Nucul (Juglans regia) este un arbore de talie mare, considerat una dintre cele mai importante plante de cultură, datorită diverselor întrebuințări, de la industria alimentară și cea a lemnului, până la rolul de plantă decorativă.
Pentru a asigura o creștere viguroasă și o fructificare optimă, alegerea și pregătirea solului sunt esențiale. Nucul valorifică toate tipurile de sol, dar cele mai mari producții se obțin pe soluri permeabile, fertile, cu o textură ușoară.
Terenul pe care se va înființa livada de nuci trebuie să fie ferit de brumele târzii de primăvară și de cele din toamnă. De asemenea, nucul este sensibil la stagnarea apei în sol, de aceea este crucial ca solul să aibă o bună drenare.
Înainte de plantare, terenul necesită o pregătire atentă. Aceasta include scarificarea solului pentru a facilita dezvoltarea rădăcinilor, eliminarea corpurilor străine și nivelarea terenului. Pentru o plantare de precizie, se poate realiza pichetarea terenului, marcând poziția fiecărui pom.
Sistemul radicular al nucului se dezvoltă în funcție de proprietățile solului, dar, în general, masa de rădăcini se situează la adâncimea de 20-60 cm. Creșterea rădăcinilor este continuă, dar cu intensități diferite pe parcursul perioadei de vegetație.
Partea aeriană a nucului se dezvoltă greu în primii 2-3 ani de la plantare. După această perioadă, creșterile se intensifică, iar pomii pot atinge înălțimi impresionante, de până la 20 de metri.
Nucul este o specie ce iubește căldura. În perioada de repaus vegetativ, pomii maturi rezistă la temperaturi de -20°C, însă florile și lăstarii pot fi afectați de temperaturi mai mici de -2°C. Temperaturile excesive din timpul verii sunt, de asemenea, dăunătoare, motiv pentru care se recomandă plantarea pe versanții cu expunere nordică pentru a evita arșita.
Pentru o bună fructificare, este necesară o precipitație anuală de 600-700 mm. În lipsa apei, pomii au creșteri mici, formează un număr redus de muguri, iar producția este slabă.
Pregătirea terenului și plantarea
Lucrările de pregătire a terenului pentru înființarea unei livezi de nuci sunt similare cu cele pentru alte specii pomicole. Dacă plantația se înființează pe un teren utilizat anterior ca livadă, pregătirea trebuie să înceapă cu 3-4 ani înainte. Pentru refacerea structurii solului și eliminarea focarelor de infecție, terenul poate fi cultivat cu ierburi perene, leguminoase sau cereale.
Plantele premergătoare trebuie eliminate de pe viitoarea plantație cu cel puțin șase luni înainte de plantare. În anul plantării, solul se fertilizează cu îngrășăminte organice (gunoi de grajd, compost, mraniță) și cu îngrășăminte complexe NPK.
Se recomandă scarificarea terenului pentru ca rădăcinile pomilor să se dezvolte ușor. Toate corpurile străine din sol se adună și se elimină din parcelă, după care terenul trebuie să fie bine nivelat.
Pentru o plantare de precizie, se poate realiza pichetarea terenului, operațiune ce reprezintă marcarea poziției fiecărui pom pe teren.
Nucul este sensibil la transplantare, de aceea se vor utiliza puieți cu vârsta de 2-3 ani, aceștia suportând cel mai bine transplantarea. Momentul optim de plantare este toamna, deoarece puieții sunt în repaus vegetativ și se adaptează ușor condițiilor din livadă. Până în primăvara următoare, rănile de pe rădăcini se vor vindeca, iar pomul va porni bine în vegetație. Pe suprafețe mici, nucul se poate planta primăvara devreme.
Puieții se vor procura doar din pepiniere sau stațiuni pomicole autorizate. Înainte de plantare, se realizează fasonarea rădăcinilor, operațiune ce are scopul de a înlătura porțiunile vătămate și de a menține un sistem radicular cât mai sănătos. Rădăcinile necrozate se înlătură complet, iar cele sănătoase se scurtează cu 7-8 cm.
După fasonare, urmează mocirlirea rădăcinilor. Aceasta reprezintă introducerea rădăcinii într-un amestec de pământ galben, gunoi de grajd proaspăt și apă, cu consistența smântânii. Stratul de mocirlă are rolul de a asigura o umiditate mai mare în jurul sistemului radicular. Dacă puieții au fost transportați pe distanțe mari, înainte de mocirlire, se introduc într-un vas cu apă timp de 2 ore.
