are un risc pentru tulburările de respirație.

Apneea în somn trebuie monitorizată o dată sau de două ori pe an; apneea poate fi o caracteristică a vârstei copiilor, pentru că ei sunt în creștere, poate avea cauze genetice, dar sunt și foarte mulți factori, care apar pe parcurs și care nu pot fi controlați, iar evoluția apneei trebuie monitorizată cu atenție.

Este important să te adresezi medicului specialist, în cazul în care copilul sforaie de 3 luni, are pauze de respirație și în timpul zilei, nu doar nocturne; recomandarea este valabilă indiferent de vârsta copilului.

Pauzele de respirație pot fi normale vârstei de 6 luni - 1 an, dar trebuie să monitorizezi dacă evoluează sau nu: copilul doarme agitat, sforaie, respiră greu, face pauze de respirație, ziua este foarte agitat, irascibil, nervos.

Un copil care răcește foarte ușor și des trebuie monitorizat, pentru că este posibil ca, dincolo de riscul provenit de la contactul cu colectivitatea, să existe un factor care întreține sensibilitatea la aceste răceli.

Modificările de greutate reprezintă un factor de risc, astfel de copii, care suferă de obezitate, fiind predispuși la tulburări de respirație în timpul somnului, pentru că se produc schimbări la nivelul căilor respiratorii care pot duce mai frecvent la această patologie; într-un astfel de caz, nu este vorba despre afectarea plămânilor, ci despre afectarea căilor respiratorii superioare; orice factor care modifică respirația în această zonă poate determina aceste simptome și, ulterior, toate celelalte modificări.

Cauzele problemelor respiratorii la copii

Există o mulțime de cauze care stau la baza dezvoltării problemelor respiratorii la copii. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

• Imunitatea scăzută - mai ales la copiii mici, sistemul imunitar nu este foarte bine dezvoltat și sunt vulnerabili față de contactul cu virusurile care provoacă virozele respiratorii, dar și față de dezvoltarea altor boli respiratorii.
• Infecțiile virale sau bacteriene - de la nivelul sistemului respirator superior sau inferior (crupul laringian, bronșiolită, amigdalită, faringo-laringită, virozele respiratorii (răceală comună, gripă), pneumonia).
• Astmul - este una dintre problemele respiratorii non-infecțioase care duce la inflamația și îngustarea căilor respiratorii.
• Alergiile - cel mai des, afectează sistemul respirator superior, dar uneori pot avea impact și asupra sistemului respirator inferior și pot provoca simptome de astm.
• Poluarea - poate duce la sensibilizarea organismului sau la agravarea manifestărilor unor afecțiuni deja existente.
• Fumatul pasiv (mai ales la copiii mici) - poate favoriza o sensibilitate a copiilor pentru infecții respiratorii sau pentru simptome respiratorii trenante.
• Obiecte inhalate - mai ales în cazul copiilor mici, problemele respiratorii pot să apară și din cauza inhalării unui obiect, cum ar fi o bucată de mâncare sau o piesă dintr-o jucărie.

Simptome respiratorii

Problemele respiratorii pot să apară fie la nivelul:

• Sistemului respirator superior - include nasul, gura, sinusurile și gâtul; când apare o infecție în această zonă, copilul poate prezenta semne de congestie și resimte disconfort.
• Sistemului respirator inferior - include tuburile bronșiale și plămânii; simptomele apărute la acest nivel sunt, de obicei, mai severe decât cele dezvoltate în zona sistemului respirator superior.

Simptomele generale ale unei probleme respiratorii în cazul copiilor sunt:

• Tusea seacă sau neproductivă
• Tusea umedă sau productivă
• Tusea din timpul zilei sau nocturnă
• Dificultăți de respirație
• Congestie nazală
• Dureri în gât
• Febră și cefalee (uneori)

Bine de știut: dacă observi cum copilul respiră greu, stă mai tot timpul cu gura deschisă, este posibil să aibă o tulburare de respirație la nivelul sistemului respirator superior (nas, gât), dar pentru un diagnostic corect, este indicat să te prezinți cu el la un medic pediatru și să facă și un consult ORL; un consult ORL va indica dacă este vorba despre o obstrucție care îl împiedică să respire corect și dacă aceasta este permanentă, cum sunt clasicii polipi.

5 tratamente eficiente

Dacă problemele de respirație persistă și nu sunt tratate la timp, ele pot duce la modificări metabolice, adică: afectează tensiunea arterială, apar probleme cardiace, renale, de dezvoltare neuro-cognitivă.

