Universitățile au devenit în anii din urmă organizațiile fundamentale ale modernității. Cartea de față explică felul cum s-a dezvoltat universitatea. De unde vin și cum vin modelele organizaționale actuale? Prin incursiuni istorice și uneori filosofice, această carte incitantă și clară ne conduce prin diverse tipuri de universități, parcurge Europa și America, trece mai scurt și prin Japonia și aruncă un ochi și în Qatar, pentru a ne ajuta să înțelegem de ce sunt universitățile din România așa cum sunt. Întâlnim pe parcurs personaje fascinante: spioni și filosofi, topografi și filantropi, kabbaliști și militari.
„Robert Reisz are dreptate să susțină fertilitatea erorilor.” Propria demonstrație îl aduce în fața faimoasei expresii maioresciene a formelor fără fond: orice formă imitata este reinventată, nu este pur și simplu preluată și plantată într-un sol neprimitor, ci este recontextualizată, adică adaptată lumii noi până în stadiul în care ajunge să-și creeze propriul fond. - Prof. univ. dr. Lazar Vlasceanu, Universitatea din București
„Universitatea viitorului e să fie creativă și inovativă, nu doar pentru a supraviețui într-o diversitate de oferte pentru tot mai puțini clienți, ci și pentru a rămâne pe harta instituțiilor semnificative ale viitorului. Și cum poți fi inovativ dacă nu ai voie să greșești?” - Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
Robert D. Reisz este profesor universitar la Departamentul de Științe Politice al Universității de Vest din Timișoara. A lucrat la International Center for Higher Education and Research, Kassel (Germania), la Hungarian Institute for Education Research, Budapesta, la Institute for Higher Education Research, Wittenberg (Germania). Cele mai recente volume ale lui sunt Carte de statistică. Retete încercate (Tritonic, 2017) și Eseuri despre universitați și alte teme (Institutul European, 2017). Cuprins: Prefață, Introducere, Capitolul 1. In general despre modele și preluarea lor; Capitolul 2. Modelul humboldtian; Capitolul 3. Modelul napoleonian; Capitolul 4. Reforma în Europa Centrală și de Est în anii 1990; Capitolul 5. Sistemul liniar de calificări; Capitolul 6. NPM cu dus și întors; Capitolul 7. Despre fertilitatea erorilor.
Modelul napoleonian de învățământ superior este adesea mai puțin cunoscut decât cel humboldtian, iar comparativ cu el, francezul separă educația de cercetare. Universitățile nu trebuie neapărat să fie autonome ca organisme. Între timp, humboldtianul se impune prin ideea de unitate între cercetare, predare și cultură națională, iar Napoleonul aduce elemente de modernism tehnologic și organizare imperială.
Capitolul 5 analizează Sistemul liniar de calificări și contribuția lui în contextul învățământului superior român și al procesului Bologna. Capitolul 6 explorează NPM cu dus și întors: ritualuri academice în management, reformele neoliberale în educație, finanțarea pe proiect și trecerea managementului în rol de disciplină academică, de la școlile de comerț la MBAs. Capitolul 7, despre fertilitatea erorilor, dezvoltă conceptul în contextul educației superioare, arătând cum erorile pot genera inovație în practici și politici educaționale.
În aceste texte, universitățile sunt urmate prin Europa, America, Japonia, iar analiza include și perspective din Qatar, pentru a înțelege dinamica transferului de modele. Întâlnim personaje, proceduri și practici care arată cum imitația poate deveni inovație, cum este contextualizată și cum poate susține sau submina autonomia academică. „Despre fertilitatea erorilor” devine astfel o metaforă-cheie pentru modul în care organismele educaționale pot transforma greșelile în oportunități, dacă gestionează bine tranzițiile și adaptările la noi condiții sociale, tehnologice și politice.
Exemple practice și studii de caz includ Sistemul Bologna, implementări de NPM în învățământul superior românesc, precum și practicile de management academic în universități din vestul Europei. De asemenea, se discută despre fertilitatea erorilor în contextul politicilor publice, arătând cum imitația poate fi folosită strategic pentru a adapta lecțiile istorice la realitățile curente, în soluții de finanțare, evaluare și organizare.
Ce se întâmplă când continentele se ciocnesc? - Juan D. Carrillo?
În final, lucrarea ilustrează o verigă între istorie, filozofie socială și practici instituționale: cum modelele de imitare sunt adoptate, adaptate și recontextualizate în noi contexte, pentru a susține creativitatea, inovarea și relevanța universităților în societatea viitorului. În acest sens, fertilitatea erorilor nu este doar o redundanță, ci principiul care poate transforma provocările în rădăcini de creștere pentru învățământul superior.
| Model | Caracteristici cheie | Impact asupra învățământului superior |
|---|---|---|
| Humboldian | Unitate între cercetare, predare, cultură națională | Enumerați ca model de bază în multe universități moderne |
| Napoleonian | Modernism tehnologic, autonomie redusă | Inspira practici manageriale și structuri administrative |
| Sistem Bologna | Standardizarea calificărilor, comparabilitate | Harmonizarea ofertelor educaționale la nivel european |
În concluzie, cartea explorează cum universitățile au evoluat ca răspuns la diferite configurații politice, economice și culturale, arătând cum fertilitatea erorilor poate stimula adaptabilitatea și inovația în învățământul superior.
tags: #reisz #despre #fertilitatea #erorilor
Postări populare:
- Cum să alegi cel mai bun dr. pediatru în Baia Mare: sfaturi esențiale și resurse locale
- Ghid detaliat despre evoluția sarcinii: câte săptămâni reprezintă 9 luni
- Povestiri reale ale pacienților despre SANADOR: ce spun viitoarele mămici
- Ce înseamnă dacă visezi fosta iubită însărcinată: explicații
- Motocurgența unui generator pe benzină: de ce se oprește în timp ce funcționează și cum să rezolvi