Această etapă începe prin săparea gropii. Dacă terenul nu a fost lucrat, groapa trebuie săpată cu 2-3 luni înainte și să fie cât mai mare (recomandat 100 x 100 x 80 cm). Dacă terenul a fost lucrat corespunzător, groapa se sapă cu 1-2 zile înainte sau chiar în aceeași zi (60 x 60 x 60 cm).
La baza gropii se introduce un amestec format din pământ fertil scos din partea superioară a gropii și gunoi de grajd bine descompus. Introduceti in groapa puietul astfel incat radacina sa stea pe stratul fertil de la baza. Dupa ce radacinile au fost acoperite cu 10 cm de sol, se executa prima tasare a solului. La plantare trebuie sa se realizeze un contact strans al radacinilor cu solul.
Adâncimea de plantare se calculează astfel încât punctul de altoire să fie la 3-4 cm deasupra solului și orientat spre nord. După plantare, lângă puiet se introduce un tutore, iar solul se udă bine.
În jurul pomului se poate pune un strat de mulci. Mulcirea menține o stare fitosanitară bună, împiedică dezvoltarea buruienilor, conservă apa din sol și reduce numărul lucrărilor de întreținere.
Întreținerea solului și fertilizarea
Primăvara, terenul se sapă și se menține curat, iar stratul de mulci din jurul pomilor se reîmprospătează. Până la intrarea pe rod, terenul din livadă se menține curat sau se cultivă cu plante furajere. Plantele cultivate nu trebuie să concureze cu pomii pentru apă și hrană.
Când plantația a ajuns la maturitate, terenul se menține lucrat sau cultivat cu plante pentru îngrășământ verde (ex. Lolium Perene). Iarba se cosește repetat și se folosește ca mulci. Pe terenurile în pantă, pentru a preveni eroziunea, terenul se menține înierbat.
Fertilizarea este necesară în livezile tinere, pentru stimularea creșterii vegetative. Îngrășămintele administrate prin încorporare se aplică localizat, sub coroană. În plantațiile tinere se aplică îngrășăminte pe bază de azot.
Recomandările privind fertilizarea livezilor de nuci s-au ajustat în ultimele decenii. S-a constatat că nucul preferă îngrășămintele simple sau binare (formate din două elemente principale: NP, NK, PK), pe care le asimilează mai ușor. Gradul de absorbție diferă pentru cele trei macroelemente, prioritare fiind azotul și potasiul.
Fertilizarea în plantațiile tinere (anul 1-5)
- Martie: Aplicați îngrășăminte cu fosfor, în special fosfat monoamoniacal (MAP) solubil. Începeți cu 100g/pom în anul 1 și adăugați cu 30% mai mult în fiecare an ulterior.
- Aprilie - început de Mai: Administrați 100-150 g uree/pom pentru pomii de 1 an, adăugând câte 100g pentru fiecare an ulterior. MAP-ul și ureea pot fi administrate concomitent în a doua jumătate a lunii aprilie. Aceste îngrășăminte se aplică la suprafață, în primii 2 ani în interiorul "copcii" pomilor, iar începând cu anul 3 se dispersează în afara copcii cu +50 cm în diametru pentru fiecare an suplimentar.
- Jumătatea lunilor Mai și Iunie: Aplicați nitrat de amoniu sau alte produse cu conținut înalt de azot nitric, câte 80-100g pentru primul an de vegetație, adăugând 100g pentru fiecare an suplimentar.
Îngrășămintele cu potasiu de regulă nu sunt necesare în primii 4 ani de vegetație și se aplică abia la sfârșitul anului 4 sau începutul anului 5.
Fertilizarea în plantațiile pe rod
După ce plantele au intrat pe rod, se aplică îngrășăminte complexe, în trei reprize: primăvara devreme, după formarea fructelor și toamna.
Pe terenurile în panta, pentru a preveni eroziunea, terenul se mentine inierbat. In martie-aprilie se aplica erbicide pre-emergente (de sol) pe lungimea randului. In mai se aplica erbicidele pe baza de glifosat pe lungimea randului pentru un control efectiv al buruienilor si se coseste sau se trece cu tocatorul peste spatiul inierbat dintre randuri. Cresterea buruienilor in proximitatea pomilor este un foarte puternic inhibitor al dezvoltarii pomilor.