Ia în calcul că un copil nu crește doar în greutate și în lungime, ci și pe dinauntru: cresc bronhiile, se ramifică, cresc plămânii. Dacă la nivelul acestora există tot timpul o inflamație și mucus, această creștere a căilor respiratorii poate să fie afectată negativ, adică bronhiile nu mai pot crește corect, se produc modificări, dilatații și, ulterior, în câțiva ani, apar probleme permanente.

Nasul înfundat, de exemplu, poate avea o mulțime de cauze și, uneori, este indicat un consult ORL.

Pe de altă parte, însă, infecțiile ușoare de la nivelul sistemului respirator superior, adesea, nu au nevoie de tratament. La fel de important este să știi că, în cazul virozelor respiratorii, tratamentul în sine nu le vindecă, ci doar ameliorează simptomele.

Printre metodele de tratament care pot fi indicate, cele mai întâlnite sunt:

• Tratamentul medicamentos - antibioticele sunt o modalitate des folosită pentru a trata infecțiile bacteriene severe; este indicată o antibiogramă, pentru a se cunoaște exact tipul de bacterie și ce antibiotic este eficient; în tratamentul virozelor respiratorii medicul poate recomanda administrarea de antipiretice, analgezice, decongestionante, antitusive; deși în tratamentul infecțiilor virale nu se utilizează antibiotice, în cazul infecțiilor cu adenovirusuri, care pot avea manifestări similare cu infecțiile bacteriene, medicul poate recomanda folosirea tetraciclinelor, macrolidelor, a clindamicinei ori a penicilinei.
• Picături nazale - folosite pentru decongestionarea căilor respiratorii superioare (nas înfundat); picăturile nazale ajung doar în nas, sunt ușor de folosit, dar nu pot fi utilizate mai mult de 2-5 zile, la indicația medicului; dacă problemele persistă, este posibil să fie nevoie de terapia cu aerosoli, aceștia ajungând în căile respiratorii inferioare (bronhii, plămâni).
• Terapia cu aerosoli - este o modalitate prin care serul fiziologic sau un medicament ajunge direct unde este nevoie de el, adică în căile respiratorii, prin inhalare; în aparatul de aerosoli se poate pune lichid, care se transformă în particule cu rol terapeutic, fie spray-uri; astfel de terapii, cu particule terapeutice ajută ca inflamația, mucusul din căile respiratorii, din trahee, din bronhii să fie eliminat mai ușor; terapia cu aerosoli trebuie folosită numai când este indicată, de exemplu în cazul astmului; are rol de tratament, nu de prevenție; conținutul aerosolilor depinde de diagnostic, pentru că trebuie să știm ce tratăm; tot ce punem în aerosoli, chiar și ser fiziologic, ajunge în bronhii și plămâni.
• Cura de heliomarină - este indicată și preventiv; este vorba despre terapie cu apă, aer, soare, aerosoli naturali; este indicat să mergi câteva zile pe an la mare cu cei mici.
• Salina - salinele au proprietatea aerului sărat, care este antiinflamatorie și curăță foarte bine căile respiratorii. Totuși, sunt copii care atunci când intră în salină nu se simt bine: încep să tușească, să hârâie, se încarcă de secreții. În acest caz, e bine să nu insiști.

Prevenirea problemelor respiratorii

Copiii, mai ales preșcolarii, au sistemul imunitar încă în dezvoltare și e normal să aibă 4-6 chiar 8 răceli pe an. Singura problemă este dacă ele necesită internare. Cum „paza bună trece primejdia rea”, întotdeauna este mai ușor să previi decât să tratezi.

Așadar, principalele metode prin care problemele respiratorii la copii pot fi prevenite sunt:

• Vaccinurile - există câteva vaccinuri care sunt recomandate în prevenția afecțiunilor respiratorii, mai ales a celor severe: vaccinarea antigripală, vaccinarea per tussis, vaccinarea anti-Haemophilus influenzae tip b (Hib) și vaccinarea antipneumococică.
• Evitarea contactului colectiv - contactul permanent cu o colectivitate, chiar și restrânsă, poate crește riscul pentru infecții.
• Evitarea fumatului pasiv - fumatul pasiv poate întreține o anumită sensibilitate pentru infecții.
• Asigurarea unei alimentații corespunzătoare - un copil bine alimentat are o altă rezistență la boli față de unul cu o dietă dezechilibrată.
• Asigurarea unui somn de calitate și cu o durată corectă - privările de somn, din varii motive, pot duce la scăderea rezistenței la infecții; un somn de calitate și cu o durată corespunzătoare contribuie la întărirea imunității copiilor.
• Încurajarea mișcării - face parte din contextul menținerii unui stil de viață sănătos, valabil nu doar pentru adulți, ci și pentru copii.
• Folosirea corectă a aerului condiționat - aerul condiționat este necesar pentru menținerea unui confort termic, mai ales, în zilele caniculare; totuși, este indicat ca fluxul de aer rece să nu cadă direct pe copil; poți folosi aerul condiționat înainte să vină cel mic într-o încăpere sau în mașină ori poți instala aparatul în altă cameră decât cea în care stă copilul; apoi, pentru că sunt patologii care pot fi generate sau întreținute de aerul condiționat, este esențială curățarea filtrelor, astfel încât microbii să nu se disemineze în cameră și copilul să nu îi inhaleze.