Tăierile la nuc
Cele mai importante lucrări de întreținere sunt reprezentate de tăieri. Tăierile la nuc se fac în verde (vara). Nu se recomandă aplicarea tăierilor în perioada de repaus vegetativ, deoarece pomul se vindecă foarte greu.
Puțini sunt cei care au înțeles și însușit tehnica formării corecte a coroanelor și a tăierilor de fructificare în livezile de nuc. Formarea greșită reduce aerarea coroanei, duce la o captare insuficientă a luminii și deci un grad mai redus al fotosintezei.
Tăierile de formare
- Primul an: În prima primăvară de la plantare, pomul se scurtează la înălțimea de 70 cm. Pe timpul verii, vârful lăstarilor se ciupește (se taie o mică parte din vârf). Nu se aplică alte tăieri în primul an.
- Anul al doilea: Primăvara, toți lăstarii se elimină, lăsând doar lăstarul de prelungire al axului principal. De pe tulpina principală vor porni alți lăstari. Vara, vârful acestor lăstari se ciupește.
- Anul al treilea: Primăvara, pomul are o înălțime de 180-200 cm și se scurtează la 150 cm. Vara, toți lăstarii până la înălțimea de 100 cm se înlătură. Pe porțiunea superioară (100-150 cm) se lasă 3-4 lăstari amplasați uniform pe axul principal.
- Ax structurat la Pescianski (Anul 3): Înainte de pornirea în vegetație, scurtați pomii la 1,5-1,6m. În mai, suprimați toți lăstarii care cresc pe tulpină până la înălțimea de 0,8m. Puteți lăsa 1-2 lăstari pe trunchi, pe care îi ciupiți când ating 30 cm lungime.
- Anul 5: Selectați ramurile pentru continuarea șarpantelor de la primul nivel. Suprimați ramurile concurente cu acestea și toate ramurile care cresc spre ax și care cresc în jos. Suprimați orice ramuri care cresc pe trunchi (porțiunea de tulpină până la ramurile de schelet). Selectați 3 ramuri care au crescut de la vârful axului pentru etajul doi al axului și o ramură verticală pentru continuarea axului. Suprimați toate celelalte ramuri. Eliminați ramurile bine dezvoltate de pe ax pe porțiunea dintre primul și al doilea nivel, păstrând doar ramurile slabe pentru a garnisi acest segment al axului cu elemente de rod.
Dacă în primul an aveți o creștere foarte bună, toate etapele formării axului pot fi demarate chiar din anul doi. Aceste recomandări reprezintă repere generale, iar tăierile se adaptează la cursul de creștere al pomilor.
Tăierile de întreținere
După ce pomul va intra pe rod, se vor aplica tăierile de întreținere. Se elimină ramurile concurente, lăstarii lacomi, ramurile crescute pe partea superioară a ramurilor și crengile care se suprapun și împiedică pătrunderea luminii. Ramurile îmbătrânite se reduc pentru a stimula apariția unor noi ramuri de rod.
În cazul pomilor bătrâni, aflați la sfârșitul perioadei de rodire, tăierile trebuie să fie severe. Se scurtează ramurile de 5-6 ani, prin care dimensiunile coroanei se reduc cu 30%.
Primăvara, tăierile la nuc se pot face începând cu a doua jumătate a lunii februarie și până la jumătatea lunii aprilie. Cele mai frecvente forme de coroană sunt axul structurat (piramida etajată), axul liber sau piramida spiralată. Pentru plantații cu densități mai mici de 156 pomi/ha, se poate opta și pentru coroana de tip vas sau vas ameliorat.
Tratamente și aplicații de protecție fitosanitară
Nucul este afectat de o serie de boli, dintre cele mai paguboase fiind arsura bacteriană și antracnoza. Acestea pot compromite recolta, iar în cazul atacurilor puternice pot distruge întreaga livadă.
Efectuarea tratamentelor fitosanitare conform calendarului specific pentru nuc poate reduce semnificativ apariția bolilor și dăunătorilor. Pentru a distruge focarele de infecție din livadă, se aplică tratamente în timpul repausului vegetativ (iarna), în ferestrele iernii când temperatura este mai mare de 5°C.
Tratamente fitosanitare recomandate
- După căderea frunzelor: Primul tratament se face cu produse pe bază de cupru.
- Primăvara, la dezmugurit: A doua stropire cu produse pe bază de cupru. Soluția se pulverizează pe toată suprafața pomilor, de la baza solului și până la nivelul ramurilor. Aceste tratamente se aplică în zile fără precipitații, cu temperaturi peste 6-7°C.
- La începutul creșterii mugurilor terminali ("prayer stage"): Prima aplicație fitosanitară.
- 10-12 zile după prima aplicație: Al doilea tratament, pe bază de zeamă bordeleză (0,8-1%) cu fungicid pe bază de mancozeb (0,2%).
- Imediat după încheierea înfloritului: Un al treilea tratament cupric (oxid sau hidroxid de cupru), cuplat cu un fungicid pe bază de difeconazol.
- Sfârșitul lunii aprilie: Amplasarea capcanelor feromonale pentru monitorizarea viermelui mărului în livezile pe rod.
În livezile pe rod se fac și aplicații foliare nutritive, în special cu bor, zinc și aminoacizi, aplicate înainte de, în timpul și imediat după înflorit. Se aplică și îngrășăminte solubile cu NPK, cu accent pe NP până la începutul creșterii fructelor și pe NK odată cu faza de creștere activă a fructelor.
Tratamentele cuprice "profilactice" în perioadele februarie-martie au o eficacitate foarte limitată și reprezintă o risipă de resurse.
Irigarea
Irigarea este indispensabilă în zonele cu deficit de precipitații și în cazul plantațiilor tinere. În cazul plantațiilor tinere se aplică 2-3 udări cu norme de 300 m³/ha. Dacă plantația este matură, se aplică 3 udări cu norme de 600 m³/ha. Irigarea se poate face pe brazde sau prin picurare.
Cultura necesită precipitații anuale de circa 600-700 mm, considerat nivelul optim, sau un minim de 500 mm. Atât surplusul de precipitații, cât și insuficiența, afectează productivitatea.
Recoltarea
Recoltarea începe la sfârșitul toamnei, când nucile încep să cadă din pom. Maturarea fructelor se face treptat, fiind necesară recoltarea eșalonat, prin 2-3 reprize. Operațiunea se face prin adunarea de pe sol a fructelor căzute.
Recoltarea se poate grăbi prin scuturarea nucilor. Nu se recomandă baterea pomilor, deoarece ramurile de rod se pot rupe. Scuturarea în 2-3 reprize, la intervale de 5 zile, asigură o recoltare totală.
Dacă nucile s-au recoltat împreună cu învelișul verde, acesta se poate înlătura ușor dacă fructele se introduc în apă rece timp de 2-3 ore.
Cum să recoltezi și să procesezi nucile negre (nu le spălai!)
Considerații generale
Pomii de nuc sunt vulnerabili în fața diverselor tipuri de afecțiuni în primii 3 ani de viață. Dacă observați o anomalie sau anumite dereglări, contactați imediat un specialist.
În anumite soluri și în anumite situații pot apărea carențe pronunțate ale unor macroelemente (în special azot) și microelemente (în special zinc și fier), care trebuie corectate periodic prin administrarea acestora în sol și foliar.
Chiar dacă pare dificil inițial, oricine poate deprinde să înțeleagă, să recunoască și să abordeze cu ușurință fitopatologia nucului.
Înființarea unei livezi de nuci cu costuri minime, folosind nucile ca semințe pentru obținerea puieților viguroși care să rodească este o opțiune pentru micii fermieri. Acest proces poate dura câteva luni și necesită multă răbdare.
Pentru a obține nuci din semințe, cea mai indicată perioadă pentru recoltare este toamna. Se recomandă luarea nucilor direct din copac, cele acoperite de coaja verde. Semințele se păstrează într-un mediu umed pe timpul iernii (90-120 de zile).
În primăvară, după ce solul s-a dezghețat, nucile se scot din mediul umed și rece cu cel puțin o săptămână înainte de plantare. Se aleg soluri fertile, bine drenate, evitând pantele abrupte, solul pietros și cel cu cantități mari de argilă.
Pentru plantare, se fac găuri mici (5-7,5 cm adâncime) și se așează nucile în poziție laterală, cu lăstarul poziționat în sus. Distanța între semințe trebuie să fie de 3-3,7 metri.