Problemele respiratorii la copii pot avea cauze multiple, iar manifestările pot varia în intensitate, de la caz la caz, fiind nevoie, uneori, de spitalizare. Este foarte important să apelezi cu încredere la medici și să ții cont de recomandările acestora atât în ceea ce privește diagnosticarea corectă, cât și în stabilirea și respectarea unei scheme de tratament adecvate.

Ecografia de șold la nou-născuți și importanța ei

Screeningul neonatal este esențial pentru depistarea precoce a unor afecțiuni care pot afecta dezvoltarea armonioasă a copilului.

Printre investigațiile recomandate se numără și ecografia de șold, o procedură menită să identifice displazia de dezvoltare a șoldului, o problemă care, netratată, poate duce la dificultăți de mers și complicații pe termen lung.

Ce este ecografia de șold?

Ecografia de șold la nou-născuți este o metodă imagistică non-invazivă și nedureroasă care folosește ultrasunete pentru a observa în detaliu articulația șoldului la nou-născuți și sugari.

Această procedură permite medicului să evalueze forma, poziția și stabilitatea componentelor osoase și cartilaginoase ale șoldului, fiind esențială pentru diagnosticarea precoce a displaziei de dezvoltare a șoldului (DDS).

Ce este displazia de dezvoltare a șoldului?

Displazia de dezvoltare a șoldului (DDS) este o afecțiune în care articulația șoldului nu se dezvoltă normal.

Articulația șoldului este formată din capul femural și cavitatea acetabulară a osului coxal.

Concret, în cazul dezvoltării anormale (displaziei), cavitatea nu este suficient de adâncă pentru a acoperi în întregime capul femurului, care alunecă (este dislocat) parțial sau total.

Această instabilitate poate varia de la o simplă laxitate la o dislocare completă a articulației (luxație congenitală de șold).

Semnele clinice la nou-născut și sugar sunt reduse - asimetria pliurilor fesere, asimetria bazinului, limitarea mișcării de abducție a coapselor (distanțarea picioarelor).

După ce copilul începe să meargă, se evidențiază inegalitatea membrelor inferioare (în cazul afectării unilaterale), mers șchiopătat sau legănat, modificări de statică a coloanei vertebrale, iar în timp pot să apară deformări ale articulației, senzația de instabilitate și dureri.

Depistarea precoce a afecțiunii este esențială, pentru că permite vindecarea completă, fără sechele.

Displazia de dezvoltare a șoldului se poate rezolva?

Vestea bună este că displazia de dezvoltare a șoldului poate fi tratată, iar șansele de recuperare completă sunt foarte mari, dacă este depistată devreme.

La nou-născuți și bebeluși, tratamentul non-chirurgical este adesea suficient: purtarea unui ham de tip Pavlik, a unei orteze speciale sau a unui aparat gipsat care menține șoldul în poziția corectă, permițând articulației să se dezvolte normal.

În paralel, kinetoterapia ajută la întărirea musculaturii și la mobilitatea optimă a șoldurilor.

În cazuri mai severe sau diagnosticate mai târziu, când tratamentele non-chirurgicale nu sunt suficiente, intervențiile chirurgicale oferă soluții eficiente: osteotomia, artroplastia (protezarea șoldului).

Cu cât displazia este depistată mai devreme, cu atât tratamentul este mai simplu și mai eficient, de aceea screeningul precoce și ecografiile recomandate la nou-născuți sunt esențiale.

Rolul: de ce este esențială ecografia?

Ecografia permite diagnosticarea precoce, în primele trei luni de viață, a displaziei de dezvoltare a șoldului, ceea ce crește semnificativ șansele de tratament eficient și complet.

Metoda a început să fie folosită în anii ’70, în urma studiilor efectuate de ortopedul austriac Reinhard Graf.

Este o metodă neiradiantă (utilizează ultrasunete care nu au niciun efect nociv asupra copilului), nedureroasă și care nu presupune o pregătire specială.