Plantarea unei livezi de nuci este o investiție destul de costisitoare. Trebuie luați în calcul mai mulți factori ce pot influența reușita acesteia, precum riscul înghețurilor târzii de primăvară sau timpurii de toamnă. Nucul este o specie iubitoare de lumină, necesitând terenuri însorite.
Distanțele de plantare variază în funcție de fertilitatea solului și de tehnologia de cultură. Pentru pomii de vigoare mare, distanța de plantare este de 10-12 m între rânduri și 8-10 m între pomi pe rând (125 pomi/ha). În cazul utilizării soiurilor de vigoare mijlocie sau mică, distanța se reduce.
Nucul este o specie anemofilă (polenizare cu ajutorul vântului) și poate prezenta dichogamie (florile mascule și femele înfloresc în momente diferite). Este important să se includă în parcelă mai multe soiuri cu perioade de înflorire suprapuse.
Nucul intră destul de târziu pe rod, în special dacă este crescut din nuci. Pomii altoiți intră pe rod în anul 5-7, iar pentru cei nealtoiți durata ajunge la 9-10 ani. Majoritatea specialiștilor recomandă pomii altoiți și alegerea soiurilor solicitate pe piață.
Pentru a reduce la minim riscul apariției problemelor, se recomandă utilizarea materialului săditor din pepiniere certificate. Înainte de plantare, rădăcinile nucului se pun la hidratare în apă, iar cu o zi înainte se pregătește amestecul pentru mocirlire.
Dimensiunile gropilor pentru plantarea nucilor se recomandă a fi de 60x60x60 cm pe teren afânat, cu sol ușor sau mijlociu. Pereții gropilor trebuie distruși, dacă au fost săpate mecanizat.
Distanța de plantare a nucilor se alege ținând cont de faptul că aerul trebuie să circule suficient în plantație pentru a asigura polenizarea.
În general, sunt două perioade de plantare a pomilor de nuc: toamna, după căderea frunzelor și a brumelor, și primăvara devreme (martie). Mulți specialiști recomandă plantarea doar primăvara, argumentând că rădăcinile nucului sunt fragile și se rup la scoaterea din solul uscat de toamnă.
La plantare, rădăcinile se distribuie radial, uniform, apoi se acoperă cu solul și se tasează ușor. După plantare, se recomandă udarea cu circa 20-30 de litri de apă per pom. Nucii se plantează astfel încât punctul de altoire să fie cu 3-5 cm mai sus de suprafața solului.
La plantare, nu se recomandă adăugarea îngrășămintelor în groapa de plantare, deoarece pot afecta dezvoltarea pomilor prin majorarea concentrației soluției solului. În cazul în care doriți să administrați îngrășăminte minerale, distanța recomandată de la trunchi este de 40 cm.
Ulterior, înainte de înghețuri, se recomandă formarea unui mușuroi de 20-30 cm în jurul tulpinei pentru a proteja pomii de temperaturile reduse. Pentru vopsirea trunchiului se utilizează vopsea albă pe bază de latex, cu repelent contra rozătoarelor.
Fertilizarea de bază se întreprinde înainte de semănat, de obicei toamna, când pe sol se aplică atât îngrășăminte minerale, cât și organice. Fertilizarea starter sau locală se realizează în același timp cu semănatul sau plantatul, aplicând îngrășământul pe rânduri sau în cuiburi. Fertilizarea fazială sau suplimentară se întreprinde atunci când se constată carențe de anumite substanțe nutritive.
Fertilizarea de primăvară este deosebit de importantă pentru dezvoltarea plantelor, concentrându-se pe asigurarea azotului. Se recomandă ca fertilizarea de primăvară să fie realizată cât mai târziu, spre sfârșitul lunii martie.
Cele mai utilizate îngrășăminte pentru fertilizarea de primăvară sunt cele pe bază de azot: Azotatul de amoniu, Sulfatul de amoniu, Nitrocalcarul și Ureea.
Fertilizarea de toamnă este deosebit de importantă, deoarece va garanta un start excelent al culturii. Se folosesc îngrășăminte cu eliberare lentă, bogate în fosfor și potasiu.
Îngrășămintele organice (gunoi de grajd, compost, gunoi de păsări, resturi vegetale) îmbunătățesc structura solului și aportul de nutrienți. Îngrășămintele chimice (azotatul de amoniu, îngrășămintele fosfatice, cele complexe, etc.) oferă nutrienți specifici.