Ecografia de șold este cea mai recomandată metodă de verificare a articulațiilor nou-născutului, pentru că oferă o imagine clară și detaliată.

La această vârstă, șoldurile bebelușului sunt formate în mare parte din cartilaj, un țesut pe care radiografia nu-l poate arăta.

În plus, ecografia este o investigație sigură, rapidă și nu implică radiații, așa că bebelușul este complet protejat.

Spre deosebire de examenul clinic, care poate avea rezultate neconcludente, ecografia oferă măsurători precise și obiective ale unghiurilor articulare.

Această precizie permite detectarea celor mai subtile anomalii, care altfel ar putea fi omise.

Diagnosticul timpuriu este important, deoarece tratamentul aplicat în primele săptămâni de viață este mult mai simplu, mai puțin invaziv și cu o rată de succes mult mai mare.

Principalele recomandări:

• Copii cu risc - naștere pelvină, oligohidramnios, antecedente în familie de displazie, mielomeningocel, torticolis congenital.
• La recomandarea medicului neonatolog sau pediatru în cazul existenței unor factori de risc sau examenului clinic anormal.
• Urmărirea evoluției sub tratament.

În prezent se consideră că examinarea ecografică ar trebui să devină metodă de screening, adică să fie efectuată de rutină la toți copiii nou-născuți, pentru că există cazuri în care nu există factori de risc sau semne clinice la naștere, iar întârzierea diagnosticului scade șansele de vindecare completă.

Când se face ecografia de șold?

Perioada ideală pentru efectuarea ecografiei de șold este între 4 și 6 săptămâni de viață ale bebelușului.

Această fereastră de timp permite o evaluare corectă a articulației, după ce o eventuală laxitate ligamentară fiziologică de la naștere s-a stabilizat.

Dacă este făcută prea devreme (în prima săptămână), rezultatele pot fi fals pozitive din cauza imaturității firești a articulației.

Pe de altă parte, amânarea investigației după vârsta de 4-6 luni reduce eficiența metodelor de tratament non-invazive, crescând riscul de a necesita intervenții mai complexe.

Anumiți factori de risc pot impune efectuarea ecografiei chiar mai devreme, la indicația medicului pediatru sau ortoped.

Pregătirea bebelușului pentru ecografie

Încearcă să programezi ecografia de șold la bebeluși într-un moment în care bebelușul este, de obicei, liniștit și odihnit.

Ideal ar fi după o masă, când este mai probabil să adoarmă sau să stea relaxat.

Hrănirea bebelușului chiar înainte de examinare poate ajuta la menținerea calmului, iar un scutec curat și confortabil contribuie la starea generală de bine.

Îmbracă bebelușul cu haine lejere și ușor de scos, deoarece va trebui dezbrăcat de la brâu în jos.

Poți lua cu tine o păturică suplimentară pentru a-l înfășura după examinare, precum și jucării sau obiecte familiare care îl pot distrage și liniști.

Contactul piele-pe-piele poate fi, de asemenea, foarte liniștitor pentru bebeluș în timpul procedurii.

Păstrează-ți calmul și transmite-i bebelușului o stare de liniște.

Bebelușii sunt foarte receptivi la emoțiile părinților, iar dacă ești anxios, este posibil să devină și ei agitați.

Explică-i bebelușului, chiar dacă nu înțelege cuvintele, ce se va întâmpla și asigură-l că vei fi alături de el pe tot parcursul investigației.

Cum se desfășoară ecografia de șold?

Procedura este simplă, rapidă și complet nedureroasă pentru copil.

Medicul va așeza bebelușul pe o parte, pe o masă de examinare, îi va aplica un gel special pe bază de apă în zona șoldului și va plimba o sondă (transductor) peste piele pentru a obține imaginile necesare.

Mama copilului sau persoana care îl însoțește trebuie să țină cu o mână umărul bebelușului și cu cealaltă călcâiele, lipite unul de altul, astfel încât copilul să se miște cât mai puțin (idealul este să stea nemișcat).

Ca în cazul oricărei examinări ecografice, se aplică un gel pe pielea copilului în zona articulației șoldului, apoi se examinează cu ajutorul unui transductor (sondă) dedicat acestui tip de investigație (sondă liniară cu frecvență mare 7-10 MHz).

Imaginile sunt vizualizate pe monitorul ecografului și, cu ajutorul unui soft dedicat explorărilor pediatrice, se efectuează anumite măsurători specifice.

Se urmărește aprecierea elementelor anatomice ale articulației șoldului corespunzătoare vârstei copilului, gradul de dezvoltare a acestora și măsurarea unor unghiuri, ale căror valori pot stabili diagnosticul de displazie a șoldului.

Interpretarea rezultatelor

Un element central în această evaluare este clasificarea Graf, un sistem standardizat care ajută la diagnosticarea și gradarea displaziei de șold în cadrul screening-ului.

Sistemul de clasificare Graf împarte șoldurile în diferite tipuri, de la I la IV, în funcție de morfologia acetabulului și de poziția capului femural.

Tipul I reprezintă șoldul normal, cu acetabul bine dezvoltat și cap femural centrat. Acest tip nu necesită tratament, doar monitorizare de rutină.

Tipul II indică un șold imatur fiziologic, frecvent întâlnit la nou-născuți. Acetabulul este ușor mai superficial, dar capul femural este stabil. În majoritatea cazurilor, acest tip de șold se maturizează spontan în câteva săptămâni, dar necesită monitorizare ecografică.

Tipul III semnifică displazie ușoară sau moderată. Acetabulul este plat, iar capul femural este parțial deplasat. Acest tip necesită tratament, de obicei cu ham Pavlik.

Tipul IV reprezintă displazie severă sau luxație de șold. Capul femural este complet dislocat din acetabul. Necesită tratament ortopedic complex, uneori chirurgical.

Pe lângă clasificarea Graf, medicul va evalua și alți parametri, cum ar fi forma acetabulului, poziția capului femural și stabilitatea articulației.

Imaginile ecografice pot evidenția, de asemenea, eventuale anomalii ale cartilajului sau ale ligamentelor.

Important: interpretarea rezultatelor ecografiei trebuie făcută de un medic cu experiență, care va lua în considerare vârsta bebelușului, factorii de risc și examenul clinic.

Un rezultat considerat patologic nu înseamnă neapărat că bebelușul va avea probleme grave, dar indică necesitatea unei monitorizări atente și, eventual, a unui tratament precoce.

Ce faci după ce ai citit acest articol?

Acum că ai înțeles importanța vitală a ecografiei de șold, pașii următori sunt clari:

• Verifică vârsta bebelușului: Dacă se apropie de 4 săptămâni, este momentul perfect să te programezi.
• Discută cu medicul pediatru: Întreabă medicul care îți monitorizează copilul despre recomandarea pentru această ecografie și solicită un bilet de trimitere, dacă dorești efectuarea ei în sistemul de stat.
• Programează investigația: Nu aștepta să treacă perioada optimă de 4-6 săptămâni.
• Pregătește-te pentru vizită: Asigură-te că bebelușul este odihnit și hrănit înainte de a merge la clinică pentru a face procedura cât mai lină posibil.
• Urmează recomandările medicale: Indiferent de rezultat, respectă cu strictețe sfaturile și planul de tratament sau monitorizare propus de medicul specialist.

Întrebări frecvente despre ecografia de șold

Am nevoie de trimitere de la medicul de familie pentru ecografia de șold?

Depinde de sistemul în care alegi să faci investigația.

Dacă vrei să beneficiezi de decontarea serviciului prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), la un furnizor aflat în contract cu aceasta, ai nevoie de un bilet de trimitere de la medicul pediatru sau de familie.

În sistemul privat, te poți programa direct, fără trimitere, însă investigația va fi achitată integral.

Este ecografia de șold dureroasă pentru bebeluș?

Nu, ecografia de șold este complet nedureroasă.

Singurul mic disconfort poate fi cauzat de gelul rece aplicat pe piele sau de poziționarea copilului pentru examinare.

Majoritatea bebelușilor tolerează foarte bine procedura.

Se poate face ecografia de șold dacă bebelușul este răcit?

Da, o răceală ușoară, fără febră mare sau stare generală alterată, nu reprezintă o contraindicație pentru efectuarea ecografiei.

Totuși, este bine să anunți clinica dacă bebelușul este bolnav, pentru ca personalul să ia cele mai bune măsuri.

Este necesară o pregătire specială a bebelușului înainte de ecografie?

Nu, nu e nevoie de o pregătire medicală specială.

Este suficient să îl hrănești, să îl schimbi și să îl îmbraci cu hăinuțe ușor de dat jos, pentru ca el să fie cât mai liniștit și cooperant în timpul investigației.

Poți aduce și o suzetă sau jucăria preferată, ca să îl ajuți să se calmeze.

tags: #regina #maria #cu #sau #fara #suzeta

Postări populare:

• Servicii medicale pediatrie Ploiești
• Nutriția în sarcină: semințe de in
• Sarcina înainte de ciclul menstrual
• Clasificarea funcționarilor publici
• Informații despre Sănătatea Copilului de la Pediatru Petre Cecilia